CELE MAI NOI ARTICOLE

Prahova: Circulaţie restricţionată pe DN 1, la Bărcăneşti, din cauza unor lucrări

Circulaţia pe DN 1, între Bucureşti şi Ploieşti, se va desfăşura cu restricţii în localitatea prahoveană Bărcăneşti, două dintre cele patru benzi ale drumului urmând să fie blocate de la sfârşitul lunii iunie şi până în august, pentru lucrări la autostradă, transmite corespondentul MEDIAFAX
Prahova: Circulaţie restricţionată pe DN 1, la Bărcăneşti, din cauza unor lucrări

Plantele etnobotanice se consumă în toată ţara. În Bucureşti – Ilfov cel mai mare consum

Prevalenţa consumului de plante etnobotanice, la nivel naţional, este de 1,9 la sută de-a lungul vieţii, acest tip de substanţe fiind consumat în toate regiunile ţării, pe primul loc fiind regiunea Bucureşti - Ilfov, rezultă dintr-un studiu, lansat vineri de Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
Plantele etnobotanice se consumă în toată ţara. În Bucureşti - Ilfov cel mai mare consum

Ponta şi-a trimis contabila la ANAF, căreia i s-ar fi spus că totul este în regulă

Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi-a trimis, vineri dimineaţă, contabila la sediul ANAF Sector 1, cu declaraţiile de venit pe anii 2007 şi 2008, răspunsul inspectorilor fiscali fiind, potrivit liderului social-democrat, că nu s-au constatat nereguli.
Ponta şi-a trimis contabila la ANAF, căreia i s-ar fi spus că totul este în regulă

Pivotul Zoran Krstanovici rămâne la campioana U Mobitelco Cluj

Pivotul sârb Zoran Krstanovici, de la U Mobitelco Cluj s-a răzgândit în privinţa plecării anunţate săptămâna trecută şi a ajuns la o nouă înţelegere cu formaţia ardeleană, potrivit declaraţiei de vineri, pentru MEDIAFAX, a preşedintelui executiv Mircea Cristescu.
Pivotul Zoran Krstanovici rămâne la campioana U Mobitelco Cluj

Proiect ADS:Cumpărăm terenuri mici de la ţărani, pe care să le comasăm şi concesionăm investitorilor

Conducerea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) pregăteşte un proiect prin care ar urma să fie achiziţionate suprafeţe mici de terenuri agricole, pe care să le comaseze şi să le ofere spre concesiune marilor investitori, a declarat, vineri, la Craiova, preşedintele ADS, Radu Cristescu.
Proiect ADS:Cumpărăm terenuri mici de la ţărani, pe care să le comasăm şi concesionăm investitorilor

Comisar de la Garda Financiară Iaşi, trimis în judecată pentru mită

Un comisar din cadrul Gărzii Financiare a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care-l acuză că a primit mită pentru a nu verifica o firmă unde fuseseră descoperite nereguli..
Comisar de la Garda Financiară Iaşi, trimis în judecată pentru mită

Ambasada SUA răspunde USL cu declaraţia preşedintelui Truman despre Regele Mihai

Ambasada SUA la Bucureşti a precizat, vineri, pentru MEDIAFAX, că doreşte să dea publicităţii, referitor la Regele Mihai I, două documente, între care alocuţiunea preşedintelui Truman referitor la monarhul român, conform căruia acesta "a dat dovadă de un comportament excepţional de merituos".
Ambasada SUA răspunde USL cu declaraţia preşedintelui Truman despre Regele Mihai

Suceava: 2,8 milioane lei pentru familii ale căror bunuri au rămas în Basarabia sau nordul Bucovinei

Un număr de 20 de cereri privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile pierdute în urma părăsirii forţate a Basarabiei, nordului Bucovinei sau Ţinutului Herţa au fost aprobate, vineri, potrivit hotărârilor emise de Prefectura Suceava despăgubirile totalizând peste 2,86 milioane de lei.
Suceava: 2,8 milioane lei pentru familii ale căror bunuri au rămas în Basarabia sau nordul Bucovinei

Statele Unite intensifică sancţiunile împotriva companiei Iran Air

Statele Unite au intensificat sancţiunile împotriva companiei aeriene naţionale Iran Air, interzicându-le cetăţenilor americani să folosească serviciile acesteia sau să coopereze, informează AFP.
Statele Unite intensifică sancţiunile împotriva companiei Iran Air

Nadia Comăneci va participa la deschiderea Jocurilor Mondiale Special Olympics

Fosta gimnastă Nadia Comăneci şi preşedintele organizaţiei Laureus, fostul atlet Edwin Moses, vor participa, sâmbătă, la Atena, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale destinate persoanelor cu dizabilităţi, Special Olympics, se arată într-un comunicat.
Nadia Comăneci va participa la deschiderea Jocurilor Mondiale Special Olympics

Terenurile şi clădirile deţinute de Kraft Foods la Braşov, evaluate la 27 milioane lei

Terenurile şi clădirile deţinute de producătorul de dulciuri şi cafea Kraft Foods în Braşov au fost evaluate la peste 27 milioane de lei (circa 6,5 milioane de euro), potrivit unui raport realizat de o firmă din Bucureşti.
Terenurile şi clădirile deţinute de Kraft Foods la Braşov, evaluate la 27 milioane lei

Blatter spune că şi alţi jucători, în afara celor cinci mexicani, prezintă urme de clenbuterol

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat, vineri, că fotbaliştii din naţionala Mexicului suspendaţi provizoriu după ce au fost depistaţi pozitiv cu clenbuterol nu sunt singurii care prezintă urme ale acestui anabolizant, probabil ingerat accidental, informează AFP.
Blatter spune că şi alţi jucători, în afara celor cinci mexicani, prezintă urme de clenbuterol

Băsescu întrebat despre declaraţia legată de rege:Tocmai la Bruxelles nu puteţi dormi de clarificări

Preşedintele Traian Băsescu a refuzat, vineri, să facă vreo clarificare faţă de declaraţia sa referitoare la Regele Mihai, spunându-i unui jurnalist care a insistat cu întrebările pe subiect că "tocmai la Bruxelles" nu poate "dormi" de clarificări.
Băsescu întrebat despre declaraţia legată de rege:Tocmai la Bruxelles nu puteţi dormi de clarificări

USL îi solicită lui Gitenstein să se exprime public despre afirmaţiile lui Băsescu despre Rege

Copreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, i-au transmis, vineri, o scrisoare ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, solicitându-i să se exprime în legătură cu declaraţia făcute de preşedintele Traian Băsescu despre Regele Mihai.
USL îi solicită lui Gitenstein să se exprime public despre afirmaţiile lui Băsescu despre Rege

Braşovean înregistrat de un radar din judeţul Buzău conducând cu 205 km/oră în afara localităţii

Un tânăr de 32 de ani din Braşov a fost înregistrat de un radar din judeţul Buzău conducând cu 205 km/h, în afara localităţii buzoiene Racoviţeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Braşovean înregistrat de un radar din judeţul Buzău conducând cu 205 km/oră în afara localităţii

Courtney Love a suferit câteva arsuri în urma unui incendiu, într-un apartament din New York

Cântăreaţa americană Courtney Love a suferit câteva arsuri la nivelul mâinilor, în urma unui incendiu care a izbucnit, joi, în apartamentul pe care artista l-a închiriat la New York.
Courtney Love a suferit câteva arsuri în urma unui incendiu, într-un apartament din New York

ANA: În perioada februarie – aprilie, 313 persoane cercetate pentru comercializarea de etnobotanice

Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), Sorin Oprea, a declarat vineri că, în perioada februarie - aprilie, au fost închise 84 de magazine de etnobotanice şi au fost înregistrate 225 de dosare penale în care au fost cercetate 313 persoane.
ANA: În perioada februarie - aprilie, 313 persoane cercetate pentru comercializarea de etnobotanice

Alina Ghica, aleasă reprezentant al curţilor de apel în CSM, de judecătorii Curţii de Apel Timişoara

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au ales, vineri, prin vot, ca reprezentantul în CSM din partea curţilor de apel să fie Alina Nicoleta Ghica, potrivit unui comunicat transmis de instanţă.
Alina Ghica, aleasă reprezentant al curţilor de apel în CSM, de judecătorii Curţii de Apel Timişoara

Noul supergrup format de Mick Jagger va lansa un album în luna septembrie

Noul supergrup format de Mick Jagger - SuperHeavy -, în care solistul trupei The Rolling Stones cântă alături de Dave Stewart, membru al trupei pop Eurythmics, va fi lansat pe piaţă în luna septembrie, informează express.co.uk.
Noul supergrup format de Mick Jagger va lansa un album în luna septembrie

Aproximativ o mie de maşini fac transport neautorizat de persoane în judeţul Prahova

Aproximativ o mie de maşini, cele mai multe autoturisme sau autoutilitare cu opt plus unu locuri, fac transport de persoane neautorizat în judeţul Prahova, pierderile transportatorilor licenţiaţi fiind de sute de mii de lei lunar, afirmă reprezentanţii transportatorilor autorizaţi.
Aproximativ o mie de maşini fac transport neautorizat de persoane în judeţul Prahova

Băsescu: La Consiliu s-a adoptat o minută – noile condiţii Schengen nu se aplică României – 2

Preşedintele Băsescu a declarat, vineri, că a fost adoptată la Consiliul European o minută la concluziile lucrărilor în care se arată că reglementările privind consolidarea guvernanţei Schengen nu se vor aplica României şi Bulgariei, precizând că a acceptat noile condiţii "din interiorul Schengen".
Băsescu: La Consiliu s-a adoptat o minută - noile condiţii Schengen nu se aplică României - 2

Nadia Comăneci va participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale Special Olympics

Fosta gimnastă Nadia Comăneci şi preşedintele organizaţiei Laureus, fostul atlet Edwin Moses, vor participa, sâmbătă, la Atena, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale destinate persoanelor cu dizabilităţi, Special Olympics, se arată într-un comunicat.
Nadia Comăneci va participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale Special Olympics

Portul Galaţi a cumpărat două nave pentru depoluarea apei de la Shipyard ATG Giurgiu

Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a achiziţionat de la compania Shipyard ATG Giurgiu două nave multifuncţionale pentru depoluarea apei, valoarea contractului fiind de 12,39 milioane lei, fără TVA
Portul Galaţi a cumpărat două nave pentru depoluarea apei de la Shipyard ATG Giurgiu

Acţiunile UniCredit şi Intesa Sanpaolo suspendate pentru scurt timp pe bursă din cauza scăderilor

Acţiunile băncilor italiene UniCredit şi Intesa Sanpaolo, prezente şi România, s-au prăbuşit vineri şi au fost suspendate pentru scurt timp de la tranzacţionare, după ce Moody's a pus sub supraveghere, pentru o posibilă retrogradare, ratingurile mai multor bănci din Italia, transmite Bloomberg.
Acţiunile UniCredit şi Intesa Sanpaolo suspendate pentru scurt timp pe bursă din cauza scăderilor

Un autocar în care se aflau peste 30 de copii a fost lovit de trăsnet, nu s-au înregistrat victime-2

Un autocar în care se aflau peste 30 de copii a fost lovit de un trăsnet, vineri după-amiază, pe autostrada Transilvania - A3, între Câmpia Turzii şi Gilău, judeţul Cluj, fără a se înregistra victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un autocar în care se aflau peste 30 de copii a fost lovit de trăsnet, nu s-au înregistrat victime-2

Serialul „United States of Tara”, în premieră la ProCinema

Serialul de comedie "United States of Tara" va fi difuzat în premieră la ProCinema, începând din 27 iunie, de luni până joi, informează postul de televiziune.
Serialul

Un autocar în care se aflau peste 30 de copii a fost lovit de trăsnet. Nu s-au înregistrat victime

Un autocar în care se aflau peste 30 de copii a fost lovit de un trăsnet, vineri după-amiază, pe autostrada Transilvania - A3, între Câmpia Turzii şi Gilău, judeţul Cluj, fără a se înregistra victime.
Un autocar în care se aflau peste 30 de copii a fost lovit de trăsnet. Nu s-au înregistrat victime

S-a descoperit o soluţie promiţătoare contra amneziei: transplantul de celule olfactive

Şoarecii amnezici şi-au regăsit memoria graţie unei grefe cu celule suşă olfactive umane, în cadrul unor experimente inedite de terapie celulară realizate de cercetătorii francezi.
S-a descoperit o soluţie promiţătoare contra amneziei: transplantul de celule olfactive

Cererea RCS&RDS privind procedura de insolvenţă împotriva Antena Group, respinsă de instanţă

Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă depusă, în martie, de RCS&RDS împotriva Antena TV Group a fost respinsă, pe 21 iunie, Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti considerând nefondată acţiunea companiei de telecomunicaţii, potrivit unui comunicat.
Cererea RCS&RDS privind procedura de insolvenţă împotriva Antena Group, respinsă de instanţă

Suceava: Un tânăr a urmărit cu taximetrul un poliţist pentru a-l ameninţa cu un cuţit

Un tânăr din comuna suceveană Cârlibaba a fost reţinut şi este cercetat pentru ultraj, port ilegal de cuţit şi distrugere după ce a urmărit cu taxi-ul şi a ameninţat cu un cuţit un poliţist care îl prinsese conducând o maşină cu numere false şi având permisul de conducere reţinut.
Suceava: Un tânăr a urmărit cu taximetrul un poliţist pentru a-l ameninţa cu un cuţit

Consumul de droguri la nivel naţional, în creştere. În Bucureşti se consumă toate tipurile

Prevalenţa consumului oricărui tip de drog ilegal, de-a lungul vieţii, este în creştere la nivel naţional, în rândul populaţiei de 15 - 64 de ani, bucureştenii, spre deosebire de restul ţării, consumând toate tipurile de stupefiante ilegale, rezultă dintr-un studiu prezentat, vineri, de ANA.
Consumul de droguri la nivel naţional, în creştere. În Bucureşti se consumă toate tipurile

Băsescu: Noile condiţii Schengen nu se aplică României. Declaraţiile preşedintelui după Consiliul European de la Bruxelles

Preşedintele Băsescu a declarat vineri că a fost adoptată la Consiliul European o minută la concluziile lucrărilor în care se arată că reglementările privind consolidarea guvernanţei Schengen nu se vor aplica României şi Bulgariei, precizând că a acceptat noile condiţii "din interiorul Schengen".
Băsescu: Noile condiţii Schengen nu se aplică României. Declaraţiile preşedintelui după Consiliul European de la Bruxelles

Parchetul ICCJ: Primarul din Cârna (Dolj) a determinat angajaţii, prin presiuni, să falsifice acte

Primarul din Cârna (Dolj), Cornel Andrei, arestat, joi, într-un dosar de infracţiuni economice, este acuzat că a determinat, prin "presiuni psihice", mai mulţi angajaţi ai instituţiei să întocmească în fals documentele necesare pentru a atribui contractele direct unei societăţi, fără licitaţie.
Parchetul ICCJ: Primarul din Cârna (Dolj) a determinat angajaţii, prin presiuni, să falsifice acte

Reţea de hoţi din containerele sosite în Portul Constanţa, destructurată de poliţiştii constănţeni

Zece persoane suspectate că furau mărufuri din containere sosite în Portul Constanţa sunt cercetate de poliţiştii constănţeni, iar în acest caz au fost făcute mai multe percheziţii la sediul a două firme de transport, precum şi la locuinţele unor persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reţea de hoţi din containerele sosite în Portul Constanţa, destructurată de poliţiştii constănţeni

Judecătoarea Mona Pivniceru, aleasă membru în CSM

Judecătoarea Mona Pivniceru a fost aleasă, vineri, membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ca reprezentant al judecătorilor instanţei supreme, Gabriela Bîrsan pierzând la două voturi în faţa contracandidatei sale.
Judecătoarea Mona Pivniceru, aleasă membru în CSM

Guano Apes vine la Tuborg Green Fest Peninsula 2011. Cine mai cântă la Târgu Mureş şi cât costă biletele şi abonamentele – VIDEO

Guano Apes se numără printre trupele care vor cânta la Tuborg Green Fest Peninsula, care are loc în perioada 25 - 28 august, la Târgu Mureş, informează un comunicat.
Guano Apes vine la Tuborg Green Fest Peninsula 2011. Cine mai cântă la Târgu Mureş şi cât costă biletele şi abonamentele - VIDEO

Un avocat care l-a apărat pe Slobodan Miloşevici se va ocupa şi de cazul Ratko Mladici

Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, va fi apărat în justiţie de Aleksander Mezyaev, care a fost şi avocatul lui Slobodan Miloşevici şi a lui Vojislav Şeşelj, informează site-ul postului B92.
Un avocat care l-a apărat pe Slobodan Miloşevici se va ocupa şi de cazul Ratko Mladici

Suceava: IPS Teofan s-a pronunţat pentru viaţa de familie şi creşterea copiilor

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, s-a pronunţat, miercuri, în predica susţinută la slujba oficiată la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou" de la Suceava, pentru întărirea familiei, a vieţii de familie, arătând că creşterea copiilor este calea prin care omul poate depăşi toate greutăţile.
Suceava: IPS Teofan s-a pronunţat pentru viaţa de familie şi creşterea copiilor

Rutierii din Turul Franţei, transportaţi de Qatar Airways

Compania Qatar Airways a semnat un parteneriat cu Amaury Sport Organisation (ASO), conform căruia va transporta rutierii din Turul Franţei la transferul din dimineaţa ultimei zile a competiţiei, în 24 iulie, informează AFP.
Rutierii din Turul Franţei, transportaţi de Qatar Airways