mos craciun

Boc: Renii lui Moş Crăciun nu aduc în sanie veşti bune pentru Europa

Premierul Emil Boc a declarat vineri, referindu-se la prognozele privind creşterile economice, că "renii lui Moş Crăciun nu aduc în sanie veşti bune pentru Europa", astfel că România trebuie să se împrumute cât mai puţin şi să investească banii în locuri de muncă.

Ce să le spui copiilor pentru a le prelungi credinţa în Moş Crăciun

Cu ochii lor mari şi mintea iute, copiii descoperă, an după an, detalii care-i fac să-şi piardă încrederea că Moş Crăciun există cu adevărat. Şi, an după an, părinţii şterg detaliile cu poveşti, întrebându-se pentru cât timp vor mai putea să îi facă pe cei mici să îi creadă.

Moş Crăciun cel comercial, luat la ochi de Patriarhia Română

Cei care s-au lăsat seduşi de fastul sărbătorii şi s-au îndepărtat de la adevăratul sens al Crăciunului au toate motivele să se simtă vizaţi de comunicatul Patriarhiei Române, care-i ia apărarea Moşului ca simbol religios, şi nu bătrânelului devenit bun de larg consum, informează "Gândul".

Află aici unde găseşti chilipiruri de Crăciun

Mulţi dintre brazii de Crăciun din iarna aceasta sunt mai ieftini decât cei de anul trecut. Vorbim numai despre ofertele de pe internet, cu marfă de import, căci în pieţe n-a apărut încă nimic, informează cotidianul Gândul.

Un violator a fost denunţat într-o scrisoare pentru Moş Crăciun

Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a fost acuzat, marţi, în Texas de agresarea sexuală a două surori, una dintre fete denunţandu-l într-o scrisoare adresată lui Moş Crăciun.