yale

De ce Covid-19 îi ucide mai mult pe bărbaţi? Explicaţiile din spatele cifrelor

Datele strânse de experţii Institutului Naţional de Sănătate Publică îţi arată clar că în România aproape 80 % din totalul deceselor puse pe seama Covid au fost la persoane de peste 60 de ani. Aproape 60% dintre decese au fost înregistrate în cazul bărbaţilor. Şi aşa e şi în lume, acum.  Mai mulţi experţi de […]

Campusul Universităţii Yale a fost redeschis după ce poliţia nu a identificat niciun individ înarmat

Prestigioasa universitate americană Yale, din nord-estul Statelor Unite, s-a redeschis luni seară, după ce a fost închisă mare parte din zi din cauza semnalării unui individ înarmat în campus.

Tom Hanks, invitat să susţină un discurs la ceremonia de absolvire a cursurilor Universităţii Yale

Actorul american Tom Hanks a fost invitat să susţină un discurs în cadrul ceremoniei de absolvire din acest an a cursurilor Universităţii Yale.

Peru vrea să recupereze comorile de la Machu Picchu, aflate la Universitatea Yale

Noul ministru peruan al Culturii, Juan Ossio, a anunţat că are ca obiectiv recuperarea comorilor din fostul oraş incaş Machu Picchu, care se află de aproape un secol la Universitatea Yale din SUA.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da