paste

Ce trebuie să știți pentru cumpărături sigure de Paști

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, publică ghidul complet pentru achiziționarea în siguranță a produselor alimentare specifice sărbătorilor Pascale, de la carnea de miel și ouă, până la cozonaci și băuturi alcoolice.

Catolicii se pregătesc pentru un Paște neobișnuit, cu Papa Francisc absent

Biserica Catolică începe duminică cea mai aglomerată săptămână din an, care dă startul numărătorii inverse până la Paște. Cu toate acestea, Papa Francisc rămâne în afara spațiului public după ce a supraviețuit unei duble pneumonii. Nu este încă clar dacă va lua parte la ceremonii.

Unde merg românii? Trendurile de Paște și pentru această vară: Turcia, Egipt și Grecia sunt cele mai în vogă destinații pentru români –

• După numărul rezervărilor, aprilie este cea mai preferată lună de călătorie, după lunile de vară; • De Paște, cele mai multe vacanțe rezervate sunt în Turcia și Egipt, iar în ce privește vacanța de vară, Turcia, Egipt și Grecia sunt în top cele mai iubite destinații; • Prețurile pentru vacanța de vară pot ajunge cu 30% mai mici dacă sunt rezervate în aprilie;

Alocațiile, indemnizațiile și pensiile vor fi plătite înainte de Paște

Alocațiile pentru copii, indemnizațiile, pensiile și toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale, anunță Ministerul Muncii.

Târgul Oficial de Paște al Capitalei, în Parcul Regele Mihai I, între 12 și 21 aprilie

Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) găzduiește între 12 și 21 aprilie Târgul Oficial de Paște al Capitalei, a anunțat luni Primăria București.

Prime de Paște consistente pentru milioane de angajați. Sumele pot ajunge și la 2.600 de lei

Sărbătorile pascale din 2025 vin cu beneficii consistente pentru salariații din România. De la bani în plus pe card, până la coșuri tradiționale și tichete cadou, angajatorii se pregătesc să-și răsplătească angajații, scrie Gândul.

Cum va fi vremea de Paşti. Temperaturile medii, apropiate de cele normale în aproape toată ţara

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale în aproape toată ţara, de Paşti, informează vineri Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă uşor deficitară în cea mai mare parte a ţării.

Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă la sfârşitul lunii

În a doua jumătate a lunii aprilie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Paştelui.

Ouă mai scumpe de Paște? Consiliul Concurenței avertizează companiile

Consiliul Concurenței avertizează companiile că anunțurile publice privind intenția de a crește prețurile în perioada Paștelui, inclusiv la ouă, pot fi considerate încălcări ale Legii Concurenței.

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Postul Paştelui durează şase săptămâni, amintind de perioada de post pe care a ţinut-o Mântuitorul Iisus Hristos îndată după Botezul Său în Iordan. Anul acesta, bucuria va fi sporită şi de faptul că toţi creştinii sărbătoresc Paştele în aceeaşi zi, la 20 aprilie. „Postul este dăruire sau ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu pentru darul […]

Patriarhia Română a recţionat după declaraţia Papei cu privire la o dată unică a sărbătorii Paştelui

Orice consultare referitoare la data Paştelui şi o eventuală hotărâre pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod pan-ortodox, a transmis Patriarhia Ortodoxă Română după ce Papa Francisc a anunţat că Biserica Catolică este pregătită pentru o dată unică a sărbătorii Paştelui.

Papa Francisc: Biserica Catolică este pregătită pentru o dată unică a sărbătorii Paştelui

”În această Săptămână de rugăciune pentru unitatea creştinilor, putem trăi aniversarea Conciliului de la Niceea şi ca un apel de a persevera pe drumul către unitate”, spune papa Francisc la rugăciunea vesperelor din bazilica papală din Roma ”Sfântul Paul din Afara Zidurilor”, oficiată sâmbătă seara, la sărbătoarea Convertirii Apostolului Neamurilor. El adaugă că, „în mod […]

Ilie Bolojan: Dacă săptămâna viitoare nu se tranşează calendarul, alegerile vor fi după Paşte

Ilie Bolojan, preşedintele interimar al PNL, a declarat, duminică, la Antena 3 CNN, că, dacă nu se decide rapid calendarul alegerilor prezidenţiale, scrutinul nu va mai putea avea loc înainte de Paşte.

Calendarul sărbătorilor legale 2025: De câte zile libere se bucură angajaţii din România. Iată când sunt următoarele zile libere pentru români

În anul 2025 Codul Muncii, legea care stabileşte numărul zilelor libere acordate angajaţiilor din România, prevede 17 zile de sărbătoare legală pe care românii le vor avea libere.

Adrian Sârbu: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII ce ai de făcut. Ţine lumina […]

8 alimente must-have ca să găteşti uşor şi sănătos (P)

Află de mai jos ce alimente nu trebuie să îţi lipsească din casă, dacă vrei să găteşti uşor şi sănătos diverse feluri de mâncare sau gustări: Legume proaspete Legumele proaspete sunt pline de micronutrienti, precum vitaminele şi mineralele. E o idee bună să păstrezi mereu legume proaspete în frigider sau cămară, mai ales că le […]

Peste 1,3 tone de peşte şi preparate din peşte, retrase de la vânzare de comisarii ANPC

Peste 1,3 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte au fost retrase de la vânzare de comisarii ANPC, în cadrul unor controale făcute înainte de sărbătorile de Paşti.

Aproape 160.000 de apeluri la 112, preluate de STS în minivacanţă

În noaptea de Înviere, între orele 22.00 – 6.00, la 112 s-au primit 4.083 de apeluri care au semnalat urgenţe. Cele mai multe au fost cazuri medicale (1.390 apeluri, dintre care 246 au reprezentat situaţii de persoane inconştiente) şi incidente de ordine publică (236 apeluri). Operatorii STS au preluat de la apelanţi datele necesare identificării […]

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Ce staţiuni au fost în topul preferinţelor

Litoralul a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, relevă datele centralizate de Litoralulromanesc.ro. Gradul mediu de ocupare al unităţilor hoteliere deschise în acest interval, adică aproximativ 150 […]

O gazelă Oryx, un urs brun şi doi lupi albi, noii locatari de la Zoo Sibiu

Turiştii şi localnicii care au venit în zilele de Paşti la Grădina Zoologică din Sibiu s-au întâlnit cu „locatarii noi”, respectiv o gazelă Oryx, un urs brun şi doi lupi albi.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Atacurile ruseşti din duminica Paştelui ortodox au ucis o femeie îngropată sub dărâmături şi au rănit 17 persoane în oraşul ucrainean Harkov şi în regiunea înconjurătoare, au declarat oficialii regionali.

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Biserica din satul Ghioncani, comuna Întregalde, din judeţul Alba, a ars în totalitate, duminică dimineaţa, în ziua de Paşti.

Cu ce se potriveşte friptura de miel?

Vinul este adesea asociat cu sângele lui Iisus Hristos, care, conform tradiţiei creştine, a fost vărsat pentru ispăşirea păcatelor omenirii. Mulţi creştini consideră că vinul este o expresie a bucuriei şi a recunoştinţei pentru sacrificiul lui Hristos şi pentru biruinţa Sa asupra morţii. Desigur, un vin bun îţi ofere şi o experienţă culinară de neuitat. […]

Revedere în ajunul Paştelui: O femeie din Drobeta Turnu Severin şi-a găsit după 9 ore căţelul pierdut

Subofiţerul din cadrul Jandarmeriei Mehedinţi se afla în timpul liber, când a găsit cătelul bichon plin de nămol şi scaieţi, dezorientat şi fără stăpân în zona portului din Drobeta Turnu Severin. Văzând că în apropiere nu există vreo persoană care să-l caute, jandarmul a luat acasă patrupedul, l-a spălat, l-a hrănit, apoi a încercat să-i […]

Aglomeraţie la frontieră înainte de Paşte. Peste 200.000 de oameni au trecut graniţa în 24 de ore

Potrivit statisticii, joi, prin punctele de frontieră din România au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, 218.400 de persoane, cetăţeni români şi străini. De asemenea, au fost înregistrate 71.400 de mijloace de transport, pe ambele sensuri. Pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră […]

Studiu: 44% dintre români observă transformări în sărbătorirea Paştelui în ultimii ani

Cel mai recent studiu Reveal Marketing Research şi-a propus să afle mai multe detalii despre cum se pregătesc românii în aşteptarea sărbătorilor de Paşte şi în ce măsură comportamentele şi nevoile acestora s-au schimbat comparativ cu studiul similar desfăşurat anul trecut. Conform rezultatelor, 79% dintre români urmează să îşi petreacă Paştele acasă, în familie, în […]

Unde merg românii în minivacanţa de 1 mai şi Paşte? Iată ce arată statisticile

Pentru minivacanţa de 1 mai şi Paşte, Londra este destinaţia cea mai populară, iar Milano cea mai ieftină.

Veşti bune pentru milioane de români. Poşta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunţă că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor de Paşte.

Restricţii de circulaţie pentru camioane de Paşte

Circulaţia camioanelor mai mari de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă pe drumurile publice din România în zilele de sărbătoare.

Rezervările pentru minivacanţa de Paşti sunt sub aşteptările hotelierilor. Cererea ar putea să crească pe ultima sută de metri şi în funcţie de starea vremii. „Rezervările last minute pot înclina balanţa“

♦ În inima Bucovinei, la Gura Humorului, care se află în apropierea mănăstirilor, lucrurile nu stau mai bine din perspectiva rezervărilor, iar în Vatra Dornei, nivelul rezervărilor este şi mai scăzut. Vacanţa de Paşti este cumulată anul acesta cu 1 Mai, care va pica miercuri, astfel că oamenii vor avea posibilitatea să cumuleze cele două libere […]

De Paşte, românii consumă mai mult, aruncă şi mai mult. Cresc cantităţile de deşeuri de ambalaje în preajma sărbătorilor

În mod tradiţional, perioada sărbătorilor de Paşte este asociată cu o creştere semnificativă a consumului în gospodării, ceea ce duce automat şi la creşteri ale deşeurilor de ambalaje: de la cutii de carton, la sticle, PET-uri sau alte recipiente şi produse din plastic, arată o analiză Clean Recycle. În perioada Paştelui, consumul de ouă creşte […]

Studiu: Cât vor românii să plătească pentru cazare în perioada minivacanţei de Paşte

67,5% dintre români spun că ar plăti între 150 şi 300 de lei/camera dublă/noapte, iar 15,5% au optat pentru 300-500 de lei, potrivit unui studiu recent, referitor la minivacanţa de Paşte.

Galaţi: Parcul Aventura din Pădurea Gârboavele se redeschide înainte de Paşti

Iubitorii de adrenalină, care vor să aibă parte de experienţe inedite şi de relaxare în aer liber pot încerca cele 15 trasee de aventură din Pădurea Gârboavele, din Galaţi, care se redeschide din 26 aprilie.

Vacanţă prelungită pentru mulţi români la începutul lunii viitoare

Vacanţă prelungită pentru mulţi români la începutul lunii viitoare ca urmare a apropierii dintre data de 1 Mai, când, în mod tradiţional, se dă startul unui nou sezon estival pe litoralul autohton, şi Paştele ortodox, sărbătorit anul acesta pe 5 mai.

Hotelierii promit să mute polul distracţiei pe Litoral în vacanţa de 1 Mai şi Paşte

Distracţie, voie bună, prieteni şi mult soare! Sunt câteva dintre ingredientele perfecte ale mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşte din acest an! Zeci de mii de turişti care sunt aşteptaţi pe litoralul românesc în prima săptămână a lunii mai, odată cu deschiderea sezonului estival. În acest an, minivacanţa de 1 Mai se continuă cu zilele […]

Trei nave care transportă un milion de porţii de mâncare se apropie de Gaza

Trei nave care transportă un milion de porţii de mâncare se îndreaptă către Gaza. Acestea sunt foarte aproape de ţărmurile regiunii. În zonă se află şi o barjă încărcată cu alimente.

Regele Charles, prima apariţie publică majoră de când a fost disgnosticat cu cancer

Regele Charles a salutat mulţimea după slujba din Duminica Paştelui de la Windsor, în prima sa apariţie publică majoră de când a fost diagnosticat cu cancer, scrie BBC.

Papa Francisc, la omilia Vigiliei Pascale: Cristos a înviat şi ne duce de la întuneric la lumină

”Isus este Paştele nostru, Cel care ne face să trecem de la întuneric la lumină, care s-a legat de noi pentru totdeauna şi ne mântuieşte din abisurile păcatului şi ale morţii, atrăgându-ne în iureşul luminos al iertării şi al vieţii veşnice”, a spus papa Francisc la omilia Vigiliei Pascale.

Tragedie în Săptămâna Mare. Un autobuz care transporta credincioşi de Paşte a căzut de pe o stâncă: 45 de morţi în Africa de Sud

Zeci de credincioşi au murit după ce un autobuz care se îndrepta spre o conferinţă de Paşte a „pierdut aparent controlul” şi a „plonjat” joi într-o prăpastie în provincia Limpopo din Africa de Sud, a anunţat South African Broadcasting Corporation (SABC).

CNAIR: Restricţii pe teritoriul Ungariei pentru maşinile de peste 7,5 tone de Paştele Catolic

CNAIR anunţă că, în perioada 28 martie-1 aprilie, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de peste 7,5 tone, în contextul Sărbătorilor Pascale Catolice.