liga i

Programul modificat al etapei a II-a a Ligii I

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, luni, că programul etapei a II-a a Ligii I a fost modificat, meciurile Gaz Metan Mediaş - Pandurii Târgu Jiu şi Ceahlăul Piatra Neamţ - CFR Cluj fiind cele care se vor disputa în alte zile decât cele anunţate iniţual.

Rezultate din prima etapă a Ligii I, ediţia 2012/2013 şi programul meciurilor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în prima etapă a ediţiei 2012/2013 a Ligii I, şi programul celorlalte meciuri:

Rezultate din prima etapă a Ligii I, ediţia 2012/2013

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, în prima etapă a ediţiei 2012/2013 a Ligii I, şi programul celorlalte meciuri:

Liga I, sub campionatele din Kuweit, Malaysia şi Nigeria în clasamentul IFFHS. Pe ce loc se află şi care sunt primele 10 campionate din lume

Campionatul României, Liga I, ocupă locul 34, cu 201,5 puncte, în clasamentul mondial din acest an întocmit şi publicat, marţi, pe site-ul Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Programul partidelor din primele două etape ale Ligii I

Programul şi televizările partidelor din primele două etape ale Ligii I, sezonul 2012-2013:

Rapid-Vaslui, primul derby al campionatului, Steaua-Dinamo se joacă în etapa a XIV-a. Programul complet al turului Ligii I

Sezonul 2012-2013 al Ligii I va începe cu derbiul Rapid Bucureşti - FC Vaslui, programat în prima etapă, s-a stabilit, marţi, prin tragere la sorţi, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Tabloul sezonului 2011/2012 al Ligii I

CFR Cluj, câştigătoarea titlului în România, va evolua în sezonul viitor al Ligii Campionilor în turul trei preliminar, pe un tablou rezervat campioanelor, în timp ce FC Vaslui, ocupanta locului 2 în Liga I, va evolua tot în turul 3 preliminar al aceleiaşi competiţii, dar pe un alt tablou.

Rezultate complete din ultima etapă a Ligii I şi clasamentul competiţiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XXXIV-a, ultima a Ligii I, şi clasamentul competiţiei:

Clubul Rapid, penalizat cu 10.000 de lei pentru comportamentul spectatorilor la meciul cu Sportul

Comisia de Disciplină a LPF a decis, vineri, ca gruparea Rapid să fie penalizată cu 10.000 de lei, pentru comportamentul spectatorilor la meciul din deplasare cu Sportul Studenţesc, câştigat cu scorul de 2-0, în etapa a XXXIII-a a Ligii I.

Meciul CFR Cluj – Steaua, din ultima etapă, se va disputa duminică

Meciul CFR Cluj - Steaua, din etapa a XXXIV-a, ultima a Ligii I, este programat duminică, de la ora 20.00, când va avea loc şi partida FC Vaslui - Universitatea Cluj, informează lpf.ro.

Şapte fotbalişti au debutat într-un derbi, la meciul Steaua – Dinamo

Trei jucători ai echipei Dinamo, Kristijan Naumovski, Alexandru Curtean şi Sorin Strătilă, şi patru fotbalişti ai Stelei, Novak Martinovici, Alexandru Chipciu, Vlad Chiricheş şi Leandro Tatu, au debutat, joi, într-un derbi, în ultimul meci al etapei a XXXIII-a a Ligii I.

Rezultate din penultima etapă a Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I, programul celorlalte partide şi clasamentul competiţiei:

Rezultate complete din etapa a XXXII-a şi clasamentul Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XXXII-a a Ligii I, şi clasamentul competiţiei:

Dragomir: LPF va propune ca Liga I să aibă 18 echipe, deşi poate începe şi cu 17

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, că, potrivit regulamentului, ediţia viitoare a Ligii I poate începe cu 17 echipe, după ce FC Timişoara şi-a retras licenţa, dar LPF va propune ca în primul eşalon să fie 18 echipe, ultima formaţie urmând să fie stabilită printr-un baraj.

Rezultatul primului meci al etapei a XXXI-a şi clasamentul Ligii I

Rezultatul înregistrat în prima partidă din etapa a XXXI-a a Ligii I, disputată marţi, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

Meciul Steaua – Dinamo se dispută joi, 17 mai. Programul complet al etapei a 31-a, a 32-a şi a 33-a

Meciul Steaua - Dinamo, programat în etapa a XXXIII-a a Ligii I, se va disputa, joi, 17 mai, de la ora 21.45, a anunţat LPF, care a mai stabilit ca două partide din runda XXXI sa aibă loc, miercuri, 9 mai, în ziua finalei Ligii Europa.

Rezultate şi clasamentul Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, miercuri şi joi, în etapa a XXIX-a a Ligii I şi clasamentul competiţiei:

Rezultate şi clasament din Liga I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în etapa a XXIX-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

Steaua, Dinamo, Rapid, Petrolul şi Braşov, sancţionate cu sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei

Grupările Steaua, Dinamo, Rapid, Petrolul şi FC Braşov au fost sancţionate de Comisia de Disciplină a LPF cu sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 de lei, ca urmare a incidentelor şi scandărilor triviale de la meciurile din cadrul etapei a XXVII-a a Ligii I.

Universitatea Cluj a jucat meciul 1.500 în Liga I

Echipa Universitatea Cluj a jucat meciul 1.500 în Liga I, în partida terminată la egalitate, luni, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Braşov, în etapa a XXVII-a, informează site-ul oficial al FRF.

LPF a modificat programul meciurilor Petrolului din etapele XXVIII, XXIX şi XXX. Programul complet al celor trei etape

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat vineri, pe site-ul oficial, modificări ale programului etapelor a XXVIII-a, a XXIX-a şi a XXX-a ale Ligii I, conform cărora echipa Petrolul va juca în alte zile decât cele stabilite iniţial.

Meciul Rapid – Steaua se va disputa în 29 aprilie de la ora 21.30

Partida Rapid - Steaua, programată în cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, se va disputa, duminică, 29 aprilie, de la ora 21.30, pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Marius Constantin a jucat meciul 200 în Liga I, în etapa a XXVI-a

Fotbalistul echipei FC Vaslui, Marius Constantin, a jucat pentru a 200-a oară în Liga I, duminică, în meciul de pe teren propriu cu CS Mioveni, scor 3-0, din etapa a XXVI-a a primului eşalon.

Rezultate complete din Liga I şi clasamentul competiţiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XXVI-a a Ligii I, clasamentul competiţiei:

CFR Cluj a suferit cea mai drastică înfrângere pe teren propriu în Liga I

Înfrângerea suferită de echipa CFR Cluj, sâmbătă, cu scorul de 5-0, în faţa formaţiei Rapid Bucureşti, în etapa a XXV-a, a însemnat cel mai drastic eşec pe teren propriu al ardelenilor în istoria participării în Liga I, informează site-ul oficial al FRF.

Rezultate complete din etapa a XXV-a a Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XXV-a a Ligii I şi programul competiţiei:

Rezultate din etapa a XXV-a a Ligii I şi clasamentul competiţiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri şi sâmbătă, în etapa a XXV-a a Ligii I, programul celorlalte partide şi clasamentul competiţiei:

Rezultatul primului meci din etapa a XXV-a şi clasamentul Ligii I

Rezultatul înregistrat, vineri, în primul meci al etapei a XXV-a a Ligii I, programul celorlalte partide şi clasamentul competiţiei:

Rezultate din etapa a XXIV-a a Ligii I şi clasamentul competiţiei

Rezultate complete înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XXIV-a a Ligii I, şi clasamentul competiţiei:

Rezultate din etapa a XXIV-a a şi clasamentul Ligii I

Rezultate înregistrate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XXIV-a a Ligii I, programul celorlalte partide şi clasamentul competiţiei:

Rezultatul primului meci din etapa a XXIV-a şi clasamentul Ligii I

Rezultatul înregistrat, vineri, în primul meci din cadrul etapei a XXIV-a a Ligii I, programul celorlalte partide şi clasamentul competiţiei:

Două meciuri din Liga I se vor disputa în ziua de Paşte. Programul complet al partidelor din următoarele trei etape

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat miercuri, pe site-ul oficial, programul etapei a XXVI-a, care va avea loc în perioada 13-16 aprilie, două partide urmând să se dispute duminică, 15 aprilie, adică în ziua de Paşte.

Cât costă un bilet la derbiul Rapid – Dinamo

Un bilet la meciul Rapid - Dinamo, programat la 1 aprilie de la ora 21.00, în etapa a XXIV-a a Ligii I, costă între 10 lei şi 150 de lei, potrivit informaţiilor de pe contul de Facebook al grupării giuleştene.

Ferfelea a jucat meciul 100 în Liga I

Jucătorul Viorel Ferfelea (FC Sportul Studenţesc) a evoluat în meciul cu numărul 100 în Liga I, în întâlnirea cu Voinţa Sibiu, scor 0-1, din etapa a XXIII-a.

Rezultate din etapa a XXIII-a şi clasamentul Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XXIII-a a Ligii I şi clasamentul competiţiei:

Rezultate din etapa a XXIII-a a Ligii I şi clasamentul competiţiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri şi sâmbătă, în etapa a XXIII-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

Rezultatul primului meci al etapei a XXIII-a şi clasamentul competiţiei

Rezultatul înregistrat, vineri, în prima partidă din etapa a XXIII-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

Marius Niculae a marcat golul 80 în Liga I

Atacantul FC Dinamo Marius Niculae a marcat golul 80 în Liga I, în meciul cu Oţelul Galaţi, încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a XXII-a.

Rezultate complete din etapa a XXII-a a Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, miercuri şi joi, în etapa a XXII-a a Ligii I, şi clasamentul competiţiei:

Programul partidelor din etapa a XXIV-a a Ligii I

Programul şi televizările partidelor care se vor disputa în etapa a XXIV-a a Ligii I: