romatsa

EXCLUSIV – Autoritatea Aeronautică Civilă a descoperit probleme în sistemul informatic al ROMATSA

Autoritatea Aeronautică Civilă a descoperit, în urma unui control cerut de ministrul Transporturilor, Iulian Matache, probleme la softul sistemului ROMATSA de afişare a datelor de supraveghere a traficului, solicitând încheierea unui contract cu producătorul acestuia pentru remedierea deficienţelor.

Poprire pe 85 milioane euro din fondurile ROMATSA, într-un litigiu al fraţilor Micula cu statul român

ROMATSA este în imposibilitatea de a încasa banii de la Eurocontrol pentru serviciile de navigaţie aeriană, după ce fraţii Viorel şi Ioan Micula au obţinut într-o instanţă din Belgia, în urma unui litigiu cu statul român, o decizie de poprire pentru fonduri de până la 85 milioane de euro.

Greva controlorilor de trafic aerian a fost ANULATĂ

Greva generală a controlorilor de trafic aerian, care era programată pentru marţi, a fost anulată, după ce sindicaliştii şi conducerea ROMATSA au ajuns la un acord, luni după-amiază.

Sindicat ROMATSA: Avem acord pe revendicări, dar greva nu poate fi anulată fără contract colectiv

Sindicaliştii de la ROMATSA spun că au ajuns la un acord cu conducerea privind cele 14 revendicări pe care le-au prezentat, însă greva generală anunţată pentru marţi nu poate fi anulată în absenţa contractului colectiv de muncă, pentru semnarea căruia întâmpină mai multe probleme.

ROMATSA, după noi negocieri privind greva generală: Sunt premize pentru găsirea de soluţii

Negocierile dintre patronatul ROMATSA şi sindicate au continuat sâmbătă şi duminică, existând premizele găsirii unor soluţii care să ducă la renunţarea la greva generală anunţată pentru 1 septembrie, potrivit ROMATSA.

Directorul ROMATSA a demisionat. Ministrul Transporturilor cere sindicatelor să renunţe la grevă

Directorul general al ROMATSA, Ion-Aurel Stanciu, a demisionat din functie, iar ministrul Transporturilor, Iulian Matache, cere sindicatelor din instituţie să renunţe la greva generală programată pentru 1 septembrie, apreciind că protestul este inutil şi afectează activitatea din domeniul aerian şi "confortul cetăţeanului".

Tribunalul Bucureşti: Intrarea angajaţilor ROMATSA în grevă generală din 1 septembrie – legală

Intrarea angajaţilor ROMATSA în grevă generală de la 1 septembrie este legală, potrivit unei decizii luate vineri de Tribunalul Bucureşti, care nu este definitivă.

ANAT: Greva controlorilor de trafic aerian provoacă pierderi agenţiilor de turism

Anunţul grevei generale a controlorilor de trafic aerian de la ROMATSA determină pierderi pentru agenţiile de turism, ca urmare a costurilor cu reprogramarea sau compensarea călătoriilor, iar clienţii sunt reticenţi să rezerve noi călătorii în această perioadă, potrivit ANAT.

Lider al sindicatului ROMATSA, acuzat de fostul director de tâlhărie, audiat la Poliţie

Unul din liderii sindicatului ROMATSA a fost audiat, miercuri, la sediul Poliţiei Sectorului 1 după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, directorul de atunci al instituţiei, Aurel Stanciu, a depus o plângere împotriva acestuia, acuzându-l de tâlhărie pentru că i-a smuls mai multe hârtii din mână.

Fostul director al ROMATSA Bogdan Donciu, trimis în judecată pentru angajări făcute ilegal

Fostul director al ROMATSA Bogdan Donciu a fost trimis în judecată după ce şi-ar fi determinat subordonaţii să angajeze mai multe persoane de la Ministerul Transporturilor sau de la Guvern, în scopul suplimentării veniturilor acestora.

Ponta îi cere ministrului Transporturilor soluţii pentru ROMATSA: Nu-mi plac poziţiile de forţă – VIDEO

Premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Transporturilor, Iulian Matache, să găsească soluţii pentru ROMATSA, şeful Executivului făcând referire directă şi la salariaţi, el precizând că aceştia câştigă mai mult decât alţii şi nu-i plac poziţiile de forţă "facem", "dregem", ci cele raţionale.

Alianţa Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex” se solidarizează cu angajaţii ROMATSA

Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor "Sed Lex" se solidarizează cu salariaţii ROMATSA, care au anunţat că intră în grevă generală pe 1 septembrie, anunţând la rândul său că a început demersurile pentru a declanşa acţiuni de protest la această dată.

Angajaţii ROMATSA vor să intre în grevă generală din 1 septembrie. Discuţiile sindicaliştilor la Ministerul Transporturilor, fără rezultat

Controlorii de trafic aerian ROMATSA au anunţat luni că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate, ei susţinând că problemele lor sunt "de viaţă şi de moarte" şi privesc siguranţa călătorilor. Discuţiile între sindicaliştii de la ROMATSA la ministrul Transporturilor, Iulian Matache, s-au finalizat fără rezultat.

Sindicaliştii ROMATSA reclamă la Ministerul Transporturilor şi DNA faptul că directorul şi membri ai CA ar fi incompatibili

Sindicaliştii de la ROMATSA reclamă la Ministerul Transporturilor (MT) şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) că directorul general, Aurel Stanciu şi unii membri ai Consiliului de Administraţie ar fi în incompatibilitate şi cer revocarea acestora din funcţii.

Angajaţii ROMATSA ameninţă cu declanşarea grevei generale

Angajaţii ROMATSA îl acuză pe directorul Aurel Stanciu că nu a respectat nimic din ceea ce sindicaliştii au stabilit, în scris, cu Ministerul Transporturilor şi, nemulţumiţi de faptul că nici ministrul Iulian Matache nu reacţionează, ameninţă cu declanşarea grevei generale.

Sindicaliştii ROMATSA vor continua negocierile săptămâna viitoare la Ministerul Transporturilor

Echipele de negociere între sindicatul şi patronatul din cadrul ROMATSA se vor întâlni şi săptămâna viitoare la sediul Ministerului Transporturilor pentru o altă rundă de negocieri privind revendicările sindicaliştilor.

Sindicaliştii şi conducerea ROMATSA se vor întâlni marţi la Ministerul Transporturilor pentru noi negocieri

Sindicatele şi conducerea ROMATSA trebuie să prezinte Ministerului Transporturilor (MT) clarificări şi soluţii la cele 14 revendicări care au stat la baza grevei de avertisment, până marţi, când va avea loc o nouă rundă de discuţii.

Discuţii la Transporturi cu conducerea şi sindicatele ROMATSA

Sindicaliştii ROMATSA şi conducerea companiei se vor întâlni miercuri la ora 16:00 la Ministerul Transporturilor, pentru continuarea discuţiilor privind protestul controlorilor de trafic.

Preşedintele CA al ROMATSA a demisionat

Preşedintele CA al ROMATSA, Marcel Pârvu, a demisionat, a declarat miercuri directorul general al companiei, Ion Aurel Stanciu. Pârvu va rămâne în CA, temporar, ca simplu membru.

Controlorii de trafic aerian, în GREVĂ DE AVERTISMENT. Care sunt revendicările şi ce presupune protestul

Controlorii de trafic aerian de la ROMATSA intră, miercuri, în grevă de avertisment, între orele 11.00 şi 13.00, fiind nemulţumiţi din cauza neîncheierii contractului colectiv de muncă.

Grevă de avertisment la ROMATSA: Controlorii vor asigura doar o treime din traficul aerian / ROMATSA va ataca decizia în instanţă

Controlorii de trafic aerian de la ROMATSA vor intra în grevă de avertisment miercuri, între orele 11.00 şi 13.00, din cauza neîncheierii contractului colectiv de muncă, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, liderul Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian ATCOR, Gabriel Tudorache. Potrivit unui comunicat al ROMATSA, decizia sindicatelor va fi atacată în instanţă.

Sindicat Romatsa:Avem mai mulţi directori decât Germania şi Franţa la de trei ori mai mulţi angajaţi

Sindicaliştii de la Romatsa sunt nemulţumiţi de noua organigramă impusă de conducere, prin care ar fi fost create mai multe posturi de directori decât sunt în instituţiile similare din Germania şi Franţa, cu de peste trei ori mai mulţi angajaţi, şi cer retragerea şi rediscutarea documentului.

Sindicaliştii ROMATSA, nemulţumiţi de conducerea regiei şi de noua organigramă

Sindicaliştii de la ROMATSA sunt nemulţumiţi de noua organigramă impusă de conducerea regiei şi de lipsa unor documente explicative, directorul general, Ion-Aurel Stanciu, transmiţându-le însă că noua organigramă nu prevede disponibilizări sau tăieri de salarii.

Astra asigură angajaţii ROMATSA pentru 6,6 milioane lei în cazul pierderii licenţei sau brevetului

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) va plăti Astra suma de 6,59 milioane de lei pentru asigurarea salariaţilor în cazul pierderii licenţei, brevetului sau certificatului de funcţionare.

ROMATSA: Elicopterul SMURD s-a prăbuşit la nouă minute după ce anunţase decolarea la turnul de control

Elicopterul SMURD s-a prăbuşit la ora 16.16, la nouă minute după ce anunţase decolarea la turnul de control de la Aeroportul Kogălniceanu, iar un minut mai târziu a început intervenţia de căutare şi salvare, în urma unui apel la 112 făcut de localnici, susţin reprezentanţii ROMATSA.

Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni

Fostul director al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), Aleodor Frâncu, a fost audiat, vineri, de procurorii de la Parchetul instanţei supreme în legătură cu producerea accidentului din munţii Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion au murit.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Criza din Ucraina a crescut traficul aerian din România cu până la 30%, iar veniturile ROMATSA cu 5%

Criza din Ucraina a dus la creşterea traficului aerian cu maxim 30% însă amplificarea activităţii nu s-a reflectat şi în veniturile ROMATSA, care au avansat cu doar 5% faţă de anul trecut, a declarat Fănică Cârnu, directorul general adjunct ROMATSA, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Aviations 2.

ROMATSA, după prăbuşirea avionului malaysian: Suntem pregătiţi pentru o creştere a traficului aerian

ROMATSA informează că este pregătită să facă faţă eventualei creşteri a traficului aerian, după accidentul aviatic din Ucraina, şi că asigură deja o creştere de trafic aerian de 25-30% ca urmare a rerutării zborurilor în contextul conflictului din ţara vecină.

Generalul Ion-Aurel Stanciu, fost şef al Forţelor Aeriene, a fost numit director general al ROMATSA

Generalul Ion-Aurel Stanciu, fost şef al Statului Major al Forţelor Aeriene, a fost numit luni director general interimar al ROMATSA, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse apropiate situaţiei.

Dosar penal privind angajări făcute la ROMATSA în perioada 2011-2013

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, în care se efectuează cercetări în legătură cu o serie de angajări efectuate la ROMATSA, în perioada anilor 2011, 2012, 2013.

Astra a depus singura ofertă pentru poliţa de răspundere civilă faţă de terţi a ROMATSA

Astra Asigurări a depus singura ofertă pentru furnizarea unei poliţe de răspundere civilă faţă de terţi a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, prima de asigurare fiind estimată la 8,47 milioane de lei, pentru perioada 1 aprilie 2014-30 martie 2016.

Emil Boc: Cei doi foşti consilieri au fost angajaţi la Romatsa conform procedurilor legale

Fostul premier Emil Boc afirmă, referitor la cei doi foşti consilieri ai săi care apoi au fost angajaţi la Romatsa, că, din câte ştie, aceştia au fost angajaţi conform procedurilor legale, lucrând la servicii administrative.

Guvern: Romatsa a angajat ca experţi, în 2011, doi consilieri ai lui Boc, din care unul era şofer

Romatsa a angajat, în 2011, doi consilieri ai premierului de atunci, Emil Boc, dintre care unul a fost şoferul acestuia la PDL, cu avizul secretarului general al Ministerului Transporturilor Gheorghe Dobre, deşi competenţa de angajare revenea directorului regiei, transmite Guvernul.

ROMATSA a trimis PICCJ transcrierea convorbirilor purtate în cazul accidentului din Apuseni

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a trimis, în urma solicitării venite de la procurorii PICCJ, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii, în timpul zborului aeronavei care s-a prăbuşit la 20 ianuarie în Munţii Apuseni.

Frâncu a rămas manager în cadrul ROMATSA. Ministerul a cerut CA explicaţii privind noua organigramă

Aleodor Frâncu, care a demisionat din funcţia de şef ROMTSA după ce premierul Ponta a reclamat deficienţe în gestionarea accidentului aviatic din Munţii Apuseni, lucrează în continuare în cadrul regiei, ca director de dezvoltare, MT spunând că a cerut CA explicaţii privind modificarea organigramei.

Romatsa: Coordonatele de localizare nu sunt generate de companie, ci primite de la sateliţi

Coordonatele de localizare nu sunt generate de Romatsa, ci sunt primite de către companie de la un sistem de sateliţi, precizează, sâmbătă seară, reprezentanţii Romatsa, menţionând că declanşarea procedurii de intervenţie "este la latitudinea coordonatorilor echipelor de intervenţie".

Ambarcaţiune aflată în pericol pe Coasta de Azur, căutată de ISU Neamţ pe lacul Izvorul Muntelui

O ambarcaţiune aflată în pericol pe Coasta de Azur, în sudul Franţei, a fost căutată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ în zona barajului Izvorul Muntelui, după ce Romatsa a dat şi această posibilă locaţie a navei, în baza unor informaţii de pe satelit.

Şef STS Cluj: Am ştiut unde a picat avionul „aproape exact la ora 21.00”, din informaţii ROMATSA

Şeful STS Cluj, Ioan Rus, a declarat, miercuri, că a ştiut locul unde s-a prăbuşit avionul în Munţii Apuseni "aproape exact la ora 21.00", în baza unor informaţii primite de la ROMATSA, "datorită unui avion care zbura de la Cluj spre Bucureşti şi care a trecut pe deasupra locului accidentului".

Ponta a trimis Corpul de Control să verifice activitatea ROMATSA în cazul accidentului aviatic

Premierul Victor Ponta a anunţat că a solicitat şi Corpului său de Control să verifice, împreună cu Ministerul Transporturilor, activitatea ROMATSA în cazul accidentului aviatic de luni.

Frâncu a demisionat de la conducerea ROMATSA: ROMATSA are nevoie de linişte, nu am nimic să-mi reproşez

Directorul general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, a demisionat, au declarat pentru MEDIAFAX surse din companie, renunţarea la funcţie venind după ce premierul Victor Ponta a anunţat că va cere Consiliului de Administraţie înlocuirea sa pentru deficienţe în cazul accidentului aviatic din munţii Apuseni.