reforma educatiei

O nouă variantă pentru admiterea la liceu. Ministrul Educației propune o nouă probă, la alegere, în locul „dublei admiteri” la liceu

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, pune în discuție o alternativă la controversatul sistem al „dublei admiteri” la liceu, care ar urma să fie aplicat începând din 2027. În locul unui concurs separat organizat de licee, elevii ar putea susține o probă suplimentară, la alegere, în cadrul Evaluării Naționale. Ministrul spune că o asemenea soluție le-ar permite elevilor să-și valorifice cunoștințele din domenii precum chimia, biologia sau istoria, fără să fie nevoiți să treacă printr-un al doilea concurs de admitere.

Nicușor Dan își propune să discute cu Daniel David despre noul plan de reformă pentru învățământ: „Sunt multe lucruri de schimbat”

Președintele României, Nicușor Dan, așteaptă un plan de reformă pentru învățământ de la ministrul Educației, Daniel David, și consideră necesare schimbări fundamentale pentru reducerea discrepanțelor din sistemul educațional, cu accent pe gândirea critică și performanță.