vega

Rompetrol intensifică măsurile de optimizare energetică. „Prioritatea Grupului KMGI rămâne menţinerea rafinăriilor Petromidia şi Vega în parametri optimi de operare”

KMG International (Rompetrol) a implementat un amplu program de optimizare a consumului energetic la nivelul rafinăriilor Petromidia şi Vega, în contextul condiţiilor actuale din Sistemul Energetic Naţional (SEN) şi al presiunii asupra reţelei din zona Dobrogea, în urma opririi Centralei Nucleare de la Cernavodă, așa cum au transmis oficialii, printr-un comunicat de presă.

Petromidia and Vega refineries to reopen after successful completion of planned overhaul

The mechanical works within the planned overhaul of the two refineries operated by Rompetrol Rafinare – Petromidia Năvodari and Vega Ploiești – have been successfully completed, company officials announced on Friday.

Rafinăriile Petromidia și Vega vor fi redeschise după finalizarea cu succes a reviziei planificate

Lucrările mecanice din cadrul reviziei planificate a celor două rafinării operate de Rompetrol Rafinare – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești – au fost finalizate cu succes, au anunțat vineri oficialii companiei.

Lansarea rachetei Vega a fost anulată în ultima clipă

Cea de-a 23-a misiune a rachetei uşoare Vega a fost anulată în seara zilei de vineri, cu doar câteva secunde înainte de lansarea de la Centrul Spaţial din Guyana.

Racheta europeană Vega a fost lansată cu succes

Racheta europeană Vega a plasat cu succes pe orbită, în noaptea de luni spre marţi, doi sateliţi de observare a Terrei, satelitul european Proba-V şi cel vietnamez VNREDSat-1, dar şi un microsatelit universitar.

Racheta europeană Vega efectuează un al doilea zbor spaţial, în noaptea de 3 spre 4 mai

Micuţa rachetă europeană Vega va lansa în cadrul celui de-al doilea zbor spaţial al său, în noaptea de 3 spre 4 mai, de la Centrul spaţial Kourou din Guyana franceză, doi sateliţi de observare a Terrei, satelitul european Proba-V şi cel vietnamez VNREDSat-1.

GOLIAT, primul satelit românesc, a fost plasat pe orbită luni

Nanosatelitul românesc GOLIAT, lansat cu succes luni, la primul zbor al rachetei Vega, a fost plasat pe orbită la ora 13.12 (ora României), potrivit unui anunţ postat pe site-ul Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

O cameră la hotelul Vega din Mamaia costă cât la Nisa la cinci stele. Gradul de ocupare este de 100%

Hotelul de cinci stele Vega din staţiunea Mamaia, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, are un grad de ocupare de 100% în weekend şi de 65-70% în cursul săptămânii, potrivit reprezentanţilor hotelului care spun că o cameră costă în jur de 340 euro pe noapte.

Rompetrol Group Fully Takes Over Vega Refinery, Increases Stake In Rompetrol Rafinare

Romania’s second-largest oil company Rompetrol Group NV fully took over Rompetrol SA Bucuresti, operator of Vega refinery, thus increasing its stake in its refining unit Rompetrol Rafinare from 73.27% to 75.32%.