radu campeanu

Azi: 36 de ani de la primele alegeri libere în România. Sau de la Duminica Orbului

20 mai 1990: primele alegeri libere după perioada comunistă în România. În termeni populari, azi sunt 36 de ani de la „Duminica Orbului”.

Alina Gorghiu. Vom participa toţi la înmormântarea lui Radu Câmpeanu duminică. Va fi doliu în PNL – FOTO

Liberalii au ţinut joi în şedinţa Biroului Politic Naţional un moment de reculegere în memoria primului preşedinte postdecembrist al PNL, Radu Câmpeanu, aproape de prezidiu fiind aşezat un portret alb-negru al seniorului, însoţit de flori.

Radu Câmpeanu a fost operat iar starea lui este bună

Preşedintele de onoare al Partidului Naţional Liberal Radu Câmpenu a fost operat joi, iar starea lui este bună, a declarat agenţiei MEDIAFAX şeful Clinicii de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal Fundeni, profesor doctor Ionel Sinescu.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da