vanzare

Serbia recunoaşte că vinde tot mai multe arme Occidentului, care sunt trimise apoi în Ucraina

Serbia a intensificat în mod discret vânzările de muniţie către Occident, care ajung să consolideze apărarea Ucrainei, chiar dacă este una dintre cele două ţări europene care nu se alătură sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Revolut, unul dintre cele mai mari startup-uri din Europa, caută să vândă acţiuni în valoare de 500 de milioane de dolari. Evaluarea Revolut a ajuns la 40 de mld. de dolari

Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri din Europa, a angajat bancheri care să ajute firma să vândă acţiuni existente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, alăturându-se astfel unui şir de companii private care au căutat forme alternative de lichiditate pentru acţionarii săi, în condiţiile în care piaţa ofertelor publice iniţiale rămâne în criză, scrie Bloomberg.

Tesla are atâtea maşini nevândute încât pot fi observate din spaţiu

Tesla se confruntă cu un an dificil, cu vehicule nevândute care se acumulează semnificativ, o problemă vizibilă chiar şi din spaţiu, scrie Futurism. Imagini satelitare furnizate de SkyFi arată că loturile Tesla se umplu la centrele de vânzare şi la fabrica sa din Fremont, California, SUA. Această acumulare în inventar evidenţiază dificultăţile financiare şi operaţionale […]

Bursă: Electroargeş Curtea de Argeş cheamă acţionarii pentru a vota valorificarea prin vânzare a tuturor participaţiilor deţinute de companie şi schimbarea numelui în AETA Industria

Producătorul de electrocasnice şi componente pentru electrocasnice Electroargeş (simbol bursier ELGS), care îi are ca acţionari principali însă indirect prin intermediul unor SRL-uri pe Scarlat Roxana (28,9%), Vasile Didila (22,6%), Constantin Ştefan (21,4%), vrea să-şi valorifice participaţiile deţinute de companie şi să-şi schimbe numele în AETA Industria. “Aprobarea listei mijloacelor fixe amortizate propuse pentru casare […]

Bursă: Compania antreprenorială Autonom angajează BRD în calitate de intermediar pentru o posibilă emisiune de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti în ultimul trimestru din 2024

Compania antreprenorială Autonom, controlată de fraţii Ştefan, şi care are în derulare două emisiuni de obligaţiuni de 30 mil. euro listate la Bursa de Valori Bucureşti, a angajat BRD în calitate de intermediar pentru o nouă finanţare de la investitori. “Autonom Services S.A. („Societatea”) informează investitorii despre încheierea unui contract cu BRD – Groupe Société […]

Sute de site-uri frauduloase de revânzare a biletelor pentru Jocurile Olimpice de la Paris

338 de site-uri frauduloase de revânzare a biletelor pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au fost identificate.

Tineri de 16 ani, arestaţi pentru că au vândut droguri pe care le obţinuseră prin tâlhărie

Patru persoane, dintre care trei minori, au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ei au obţinut drogurile după ce au intrat, cu feţele acoperite, în apartamentul unei tinere, au imobilizat pe concubinul acesteia şi au sustras o geantă în care se afla canabis.

ZF: Flip.ro, care vinde telefoane recondiţionate, a investit într-o şcoală proprie de tehnicieni

Flip.ro, un start-up local care intermediază vân­zarea şi cumpărarea de telefoane recondiţionate, a inves­tit într-o şcoală proprie de tehnicieni, prin care compania preia studenţi sau elevi care vor să devină tehnicieni, îi şcoleşte, iar ulterior o parte din ei rămân în cadrul companiei.

Moştenitorii lui Maradona nu reuşesc să blocheze vânzarea trofeului Ballon d’Or 1986

Familia Maradona a pierdut o acţiune în justiţie în Franţa pentru a opri vânzarea la licitaţie a trofeului Ballon d'Or al legendarului fotbalist argentinian, acordat după performanţa sa excepţională la Cupa Mondială din 1986 din Mexic.

Trofeul Balonul de Aur al lui Maradona va fi scos la licitaţie, deşi moştenitorii săi se împotrivesc

Fotbalistul argentinian a câştigat trofeul Balonul de Aur după Cupa Mondială din 1986. Ulterior, acesta a dispărut şi este clar ce s-a întâmplat. Unii spun că a fost pierdut în timpul unui joc de poker sau vândut pentru a plăti datorii. Alţii cred că Maradona l-a dus într-un seif bancar din Napoli, care a fost […]

A început acţiunea „Joia biletelor” pentru Paris 2024

Cu mai puţin de două luni până la ceremonia de deschidere, noi bilete pentru Jocurile Olimpice vor fi puse în vânzare în fiecare joi, la ora 10:00 CEST, în cadrul operaţiunii "Ticketing Thursdays" de pe site-ul oficial de ticketing Paris 2024 - tickets.paris2024.org.

Parola veche de 11 ani spartă pentru un portofel cripto de 3 milioane de dolari

În urmă cu doi ani, „Michael”, un proprietar de criptomonede, a apelat la ajutorul lui Joe Grand pentru a recupera bitcoin în valoare de 2 milioane de dolari stocaţi pe computerul său, scrie Wired. Grand a refuzat iniţial, dar a acceptat ulterior. Michael, care doreşte să rămână anonim, şi-a stocat criptomoneda într-un portofel digital protejat […]

Graceland, casa lui Elvis Presley, pare să fi scăpat la limită de licitaţie

Graceland, renumita casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de o licitaţie de executare silită programată pentru joi, după ce nepoata regelui rock and roll, Riley Keough, a obţinut un ordin de restricţie temporară.

Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii

Se întoarce roata? Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii sau multinaţionale pentru a le repune pe picioare, anunţă Ziarul Financiar.

Analiză: Zonele din apropierea marilor oraşe, tot mai tentante pentru cumpărători

Zonele din apropierea marilor oraşe au devenit în ultimii ani o alternativă tentantă pentru cumpărătorii interesaţi să facă o achiziţie prezentând unele avantaje evidente - preţuri mai mici, suprafeţe de multe ori mai generoase şi oportunitatea de a avea propria grădină.

Exclusiv ZF: Romgaz va vinde obligaţiuni pe piaţa externă în valoare de 1,5 mld. euro

Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, controlat de stat, a selectat JPMorgan, cea mai mare bancă americană, să conducă consorţiul de bănci care va intermedia programul de emisiuni de obligaţiuni pe piaţa externă, au declarat pentru ZF surse din piaţa financiară.

Un Monet a fost vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitaţie

Un Monet a fost vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la licitaţia de miercuri seară, a anunţat Sotheby's, marcând un început solid al vânzărilor de artă de primăvară de la New York.

Ordinul privind combaterea fenomenului Shrinkflation, pus în dezbatere de ANPC

Un ordin al preşedintelui ANPC privind combaterea fenomenului Shrinkflation, care reprezintă micşorarea cantităţii produselor şi vânzarea acestora la acealaşi preţ, a fost pus în dezbatere, a anunţat miercuri Autoritatea.

Vânzarea de locuinţe ia avânt în luna aprilie. Cele mai multe vânzări, în Capitală

Potrivit ANCPI, în luna aprilie 2024 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 61.718 de imobile, cu 7.360 mai multe faţă de luna martie. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna aprilie este cu 19.797 mai mare faţă de perioada similară a anului 2023. Cele mai multe vânzări de imobile […]

Peste 1,3 tone de peşte şi preparate din peşte, retrase de la vânzare de comisarii ANPC

Peste 1,3 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte au fost retrase de la vânzare de comisarii ANPC, în cadrul unor controale făcute înainte de sărbătorile de Paşti.

TikTok dă în judecată SUA pentru a bloca legea care ar putea interzice aplicaţia

În procesul său, ByteDance afirmă că noua lege descrie vag proprietatea sa asupra TikTok ca fiind o ameninţare la adresa securităţii naţionale pentru a eluda Primul Amendament, în ciuda faptului că nu există nicio dovadă că firma reprezintă o ameninţare. De asemenea, aceasta spune că legea este atât de „evident neconstituţională”, încât sponsorii ei o […]

Vizita lui Xi Jinping în Franţa: Macron salută ”angajamentele” chineze de a se abţine de la vânzarea de „orice armă” către Moscova

UPDATE  Guvernul francez a anunţat luni că va facilita eliberarea vizelor pentru chinezii care călătoresc în scop de afaceri sau pentru turism în Franţa, în prima zi a vizitei la Paris a preşedintelui chinez Xi Jinping. Eliberarea vizelor de circulaţie pentru chinezii în călătorie de afaceri, precum şi a vizelor de şedere scurtă cu intrări […]

Ion Cristoiu: Cum poate deveni România imună la diversiunile ruseşti

Angajament. Am descoperit în Sentinela poezia lui Niculae I. Herescu despre Transilvania. Am tras-o la xerox ca să i-o trimit lui Rareş Bogdan. I-am trimis-o însoţită de un text prefaţator: „O poezie pe care orice român ar trebui s-o ştie pe de rost. A apărut în Sentinela, revistă pentru militarii români din Campania din Est, […]

Toţi cei şase operatori de transport feroviar de călători, integraţi pe platforma de bilete online

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunţă că, de miercuri, toţi cei şase operatori de transport feroviar de călători au fost integraţi pe platforma Ghişeu Unic – Vânzare Online.

Sibiu: Sală de sport făcută din betonul unui baraj şi cu banii strânşi din vânzarea de sticle

Potrivit CJ Sibiu, în anii ‘70, peste 500 de copii învăţau la şcoala din Gura Râului, iar orele de educaţie fizică se ţineau sub cerul liber sau, când ploua, într-o sală de clasă. Ioan Mateş, director al şcolii la acea vreme, le-a propus profesorilor şi părinţilor un plan îndrăzneţ: construirea, prin forţe proprii, a unei […]

Camera Reprezentanţilor aprobă un proiect de lege care ar putea duce la interzicerea TikTok în SUA

Camera Reprezentanţilor a aprobat sâmbătă un proiect de lege care ar putea duce la interzicerea TikTok în Statele Unite. Proiectul de lege forţează proprietarul chinez al TikTok, ByteDance, să vândă aplicaţia către o companie americană în aproximativ un an sau să se confrunte cu o interdicţie internă. Versiunile anterioare ale proiectului de lege acordau ByteDance […]

BEACH, PLEASE!2024 e aprope sold-out, cu trei luni înainte de festival

Biletele la BEACH, PLEASE! 2024 se vând ca pâinea caldă, iar evenimentul devine rapid unul sold out. Peste cincizeci de mii de abonamente au fost deja cumpărate, aşa că dacă vrei să vii la festival trebuie să te grăbeşti să prinzi bilete. Mai mult, de luni preţul intrărilor va creşte. Astfel, costul pass-ul de cinci […]

Sophie Kinsella, autoarea britanică cu milioane de cărţi vândute, are cancer

Kinsella, în vârstă de 54 de ani, al cărei nume real este Madeleine Sophie Wickham, mamă a cinci copii, care a devenit o autoare de bestselleruri cu saga I Love Shopping, a povestit despre boala sa pe reţelele de socializare. „La sfârşitul anului 2022 am fost diagnosticată cu o formă agresivă de cancer la creier. […]

Un bărbat renunţă la papuşile sale din silicon pentru o femeie reală

Rod, un bărbat în vârstă de 56 de ani din New South Wales, Australia, intenţionează să-şi încheie relaţia de trei ani cu partenera sa, o păpuşă din silicon, Karina, pentru a se concentra pe logodnica sa reală, Sonya, care locuieşte în Vietnam, scrie needtoknow.co.uk. Rod a păstrat relaţia sa cu Karina secretă, dedicându-i acesteia mare […]

Fraudă cu fonduri europene: Finanţări obţinute pentru familii de albine cumpărate fictiv

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Serviciului teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a 21 inculpaţi, în sarcina cărora a fost reţinută săvârşirea unor infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, şi fals […]

Philip Morris International lansează Raportul Integrat pentru anul 2023

Aproximativ 33 de milioane de utilizatori adulţi folosesc produsele fără fum ale PMI.

Resturi de pesticide, descoperite în peste jumătate din probele de alimente şi băuturi britanice

Substanţele chimice au fost găsite în mai mult de jumătate din probele de alimente şi băuturi, arată testele, potrivit Sky News. Căpşunile s-au dovedit a fi cele periculoase în ceea ce priveşte prezenţa unor toxine rezistente care pot provoca oamenilor probleme grave de sănătate. 95% din cele 120 de probe testate conţineau toxinele periculoase. Resturi […]

Piaţa imobiliară: Creştere uşoară în martie, dar sub nivelul anului 2023

În luna martie 2024 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 54.358 de imobile, cu 565 mai multe faţă de luna februarie, anunţă Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna martie este cu 3.141 mai mic faţă de perioada similară a anului […]

Peste 600 de specialişti în drept cer guvernului britanic să oprească vânzarea de arme către Israel

Trei foşti judecători de la Curtea Supremă din Anglia s-au alăturat celor peste 600 de specialişti în drept pentru a cere guvernului britanic să pună capăt vânzărilor de arme către Israel.

Una dintre cele mai vechi cărţi din lume, scrisă în 40 de ani de un scrib, va fi scoasă la licitaţie

O carte din Egipt considerată una dintre cele mai vechi din lume va fi scoasă la licitaţie în luna iunie la Londra.

Un bărbat a cumpărat la licitaţie o criptă lângă cea a lui Marylin Monroe cu 195.000 de dolari

O criptă aflată în apropierea locului de veci al actriţei Marilyn Monroe a fost vândută la licitaţie cu 195.000 de dolari. Cel care a cumpărat-o, un investitor în tehnologie din Beverley Hills, Anthony Jabin, a declarat că "a visat dintotdeauna să fie alături de Monroe”.

Controversata uşă plutitoare din Titanic a fost vândută la licitaţie pentru 718 750 dolari

Controversata uşă plutitoare din filmul Titanic, celebră pentru capacitatea sa disputată de a salva atât personajul Rose al lui Kate Winslet, cât şi pe cel al lui Leonardo DiCaprio, Jack, a fost vândută la licitaţie pentru 718 750 dolari, informează The Guardian. Uşa, iniţial parte a intrării de la salonul aflat la clasa întâi a […]

ANPC: Carne de pui cu salmonella, retrasă de la vânzare

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au găsit produse din carne de pui infestate cu salmonella într-un depozit şi în două puncte de lucru.

Guvernul din Noua Zeelandă va interzice ţigările electronice de unică folosinţă

Guvernul Noua Zeelandă a declarat miercuri că va interzice vânzarea de ţigări electronice de unică folosinţă, va majora amenzile pentru comercianţii cu amănuntul care vând minorilor ţigări electronice şi va reglementa mai bine comercianţii cu amănuntul, potrivit Reuters.

Ciolacu: Vrem să oferim produselor româneşti şanse egale pe piaţă cu produsele de import

Autorităţile vor să ofere produselor româneşti şanse egale pe piaţă cu produsele de import şi chiar să încurajeze vânzarea lor şi în alte ţări, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu după o întâlnire cu reprezentanţi ai producătorilor şi retailerilor autohtoni.