CELE MAI NOI ARTICOLE

Guvernul Bulgariei a demisionat, în vederea alegerilor parlamentare anticipate din octombrie

Premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski, a prezentat miercuri, cum era prevăzut, demisia Cabinetului minoritar pe care îl conduce, în vederea alegerilor parlamentare anticipate programate pe 5 octombrie.
Guvernul Bulgariei a demisionat, în vederea alegerilor parlamentare anticipate din octombrie

Gorghiu: PNL este deschis pentru a vota din nou reducerea CAS într-o sesiune extraordinară

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri, că liberalii sunt disponibili şi deschişi pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a fi votată din nou legea pentru reducerea CAS, astfel încât măsura să poată fi aplicată de la 1 octombrie.
Gorghiu: PNL este deschis pentru a vota din nou reducerea CAS într-o sesiune extraordinară

Dosar penal în cazul firmei care construieşte un bloc în zona Cetăţii din Alba Iulia

Reprezentanţii firmei din Alba Iulia care construieşte, fără a avea autorizaţie, un bloc cu trei etaje în zona de protecţie a Cetăţii Alba Carolina, la doar câteva zeci de metri de zidurile fortificaţiei, sunt cercetaţi penal de poliţişti.
Dosar penal în cazul firmei care construieşte un bloc în zona Cetăţii din Alba Iulia

Fost ofiţer SRI, reţinut după ce ar fi sustras peste un milion de lei din contul unui bucureştean

Un fost ofiţer SRI a fost reţinut după ce, împreună cu alţi doi bărbaţi, ar fi transferat ilegal, din contul unui bucureştean, peste un milion de lei, folosind o carte de identitate falsificată, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
Fost ofiţer SRI, reţinut după ce ar fi sustras peste un milion de lei din contul unui bucureştean

BEI a aprobat un împrumut de 22,47 milioane de euro pentru reabilitarea clădirilor din sectorul 1

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat, miercuri, o primă tranşă, de 22,47 milioane de euro, dintr-un împrumut a cărui valoare totală se ridică la 136,5 milioane de euro, pentru reabilitarea clădirilor din sectorul 1 al Capitalei, potrivit unui comunicat al instituţiei.
BEI a aprobat un împrumut de 22,47 milioane de euro pentru reabilitarea clădirilor din sectorul 1

Rusia ar putea adopta sancţiuni suplimentare contra Ucrainei şi Republicii Moldova

Rusia avertizează că ar putea fi nevoită să introducă noi "măsuri de protecţie" în relaţia cu Ucraina şi Republica Moldova, în contextul semnării de către acestea a acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană.
Rusia ar putea adopta sancţiuni suplimentare contra Ucrainei şi Republicii Moldova

Belarusul propune asocierea Rusiei la Parteneriatul Estic

Belarusul doreşte asocierea Rusiei la Parteneriatul Estic, pentru prevenirea apariţiei unor noi linii de împărţire a Europei, a declarat miercuri ministrul belarus de Externe Vladimir Makei la Bruxelles, într-o reuniune la nivel de miniştri, relatează RIA Novosti în pagina electronică.
Belarusul propune asocierea Rusiei la Parteneriatul Estic

Băsescu: Reducerea CAS creşte riscul ca la un moment dat să începem să amânăm plata pensiilor. CAS poate fi redus de la 1 ianuarie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că legea de reducere a CAS la angajator poate fi aplicată din 1 ianuarie 2015 şi că Guvernul ar trebui să aştepte misiunea FMI, dar şi finalizarea bugetului pe 2015, adăugând că nu vede de ce este "această grabă".
Băsescu: Reducerea CAS creşte riscul ca la un moment dat să începem să amânăm plata pensiilor. CAS poate fi redus de la 1 ianuarie

Noua majoritate din CGMB a aprobat opt proiecte ale şedinţei reconvocate de Oprescu pentru 30 iulie

Noua majoritate din CGMB, formată din PDL, PNL şi trei consilieri PP-DD, a aprobat, miercuri, opt proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de miercuri, care a fost ţinută deşi primarul general Sorin Oprescu anunţase reconvocarea ei pentru 30 iulie.
Noua majoritate din CGMB a aprobat opt proiecte ale şedinţei reconvocate de Oprescu pentru 30 iulie

Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea CAS

Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea CAS, "din punct de vedere al oportunităţii".
Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea CAS

Festivalul Lună Plină de la Biertan debutează miercuri seară, cu filme în premieră în România

Spectatorii celei de-a treia ediţii a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, ce debutează miercuri, la Biertan (Sibiu), vor avea parte, timp de cinci zile, de 19 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, pelicule clasice în versiuni restaurate, dar şi filme în premieră în România.
Festivalul Lună Plină de la Biertan debutează miercuri seară, cu filme în premieră în România

The Guardian: 75% dintre membrii echipelor care realizează superproducţii sunt bărbaţi

Personalităţi de marcă din industria cinematografică doresc aplicarea unor măsuri pentru sporirea diversităţii în cinema, în contextul în care 75% dintre membrii echipelor care realizează superproducţii sunt bărbaţi, informează theguardian.com.
The Guardian: 75% dintre membrii echipelor care realizează superproducţii sunt bărbaţi

CRIZA DIN UCRAINA: Cele două avioane de vânătoare au fost doborâte cu rachete lansate din Rusia, acuză Kievul

Ucraina a afirmat că cele două avioane de vânătoare doborâte miercuri într-o zonă aflată sub controlul rebelilor au fost atinse de rachete lansate de pe teritoriul Rusiei.
CRIZA DIN UCRAINA: Cele două avioane de vânătoare au fost doborâte cu rachete lansate din Rusia, acuză Kievul

Franţa a lansat o reformă privind azilul şi imigraţia

Guvernul francez a lansat miercuri o amplă reformă privind dreptul la azil, în condiţiile creşterii solicitărilor în acest sens, şi în domeniul imigraţiei, având în vedere atragerea unor străini care deţin calificări profesionale.
Franţa a lansat o reformă privind azilul şi imigraţia

Crucea Roşie: Confruntările militare din Ucraina constituie război civil

Confruntările militare din estul Ucrainei constituie o stare de război civil, constată Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, îndemnând "toate părţile implicate să respecte dreptul internaţional umanitar".
Crucea Roşie: Confruntările militare din Ucraina constituie război civil

Prima ediţie a Târgului European al Castelelor va fi organizată la Hunedoara, în 2015

Prima ediţie a Târgului European al Castelelor va fi organizată la Castelul Corvinilor din Hunedoara, în perioada 1-3 mai 2015, până în prezent confirmând participarea administraţiile a şapte palate, cetăţi şi castele din Spania, Ungaria şi România.
Prima ediţie a Târgului European al Castelelor va fi organizată la Hunedoara, în 2015

Timiş: Tânărul de 27 de ani mort în accidentul din Spania se întorcea acasă pentru a face nunta

Tânărul de 27 de ani din Jimbolia (Timiş) care şi-a pierdut viaţa în accidentul rutier din Spania lucra de câţiva ani în această ţară, iar marţi se întorcea acasă pentru a se căsători cu iubita sa, nunta fiind programată peste două săptămâni.
Timiş: Tânărul de 27 de ani mort în accidentul din Spania se întorcea acasă pentru a face nunta

STUDIU: Umami contribuie la menţinerea siluetei, prin inducerea senzaţiei de saţietate

Umami, supranumit "al cincilea gust", contribuie la menţinerea siluetei, prin inducerea mai rapidă a senzaţiei de saţietate, potrivit unui studiu recent publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, informează dailymail.co.uk.
STUDIU: Umami contribuie la menţinerea siluetei, prin inducerea senzaţiei de saţietate

Guvernul amână transferul programelor de sănătate, pentru a evita şi efecte „mediatice şi politice”

Guvernul a amânat data până la care finanţarea programelor de sănătate este transferată în responsabilitatea CNAS, termen care expiră în august, argumentul fiind că, altfel, ar apărea disfuncţionalităţi majore în accesul bolnavilor la servicii medicale, cu consecinţe inclusiv "mediatice şi politice"
Guvernul amână transferul programelor de sănătate, pentru a evita şi efecte

Nemeth Zsolt: Nu putem vorbi despre Europa Centrală dacă nu există o relaţie româno-maghiară puternică

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului de la Budapesta, Nemeth Zsolt, a declarat, miercuri, la deschiderea oficială a celei de-a 25-a ediţii a Universităţii de la Băile Tuşnad, că nu se poate vorbi despre Europa Centrală dacă nu există o relaţie româno-maghiară puternică.
Nemeth Zsolt: Nu putem vorbi despre Europa Centrală dacă nu există o relaţie româno-maghiară puternică

Femeia care a înjunghiat o poliţistă în autobuzul 104 din Bucureşti, arestată

Femeia care a înjunghiat, marţi, o poliţistă în autobuzul 104 din Capitală a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, de magistraţii Judecătoriei Sectorului 2, potrivit unor surse din Poliţie.
Femeia care a înjunghiat o poliţistă în autobuzul 104 din Bucureşti, arestată

CICR anunţă o suspendare temporară a confruntărilor în mai multe zone din Fâşia Gaza

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat miercuri intrarea în vigoare a unei suspendări temporare a confruntărilor în mai multe zone devastate din Fâşia Gaza, cu scopul de a permite trecerea unor convoaie umanitare.
CICR anunţă o suspendare temporară a confruntărilor în mai multe zone din Fâşia Gaza

Patinoar sintetic, inaugurat în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4 – FOTO

Un patinoar sintetic a fost inaugurat, miercuri, în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4, elevii claselor I - IV de la şcolile din sector putând să patineze gratuit acolo, în fiecare zi de joi a săptămânii, timp de două ore, potrivit unei decizii a primarului Cristian Popescu - Piedone.
Patinoar sintetic, inaugurat în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4 - FOTO

Instructor auto judecat pentru că a luat bani de la persoane care voiau să obţină fraudulos permisul

Un instructor auto a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 700 de euro şi 6.300 de lei de la trei persoane care voiau să obţină fraudulos permisul de conducere.
Instructor auto judecat pentru că a luat bani de la persoane care voiau să obţină fraudulos permisul

Cum intenţionau rebelii proruşi să SABOTEZE ancheta în cazul avionului prăbuşit. Planul, interceptat de britanici

Serviciile britanice de informaţii au dovezi potrivit cărora rebelii proruşi din Ucraina ar fi discutat despre răspândirea unor fragmente din alte avioane la locul prăbuşirii cursei MH17, pentru a sabota investigaţia în cazul catastrofei aviatice de joi, relatează Sky News.
Cum intenţionau rebelii proruşi să SABOTEZE ancheta în cazul avionului prăbuşit. Planul, interceptat de britanici

Avioane care transportă cadavre ale victimelor avionului malaezian au aterizat în Olanda

Cele două avioane care transportă cadavre ale victimelor Cursei MH17, prăbuşită pe 17 iulie în estul Ucrainei, au aterizat miercuri după-amiază la Eindhoven, în sudul Olandei.
Avioane care transportă cadavre ale victimelor avionului malaezian au aterizat în Olanda

Rusia acuză Ucraina de falsificarea datelor controlului aerian privind zborul MH17

Ministerul rus de Externe a acuzat miercuri Kievul de falsificarea informaţiilor deţinute de către autorităţile ucrainene în domeniul controlului aerian cu privire la prăbuşirea avionului malaysian, de care cele două tabere se acuză reciproc.
Rusia acuză Ucraina de falsificarea datelor controlului aerian privind zborul MH17

Alba: Şoseaua Transalpina, blocată de aluviuni în urma unei ploi torenţiale. Circulaţia a fost reluată după două ore

Drumul Naţional 67 C – Transalpina –, blocat cu aluviuni, miercuri, în urma unei ploi torenţiale, în zona localităţii Tău din judeţul Alba, a fost redeschis circulaţiei după aproape două ore, interval în care şoseaua a fost curăţată.
Alba: Şoseaua Transalpina, blocată de aluviuni în urma unei ploi torenţiale. Circulaţia a fost reluată după două ore

Militarii ucraineni răniţi în conflictul din estul ţării ar putea fi trataţi în spitalele româneşti

Militarii ucraineni răniţi în conflictul din estul Ucrainei ar putea fi trataţi medical în spitalele din România, au declarat surse oficiale.
Militarii ucraineni răniţi în conflictul din estul ţării ar putea fi trataţi în spitalele româneşti

Prahova: Focuri de armă pentru prinderea a doi bărbaţi condamnaţi care erau duşi la penitenciar

Doi bărbaţi condamnaţi la închisoare pentru furt şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor au încercat să evadeze, miercuri, în timp ce erau transferaţi din arestul Poliţiei Prahova la Penitenciarul Mărgineni, ei fiind prinşi după ce poliţişti au tras focuri de armă.
Prahova: Focuri de armă pentru prinderea a doi bărbaţi condamnaţi care erau duşi la penitenciar

România şi alte state UE caută soluţii de depozitare a fructelor produse de fermierii din Moldova

România şi alte state UE caută soluţii de depozitare a unei cantităţi de circa 70.000 tone de fructe produse de fermierii din Republica Moldova, în special mere şi prune, precum şi a viitoarei recolte de struguri din statul vecin, până când acestea pot fi vândute pe piaţa europeană fără taxe vamale.
România şi alte state UE caută soluţii de depozitare a fructelor produse de fermierii din Moldova

Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat. Hotărârea nu este definitivă. DNA va contesta decizia – FOTO

Judecătoria Sectorului 4 a decis, miercuri, că fostul premier Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat, însă decizia nu este definitivă şi poate fi contestată, în termen de trei zile, la Tribunalul Bucureşti.
Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat. Hotărârea nu este definitivă. DNA va contesta decizia - FOTO

Moraru: Am făcut o ofertă pentru preluarea Rapidului, sper ca până luni să finalizăm negocierile

Omul de afaceri Valerii Moraru a declarat, miercuri, că a făcut o ofertă pentru preluarea FC Rapid şi speră ca până luni să finalizeze negocierile cu Adrian Zamfir, acţionarul majoritar al grupării giuleştene.
Moraru: Am făcut o ofertă pentru preluarea Rapidului, sper ca până luni să finalizăm negocierile

Coreea de Sud şi România au deschis un centru de cercetare IT în Bucureşti

Ministerul Ştiinţei din Coreea de Sud şi Ministerul pentru Societatea Informaţională din România au deschis, miercuri, un centru de cercetare la Bucureşti, unde vor fi derulate mai multe proiecte în următorii trei ani.
Coreea de Sud şi România au deschis un centru de cercetare IT în Bucureşti

NIS Petrol va începe operaţiunile de explorare a două perimetre petroliere din Timiş

Compania sârbă NIS Petrol, controlată de grupul rus Gazprom, va începe "în perioada următoare" lucrările de explorare a zăcămintelor petroliere convenţionale pe care le are concesionate în judeţul Timiş.
NIS Petrol va începe operaţiunile de explorare a două perimetre petroliere din Timiş

Guvernul a modificat Legea ANL: Tinerii pot cumpăra case şi în rate sau cu credit garantat de stat

Tinerii chiriaşi ai imobilelor aparţinând Agenţiei Naţionale de Locuinţe (ANL) vor putea cumpăra casa respectivă fie cu un credit bancar contractat cu garanţia statului, fie cu plata în rate lunare, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare, procedură nepermisă până în prezent.
Guvernul a modificat Legea ANL: Tinerii pot cumpăra case şi în rate sau cu credit garantat de stat

MAE confirmă că opt români au murit în accidentul rutier produs în Spania. Existenţa unei a noua victime nu poate fi deocamdată confirmată. VIDEO de la locul tragediei

Ministerul Afacerilor Externe confirmă că opt români au murit într-un accident rutier produs în Spania, după ce microbuzul în care se aflau aceştia a intrat în coliziune cu un TIR, MAE precizând că este posibil să existe şi o a noua victimă.
MAE confirmă că opt români au murit în accidentul rutier produs în Spania. Existenţa unei a noua victime nu poate fi deocamdată confirmată. VIDEO de la locul tragediei

Proprietarii terenurilor agricole care nu sunt „fermieri activi” vor fi incluşi pe lista neagră

Proprietarii care vând sau arendează, de anul viitor, terenuri agricole pentru comasare vor primi, cinci ani, echivalentul a 120% din plata pe suprafaţă, Guvernul urmând însă să redacteze şi o "listă neagră" a proprietarilor, inclusiv parohii, care nu se vor încadra în categoria "fermierului activ".
Proprietarii terenurilor agricole care nu sunt

Ilie Carabulea, dus din nou în arest preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri, la propunerea procurorilor anticorupţie, arestarea preventivă a omului de afaceri Ilie Carabulea, pentru că acesta ar fi luat legătura cu mai mulţi martori şi a instalat la domiciliul său un sistem de monitorizare video a sediului Carpatica Asig.
Ilie Carabulea, dus din nou în arest preventiv

Denzel Washington va primi premiul Donostia pentru întreaga carieră

Actorul american Denzel Washington va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), Spania.
Denzel Washington va primi premiul Donostia pentru întreaga carieră