rusia

Finlanda prelungeşte închiderea frontierei sale cu Rusia până în aprilie

Finlanda a închis frontiera terestră de 1.340 de kilometri la sfârşitul anului trecut, după ce aproximativ 1.300 de migranţi fără documente sau vize adecvate au sosit la graniţă începând din septembrie, un număr neobişnuit de mare, la doar câteva luni după ce Finlanda a aderat la Alianţa Nord-Atlantică. Majoritatea migranţilor provin din Orientul Mijlociu şi […]

Patinatoarea Kamila Valieva dă vina pe desertul cu căpşuni al bunicului pentru testul de dopaj

Kamila Valieva, patinatoarea rusă suspendată pentru dopaj, a susţinut că substanţa interzisă a ajuns în organismul ei prin consumul unui desert de căpşuni pregătit de bunicul ei pe un tocător pe care îl folosea pentru a-şi zdrobi medicamentele.

Scholz avertizează că o victorie a Rusiei în Ucraina „ar schimba dramatic faţa Europei”. Cancelarul Germaniei merge în SUA pentru a discuta cu Biden

„Nu faceţi nicio greşeală: O victorie rusă în Ucraina nu ar însemna doar sfârşitul Ucrainei ca stat liber, democratic şi independent, ci ar schimba dramatic faţa Europei”, a scris Scholz într-un articol de opinie publicat joi în The Wall Street Journal. „Mesajul nostru este clar: trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru […]

Adversarul lui Putin din alegerile prezidentiale a fost descalificat

Comisia electorală rusă a respins candidatura la prezidenţiale a politicianului anti-război Boris Nadejdin.

Atacurile cu rachete ruseşti asupra oraşelor ucrainene au ucis trei persoane

Şeful politicii externe europene, Josep Borrell, care se află la Kiev într-o vizită de două zile pentru a sublinia sprijinul UE pentru Ucraina, a postat pe platforma de socializare X o fotografie de la un adăpost, relatează Reuters. „Îmi încep dimineaţa în adăpost în timp ce alarmele de aer sună în Kiev”, a spus el. […]

O companie relocată din Rusia caută 500 de angajaţi în Bihor

O companie relocată din Rusia, specializată în producţia de anvelope pentru autoturisme, caută peste 500 de angajaţi pentru fabrica pe care o construieşte în Bihor.

Rusia a lansat noi atacuri cu rachete asupra oraşelor ucrainene

Rusia a lansat mai multe atacuri de rachete asupra Kievului şi a altor oraşe ucrainene, miercuri dimineaţă, au declarat oficialii ucraineni, scrie Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 713. Zelenski cere Parlamentului să extindă legea marţială / Noile ţinte ale Rusiei / Alarme aeriene la Kiev

Rusia a lansat ieri un atac asupra oraşului Herson, din sud, ucigând cel puţin patru locuitori şi rănind o altă persoană.

Războiul Rusia-Ucraina s-a mutat şi în altă ţară. Forţele speciale ucrainene i-ar fi lovit pe ruşi în Sudan. Zelenski a vorbit cu şeful armatei sudaneze

Forţele speciale ucrainene ar acţiona în Sudan în sprijinul armatei ţării împotriva mercenarilor ruşi Wagner aliniaţi cu Forţele de Sprijin Rapid (RSF) ale rebelilor, potrivit unei înregistrări video.

Prim-ministrul moldovean: Din punct de vedere militar, Rusia nu poate să ajungă în Moldova

Prim-ministrul moldovean, Dorin Recean, a calmat vocile care susţin că Rusia ar putea ataca Republica Moldova, susţinând că, datorită sistemelor de apărare din regiune, atât ucrainene, cât şi ale statelor NATO, Rusia „nu poate să ajungă” în teritoriul moldovean, scrie radiochisinău.md.

Tensiunile Ecuador-Rusia din cauza unor echipamente militare ameninţă comerţul cu banane

Tensiunile diplomatice dintre Ecuador şi Rusia, din cauza unor echipamente militare trimise de ecuadorieni în SUA, ameninţă exporturile de banane, potrivit AP.

Ucraina confirmă: Rusia îşi concentrează trupele şi echipamentele militare în apropiere de Kupiansk

Rusia concentrează, într-adevăr, un număr de trupe semnificativ în apropiere de Kupiansk, deşi cifrele oferite de Forbes în urmă cu două zile sunt puţin diferite, a transmis Andrii Kovalenko, şeful Centrului pentru Combaterea Dezinformării din cadrul Consiliului Naţional de Apărare şi Securitate.

Războiul din Ucraina, ziua 712. Zelenski admite impasul: este nevoie de mijloace moderne. Şi trage un semnal de alarmă: Putin ar putea veni şi la tine / Şeful Rusiei, aşteptat în Turcia

Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a confirmat vizita iminentă a preşedintelui rus Vladimi Putin, pe numele căruia există un mandat de arestare internaţional, în Turcia.

Polonia se pregăteşte de război cu Rusia. Avertismentul a fost lansat de ministrul polonez al Apărării

Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat că ţara sa trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia, într-un interviu publicat luni.

Putin distruge nu doar prezentul, ci şi viitorul Ucrainei: aproape un milion de copii ucraineni transferaţi în Rusia şi „spălaţi pe creier” / Povestea Veronicăi, care a fugit de la Moscova

Autorităţile ucrainene au documentat un număr de 20.000 de copii care au fost aduşi în Rusia în ultimii doi ani. Kievul crede că numărul real este probabil de 10 ori mai mare, în timp ce oficialii ruşi s-au lăudat chiar că au transferat 700.000 de copii ucraineni în Rusia. Cifrele diferă, dat tema e cât […]

Microbuz cu explozibil, reţinut în Georgia. Maşina era destinată unor atacuri în Rusia şi a tranzitat şi România

Serviciul de Securitate al Georgiei a anunţat reţinerea unui microbuz cu explozivi care călătorea pe ruta "Odesa - Voronej", anunţă NEXTA.

Georgia anunţă că a confiscat explozibil clandestin trimis din Ucraina către Rusia

Agenţia de securitate a ţării din Caucazul de Sud a declarat că explozibilul a fost ascuns printre mai multe baterii de maşini. Transportul a intrat în Georgia pe uscat venind din Ucraina, iar anterior a traversat România, Bulgaria şi Turcia. Destinaţia era oraşul Voronezh. Agenţia gerogiană nu a oferit detalii despre modul în care urma […]

Moment de reculegere în Camera Deputaţilor pentru marcarea a doi ani de război în Ucraina

Deputaţii vor ţine un moment de reculegere, luni, 26 februarie, pentru a marca doi ani de la lansarea războiului neprovocat pe scară largă al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Rusia a pierdut în Ucraina populaţia unui oraş mai mare decât Soci

Kiev susţine că un număr de 389.560 de soldaţi ruşi au fost ucişi în Ucraina de la începutul războiului.

Moştenirea generalul Zalujnîi: Rusia poate fi oprită prin inovaţie, tehnologie, adaptare

Generalul Zalujnîi explică succesul Armatei Ucrainei: adaptare şi tehnologii noi, precum dronelor. Ucraina nu a primit tot ajutorul necesar din vest, mai ales avioane şi muniţii. Conform UK, pierderile ruse se ridică la 350.000 militari 2.600 tancuri, 4.900 transportoare şi maşini de luptă, 101 avioane, 1.400 piese de artilerie, şase nave de suprafaţă şi un submarin.

Peter Brookes, analist în securitate: Iranul şi Coreea de Nord îşi testează armele în Ucraina, prin intermediul Rusiei

Redăm mai jos interviul integral preluat de pe Monitorul Apărării şi Securităţii.   MAS: Care sunt principalele provocări de securitate în 2024, din perspectiva dumneavoastră? Asistăm la o schimbare a ordinii globale, aşa cum spun unii? Peter Brookes: Cred că, anul acesta, vor fi patru provocări mari, posibil şi o a cincea, dar, bineînţeles, sunt […]

Ucraina a atacat cu drone cea mai mare rafinărie Lukoil din Districtul Federal de Sud

În Volgograd, Rusia, dronele ucrainene au atacat cea mai mare rafinărie a Lukoil din Districtul Federal de Sud, cu o capacitate de 14,8 milioane de tone, anunţă NEXTA.

Războiul din Ucraina, ziua 709. Senatul SUA va vota săptămâna viitoare pachetul de ajutor pentru Ucraina. Armata ucraineană are nevoie de mai mult sprijin occidental deoarece este în „foame de obuze”. Artileria rusă trage de 5-10 ori mai multe obuze

UPDATE O instanţă superioară a ONU decide că procesul de genocid dintre Rusia şi Ucraina poate continua Curtea Internaţională de Justiţie a Naţiunilor Unite (CIJ) a decis că va audia o parte din procesul intentat de Ucraina împotriva Rusiei în legătură cu acuzaţiile false de genocid pe care Moscova le-a folosit pentru a-şi justifica invazia, a […]

Candidatul anti-război Nadejdin, acuzat că are pe listă semnături ale morţilor

Un potenţial rival al lui Vladimir Putin la alegerile pentru preşedinţia Rusiei are probleme cu lista de semnături.

Războiul din Ucraina, ziua 708. Forţele ruse au lovit un spital din Harkov. Rusia susţine că 11 drone au fost doborâte deasupra mai multor regiuni. Budanov face aluzie la un plan de intensificare a loviturilor asupra infrastructurii critice ruseşti.

UPDATE Casa Albă nu va discuta despre separarea ajutorului pentru Ucraina de proiectul de lege privind securitatea Casa Albă nu va discuta despre posibilitatea de a separa ajutorul pentru Ucraina într-o legislaţie separată de proiectul de lege privind securitatea naţională care se negociază în prezent în Congres, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karine […]

Bătălia pentru Marea Neagră. Forţele ucrainene ar fi scufundat o navă de război rusescă într-o operaţiune specială în largul Crimeii ocupate

Forţele ucrainene afirmă că au distrus o navă rusească de pe care se lansau rachete din Flota Mării Negre într-o operaţiune specială în largul Crimeii ocupate de Rusia.

Beijingul avertizează Ucraina privind catalogarea unor firme din China ca „sponsori ai războiului”

Beijingul a transmis Ucrainei că relaţiile bilaterale ar putea fi afectate de faptul că autorităţile de la Kiev consideră mai multe companii din China ca fiind "sponsori internaţionali ai războiului", au declarat pentru Reuters două surse ucrainene de rang înalt.

O carte pe zi: „Strategii de legitimare a războiului” de Cătălina Nastasiu

„Confruntarea militară şi informaţională din Ucraina este în plină desfăşurare, iar deznodământul nu poate fi încă întrevăzut. Lucrarea de faţă se axează pe analiza naraţiunilor utilizate de actorii instituţionali şi mediatici din Rusia în contextul invaziei asupra Ucrainei.” (Alina Bârgăoanu)

Războiul din Ucraina, ziua 707. Directorul CIA: Neacordarea ajutorului pentru Ucraina ar fi o greşeală „de proporţii istorice” / Armata ucraineană a doborât 14 drone ruseşti

UPDATE Comisia Europeană propune prelungirea scutirii de taxe vamale a importurilor din Ucraina până în iunie 2025 Comisia Europeană a propus ca taxele de import pentru exporturile ucrainene către UE să rămână suspendate până în iunie 2025, deşi se vor aplica excepţii pentru anumite produse agricole, potrivit unui anunţ din 31 ianuarie. UPDATE Oficialilor ucraineni li se […]

Ucrainenii susţin că au lovit un aerodrom din Crimeea

Armata ucraineană a lovit un aerodrom din Crimeea ocupată de ruşi, a declarat comandantul forţelor aeriene ucrainene Mykola Oleshchuk. Brigada 204 de Aviaţie din Sevastopol a efectuat o lovitură asupra aerodromului Belbek, pe care unitatea l-a folosit ca bază înainte ca Rusia să anexeze peninsula, a mai spus Oleshchuk. Comandantul a prezentat şi un videoclip […]

Rusia, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie pentru încălcarea de tratate ONU în Ucraina

Curtea Internaţională de Justiţie decide miercuri dacă Rusia a încălcat un tratat antiterorism prin finanţarea separatiştilor pro-ruşi din Ucraina, inclusiv a celor care au doborât zborul MH17 al Malaysia Airlines în 2014, relatează Reuters.

Doi candidaţi la preşedinţia Rusiei s-au retras cu un mesaj ciudat

Încă o dovadă că actualul preşedinte n-are rival pentru a rămâne pe cârma Rusiei.

Războiul din Ucraina, ziua 706. Atacuri cu drone în peninsula Crimeea şi patru regiuni ruseşti / Liderii UE vor pleda pentru continuarea sprijinului militar pentru Kiev

UPDATE Kievul loveşte o staţie radar rusă din Crimeea În această dimineaţă, forţele armate ucrainene au lovit o staţie radar a sistemului rus de apărare aeriană în apropierea satului Rozdolne, Crimeea. Agenţia ucraineană Ukrinform scrie asta. UPDATE Rusia, doi candidaţi la preşedinţie se retrag: Votaţi pentru Putin Cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din Rusia, Serghei […]

FT: Zelenski se pregăteşte să îl înlocuiască pe comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei / Ar fi cea mai importantă remaniere de la începutul războiului

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se pregăteşte să îl înlocuiască pe comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, în ceea ce ar fi cea mai mare remaniere a comandamentului militar ucrainean de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, în urmă cu doi ani.

Rusia face apel la TAS, după ce i-au fost retrase medaliile olimpice de aur

Comitetul Olimpic rus a anunţat marţi că va face apel împotriva deciziei Uniunii Internaţionale de Patinaj care i-a retras medalia de aur la proba de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice din 2022, ca urmare a suspendării pentru dopaj a Kamilei Valieva.

Rusia a anunţat ce gânduri are cu NATO, în condiţiile în care ţările occidentare se tem de atacuri

Servicile de securitate vestice, în frunte cu cele ale Germainei şi Marii Britanii, au avertizat că, în decurs de câţiva ani, Moscova ar putea ataca NATO.

Războiul din Ucraina, ziua 705. Pun capăt războiului? Un oficial de la Moscova anunţă că Rusia este dispusă să vorbească limba diplomaţiei / UE reînnoieşte sancţiunile economice împotriva Rusiei

În timp ce Putin trage din toate poziţiile în Ucraina, un director rus susţine că „rămânem deschişi către o soluţie diplomatică”, în timp ce conflictul armat intră luni în cea de-a 705-a zi.

UE reînnoieşte sancţiunile economice împotriva Rusiei pentru şase luni

Consiliul UE a reînnoit astăzi măsurile restrictive adoptate împotriva Federaţiei Ruse pentru încă şase luni, până la 31 iulie 2024, pentru acţiuni care vizează destabilizarea situaţiei din Ucraina.

Surse indiene: India vrea să se distanţeze de Rusia

India vrea să se distanţeze de Rusia, susţin surse indiene, citate de Reuters.

FT: Întârzie construcţia gazoductului planificat de Rusia către China

Prim-ministrul mongol L. Oyun-Erdene a declarat că este posibil ca construcţia noului gazoduct planificat de Rusia Power of Siberia-2 către China, care ar fi trebuit să înceapă în acest an, să fie amânată, a relatat duminică Financial Times.