rom nia

Un operator din Albania vrea să aducă turişti din SUA şi Canada în România şi alte ţări din regiune

Turoperatorul Albania Experience va intra pe piaţa din Statele Unite şi Canada, printr-un parteneriat cu firma Express Travel, din Miami, urmând să ofere turiştilor din America de Nord pachete de călătorie în mai multe ţări din Balcani, printre care şi România, potrivit portalului Travel Weekly.

Trei echipe din România debutează în sezonul 2014/2015 al cupelor europene

Steaua va fi prima echipă din România care va debuta în sezonul 2014/2015 al cupelor europene la fotbal, campioana urmând să întâlnească, miercuri, în deplasare, de la ora 19.30, formaţia norvegiană Stromsgodset IF, în prima manşa a turului doi preliminar al Ligii Campionilor.

Debenhams revine în România, la un an după ce a închis magazinele

Grupul britanic Debenhams revine pe piaţa românească, iar primul magazin ar putea să fie deschis în Bucureşti Mall din Vitan, la un an după ce omul de afaceri Octavian Radu a închis ultimele două magazine ale brandului şi a renunţat la franciză, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de retail.

O delegaţie BERD vizitează România timp de 4 zile şi va avea întâlniri cu preşedintele şi premierul

O delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), formată din directori ai Consiliului de Administraţie, vizitează Capitala şi judeţele Buzău şi Ialomiţa într-o misiune de 4 zile, urmând să aibă întâlniri cu preşedintele, prim-ministrul, dar şi miniştrii de Finanţe şi Buget.

Echipajul masculin de canoe 4, descalificat la CE de kaiac-canoe: „Motivul pentru care am fost descalificaţi este că ne-am născut în România!”

Echipajul masculin al României de canoe 4 pe distanţa de 1000 a fost descalificat în finala Campionatelor Europene de kaiac-canoe de la Brandenburg (Germania), după ce a încheiat cursa pe locul doi, informează www.prosport.ro.

România, printre cele mai puternice scăderi din UE ale preţurilor locuinţelor în primul trimestru

Preţurile locuinţelor din România au înregistrat în primul trimestru o scădere de 3,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, una dintre cele mai puternice rate de declin din UE, unde preţurile au crescut cu 1%, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistică al UE.

TOPUL celor mai riscante ţări pentru afaceri. Ce loc ocupă România

România este mai riscantă pentru afaceri decât state precum Bulgaria, Ungaria, China, Chile şi Malaysia, ocupând locul 26 în rândul a 43 de ţări emergente clasificate de Bloomberg de la cea mai puţin sigură, Venezuela, la cea mai sigură, Taiwan.

Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial CE propunerea actualizată de Acord de parteneriat 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene informează că luni a trimis oficial propunerea actualizată de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, prin sistemul informatic de comunicare – Structural Funds Communication (SFC).

Experţi din România şi Germania desfăşoară zboruri de inspecţie în spaţiul aerian al Rusiei

Experţi din România şi Germania efectuează în perioada 7-11 iulie zboruri de recunoaştere deasupra Rusiei, în cadrul Tratatului internaţional Cer deschis, a anunţat, la Moscova, directorul Centrului naţional pentru reducerea ameninţării nucleare Serghei Rîjkov, relatează Ria Novosti online.

Conservatorii britanici vor să reducă numărul imigranţilor din România şi Bulgaria

Conservatorii britanici au întocmit un plan de reducere a imigraţiei din ţările europene sărace, între care România şi Bulgaria, ca parte a renegocierii relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, relatează Daily Mail, în ediţia electronică de luni.

Naţionala de handbal feminin junioare, locul 5 la CE Open de la Goteborg

Naţionala de handbal feminin under 18 a României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European Open de la Goteborg.

Raiffeisen: Operaţiunile noastre în România nu au probleme

Operaţiunile din România ale Raiffeisen Bank International (RBI) au "în continuare rezultate bune", a informat, vineri, banca austriacă, după ce joi rivalul Erste Group a anunţat că anticipează pentru acest an o pierdere record, din cauza afacerilor din Ungaria şi România.

Ambasadorul României la Budapesta, convocat pe tema respingerii solicitării Ungariei de a deschide noi birouri consulare

Ministerul ungar de Externe l-a convocat joi pe ambasadorul României Alexandru Victor Micula pe tema respingerii solicitării Ungariei de a deschide birouri consulare la Oradea şi Târgu Mureş, relatează MTI.

România a înregistrat în luna mai al doilea cel mai puternic avans al vânzărilor de retail din UE

România a înregistrat în luna mai a doua cea mai puternică rată de creştere a vânzărilor de retail din UE, atât faţă de aprilie, cât şi comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate, joi, de Eurostat.

Ambasadorul italian la Bucureşti: Italia va încerca, la preşedinţia UE, să atingă obiectivul aderării României la Schengen. România şi Italia au o relaţie unică

Ambasadorul italian la Bucureşti, Diego Brasioli, a declarat, miercuri, că Italia va încerca, în acest mandat semestrial la şefia Consiliului UE, să atingă obiectivul aderării României la spaţiul Schengen.

Rusia INTERZICE importul de bovine şi carne de vită din România, invocând boala vacii nebune. Preşedintele ANSVSA: Există suspiciune de caz atipic la o singură carcasă

Autoritatea sanitar-veterinară rusă a dispus, marţi, interzicerea importurilor de bovine, carne de vită şi produse derivate din România, din cauza "encefalopatiei spongiforme bovine". Preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a declarat pentru MEDIAFAX că există o suspiciune de "caz atipic" depistat la o singură carcasă.

Vălean: Am avut înţelegere între grupuri. M-a deranjat că PSD a spus că nu mă votează

Grupul PPE a votat lista socialiştilor, după cum a fost înţelegerea, a declarat, marţi, europarlamentarul PNL Adina Vălean, care s-a arătat deranjată de faptul că social-democraţii români au anunţat că nu o vor susţine pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European.

Capacitatea conductei Iaşi-Ungheni depăşeşte importurile de gaze ale Republicii Moldova din Rusia

Conducta de gaze dintre România şi Republica Moldova va putea transporta în următorii ani între 1,5 şi 2 miliarde metri cubi pe an, peste nivelul actual al importurilor de gaze ruseşti ale Moldovei, iar primele livrări sunt estimate să aibă loc în jurul datei de 25 august.

CINCI MEDALII pentru România la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică, dintre care trei de aur

Delegaţia României a încheiat, duminică seară, participarea la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Cancun cu un bilanţ de cinci medalii, trei de aur şi două de argint.

Cameron: Desemnarea lui Junker riscă să lase România, Bulgaria fără protecţie în faţa Rusiei

Premierul britanic David Cameron a avertizat statele UE, la summit, că nominalizarea lui Jean-Claude Junker la preşedinţia CE ar putea avea efecte negative pentru fiecare ţară, României, Bulgariei şi Poloniei transmiţându-le că riscă să rămână fără protecţie în faţa Rusiei, potrivit Mail on Sunday.

Ponta: România să fie prima ţară care ratifică noile acorduri UE. Moldova va avea presiuni din Rusia

Guvernul a aprobat acordurile de asociere cu UE a Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei, premierul Victor Ponta afirmând că vrea ca România să fie prima ţară care ratifică aceste acorduri şi atenţionând că Moldova va fi supusă unor presiuni din partea Rusiei pentru faptul că a semnat acest acord.

Comisarul european pentru Extindere: Admiterea României şi Bulgariei a afectat credibilitatea extinderii UE. MAE: Asocierea aderării noastre cu diminuarea credibilităţii extinderii, nepotrivită

Admiterea României şi Bulgariei în UE a pus sub semnul întrebării credibilitatea extinderii Uniunii, afirmă Stefan Füle, comisarul european pentru Extindere. MAE reacţionează: Asocierea aderării noastre cu diminuarea credibilităţii extinderii este nepotrivită.

Însărcinatul cu afaceri al SUA: Securitatea naţională şi guvernarea solidă sunt legate în mod strâns

Securitatea naţională, securitatea energetică şi guvernarea solidă sunt legate în mod strâns, a declarat, joi, însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, atrăgând atenţia, totodată, că o taxare excesivă poate afecta dorinţa României de a juca un rol mai mare în politicile energetice europene.

Vânzările de ţigarete de contrabandă au crescut cu 15%, iar vânzările legale au scăzut. Statul a pierdut 311 milioane de euro

Consumul de ţigarete din România a rămas anul trecut relativ stabil, însă vânzările legale au scăzut cu 4%, în timp ce consumul de ţigarete de contrabandă şi contrafăcute a crescut cu 15%, cauzând statului pierderi de 311 milioane de euro, potrivit unui studiu al KPMG.

Salariaţii cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut cele mai multe ore din Uniunea Europeană

Salariaţii cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut în medie 2.099 de ore, cel mai mult în rândul ţărilor din UE, în timp ce liber-profesioniştii români, cu 2.024 de ore, se numără printre europenii cu cea mai redusă activitate, potrivit institutului francez Coe-Rexecode.

Bulgaria şi România vor deschide un nou punct de trecere a frontierei

Bulgaria şi România vor deschide în curând un nou punct de trecere a frontierei, pe un drum care ajunge în judeţul Constanţa, anunţă autorităţile bulgare, citate de site-ul Novinite.com.

EMT propune investigarea restituirii fostelor proprietăţi ale bisericilor maghiare în România. Tokes, invitat la şefia comitetului de investigare

Consiliul pentru Demnitate Umană (EMT) a propus crearea unui comitet de investigare care să "promoveze" restituirea unor proprietăţi deţinute în trecut de către biserici maghiare în România.

Estonia – România, scor 0-2, în preliminariile CM de fotbal feminin

Echipa naţională de fotbal feminin a României a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), reprezentativa Estoniei, într-un meci din grupa a 2-a a preliminariillor Campionatului Mondial din 2015, din Canada, informează site-ul oficial al FRF.

Găgăuzia propune pedepse cu închisoarea pentru promovarea unirii Republicii Moldova cu România

Comitetul Executiv (Guvernul) al regiunii autonome Găgăuzia a propus pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru acţiunile de promovare a unionismului şi în special a unirii R. Moldova cu România, relatează agenţia Infotag, în pagina electronică.

Preţurile bunurilor de consum şi serviciilor din România: Electronicele, mai scumpe decât în Germania şi peste media UE

Preţurile bunurilor de consum şi serviciilor din România reprezintă 57% din media Uniunii Europene (UE), dar românii plătesc peste medie pentru electronice şi aproape de acest nivel pentru haine şi mijloace personale de transport - autovehicule, motociclete şi biciclete.

„România 3D”, un proiect care îmbină fotografia, costumele şi muzica tradiţională, la Viena

Proiectul "România 3D", care îmbină arta fotografică pe suport multimedia, expoziţia de costume naţionale şi muzica tradiţională, va fi lansat, marţi, la Institutul Cultural Român (ICR) de la Viena, informează instituţia culturală din capitala austriacă.

O nouă companie aeriană în România: Emirates va începe să opereze din acest an

Compania Emirates Airline, cu sediul în Dubai, a prospectat în ultimele luni piaţa românească, iar până la sfârşitul acestui an va începe să opereze zboruri între Bucureşti şi Dubai, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din turism.

Minor rom român, între viaţă şi moarte după ce a fost linşat în Franţa. REACŢIA autorităţilor franceze

Un minor rom român se afla între viaţă şi moarte luni seara, după ce a fost bătut de aproximativ 12 persoane care-l suspectau de comiterea unor spargeri într-o localitate din departamentul Seine-Saint-Denis, în zona central-nordică a Franţei.

România a înregistrat în luna mai cel mai puternic avans al vânzărilor auto dintre ţările membre UE

România a înregistrat în luna mai cel mai puternic avans al înmatriculărilor de autoturisme noi din UE, de 46,1%, la 6.001 maşini, în timp ce Dacia se situează printre primele mărci de pe piaţa auto europeană după creşterea vânzărilor.

Norvegia va interzice cerşetoria începând din vară la nivel local şi din 2015 la nivel naţional. Care vor fi pedepsele

Norvegia va interzice cerşetoria în locurile publice, în virtutea unui amendament legislativ dezbătut luni în Parlament, o măsură controversată care-i va afecta în special pe romii de origine română, ministrul Justiţiei invocând "o legătură" între cerşetorie şi infracţionalitate.

Raiffeisen se aşteaptă la îmbunătăţirea rezultatului operaţiunilor din România în acest an

Raiffeisen Bank International (RBI) se aşteaptă ca îmbunătăţirea rezultatelor în mai multe ţări, printre care Polonia, România şi Cehia, să reducă dependenţa grupului bancar austriac de divizia din Rusia, cea mai profitabilă piaţă a sa, a declarat directorul general al RBI, Karl Sevelda.

Departamentul pentru Energie: Este exclus ca România să aibă probleme în alimentarea cu gaze ruseşti

Populaţia României este "exclus" să fie afectată de sistarea livrărilor de gaze ruseşti spre Ucraina, întrucât există suficiente gaze înmagazinate în depozitele subterane, iar producţia depăşeşte consumul, a declarat într-un comunicat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Peste 69% din străinii cazaţi în România nu au venit pentru turism, ci pentru afaceri şi conferinţe. Câţi bani au cheltuit aceştia

Aproape 70% dintre străinii care s-au cazat în primul trimestru în hotelurile şi pensiunile din România au venit pentru afaceri, congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii, şi doar 30% au ajuns pentru vacanţe, cumpărături, evenimente, vizite la prieteni sau tratament medical, potrivit INS.

România a învins Uruguay, scor 34-16, la IRB Nations Cup

Reprezentativa de rugby a României a învins, vineri, cu scorul de 34-16 (13-13), selecţionata Uruguayului, într-un meci contând pentru prima etapă a IRB Nations Cup de la Bucureşti.

Hackerul român Guccifer a fost inculpat pentru piratarea contului de e-mail al unui membru al familiei Bush

Un român a fost inculpat, joi, pentru că a spart conturile de e-mail ale unor personalităţi celebre, între care un membru al familiei foştilor preşedinţi Bush.