Autopilotul de la Tesla a salvat două familii, aflate în maşini diferite

Laurence Sanderson se afla în vacanţă impreună cu soţia şi cei trei copii când un copac în vârstă de 400 de ani a căzut în faţa vehiculului pe care îl conducea.

559 afişări
Imaginea articolului Autopilotul de la Tesla a salvat două familii, aflate în maşini diferite

Autopilotul de la Tesla a salvat două familii, aflate în maşini diferite

În acel moment, maşina lor Tesla Model X a pornit singură pilotul automat, care a acţionat frânele de urgenţă salvând viaţa familiei, a relatat Mirror. Partea din faţă a vehiculului a fost distrusă, dar pasagerii au scăpat nevătămaţi. 

Vorbind despre incident, Laurence Sanderson, a spus: „A fost un miracol, încă o secundă şi am fi fost zdrobiţi, maşina fără dubii ne-a salvat viaţa.”

Pe celălalt sens de mers se afla tot o maşină Tesla, care a fost salvată tot de pilotul automat. John Whitelock (31 de ani) conducea maşina electrică, fiind alături de prietena sa, Kittly McConnell, şi mama ei, când copacul a căzut. Maşina s-a oprit brusc, salvând astfel viaţa familiei.

Tesla Autopilot este un sistem avansat de asistenţă pentru condus care are ca prioritate siguranţa pasagerilor. Acesta foloseşte opt camere externe, radare, 12 senzori şi un puternic computer de bord.

Autor: Gabriel Negreanu
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici