Moment istoric: Parlamentul European a aprobat prima lege din lume privind inteligenţa artificială

Deputaţii europeni au votat astăzi la Strasbourg un regulament istoric privind inteligenţa artificială, fiind prima lege din lume care reglementează acest lucru, scrie Euractiv.

970 afișări
Imaginea articolului Moment istoric: Parlamentul European a aprobat prima lege din lume privind inteligenţa artificială

Moment istoric: Parlamentul European a aprobat prima lege din lume privind inteligenţa artificială. Sursa foto: Unsplash

Legea a primit 523 de voturi ,,pentru”, 46 de voturi ,,împotrivă” şi 49 de abţineri, iar implementarea va fi lungă şi complexă. Un Birou pentru inteligenţă artificială, care va ghida procesul sub aripa Comisiei, a început deja să facă angajări.

Actul, care avea nevoie de aprobarea finală după aprobarea la nivel politic şi tehnic, va intra în vigoare cel mai probabil în luna mai a acestui an, potrivit Euronews.

Legea stabileşte o abordare etapizată a reglementării în funcţie de cât de riscante sunt considerate aplicaţiile tehnologiei şi stabileşte termene diferite pentru punerea în aplicare a diferitelor cerinţe.

Unele utilizări ale inteligenţei artificiale, printre care se află şi scorurile sociale bazate pe algoritmi, vor fi interzise până la sfârşitul anului 2024. Alte utilizări, cum ar fi infrastructura critică, sunt considerate de risc ridicat şi se vor confrunta cu reguli mai stricte. Conform calendarului actual, implementarea completă va veni în 2026, notează Euractiv.

Companiile din domeniul tehnologiei ar fi făcut un lobby puternic în legătură cu această lege, acestea solicitând o abordare etapizată în locul unei reglementări orizontale.

În prezent, statele membre vor trebui să înfiinţeze agenţii naţionale de supraveghere. Potrivit Euronews, ţările au la dispoziţie 12 luni pentru a desemna aceste organisme de supraveghere.

Totodată, regulamentul prevede şi sancţiuni pentru cei care nu respectă prevederile, acestea aplicându-se atât pentru giganţii tehnologici, precum Meta sau Google, dar şi pentru start-up-uri din acelaşi domeniu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici