CELE MAI NOI ARTICOLE

Divergenţe de opinii în UE în legătură cu încheierea negocierilor de aderare a Croaţiei

Ţările UE au opinii diferite în legătură cu încheierea negocierilor de aderare a Croaţiei, care au ajuns într-o fază finală, dar mai multe dintre statele membre nu sunt de acord ca discuţiile să fie finalizate prea curând şi propun impunerea unui mecanism de supraveghere, relatează AFP.
Divergenţe de opinii în UE în legătură cu încheierea negocierilor de aderare a Croaţiei

USR: Prin dispariţia lui Fănuş Neagu, literatura română suferă o dureroasă şi ireparabilă pierdere

Uniunea Scriitorilor din România (USR) şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti spun, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că prin dispariţia prozatorului Fănuş Neagu, decedat în noaptea de luni spre marţi, literatura română şi viaţa literară suferă o dureroasă şi ireparabilă pierdere.
USR: Prin dispariţia lui Fănuş Neagu, literatura română suferă o dureroasă şi ireparabilă pierdere

Suceava: O fată aflată într-o staţie de autobuz, rănită de remorca desprinsă de la un tractor

O fată în vârstă de 13 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost rănită în timp ce se afla într-o staţie de autobuz, după ce remorca-vagon a unui tractor s-a desprins şi a lovit adăpostul staţiei respective, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Suceava: O fată aflată într-o staţie de autobuz, rănită de remorca desprinsă de la un tractor

DNA: Banias, interdicţie de a părăsi ţara. Mironescu, Bogatu şi şefi ai Vămii Constanţa, reţinuţi

Procurorii DNA au reţinut 28 de persoane în cazul importurilor din Portul Constanţa, între care fostul secretar general MAI Laurenţiu Mironescu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare Eugen Bogatu, şefi ai Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Mircea Banias având interdicţie de a părăsi ţara.
DNA: Banias, interdicţie de a părăsi ţara. Mironescu, Bogatu şi şefi ai Vămii Constanţa, reţinuţi

DNA: Banias, interdicţie de a părăsi ţara, Mironescu, Bogatu, şefi ai Vămii Constanţa, reţinuţi – 2

Procurorii DNA au reţinut 28 de persoane în cazul importurilor din Portul Constanţa, între care fostul secretar general MAI Laurenţiu Mironescu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare Eugen Bogatu, şefi ai Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Mircea Banias având interdicţie de a părăsi ţara.
DNA: Banias, interdicţie de a părăsi ţara, Mironescu, Bogatu, şefi ai Vămii Constanţa, reţinuţi - 2

PE încearcă să se inspire din regulamentele interne ale parlamentelor statelor membre UE

Parlamentul European analizează regulamentele interne ale parlamentelor din opt state membre UE pentru elaborarea unui cod propriu, pe fondul recentelor scandaluri de corupţie care au implicat eurodeputaţi, informează publicaţia electronică EUObserver.
PE încearcă să se inspire din regulamentele interne ale parlamentelor statelor membre UE

Arbitrii partidelor din etapa a XXIX-a a Ligii a II-a

Arbitrii şi observatorii partidelor care se vor disputa, sâmbătă, de la ora 11.00, în etapa a XXIX-a a Ligii a II-a:
Arbitrii partidelor din etapa a XXIX-a a Ligii a II-a

Pambuccian, despre o eventuală schimbare a premierului: E problema PDL, nu a grupului minorităţilor

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, marţi, că o eventuală schimbare a premierului pentru recredibilizarea Guvernului este "problema PDL" şi nu a minorităţilor naţionale.
Pambuccian, despre o eventuală schimbare a premierului: E problema PDL, nu a grupului minorităţilor

NATO, îngrijorat în privinţa arsenalului nuclear pakistanez dar susţine că acesta este bine protejat

Securitatea arsenalului nuclear al Pakistanului este un "subiect de îngrijorare" pentru NATO, a declarat, marţi, la Kabul secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, apreciind însă că acesta "va fi bine protejat", relatează AFP.
NATO, îngrijorat în privinţa arsenalului nuclear pakistanez dar susţine că acesta este bine protejat

Motiv de bucurie pentru elevi! Se lungesc vacanţele de iarnă şi de primăvară cu câte o săptămână

Anul şcolar 2011-20012 va avea mai puţine vacanţe, dispărând aceea dintre semestre, în schimb vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni în loc de două, iar cea de primăvară două în loc de una, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Motiv de bucurie pentru elevi! Se lungesc vacanţele de iarnă şi de primăvară cu câte o săptămână

Parchetul dezminte arestarea fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko

Parchetul general al Ucrainei a dezminţit, marţi, arestarea fostului premier Iulia Timoşenko, anunţată anterior de partidul acesteia într-un comunicat postat pe site-ul său de Internet, a anunţat agenţia Interfax, citată de AFP.
Parchetul dezminte arestarea fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko

Moody’s: Intrarea Greciei în incapacitate de plată ar afecta alte ţări din zona euro, dar şi băncile

Intrarea Greciei în default (incapacitate de plată) pe datoria de stat ar afecta alte ţări "de la periferia zonei euro" şi ar avea un impact sever asupra băncilor elene, avertizează Moody's într-un comunicat transmis marţi.
Moody's: Intrarea Greciei în incapacitate de plată ar afecta alte ţări din zona euro, dar şi băncile

Soldaţi ruşi beţi au luat ostatici pasagerii unui tren în Siberia

Un grup de soldaţi ruşi proaspăt plecaţi din armată, beţi, a luat ostatici pasagerii unui tren în estul Siberiei, incidentul terminându-se cu eliberarea călătorilor în siguranţă, informează RIA Novosti.
Soldaţi ruşi beţi au luat ostatici pasagerii unui tren în Siberia

Puiul de delfin găsit în viaţă la sfârşitul săptămânii trecute pe o plajă de pe litoral a murit

Puiul de delfin găsit în viaţă la sfârşitul săptămânii trecute pe plaja din dreptul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, deşi echipa care îl avea în grijă spera ca acesta să trăiască, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Puiul de delfin găsit în viaţă la sfârşitul săptămânii trecute pe o plajă de pe litoral a murit

Ialomiţianu, despre o eventuală remaniere: Rămân cu impresia că am realizat lucruri foarte importante

Minsitrul Finanţelor Gheoghe Ialomiţianu a afirmat marţi că subiectul remanierii sale nu îl preocupă, însă în cazul unei astfel de decizii se va întoarce în Parlament cu impresia că a realizat lucruri foarte importante.
Ialomiţianu, despre o eventuală remaniere: Rămân cu impresia că am realizat lucruri foarte importante

Finala Steaua-Dinamo, miercuri, de la 21.15, live video pe telefonul mobil – pe m.sport.ro

Finala Steaua-Dinamo va putea fi urmărită miercuri, de la ora 21.15, live video, pe toate telefoanele mobile cu acces la internet, pe m.sport.ro, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Finala Steaua-Dinamo, miercuri, de la 21.15, live video pe telefonul mobil - pe m.sport.ro

BM a sugerat angajarea firmelor de head hunting pentru numirea managementului privat la stat

Banca Mondială a sugerat autorităţilor să angajeze firme de head hunting, care să stabilească liste cu potenţiale persoane pentru funcţii de conducere pe criterii profesionale, iar primele companii din sectorul energetic deţinute de stat vor avea management privat până la finele anului.
BM a sugerat angajarea firmelor de head hunting pentru numirea managementului privat la stat

Hocheistul Dominik Hasek ia o pauză de un sezon la 46 de ani, dar nu se retrage

Portarul ceh de hochei pe gheaţă, Dominik Hasek, aflat la final de contract cu Spartak Moscova în campionatul Rusiei, a anunţat că, la 46 de ani, a decis să-şi ia o pauză de un sezon, însă a menţionat că nu se retrage din activitate, informează AFP.
Hocheistul Dominik Hasek ia o pauză de un sezon la 46 de ani, dar nu se retrage

Iulia Timoşenko, reţinută pentru interogatoriu

Parchetul general a anunţat marţi că a reţinut-o temporar pe fostul premier Iulia Timoşenko, afirmând că această măsură a fost necesară pentru încheierea anchetei demarate împotriva ei, relatează Kyiv Post, în ediţia electronică.
Iulia Timoşenko, reţinută pentru interogatoriu

BM a sugerat angajarea firmelor de head hunting pentru pentru numirea managementului privat la stat

Banca Mondială a sugerat autorităţilor să angajeze firme de head hunting, care să stabilească liste cu potenţiale persoane pentru funcţii de conducere pe criterii profesioanle, iar primele companii din sectorul energetic deţinute de stat vor avea management privat până la finele anului.
BM a sugerat angajarea firmelor de head hunting pentru pentru numirea managementului privat la stat

Peste 250 de zboruri au fost anulate din cauza erupţiei vulcanului islandez

Norul de cenuşă rezultat în urma erupţiei vulcanului islandez Grimsvötn a determinat anularea a 252 de zboruri în Scoţia şi nordul Irlandei, a anunţat Eurocontrol.
Peste 250 de zboruri au fost anulate din cauza erupţiei vulcanului islandez

ROMATSA: Spaţiul aerian al României nu va fi afectat, cel puţin până joi, de cenuşa vulcanică

Spaţiul aerian al României nu va fi afectat, cel puţin în următoarele 48 de ore, de cenuşa provenită de la erupţia vulcanului din Islanda, potrivit directorului general al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), Bogdan Donciu.
ROMATSA: Spaţiul aerian al României nu va fi afectat, cel puţin până joi, de cenuşa vulcanică

Cătălin Voicu ar fi primit o casă de la Marius Locic şi ar fi făcut presiuni asupra lui Vanghelie

Senatorul Cătălin Voicu ar fi primit un apartament de la Marius Locic şi ar fi făcut presiuni asupra primarului Marian Vanghelie, pentru promovarea intereselor lui Locic, reiese din documentul DIICOT prin care dosarul de siguranţă naţională în cazul lui Voicu a fost declinat DNA pentru cercetări.
Cătălin Voicu ar fi primit o casă de la Marius Locic şi ar fi făcut presiuni asupra lui Vanghelie

Şeful ANL: Guvernul analizează scăderea TVA la materialele de construcţii

Guvernul analizează reducerea TVA la materialele de construcţii, a declarat, marţi, Romeo Drăgan, director general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar".
Şeful ANL: Guvernul analizează scăderea TVA la materialele de construcţii

Aproximativ 60 la sută dintre francezi doresc o victorie a stângii în scrutinul prezidenţial -sondaj

Aproximativ 60 la sută dintre cetăţenii francezi doresc o victorie a forţelor politice de stânga în scrutinul prezidenţial din 2012 şi doar 40 la sută speră într-un succes al dreptei, conform unui sondaj IFOP dat publicităţii de Paris Match, informează AFP.
Aproximativ 60 la sută dintre francezi doresc o victorie a stângii în scrutinul prezidenţial -sondaj

Mircia Giurgiu nu mai face parte din grupul PDL de la Cameră, activează ca independent

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a anunţat, marţi, în plen, că deputatul Mircia Giurgiu nu mai face parte din grupul parlamentar al PDL.
Mircia Giurgiu nu mai face parte din grupul PDL de la Cameră, activează ca independent

China o sprijină pe Christine Lagarde pentru şefia FMI

China sprijină candidatura ministrului Finanţelor Christine Lagarde pentru poziţia de director general al FMI, a declarat ministrul francez al Bugetului, Francois Baroin, totodată purtător de cuvânt al guvernului, în timp ce ministerul chinez de Externe a refuzat să comenteze.
China o sprijină pe Christine Lagarde pentru şefia FMI

Academia Română: Comunitatea academică a primit cu durere vestea că s-a stins din viaţă Fănuş Neagu

Comunitatea academică a primit cu adâncă durere vestea că, în ziua de 24 mai, după o îndelungată suferinţă s-a stins din viaţă prozatorul, dramaturgul şi publicistul Fănuş Neagu, membru titular al Academiei Române, se arată într-un necrolog remis MEDIAFAX de Academia Română.
Academia Română: Comunitatea academică a primit cu durere vestea că s-a stins din viaţă Fănuş Neagu

Pambuccian: Am discutat cu Boc amendamente la Statutul minorităţilor şi despre „disfuncţionalităţi”

Deputaţii minorităţilor naţionale au discutat, marţi, cu premierul Emil Boc despre amendamentele lor la proiectul Statutului minorităţilor naţionale şi despre unele "disfuncţionalităţi" ale coaliţiei în teritoriu, a declarat liderul grupului, Varujan Pambuccian.
Pambuccian: Am discutat cu Boc amendamente la Statutul minorităţilor şi despre

Alba: Bărbat cercetat după ce a fost prins cu o geantă în care erau peste 4.000 de tuburi de cartuşe

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din oraşul Cugir, judeţul Alba, este cercetat de poliţişti după ce a fost prins transportând cu o geantă de voiaj peste 4.000 de tuburi de cartuşe, multe dintre acestea în stare funcţională, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Alba: Bărbat cercetat după ce a fost prins cu o geantă în care erau peste 4.000 de tuburi de cartuşe

Uioreanu: Ministrul Agriculturii ar trebui să-şi mute „tabăra”

Deputatul PNL Horea Uioreanu afirmă că ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, "pare să trăiască într-o altă ţară" şi ar trebui fie să se informeze corect, fie să renunţe "la un mandat care se pare că îl depăşeşte" şi să îşi "mute «tabăra» de la ministerul pe care se pare că nu-l poate controla".
Uioreanu: Ministrul Agriculturii ar trebui să-şi mute

Proiect: Fumatul interzis în spaţii publice închise; pentru fumători, baruri şi discoteci speciale

Fumatul ar putea fi interzis în spaţiile publice închise, cu excepţia penitenciarelor, iar fumătorilor le-ar putea fi destinate baruri şi discoteci speciale, potrivit unui proiect adoptat cu amendamente în Comisia de sănătate a Senatului, la şedinţa căreia un senator a fumat o ţigară electronică.
Proiect: Fumatul interzis în spaţii publice închise; pentru fumători, baruri şi discoteci speciale

Vărzaru şi Amariei, medalii de bronz în Danemarca

Echipa de handbal feminin Viborg HK, câştigătoare a Ligii Campionilor în sezonul trecut, a încheiat liga daneză cu medaliile de bronz, pentru care au luptat şi componentele naţionalei României, Cristina Vărzaru şi Carmen Amariei.
Vărzaru şi Amariei, medalii de bronz în Danemarca

Licitaţia pentru activităţile online ale Olimpiadei de la Londra din 2012 începe în iunie

Licitaţia pentru activităţile online ale Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 va începe luna viitoare, potrivit Comitetului Organizator al Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Londra, informează mandmglobal.com.
Licitaţia pentru activităţile online ale Olimpiadei de la Londra din 2012 începe în iunie

Fumatul, interzis în spaţiile publice închise? Fumătorii ar putea avea baruri şi discoteci speciale

Fumatul ar putea fi interzis în spaţiile publice închise, cu excepţia penitenciarelor, iar fumătorilor le-ar putea fi destinate baruri şi discoteci speciale, potrivit unui proiect adoptat cu amendamente în Comisia de sănătate a Senatului, la şedinţa căreia un senator a fumat o ţigară electronică.
Fumatul, interzis în spaţiile publice închise? Fumătorii ar putea avea baruri şi discoteci speciale

Ce măsuri de securitate au fost luate la finala Cupei României

Măsurile de securitate la finala Cupei României Timişoreana, programată, miercuri, cu începere de la ora 21.15, pe stadionul "Tineretului” din Braşov, meci transmis în direct de Pro TV:
Ce măsuri de securitate au fost luate la finala Cupei României

O capsulă Soyuz, cu trei astronauţi la bord, a aterizat, marţi, în Kazahstan

O capsulă Soyuz, având la bord trei astronauţi provenind de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) - un italian, un rus şi o americancă -, a aterizat cu bine în Kazahstan, a anunţat, marţi, Centrul de control pentru zboruri spaţiale (TSOUP) din apropiere de Moscova, citat de AFP.
O capsulă Soyuz, cu trei astronauţi la bord, a aterizat, marţi, în Kazahstan

ANL a recepţionat de la începutul anului 482 de locuinţe, din 4.820 aflate în construcţie

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a recepţionat de la începutul anului 482 de locuinţe, dintr-un total de 4.820 aflate în diverse stadii de execuţie, a declarat marţi Romeo Drăgan, directorul general adjunct al instituţiei, la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar".
ANL a recepţionat de la începutul anului 482 de locuinţe, din 4.820 aflate în construcţie

Naţionala de polo, şase meciuri amicale înaintea participării la CM din 2011

Naţionala de polo a României are programate şase meciuri-test înaintea participării la Campionatul Mondial din China, care va avea loc în intervalul 17-30 iulie.
Naţionala de polo, şase meciuri amicale înaintea participării la CM din 2011

Camerista care l-a reclamat pe Dominique Strauss-Kahn provine dintr-un sat sărac din Guineea

Camerista care susţine că a fost agresată sexual de Dominique Strauss-Kahn a crescut într-un sat sărac din Guineea (vestul Africii), iar jurnaliştii occidentali au stat de vorba cu rude ale acesteia, informează ziarul Le Parisien, în ediţia electronică.
Camerista care l-a reclamat pe Dominique Strauss-Kahn provine dintr-un sat sărac din Guineea