wta seul

Gabriela Ruse, debut fără emoții la Seul. Românca s-a calificat în turul doi după doar 69 de minute

Gabriela Ruse s-a calificat marți în turul doi la WTA Seul după o victorie clară, 6-1, 6-2, în doar 69 de minute, contra jucătoarei de origine germană, Eva Lys.

Jaqueline Cristian pierde cu Emma Răducanu, în turul întâi al turneului WTA 500 de la Seul

Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 41 WTA) a fost învinsă, miercuri, de Emma Răducanu (22 de ani, locul 33 WTA) în primul tur al turneului WTA 500 de la Seul.

Patricia Ţig s-a calificat în turul 2 al turneului WTA Seul

Patricia Ţig (124 WTA) s-a calificat, marţi dimineaţă, în turul doi la Seul, reuşind să treacă pentru a patra oară din patru turnee WTA disputate de la revenirea în circuit de meciul inaugural de pe tabloul principal în main tour.

Tenis: Patricia Ţig s-a calificat în semifinalele turneului de la Seul

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig, locul 135 în clasamentul mondial WTA, a câştigat, vineri, scor 7-6(2), 2-6, 6-3, meciul disputat cu Sara Sorribes Tormo (Spania, 139 WTA) şi a obţinut calificarea în semifinalele turneului de la Seul, dotat cu premii în valoare totală de 226,750 de dolari.