CELE MAI NOI ARTICOLE

Paula Seling şi Ovi, după FINALA EUROVISION 2014: Am visat la un miracol, poate nu a fost timpul lui

Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, au declarat, după finala care avut loc sâmbătă seară, la Copenhaga, că au "visat la un miracol", dar poate "nu fost timpul lui", iar de acum încolo este timpul să "treacă la hituri", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Paula Seling şi Ovi, după FINALA EUROVISION 2014: Am visat la un miracol, poate nu a fost timpul lui

Băsescu despre Rogozin: Trebuie aflat câtă vodcă consumase înainte să facă aceste declaraţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Timişoara, referindu-se la atacurile vicepremierului rus Dmitri Rogozin la adresa României, că trebuie aflat mai întâi câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă asemenea declaraţii.
Băsescu despre Rogozin: Trebuie aflat câtă vodcă consumase înainte să facă aceste declaraţii

Peste 2.500 de sindicalişti din Poşta Română au protestat în faţa Guvernului

Peste 2.500 de sindicalişti din Poşta Română din toată ţara au protestat, duminică dimineaţă, la sediul Guvernului, prezentându-şi fluturaşii de salariu şi cerând demiterea conducerii.
Peste 2.500 de sindicalişti din Poşta Română au protestat în faţa Guvernului

Băsescu: Nu am crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate avea un comportament ca în anii ’50

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Timişoara, că în aproape zece ani de mandat nu a crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate să aibă "un comportament ca pe vremea anilor '50", atât din punct de vedere instituţional, cât şi al relaţiilor cu populaţia.
Băsescu: Nu am crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate avea un comportament ca în anii '50

Băsescu: Până la numirea lui Patapievici la ICR, acesta era utilizat pentru acordarea de sinecuri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat , duminică, la Timişoara, că până la numirea lui Horia-Roman Patapievici şi a lui Mircea Mihăieş în fruntea ICR, instituţia era utilizată "pentru acordarea de sinecuri" şi a arătat că nu a cerut niciodată nimic acestei conduceri.
Băsescu: Până la numirea lui Patapievici la ICR, acesta era utilizat pentru acordarea de sinecuri

EUROVISION 2014: Conchita Wurst, „regina” care a câştigat concursul – de la critici dure la admiraţie internaţională

Cântăreaţa Conchita Wurst, din Austria, care a câştigat finala EUROVISION 2014, sâmbătă seară, la Copenhaga, a avut de înfruntat numeroase critici atât la nivel local, cât şi internaţional, însă vocea, precum şi imaginea sa au făcut ca, în cele din urmă, să fie apreciată în întreaga lume.
EUROVISION 2014: Conchita Wurst,

Scriitorul israelian Amos Oz i-a catalogat „neonazişti evrei” pe unii extremişti evrei

Cel mai cunoscut scriitor israelian, Amos Oz, i-a catalogat "neonazişti evrei" pe extremişti evrei acuzaţi că au comis un val de acţiuni cu caracter rasist împotriva creştinilor şi musulmanilor, scrie presa israeliană.
Scriitorul israelian Amos Oz i-a catalogat

Băsescu: Ultima zi de mandat voi merge la Sânnicolau Mare, acolo am decis să candidez a doua oară

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că ultima zi de mandat o va petrece la Sânnicolau Mare, acolo unde s-a decis să candideze pentru al doilea mandat de preşedinte şi le-a transmis timişorenilor că a constatat faptul că dacă vrea să se simtă bine trebuie să vină în Banat.
Băsescu: Ultima zi de mandat voi merge la Sânnicolau Mare, acolo am decis să candidez a doua oară

Băsescu: Statul român este încă mult prea ineficient şi rigid în relaţia cu cetăţenii săi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, dumunică, într-o dezbatere, la Timişoara, că statul român este încă mult prea ineficient şi rigid în relaţia cu cetăţenii României, pentru că nu acceptă să fie gestionat de oameni competenţi, ci de politicieni.
Băsescu: Statul român este încă mult prea ineficient şi rigid în relaţia cu cetăţenii săi

Mercenari americani coordonează şi conduc trupele guvernamentale în estul Ucrainei

Aproximativ 400 de mercenari de la o firmă americană operează în Ucraina alături de militarii şi poliţia ucrainene, în operaţiunile împotriva separatiştilor proruşi, scrie ziarul german Bild am Sonntag.
Mercenari americani coordonează şi conduc trupele guvernamentale în estul Ucrainei

Marile puteri şi Teheranul vor trece la redactarea acordului final privind programul nuclear iranian

Negocierile privind programul nuclear iranian intră marţi, la Viena, într-o nouă fază, la fel de delicată ca şi cele precedente, marile puteri şi Teheranul urmând să înceapă redactarea unui acord final.
Marile puteri şi Teheranul vor trece la redactarea acordului final privind programul nuclear iranian

Guvernul sesizează organele de urmărire penală pentru nereguli în Programul bazelor sportive

Guvernul a sesizat organele de urmărire penală pentru nereguli identificate la obţinerea de fonduri şi acordarea de către unele autorităţi locale, în perioada 2006-2012, a unor contracte derulate prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în mediul rural.
Guvernul sesizează organele de urmărire penală pentru nereguli în Programul bazelor sportive

Un tânăr din Satu Mare care conducea cu 206 km/h pe Autostrada Transilvania, depistat de poliţişti

Un tânăr de 27 de ani din Satu Mare care conducea cu 206 km/h pe Autostrada Transilvania a fost depistat de poliţişti şi a rămas fără permis pentru trei luni, informează Poliţia Română.
Un tânăr din Satu Mare care conducea cu 206 km/h pe Autostrada Transilvania, depistat de poliţişti

Robert Kennedy Jr. şi Cheryl Hines s-au logodit

Prezentatorul de emisiuni radiofonice Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american J. F. Kennedy, şi actriţa Cheryl Hines s-au logodit, aceştia având o relaţie din 2012.
Robert Kennedy Jr. şi Cheryl Hines s-au logodit

Jacob Zuma dedică victoria ANC în alegerile legislative din Africa de Sud memoriei lui Mandela

Preşedintele sud-african Jacob Zuma a dedicat, sâmbătă seara, victoria detaşată a partidului aflat la putere, ANC, în alegerile legislative de la 7 mai, memoriei fostului preşedinte Nelson Mandela, decedat în decembrie.
Jacob Zuma dedică victoria ANC în alegerile legislative din Africa de Sud memoriei lui Mandela

Lituanienii votează în primul tur pentru alegerea preşedintelui

Lituanienii votează duminică în primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care preşedinta în exerciţiu Dalia Grybauskaite este bine plasată pentru obţinerea celui de-al doilea mandat.
Lituanienii votează în primul tur pentru alegerea preşedintelui

Explozii numeroase şi foarte puternice la Slaviansk, în estul Ucrainei

Detonări numeroase şi foarte puternice s-au auzit duminică dimineaţa în apropiere de Slaviansk, un bastion al rebeliunii armate în estul Ucrainei, unde, începând de la ora locală 8.00 (8.00, ora României), se desfăşoară un referendum controversat asupra independenţei regiunii.
Explozii numeroase şi foarte puternice la Slaviansk, în estul Ucrainei

STUDIU: Sfecla roşie stimulează performanţele sportive şi combate hipertensiunea

Sfecla roşie, fie că este consumată în oţet, proaspătă sau coaptă, este considerată de nutriţionişti un adevărat superaliment, care creşte performanţele sportive şi combate hipertensiunea.
STUDIU: Sfecla roşie stimulează performanţele sportive şi combate hipertensiunea

Cinci metode de îngrijire cosmetică, pe baza obiectelor din casă

O banală linguriţă, hârtia pentru filtrul de cafea şi periuţa de dinţi pot avea utilizări neaşteptate pentru ritualul zilnic de îngrijire, iar experţii în frumuseţe le recomandă ca alternativă eficientă la produsele cosmetice scumpe, potrivit dailymail.co.uk.
Cinci metode de îngrijire cosmetică, pe baza obiectelor din casă

Julia Roberts are tatuaje cu numele copiilor săi şi cu iniţialele soţului ei

Actriţa Julia Roberts a declarat recent, într-o emisiune de televiziune, că are tatuaje cu numele copiilor săi şi cu iniţialele soţului ei.
Julia Roberts are tatuaje cu numele copiilor săi şi cu iniţialele soţului ei

Kievul afirmă că avionul lui Rogozin s-a întors din drum benevol şi denunţă „un truc politic”

Ministerul ucrainean de Externe a declarat că avionul vicepremierului rus Dmitri Rogozin s-a întors din drum în mod benevol şi a calificat declaraţiile oficialului rus drept "provocare şi truc politic", relatează agenţia ucraineană oficială Ukrinform.
Kievul afirmă că avionul lui Rogozin s-a întors din drum benevol şi denunţă

Rogozin: „Acum, aşteptăm cu nerăbdare la Moscova delegaţii guvernamentale ale României şi R.Moldova”

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a afirmat sâmbătă seara, într-un mesaj postat pe contul său oficial de Twitter, că ruşii aşteaptă "acum cu nerăbdare, la Moscova, delegaţii guvernamentale ale României şi Republicii Moldova.
Rogozin:

Armata ucraineană mobilizează tancuri în Lugansk, cu o zi înaintea referendumului din regiune

Armata ucraineană a început să mobilizeze tancuri în regiunea Lugansk (est), în contextul refendumului care urmează să se desfăşoare duminică, a anunţat "guvernatorul" autoproclamat al regiunii Lugansk, Valeri Bolotov, citat de agenţia RIA Novosti.
Armata ucraineană mobilizează tancuri în Lugansk, cu o zi înaintea referendumului din regiune

Băsescu, la Arad: Aici oamenii sunt mai calmi, la Bucureşti toată lumea e nervoasă

Preşedintele Traian Băsescu s-a fotografiat, sâmbătă seară, cu zeci de arădeni, timp de 25 de minute, declarând că se simte bine la Arad pentru că "oamenii sunt mai calmi", în timp ce la Bucureşti "toată lumea e nervoasă".
Băsescu, la Arad: Aici oamenii sunt mai calmi, la Bucureşti toată lumea e nervoasă

Gaz Metan Mediaş – Dinamo, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Dinamo a remizat, sâmbătă, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I, în care gazdele au egalat în minutul 90+5.
Gaz Metan Mediaş - Dinamo, scor 1-1, în Liga I

AUSTRIA A CÂŞTIGAT FINALA EUROVISION 2014. Pe ce loc s-a clasat România – Ascultă melodia câştigătoare

Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, s-au situat pe locul al 12-lea în finala care a avut loc sâmbătă seară, la B&W Hallerna din Copenhaga, în timp ce Conchita Wurst din Austria a câştigat competiţia.
AUSTRIA A CÂŞTIGAT FINALA EUROVISION 2014. Pe ce loc s-a clasat România - Ascultă melodia câştigătoare

Flutur a anunţat că va candida la preşedinţia CJ Suceava: Mă aşteptaţi în 2016? Vin!

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat, sâmbătă, la o adunare electorală organizate la Suceava, că va candida în alegerile din 2016 pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava şi că proiectul său principal este ca Bucovina să fie o perlă a turismului.
Flutur a anunţat că va candida la preşedinţia CJ Suceava: Mă aşteptaţi în 2016? Vin!

Zgonea: Situaţia din Ucraina, discutată la sesiunea Adunării Parlamentare a SEECP

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, că la reuniunea Adunării Parlamentare SEECP, a cărei sesiune inaugurală are loc la Palatul Parlamentului în perioada 9-11 mai, va fi discutată şi situaţia din Ucraina şi cum poate ea afecta securitatea şi stabilitatea regiunii.
Zgonea: Situaţia din Ucraina, discutată la sesiunea Adunării Parlamentare a SEECP

Vershbow avertizează cu privire la încercări de a aduce Transnistria „mai aproape de Rusia”

Adjunctul secretarului general al NATO Alexander Vershbow a avertizat sâmbătă cu privire la încercări de susţinere a rebelilor proruşi în Republica Moldova, în contextul în care Kievul depune eforturi să reprime o revoltă separatistă în estul Ucrainei, relatează postul RFE/RL în pagina elctronică.
Vershbow avertizează cu privire la încercări de a aduce Transnistria

Băsescu cere Guvernului să acceseze fondurile UE pentru programe de creare de locuri de muncă

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, sâmbătă, Guvernului, să acceseze fondurile europene disponibile pentru programe de creare de locuri de muncă, afirmând că este necesară o informare privind programele şi transparenţă pentru ca banii să nu fie utilizaţi “pentru o anumită clientelă”.
Băsescu cere Guvernului să acceseze fondurile UE pentru programe de creare de locuri de muncă

Hussein Al Ahmar despre preluarea FC Rapid: Poate voi investi, poate nu

Hussein Abdullah Hussein Al Ahmar, fiul unui şeic din Yemen care negociază preluarea FC Rapid, a declarat, sâmbătă, după ce a urmărit de la tribuna oficială partida formaţiei giuleştene cu Unirea Slobozia, că "poate va investi, poate nu" în clubul din Liga a II-a.
Hussein Al Ahmar despre preluarea FC Rapid: Poate voi investi, poate nu

Rogozin: „Da, domnilor români, vă vom explica cine sunteţi şi ce credem despre voi”

"Da, domnilor români, vă vom explica în curând totul, cine sunteţi şi ce credem despre voi", afirmă Dmitri Rogozin într-un mesaj postat sâmbătă seara, pe contul său oficial de Twitter.
Rogozin:

Predoiu către Ponta: Rugaţi-o pe soţia dumneavoastră să vă educe

Prim vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei adunări electorale la Suceava, că premierul Victor Ponta lansează jigniri în serie şi i-a cerut să-şi roage soţia să-l educe.
Predoiu către Ponta: Rugaţi-o pe soţia dumneavoastră să vă educe

Macovei: Republica Moldova, Ucraina şi Georgia trebuie integrate rapid în Uniunea Europeană

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, la Suceava, la o adunare electorală, că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a pornit refacerea Uniunii Sovietice, iar răspunsul UE ar trebui să fie integrarea rapidă a Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei.
Macovei: Republica Moldova, Ucraina şi Georgia trebuie integrate rapid în Uniunea Europeană

Predoiu: PDL şi-a recăpătat capacitatea electorală, nu plecaţi urechea la cei ce vă demobilizează

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, la o adunare electorală organizată la Suceava, că PDL şi-a recăpătat capacitatea de luptă politică, electorală, de organizare şi le-a cerut militanţilor partidului să nu plece urechea la cei care vor să-i demobilizeze.
Predoiu: PDL şi-a recăpătat capacitatea electorală, nu plecaţi urechea la cei ce vă demobilizează

Săgeata Năvodari a învins Concordia Chiajna, scor 4-0, în Liga I

Formaţia Săgeata Năvodari a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I.
Săgeata Năvodari a învins Concordia Chiajna, scor 4-0, în Liga I

Băsescu: Standard&Poor’s, incorect faţă de România nedând calificativ de ţară sigură pentru investiţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Arad, că este "revoltat" că agenţia de rating Standard & Poor's încă menţine România la evaluarea de "junk", adică ţară nerecomandată pentru investiţii, opinând că această agenţie este "extrem de incorectă" faţă de România.
Băsescu: Standard&Poor's, incorect faţă de România nedând calificativ de ţară sigură pentru investiţii

Băsescu: Cei mai mulţi dintre cei care vor să meargă în PE au ca obiectiv salariul de europarlamentar

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că cei mai mulţi dintre cei care vor să meargă în PE au ca obiectiv salariul de europarlamentar, iar despre cei care "se laudă" că au avut iniţiative a spus că este uşor să ai o mie de intervenţii, dar e mai bine să fii parte a unui proiect.
Băsescu: Cei mai mulţi dintre cei care vor să meargă în PE au ca obiectiv salariul de europarlamentar

Băsescu către investitori: Mergeţi după forţa de muncă, nu aşteptaţi ca în SUA, că nu va veni

Preşedintele Traian Băsescu le recomandă investitorilor din vestul ţării care au probleme în găsirea forţei de muncă să se îndrepte către zonele din România cu şomaj ridicat, afirmând că românii au fost educaţi să nu-şi părăsească casele şi nici nu-şi permit să stea cu chirie în alt oraş.
Băsescu către investitori: Mergeţi după forţa de muncă, nu aşteptaţi ca în SUA, că nu va veni

Băsescu: Cei ce au luat decizia legat de Rogozin cred că ştiu ce fac, cum interpretează restricţiile. Ce spune preşedintele despre ameninţarea cu folosirea unui bombardier rus

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, despre restricţia intrării vicepremierului rus Dmitri Rogozin în spaţiul aerian românesc, că el crede că "cei care au luat decizia" "ştiu ce fac şi cum interpretează restricţiile puse unor persoane", Rogozin fiind una dintre aceste persoane.
Băsescu: Cei ce au luat decizia legat de Rogozin cred că ştiu ce fac, cum interpretează restricţiile. Ce spune preşedintele despre ameninţarea cu folosirea unui bombardier rus