tribunalul prahova

Petrotel Lukoil intră în insolvență. Tribunalul Prahova a deschis procedura

Petrotel Lukoil S.A., compania care operează rafinăria de la Ploiești, a intrat în procedura generală a insolvenței, după ce Tribunalul Prahova a admis cererea depusă de companie.

Soldat român, acuzat de viol și pornografie infantilă. Victimele aveau vârste cuprinse între 12 și 14 ani

Procurorii DIICOT au reținut un soldat gradat profesionist, în vârstă de 27 de ani, după ce au descoperit că bărbatul a întreținut relații sexuale cu trei minore și le-a convins să îi trimită poze în ipostaze indecente, o parte din ele publicându-le ulterior pe rețelele de socializare.

Petrolul Ploieşti intră în faliment, a decis Tribunalul Prahova

Tribunalul Prahova a anunţat, miercuri, că aprobă cererea administratorului judiciar al echipei şi a dispus începerea procedurii generale a falimentului clubului SC FC Petrolul Ploieşti, prahovenii având un termen de şapte zile pentru a face apel.

Mandatul emis pe numele omului de afaceri Florian Walter, confirmat de Tribunalul Prahova – VIDEO

Omul de afaceri Florian Walter, acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani, a fost adus la Tribunalul Prahova, pentru reconfirmarea mandatului de arestare emis în mai 2015, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 22.000 de dosare nesoluţionate, pe rolul Tribunalului Prahova şi instanţelor arondate

Peste 22 000 de dosare nesoluţionate se aflau, la sfârşitul anului 2010, pe rolul Tribunalului Prahova şi al celor cinci judecătorii arondate acestei instanţe, din totalul cauzelor nesoluţionate aproape 2 000 fiind mai vechi de un an, transmite corespondentul MEDIAFAX.