CELE MAI NOI ARTICOLE

Cel puţin zece morţi după prăbuşirea unui avion militar în Spania – VIDEO

Cel puţin zece persoane au murit, iar 13 au fost rănite, şapte fiind în stare gravă, după ce un avion militar de tip F-16 aparţinând Forţelor Aeriene elene s-a prăbuşit luni în sud-estul Spaniei, anunţă Ministerul spaniol al Apărării, citat de AFP.
Cel puţin zece morţi după prăbuşirea unui avion militar în Spania - VIDEO

Statele Unite au decis închiderea temporară a ambasadei din Yemen

Ambasada Statelor Unite din Yemen va fi închisă publicului "până la noi ordine", a decis Departamentul de Stat, pe fondul violenţelor din această ţară.
Statele Unite au decis închiderea temporară a ambasadei din Yemen

Peste 500 de manifestanţi islamişti, reţinuţi în Egipt după violenţele de duminică

Poliţia egipteană a reţinut 516 simpatizanţi ai mişcării Fraţii Musulmani în urma violenţelor de duminică, soldate cu cel puţin 20 morţi, anunţă surse oficiale.
Peste 500 de manifestanţi islamişti, reţinuţi în Egipt după violenţele de duminică

Rusia alocă 700 de milioane de euro pentru susţinerea pieţei muncii, în an de criză

Guvernul rus a alocat luni 52 de miliarde de ruble (700 milioane euro) pentru susţinerea pieţei muncii, pe fondul desfiinţării a unui număr tot mai mare de locuri de muncă de către companii, într-o economie aflată în criză.
Rusia alocă 700 de milioane de euro pentru susţinerea pieţei muncii, în an de criză

Peste 1 milion de apeluri la 112 în judeţul Ilfov, în 2014

Peste 1 milion de apeluri la numărul de urgenţă 112 au fost făcute, anul trecut, în judeţul Ilfov, dintre care aproape 166.000 au fost direcţionate către dispeceratul ISU Bucureşti - Ilfov, se arată în bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov "Codrii Vlăsiei".
Peste 1 milion de apeluri la 112 în judeţul Ilfov, în 2014

Ponta, după ce a spus că PSD susţine Legea insolvenţei, întrebat dacă o va vota: Să văd forma

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că PSD susţine Legea insolvenţei persoanelor fizice, ca partid de stânga, şi că deputaţii social-democraţi vor fi în favoarea unei legi care să protejeze debitorii, iar când a fost întrebat dacă va vota această lege, ca deputat, a răspuns: „Să văd forma”.
Ponta, după ce a spus că PSD susţine Legea insolvenţei, întrebat dacă o va vota: Să văd forma

O menajeră româncă, apreciată în Italia după ce a returnat un portofel cu 360 de euro

O menajeră româncă a impresionat opinia publică din Italia după ce a predat autorităţilor un portofel pierdut în care erau 360 de euro, femeia refuzând chiar şi cota de 10% prevăzută de legislaţia italiană.
O menajeră româncă, apreciată în Italia după ce a returnat un portofel cu 360 de euro

Francois Hollande îl invită la Paris pe Alexis Tsipras

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, l-a invitat pe premierul desemnat al Greciei, Alexis Tsipras, să vină "rapid" la Paris, anunţă surse oficiale.
Francois Hollande îl invită la Paris pe Alexis Tsipras

Liderii europeni nu intenţionează să cedeze pretenţiilor noului premier elen Alexis Tsipras

Liderii europeni şi-au exprimat luni voinţa de a nu ceda pretenţiilor noului premier elen Alexis Tsipras, avertizând că nu sunt dispuşi să renegocieze datoria publică a Greciei şi că statul elen trebuie să îşi respecte angajamentele asumate.
Liderii europeni nu intenţionează să cedeze pretenţiilor noului premier elen Alexis Tsipras

Iohannis: Federaţia Rusă, responsabilă de atacurile din Mariupol. Se impune intensificarea sancţiunilor

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat, luni, printr-un mesaj, ”atacurile criminale” asupra populaţiei civile din Mariupol, Ucraina, precizând că eesponsabilitatea aparţine nu doar separatiştilor ucraineni, ci şi Federaţiei Ruse, astfel că trebuie luată în considerare intensificarea sancţiunilor.
Iohannis: Federaţia Rusă, responsabilă de atacurile din Mariupol. Se impune intensificarea sancţiunilor

BOR: Ora de religie promovează comportamentul paşnic, într-o vreme a mişcărilor extremiste

Ora de religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste, arată Biserica Ortodoxă Română (BOR) într-un comunicat.
BOR: Ora de religie promovează comportamentul paşnic, într-o vreme a mişcărilor extremiste

Stoltenberg denunţă acuzaţiile lui Putin despre „legiunea străină a NATO” în Ucraina drept „prostii”

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a catalogat luni drept "prostii" declaraţiile lui Vladimir Putin prin preşedintele rus acesta a acuzat armata ucraineană că este "Legiunea Străină a NATO" şi a îndemnat Moscova să înceteze să susţină separatiştii proruşi.
Stoltenberg denunţă acuzaţiile lui Putin despre

Curtea Constituţională: Oferta educaţională a orei de religie, de natură să afecteze libertatea de conştiinţă

Curtea Consituţională (CC) arată, în motivarea deciziei prin care a stabilit că obligaţia de a face cerere pentru a nu participa la ora de religie este neconsituţională, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.
Curtea Constituţională: Oferta educaţională a orei de religie, de natură să afecteze libertatea de conştiinţă

Blatter acuză UEFA de lipsă de curaj

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a acuzat UEFA de lipsă de curaj, deoarece nu a desemnat un candidat la şefia forului fotbalistic mondial, pentru care elveţianul candidează la al cincilea mandat, informează presa internaţională.
Blatter acuză UEFA de lipsă de curaj

Zegrean: Greblă nu vrea să îşi dea demisia pentru că spune că acuzaţiile nu sunt adevărate

Preşedintele Curţii Consituţionale (CC), Augustin Zegrean, a declarat, luni seară, că judecătorul CC Toni Greblă nu doreşte să îşi dea demisia pentru că, spune acesta din urmă, acuzaţiile care i-au fost aduse în spaţiul public nu sunt adevărate.
Zegrean: Greblă nu vrea să îşi dea demisia pentru că spune că acuzaţiile nu sunt adevărate

Biserica Anglicană a întronizat prima femeie episcop

Biserica Angliei a creat luni prima femeie episcop - a Catedralei York - într-o ceremonie istorică, după 20 de ani de la hirotonirea primelor femei preot.
Biserica Anglicană a întronizat prima femeie episcop

Un vasluian a murit după ce a căzut într-un cuţit cu care încerca să-şi lovească soţia

Un bărbat de 43 de ani, din localitatea vasluiană Muntenii de Sus, a murit în condiţii suspecte, după ce s-a dezechilibrat şi a căzut cu pieptul într-un cuţit de bucătărie cu care a încercat să-şi lovească soţia, în urma unui scandal iscat între cei doi.
Un vasluian a murit după ce a căzut într-un cuţit cu care încerca să-şi lovească soţia

Toni Greblă intră în concediu de odihnă din 27 ianuarie, anunţă Curtea Constituţională

Curtea Constituţională informează că judecătorul Toni Greblă a anunţat că, începând cu data de 27 ianuarie, va intra în concediu legal de odihnă.
Toni Greblă intră în concediu de odihnă din 27 ianuarie, anunţă Curtea Constituţională

Bitcoin va avea prima platformă de tranzacţionare reglementată din SUA

Bitcoin s-a apreciat puternic luni, în urma informaţiei că moneda virtuală va avea prima platformă de tranzacţionare reglementată din Statele Unite, relatează CNBC.
Bitcoin va avea prima platformă de tranzacţionare reglementată din SUA

ANI: 14 foşti sau actuali aleşi locali au fost găsiţi în incompatibilitate

Cinci primari, doi viceprimari, un consilier judeţean, patru consilieri locali şi doi foşti consilieri locali au fost găsiţi în incompatibilitate de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
ANI: 14 foşti sau actuali aleşi locali au fost găsiţi în incompatibilitate

Componenţa definitivă a Parlamentului Greciei

Syriza, un partid radical de stânga şi învingătorul alegerilor legislative de duminică din Grecia, a obţinut 149 din cele 300 de mandate în Parlamentul grec şi are nevoie de două mandate pentru a deţine majoritatea absolută, a confirmat luni Ministerul de Interne pe site.
Componenţa definitivă a Parlamentului Greciei

Cirque du Soleil, în România: 4,5 tone de bagaje, 180 de valize şi 25 de camioane

Acrobaţii spectacolelor "Quidam" se pregătesc să ajungă în Bucureşti pentru cele 6 reprezentaţii pe care le vor susţine, zilnic, între 29 ianuarie şi 1 februarie, la complexul Romexpo, show-ul artiştilor Cirque du Soleil însemnând, printre altele, 4,5 tone de bagaje, 180 de valize şi 25 de camioane.
Cirque du Soleil, în România: 4,5 tone de bagaje, 180 de valize şi 25 de camioane

Organizaţia teroristă Stat Islamic ameninţă Occidentul cu noi atentate

Organizaţia teroristă Stat Islamic în Irak şi Siria a lansat un apel la comiterea de noi atentate în ţări occidentale, salutând atacurile recente, în principal cele care au vizat redacţia revistei Charlie Hebdo.
Organizaţia teroristă Stat Islamic ameninţă Occidentul cu noi atentate

Căutarea mormântului scriitorului Miguel de Cervantes: Cercetătorii au analizat trei gropi funerare

Căutările pentru identificarea mormântului în care a fost înhumat scriitorul Miguel de Cervantes au continuat weekendul trecut la Madrid, unde oamenii de ştiinţă au analizat mai multe rămăşiţe pământeşti descoperite în capela unei biserici din capitala spaniolă.
Căutarea mormântului scriitorului Miguel de Cervantes: Cercetătorii au analizat trei gropi funerare

Aşteptările experţilor financiari privind perspectivele economice în România au scăzut în ianuarie

Percepţia analiştilor financiari asupra situaţiei economice actuale din România s-a îmbunătăţit uşor în ianuarie, dar aşteptările privind evoluţia din următoarele şase luni s-au redus considerabil, indicele încrederii înregistrând al treilea mare declin din statele din Europa Centrală şi de Est.
Aşteptările experţilor financiari privind perspectivele economice în România au scăzut în ianuarie

Comisia juridică începe dezbaterile la insolvenţa persoanei fizice pe proiectul iniţiat de Birchall

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, luni, să înceapă dezbaterile privind insolvenţa persoanei fizice pe proiectul de lege iniţiat de deputatul PSD Ana Birchall, după ce reprezentanţii PNL şi cei ai PSD s-au acuzat reciproc de tergiversarea adoptării unui proiect de această temă.
Comisia juridică începe dezbaterile la insolvenţa persoanei fizice pe proiectul iniţiat de Birchall

Peste 2.000 de curse aeriene, anulate în Statele Unite din cauza viscolului

Peste 2.000 de curse aeriene au fost anulate luni în Statele Unite în contextul avertizărilor de viscol care vizează regiuni din nord-estul ţării, unde stratul de zăpadă ar putea atinge aproape un metru.
Peste 2.000 de curse aeriene, anulate în Statele Unite din cauza viscolului

EUROVISION 2015: România concurează în prima semifinală. Care sunt etapele competiţiei şi până când se pot înscrie piesele

România va concura la ediţia de anul acesta a concursului Eurovision în prima semifinală, care va avea loc pe 19 mai, finala celebrei competiţii urmând să aibă loc pe 23 mai, la Viena, informează eurovision.tv.
EUROVISION 2015: România concurează în prima semifinală. Care sunt etapele competiţiei şi până când se pot înscrie piesele

„Nu tremur la cutremur”, campanie de informare a populaţiei în cazul unui seism. Ce reguli trebuie respectate într-o astfel de situaţie – VIDEO

Optzeci la sută dintre adulţii din România nu ştiu cum să reacţioneze în caz de cutremur şi mulţi ar lua decizii care le-ar putea fi fatale sau ar încetini intervenţia salvatorilor, relevă un studiu, prezentat luni de IGSU, la lansarea campaniei de prevenţie "Nu tremur la cutremur".

CNADNR vrea 5,5 miliarde lei pentru investiţii şi estimează că va încheia anul cu 450 de angajaţi în plus

CNADNR a programat cheltuieli pentru investiţii de 5,49 miliarde lei în acest an, în creştere de 2,3 ori faţă de suma bugetată pentru 2014, şi estimează că va încheia 2015 cu un număr de 6.491 de angajaţi, cu aproximativ 450 de salariaţi în plus faţă de nivelul anticipat anul trecut.
CNADNR vrea 5,5 miliarde lei pentru investiţii şi estimează că va încheia anul cu 450 de angajaţi în plus

Jean-Marie Le Pen, rănit uşor într-un incendiu izbucnit la casa de lângă Paris a fondatorului FN

Fondatorul partidului francez de extremă dreapta Jean-Marie Le Pen a fost rănit uşor în timp ce încerca să scape dintr-un incendiu care a izbucnit accidental, luni, la domiciliul său, în apropiere de Paris, potrivit anturajului acestuia.
Jean-Marie Le Pen, rănit uşor într-un incendiu izbucnit la casa de lângă Paris a fondatorului FN

Scriitorul Mario Vargas Llosa va debuta ca actor, la vârsta de 78 de ani

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.
Scriitorul Mario Vargas Llosa va debuta ca actor, la vârsta de 78 de ani

Mâncarea de acasă versus mâncarea din reclame – TRUCURILE folosite pentru a obţine burgerul, îngheţata şi băuturile perfecte – VIDEO

Imaginile şi reclamele cu burgeri mari şi perfect rotunzi, cu roşii suculente şi salată proaspătă sunt atât de atrăgătoare şi stimulative pentru că stiliştii apelează la trucuri speciale. Un artist din Australia ilustrează, în trei videoclipuri, diferenţa dintre burgerii, îngheţata şi băuturile preparate în realitate şi stilizarea acestora în scopuri publicitare.
Mâncarea de acasă versus mâncarea din reclame - TRUCURILE folosite pentru a obţine burgerul, îngheţata şi băuturile perfecte - VIDEO

Rubla scade puternic din cauza violenţelor din Ucraina

Rubla a înregistrat luni cel mai mare declin din ultimele două săptămâni faţă de dolar, iar acţiunile ruseşti au pus capăt creşterii din ultimele trei şedinţe de tranzacţionare, din cauza violenţelor din Ucraina care au sporit probabilitatea unor noi sancţiuni occidentale împotriva Rusiei.
Rubla scade puternic din cauza violenţelor din Ucraina

WTA: Simona Halep este pregătită să facă pasul spre semifinale

Simona Halep va încerca, marţi, să ajungă în prima sa semifinală la Australian Open şi comparativ cu anul trecut ea este mai pregătită din punct de vedere emoţional să facă faţă unei asemenea mize, a scris site-ul oficial al WTA, într-un material dedicat locului 3 din clasamentul mondial.
WTA: Simona Halep este pregătită să facă pasul spre semifinale

IBM va concedia peste o pătrime din personal

IBM va concedia în acestă săptămâna aproape 26% din totalul celor 430.000 de angajaţi la nivel mondial, cea mai mare operaţiune de acest fel efectuată de o companie până în prezent, potrivit unor informaţii publicate de revista Forbes.
IBM va concedia peste o pătrime din personal

Curtea de Apel Bucureşti: Lăsat în libertate, Puţura va încerca să facă înţelegeri şi să influenţeze martorii

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) arată, în decizia de motivare a deciziei de arestare a fostului secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, că, dacă ar fi fost lăsat în libertate, ar fi încercat să realizeze înţelegeri cu părţile şi să influenţeze martorii.
Curtea de Apel Bucureşti: Lăsat în libertate, Puţura va încerca să facă înţelegeri şi să influenţeze martorii

Grupul terorist Stat Islamic a pierdut zone strategice din Siria şi Irak

Combatanţii reţelei teroriste Stat Islamic au pierdut controlul asupra oraşului sirian Kobane şi asupra zonelor locuite din provincia irakiană Diyala.
Grupul terorist Stat Islamic a pierdut zone strategice din Siria şi Irak

Sofia Vergara şi Joe Manganiello se vor căsători în toamna acestui an

Actorii Sofia Vergara şi Joe Manganiello, care s-au logodit în luna decembrie, după o relaţie de şase luni, se vor căsători în toamna acestui an, potrivit declaraţiilor actriţei.
Sofia Vergara şi Joe Manganiello se vor căsători în toamna acestui an

Cardul de sănătate, obligatoriu din 1 aprilie – proiect

Cardul naţional de sănătate va fi utilizat obligatoriu la medicii de familie, în spitale şi farmacii, începând cu data de 1 aprilie, până atunci, respectiv între 1 februarie şi 31 martie, putând fi utilizat în paralel cu adeverinţele şi trimiterile actuale, arată un proiect de hotărâre de Guvern.
Cardul de sănătate, obligatoriu din 1 aprilie - proiect