Știri externe

Mai mulţi miniştri europeni au convenit să consolideze măsurile de securitate în gări şi trenuri

Mai mulţi miniştri europeni au convenit sâmbătă, la Paris, să consolideze măsurile de securitate în gări şi trenurile internaţionale, după atacul dejucat într-un tren Thalys pe ruta Amsterdam-Paris, la 21 august, a anunţat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, relatează BBC News Online.

Alţi doi români au fost reţinuţi în Ungaria pentru trafic de persoane

Alţi doi cetăţeni români au fost reţinuţi în Ungaria pentru trafic de persoane, unul în judeţul Csongrad şi celălalt în judeţul Gyor-Moson-Sopron, potrivit unor comunicate postate duminică pe site-ul poliţiei ungare.

Prima înregistare cu ostaticul român Iulian Gherguţ, răpit în Burkina Faso: „Cer Guvernului României să mă elibereze cât mai repede”. MAE: Celula de criză confirmă că persoana din imagini e Gherghuţ, dar studiază autenticitatea înregistrării – VIDEO

Gruparea teroristă al-Mourabitoune a publicat sâmbătă o înregistare video cu ostaticul român Iulian Gherguţ, un agent de securitate răpit la 4 aprilie din nordul Burkina Faso, care face apel la autorităţi să negocieze cu răpitorii pentru eliberarea sa.

MAE: Cei 12 cetăţeni români reţinuţi pentru trafic de persoane în Ungaria la 26 august, arestaţi

MAE precizează că cei 12 cetăţeni români reţinuţi pentru trafic de persoane, în Ungaria, la data de 26 august, au fost aduşi sâmbătă în faţa Judecătoriei Centrale Buda, instanţa hotărând arestarea preventivă a acestora.

MAE: Doi cetăţeni români au fost reţinuţi pentru trafic de persoane în Austria, la Braunau şi la Salzburg

MAE precizează că autorităţile austriece au confirmat reţinerea a doi cetăţeni români, şoferi ai unor camioane în care se aflau mai multe persoane, în localitatea Braunau, respectiv la Salzburg.

Un român care conducea un camion cu 26 de refugiaţi a fost reţinut în Austria: „Personalul medical ne-a spus că nu ar mai fi rezistat mult, două, poate trei ore. Nu am transporta nici animalele în aceste condiţii”

Un român în vârstă de 29 de ani, care conducea un camion cu 26 de refugiaţi, a fost reţinut în Austria, trei copii din autovehicul fiind în stare gravă din cauza deshidratării, a informat sâmbătă agenţia austriacă de presă APA, citată de Reuters în pagina electronică.

Cei patru suspecţi în cazul camionului cu 71 de cadavre, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Cei patru suspecţi reţinuţi în Ungaria în cazul celor 71 de imigranţi găsiţi morţi, joi, într-un camion abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria, au compărut sâmbătă în faţa unui tribunal ungar, fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile, relatează BBC News Online.

Avioanele Turciei au efectuat primele raiduri alături de coaliţia condusă de SUA împotriva SI

Turcia a anunţat sâmbătă că avioanele sale de vânătoare au efectuat primele raiduri în cadrul coaliţiei conduse de SUA împotriva grupării Stat Islamic (SI) în Siria, relatează Associated Press în pagina electronică.

Doi jurnalişti francezi, inculpaţi pentru şantajarea regelui Marocului

Doi jurnalişti francezi de investigaţii, care l-au ameninţat pe regele Marocului că vor publica dezvăluiri despre el şi au cerut trei milioane de euro, au fost inculpaţi pentru extorsiune, după ce ar fi primit bani de la oficiali marocani la Paris, relatează Deutsche Welle în pagina online.

Traficanţii au creat pagini pe Facebook în care le promit imigranţilor o cale „sigură” spre Europa

Traficanţii de persoane au creat pagini pe Facebook în care le promit sirienilor sau irakienilor disperaţi o cale "sigură" spre Europa, în schmbul unor sume de ordinul miilor de euro, relatează Daily Mail în ediţia electronică de sâmbătă.

MAE: Şoferul camionetei răsturnate în Ungaria se află în continuare în arestul poliţiei din Kecskemét

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, sâmbătă, că şoferul camionetei răsturnate pe autostrada M5 din Ungaria se află în continuare reţinut în arestul poliţiei din Kecskemét, Bacs-Kiskun, potrivit unei notificări oficiale a autorităţilor ungare primite de Consulatul General al României la Szeged.

MAE: Patru români suspectaţi de trafic de persoane, reţinuţi de poliţia ungară în regiunea Csongrad

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, sâmbătă, că patru cetăţeni români au fost reţinuţi de poliţia ungară în regiunea Csongrad, suspectaţi de trafic de persoane, aceştia urmând să apară în faţa unui judecător care va decide cu privire la situaţia lor juridică.

SUA au adus avioane de vânătoare F-22 Raptor în Germania, pentru a participa la exerciţii NATO

Patru avioane de vânătoare F-22 Raptor, un avion cargo şi aproximativ 60 de militari au ajuns vineri la baza aeriană Spangdahlem din Germania, pentru a participa la exerciţii militare ale NATO, a anunţat Forţa aeriană americană, citată de DPA în pagina online.

Trei jurnalişti de la Al-Jazeera, condamnaţi la închisoare în Egipt pentru „difuzare de ştiri false”

Trei jurnalişti ai postului de televiziune Al-Jazeera au fost condamnaţi sâmbătă, în Egipt, la trei ani de închisoare pentru "difuzare de ştiri false", relatează BBC News Online.

Poliţia thailandeză a arestat un cetăţean străin în cazul atentatului din Bangkok

Poliţia din Bangkok a anunţat sâmbătă că a arestat un cetăţean străin în legătură cu atentatul cu bombă de la templul Erawan, care a provocat moartea a 20 de persoane în capitala thailandeză la 17 august, relatează BBC News Online.

Un şerif adjunct din SUA, îmbrăcat în uniformă, a fost împuşcat mortal la o benzinărie – VIDEO

Un şerif adjunct din Statele Unite, îmbrăcat în uniformă, a fost împuşcat mortal vineri seara, la o benzinărie din zona Houston, după ce şi-a alimentat maşina de serviciu, au anunţat autorităţile, citate de CNN.

Guvernatorul statului Virginia: Bărbatul care a ucis doi jurnalişti americani intenţiona să comită şi alte violenţe

Bărbatul care a ucis doi jurnalişti americani miercuri, în timp ce realizau un interviu în direct pentru un post de televiziune, intenţiona să comită şi alte acte de violenţă, înainte de a se sinucide, a declarat vineri guvernatorul statului Virginia, Terry McAuliffe, citat de AFP în pagina online.

Premierul turc a anunţat componenţa Guvernului interimar, din care fac parte doi miniştri pro-kurzi

Premierul turc Ahmet Davutoglu a anunţat vineri componenţa Guvernului interimar care va conduce Turcia până la alegerile anticipate din 1 noiembrie şi din care fac parte doi miniştri pro-kurzi, relatează agenţia oficială Anadolu, citată de DPA în pagina online.

Cei patru bărbaţi reţinuţi în cazul camionului cu 71 de cadavre vor fi duşi în faţa justiţiei ungare

Cei patru bărbaţi reţinuţi în Ungaria pentru implicare în cazul celor 71 de imigranţi găsiţi morţi, joi, într-un camion abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria vor fi duşi sâmbătă în faţa justiţiei ungare, relatează AFP în pagina electronică.

Imagini dramatice: Cinci persoane, „înghiţite” de asfalt, într-o staţie de autobuz din China – VIDEO

O înregistrare video captată de camerele de supraveghere dintr-o staţie de autobuz din China surprinde momentul dramatic în care cinci persoane alunecă într-un crater apărut brusc în asfalt, patru dintre acestea fiind rănite în urma incidentului.

Ministru german: UE ar trebui să creeze o tabără de refugiaţi în Turcia, pentru procesarea cererilor

Uniunea Europeană ar trebui să creeze o tabără de refugiaţi în Turcia, unde cererile imigranţilor să poată fi procesate, a declarat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, citat de Euronews în pagina electronică.

Adolescent american, condamnat la 11 ani de închisoare pentru sprijinirea grupării Stat Islamic

Un adolescent din statul american Virginia a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru conspiraţie în vederea furnizării de sprijin material şi resurse grupării teroriste Stat Islamic, relatează Voice of America în pagina electronică.

Kim Jong-un a destituit mai mulţi oficiali de rang înalt în urma tensiunilor cu Seulul

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a destituit mai mulţi oficiali de rang înalt în urma conflictului recent cu Coreea de Sud, a informat vineri presa oficială, ceea ce sugerează că tânărul lider îi considera responsabili de intensificarea tensiunilor, relatează Associated Press în pagina online.

Un student a fost împuşcat mortal într-un campus universitar din SUA

Un student împuşcat în timpul unei altercaţii într-un campus din sud-estul Statelor Unite a murit vineri din cauza rănilor suferite, a anunţat Universitatea de stat Savannah din Georgia, citată de AFP în pagina online.

REPORTAJ: Milioane de refugiaţi nevoiţi să aleagă între drumul greu spre Europa şi războiul din ţara lor – VIDEO, FOTO

După ce au scăpat din războiul devastator din ţara lor, milioane de sirieni care au imigrat în ţările vecine, precum Liban, Turcia şi Iordania, sunt puşi în faţa unei alegeri dure: să plece către Europa, unde există deja o criză gravă a migraţiei, sau să se întoarcă acasă, în plin bombardament.

Preşedintele Greciei a convocat alegeri parlamentare anticipate la 20 septembrie

Preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, a semnat vineri un decret prin care convoacă alegeri parlamentare anticipate la 20 septembrie, relatează agenţia oficială ANA, citată de Kathimerini în ediţia online.

SUA cer Uzbekistanului să se alăture coaliţiei internaţionale împotriva grupării Stat Islamic

Statele Unite au anunţat că au cerut Uzbekistanului să se alăture coaliţiei internaţionale pe care o conduc împotriva grupării teroriste Stat Islamic, precizând că statul din Asia Centrală este liber să aleagă cum vrea să contribuie, relatează Reuters în pagina electronică.

Zece persoane reţinute în Sicilia, în cazul celor 52 de imigranţi morţi în cala unei nave

Procurorii din Sicilia au reţinut zece suspecţi acuzaţi de trafic de persoane şi crimă, pentru că ar fi înghesuit zeci de imigranţi în cala unei ambarcaţiuni în care au fost găsite 52 de cadavre săptămâna aceasta, relatează Associated Press în pagina electronică.

Doi jurnalişti britanici, reţinuţi în sud-estul Turciei

Poliţia turcă a reţinut doi jurnalişti britanici de la Vice News, pentru că transmiteau informaţii din sud-estul predominant kurd al ţării, fără a avea acreditare guvernamentală, au declarat surse din domeniul securităţii, citate de Reuters în pagina electronică.

Zece imigranţi răniţi în Ungaria, după ce o camionetă condusă de un român s-a răsturnat. Surse: În maşină se aflau circa 40 de imigranţi

Zece imigranţi au fost răniţi vineri, după ce o camionetă condusă de un român, arestat pentru trafic de imigranţi, s-a răsturnat pe autostrada M5, în vestul Ungariei, a anunţat poliţia ungară. Camioneta era înmatriculată în Timişoara, iar în aceasta se aflau aproximaiv 40 de imigranţi sirieni, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

UNHCR: Peste 300.000 de refugiaţi au traversat Mediterana în 2015 pentru a ajunge în Europa

Peste 300.000 de refugiaţi au traversat Marea Mediterană anul acesta în încercarea de a ajunge în Europa, iar aproximativ 2.500 au murit sau au dispărut pe parcursul acestei călătorii, a anunţat vineri Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), transmite Deutsche Welle în pagina electronică.

Philippe Beke a scris trei volume despre istoria româno-belgiană în timpul mandatului de ambasador

Ambasadorul Belgiei în România şi în Republica Moldova, Philippe Beke, a declarat miercuri, când şi-a luat rămas bun de la corpul diplomatic şi de la mediul de afaceri, la final de mandat, că în această perioadă a scris trei volume de circa 1.000 de pagini despre istoria comună româno-belgiană.

Premierul Victor Ponta anunţă şedinţă comună cu Guvernul Republicii Moldova

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că i-a lansat o invitaţie omologului său moldovean, Valeriu Streleţ, de a participa la o şedinţă comună a celor două guverne, întâlnirea urmând să aibă loc la Tulcea în perioada următoare.

MAE: 18 cetăţeni români sunt reţinuţi în Ungaria, fiind cercetaţi pentru trafic de persoane

Un număr de 18 cetăţeni români sunt reţinuţi şi cercetaţi pentru trafic de persoane în Ungaria, în patru cazuri diferite, 16 dintre aceştia aflându-se în arestul poliţiei din Budapesta, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAE, Raluca Lunculescu.

FBI le cere comercianţilor să fie atenţi la antichităţile jefuite de gruparea Stat Islamic

FBI le-a cerut colecţionarilor de artă şi comercianţilor să fie vigilenţi în ceea ce priveşte antichităţile care ar putea fi puse pe piaţă de gruparea teroristă Stat Islamic (SI), care a jefuit şi a distrus situri arheologice în Siria şi Irak, informează CNN.

Centru pentru refugiaţi de lângă Hanovra, atacat cu un cocteil Molotov

Persoane necunoscute au atacat vineri dimineaţa, cu un cocteil Molotov, un centru pentru refugiaţi din nordul Germaniei, a anunţat poliţia, relatează DPA în pagina electronică.

Germania cere Facebook să cenzureze mesajele rasiste

Autorităţile germane au cerut companiei Facebook să cenzureze mesajele rasiste, iar reţeaua de socializare, cea mai mare platformă online de acest tip din lume, a spus, joi, că va analiza acest lucru în mod foarte serios, informează DPA.

Poliţia ungară anunţă că a reţinut trei bulgari şi un afgan în cazul camionului cu 71 de cadavre

Poliţia ungară a reţinut trei cetăţeni bulgari şi un cetăţean afgan în legătură cu decesele a 71 de imigranţi, descoperiţi joi într-un camion abandonat pe autostrada A4 din Austria, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al direcţiei naţionale de poliţie din Ungaria, citat de agenţia MTI.

Banca Rusiei, mulţumită de rubla slabă, din cauza cotaţiilor mici ale petrolului

Banca Rusiei a început să se simtă mai confortabil cu o rublă slabă, pe fondul scăderii cotaţiilor petrolului care îşi pune amprenta pe economia celui mai mare exportator de energie la nivel mondial, potrivit analiştilor intervievaţi de Bloomberg.

SONDAJ: Syriza ar câştiga alegerile legislative anticipate din septembrie

Stânga radicală greacă Syriza, condusă de către Alexis Tsipras, este creditată cu 23% din intenţiile de vot în alegerile legislative anticipate prevăzute în septembrie, potrivit unui sondaj publicat vineri de presa greacă, primul de la demisia fostului premier, relatează AFP în pagina electronică.