prințesa Aiko

Japonia adoptă reforma succesiunii imperiale. Tronul rămâne interzis femeilor

Parlamentul japonez a adoptat vineri reforma legii privind succesiunea imperială, încercând să asigure continuitatea celei mai vechi monarhii ereditare din lume. Noua legislație permite readucerea în familia imperială a unor rude masculine îndepărtate și schimbă statutul prințeselor după căsătorie, însă păstrează regula potrivit căreia doar bărbații pot urca pe Tronul Crizantemei.

Japonia riscă o criză fără precedent în familia imperială. De ce prințesa Aiko nu poate urca pe tron, deși majoritatea japonezilor o susțin

Japonia se confruntă cu una dintre cele mai mari crize din istoria celei mai vechi monarhii din lume. Familia imperială are doar trei moștenitori eligibili la Tronul Crizantemei, iar unul dintre ei are 90 de ani. În centrul dezbaterii se află prințesa Aiko, fiica împăratului Naruhito, transmite CNN.