pod feroviar

Investiție de aproape 42 de milioane de lei pe calea ferată spre Ucraina. CFR începe reabilitarea unui pod strategic

Compania Națională de Căi Ferate a semnat contractul pentru modernizarea podului feroviar de pe tronsonul Dărmănești – Vicșani – Frontieră, investiție care vizează creșterea capacității de transport și a siguranței pe una dintre cele mai importante legături feroviare dintre România și Ucraina.

Cel mai înalt pod feroviar din lume a fost inaugurat

Cel mai înalt pod feroviar din lume a fost inaugurat, vineri, de prim-ministrul indian Narendra Modi, care a vizitat pentru prima oară regiunea Kashmir după masacrul mortal din aprilie.

VIDEO Nou pod feroviar peste râul Mureş. Când va fi gata şi cât va scurta călătoriile cu trenul

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunţat printr-o postare pe Facebook că a început operaţiunea de montare a noului pod feroviar peste râul Mureş, de pe linia Arad-Deva. Structura va fi aşezată pe poziţie în câteva zile, cu ajutorul unor piloni de susţinere. „A început lansarea pe poziţii a unui nou pod feroviar peste râul Mureş, […]

Proiect inedit pe cel mai cunoscut pod din Scoţia: Cum arată planurile care vor atrage turişti – VIDEO

Autorităţile din Scoţia au planuri de dezvoltare a podului feroviar Forth Bridge, printr-un proiect inedit ce le va permite doritorilor să admire priveliştea de la înălţime.