ministru german

Ministrul german de Externe face anunțul: Șanse ca negocierile de pace Rusia-Ucraina să înceapă în această vară

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a declarat că există șanse ca negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina să înceapă în această vară.

„Acest război ar putea deveni al nostru”. Avertismentul unui oficial german privind riscul de a opri ajutorul pentru Ucraina

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a lansat un avertisment împotriva încetării ajutorului acordat Ucrainei. Într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Zeit, Pistorius a afirmat că „dacă mâine nu mai sprijinim Ucraina, atunci poimâine va fi sfârşitul Ucrainei, sfârşitul unui stat suveran şi liber în mijlocul Europei”. Ministrul german a oferit un răspuns şi vocilor […]

Germania susţine aderarea României la Schengen. Nancy Faeser, ministrul german de Interne: Susţinem toate cele trei ţări

„Nu pot înţelege poziţia Austriei în această privinţă„, a declarat Faeser reporterilor înainte de discuţiile cu omologii săi din UE. „Ştiu că Austria are mari dezbateri interne pe această temă”.   Ea a adăugat: „Vom sprijini Croaţia, România şi Bulgaria, pe toate trei”, potrivit Reuters.   Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a declarat joi […]