CELE MAI NOI ARTICOLE

CC: Condiţionarea reducerii limitelor de pedeapsă unor inculpaţi încalcă principiul constituţional

Curtea Constituţională afirmă că prin condiţionarea reducerii limitelor de pedeapsă de un anumit moment procesual, respectiv până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, este afectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, declarând astfel nelegală prevederea din Legea "Micii Reforme".
CC: Condiţionarea reducerii limitelor de pedeapsă unor inculpaţi încalcă principiul constituţional

Sarkozy: Internetul are nevoie de implicare guvernamentală pentru evitarea anarhiei

Internetul are nevoie de implicare guvernamentală pentru a-şi îndeplini cu potenţial maxim funcţia de conectare a utilizatorilor şi a stimula creşterea economică, în caz contrar existând riscul anarhiei, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy la un forum al companiilor de profil.
Sarkozy: Internetul are nevoie de implicare guvernamentală pentru evitarea anarhiei

Licitaţia „Primul Meu Tablou”, dedicată Zilei Copilului, pe 2 iunie, în Capitală

Licitaţia "Primul Meu Tablou", dedicată Zilei Copilului, va avea loc pe 2 iunie, în Capitală, cuprinzând 36 de lucrări de pictură şi grafică ce ilustrează copilăria, potrivit site-ului casei de licitaţii Artmark.
Licitaţia

Primarul Aradului susţine că 65 la sută din autostrada Arad-Timişoara e finalizată

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, susţine că 65 la sută din autostrada Arad-Timişoara a fost finalizată, iar jumătate din lucrări au fost plătite deja constructorilor, afirmând totodată că lucrările la centura rutieră a Aradului au fost executate în proporţie de 50 la sută.
Primarul Aradului susţine că 65 la sută din autostrada Arad-Timişoara e finalizată

Anastase: Se reia dezbaterea pe articole la legea privind disponibilizările din MAI

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, că proiectul de lege privind disponibilizările din MAI "nu a întrunit numărul de voturi necesare" şi a precizat că se va relua dezbaterea acestuia pe articole.
Anastase: Se reia dezbaterea pe articole la legea privind disponibilizările din MAI

Chiru: Laurenţiu Mironescu nu mai este membru al PDL Constanţa

Preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, Gigi Chiru, a declarat, marţi, că fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu, reţinut în cazul de corupţie din Portul Constanţa, nu mai este membru al Partidului Democrat - Liberal, el dându-şi demisia odată cu numirea în postul din MAI.
Chiru: Laurenţiu Mironescu nu mai este membru al PDL Constanţa

Vizita lui Barack Obama în Irlanda, o oportunitate de sporire a popularităţii

Preşedintele SUA, Barack Obama, a folosit vizita în Irlanda pentru sporirea cotei popularităţii în rândul celor 40 de milioane de americani de origine irlandeză, comentează Financial Times în ediţia electronică.
Vizita lui Barack Obama în Irlanda, o oportunitate de sporire a popularităţii

Norul de cenuşă din Islanda s-a diminuat

Norul de fum rezultat în urma vulcanului islandez Grimsvötn s-a diminuat în cursul nopţii, în timpul căreia acesta a coborât la trei-cinci kilometri din cauza unei scăderi a intensităţii erupţiei, a declarat marţi dimineaţă Biroul islandez de meteorologie, relatează AFP.
Norul de cenuşă din Islanda s-a diminuat

Microsoft a contestat marţi la Curtea Generală a UE amenda de 899 mil. euro dictată de CE în 2008

Microsoft a contestat marţi, la Curtea Generală a Europei, a doua instanţă din UE, amenda de 899 milioane euro impusă în 2008 de Comisia Europeană, argumentând că sancţiunea este excesivă, transmite Reuters.
Microsoft a contestat marţi la Curtea Generală a UE amenda de 899 mil. euro dictată de CE în 2008

La Repubblica: Absenţa lui Radu a costat-o puncte importante pe Lazio

Cotidianul La Repubblica a scris, marţi, că absenţa fundaşului Ştefan Radu a costat-o puncte importante pe Lazio Roma, care a pierdut calificarea pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor.
La Repubblica: Absenţa lui Radu a costat-o puncte importante pe Lazio

SAR: Oraşele mici şi mijlocii au şanse de 50 la sută să se confrunte cu o criză de supravieţuire

Oraşele mici şi mijlocii din România au şanse de 50 la sută să se confrunte cu o criză de supravieţuire în următorii 30 de ani în condiţiile economice actuale, multe dintre ele intrând pe o pantă descendentă în ceea ce priveşte natalitatea şi condiţiile de viaţă locală, se arată într-un raport SAR.
SAR: Oraşele mici şi mijlocii au şanse de 50 la sută să se confrunte cu o criză de supravieţuire

Primarul localităţii dâmboviţene Tărtăşeşti şi un şef serviciu CJ Dâmboviţa, reţinuţi de DNA

Procurorii anticorupţie i-au reţinut, pentru 24 de ore, pe primarul comunei Tărtăşeşti şi pe şeful Serviciu Cooperare - Coordonare Autorităţi Locale din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, pentru că au pretins 100.000 de lei de la administratorul unei societăţi pentru a executa o lucrare.
Primarul localităţii dâmboviţene Tărtăşeşti şi un şef serviciu CJ Dâmboviţa, reţinuţi de DNA

Şanse aproape inexistente de amplasare a scutului american antirachetă în Polonia – oficial

Un oficial polonez de rang înalt a declarat, înainte de vizita preşedintelui american Barack Obama în Polonia, la sfârşitul acestei săptămâni, că nu mai există şanse pentru amplasarea unui scut antirachetă în această ţară, relatează site-ul postului Radio Polonia.
Şanse aproape inexistente de amplasare a scutului american antirachetă în Polonia - oficial

Şeful Supravegherii din BNR: Băncile greceşti nu retrag linii de finanţare din România

Filialele locale ale băncilor elene, dintre care Alpha Bank şi Bancpost sunt jucători de top zece, iar Banca Românească şi Piraeus sunt bănci de talie medie, nu au făcut până acum rambursări anticipate ale surselor primite din Grecia, spune Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR.
Şeful Supravegherii din BNR: Băncile greceşti nu retrag linii de finanţare din România

Lenny Kravitz va juca în thrillerul SF „The Hunger Games”

Cântăreţul american Lenny Kravitz va interpreta rolul unui stilist în thrillerul SF "The Hunger Games", un proiect cinematografic ce va fi lansat în 2012, din a cărui distribuţie fac parte Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson şi Liam Hemsworth, informează hollywoodreporter.com.
Lenny Kravitz va juca în thrillerul SF

O săptămână de „Şcoală altfel” înainte de vacanţa de primăvară – noutate a structurii anului şcolar 2011-2012

Noua structură a anului de învăţământ 2011-2012 va avea o săptămână intitulată "Şcoala alfel", prevăzută înainte de vacanţa de primăvară, în care vor putea fi organizate activităţi extracurriculare şi extraşcolare, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
O săptămână de

Fostul ministru de externe, Ştefan Andrei, crede că trebuie să se renunţe la brandul „Universitatea”

Fostul ministru de externe al României, Ştefan Andrei, care se declară fan al formaţiei craiovene, consideră că echipa nu ar trebui să mai poarte în viitor numele de Universitatea şi că ar trebui deopotrivă "să se elibereze de Mititelu", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fostul ministru de externe, Ştefan Andrei, crede că trebuie să se renunţe la brandul

ICCJ: Cătălin Voicu rămâne în arest preventiv, Căşuneanu şi Locic nu au voie să plece din ţară

Senatorul Cătălin Voicu rămâne în arest preventiv, iar lui Costel Căşuneanu şi Marius Locic le este în continuar interzis să plece din ţara, a decis, marţi, completul de cinci judecători de la instanţa supremă.
ICCJ: Cătălin Voicu rămâne în arest preventiv, Căşuneanu şi Locic nu au voie să plece din ţară

Incendiu la un magazin din judeţul Teleorman

Un incendiu a izbucnit, marţi, la un magazin din judeţul Teleorman, provocând pagube de 70.000 de lei, iar pompierii militari care au intervenit pentru stingerea flăcărilor au stabilit că focul a fost provocat de folosirea intenţionată a unei surse de aprindere de către o persoană necunoscută.
Incendiu la un magazin din judeţul Teleorman

Berbecaru: Negociem cu Aurelia Brădeanu şi Oana Şoit

Preşedintele CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, Petre Berbecaru a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că se poartă negocieri cu componentele naţionalei Aurelia Brădeanu şi Oana Şoit, pentru un contract în viitorul sezon.
Berbecaru: Negociem cu Aurelia Brădeanu şi Oana Şoit

Lucescu: Regret decizia lui Chivu de a se retrage, este o pierdere

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că regretă decizia căpitanului Cristian Chivu de a se retrage din echipa naţională, dar a precizat că respectă dorinţa acestuia.
Lucescu: Regret decizia lui Chivu de a se retrage, este o pierdere

Fostul ministru de externe, Ştefan Andrei, crede trebuie să se renunţe la brandul „Universitatea”

Fostul minsitru de externe al României, Ştefan Andrei, care se declară fan al formaţiei craiovene, consideră că echipa nu ar trebui să mai poarte în viitor numele de Universitatea şi că ar trebui deopotrivă "să se elibereze de Mititelu", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fostul ministru de externe, Ştefan Andrei, crede trebuie să se renunţe la brandul

Eugen Bogatu, liderul grupului din care făceau parte Banias şi Mironescu

Eugen Bogatu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa, este considerat de procurorii anticorupţie lider al grupului infracţional din care mai fac parte senatorul Mircea Banias şi fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu, potrivit unui comunicat de marţi al DNA.
Eugen Bogatu, liderul grupului din care făceau parte Banias şi Mironescu

Bookfest, începând de miercuri, în direct la TVR Cultural

TVR Cultural va transmite, începând de miercuri, zilnic, pentru iubitorii de carte, informaţii de la Salonul de carte Bookfest 2011 din Capitală, în cadrul ediţiilor speciale programate pentru perioada 25 - 29 mai, informează Televiziunea Publică.
Bookfest, începând de miercuri, în direct la TVR Cultural

France Telecom va face declaraţii săptămâna viitoare pe marginea reevaluării portofoliului european

France Telecom (Orange) va face săptămâna viitoare comentarii pe marginea unei reevaluări a portofoliului său european, a declarat marţi directorul general al grupului, Stephane Richard, citat de Reuters.
France Telecom va face declaraţii săptămâna viitoare pe marginea reevaluării portofoliului european

Toader: La minorităţi a fost o problemă, unii n-au înţeles, alţii au votat împotrivă sau n-au votat

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, marţi, că proiectul de lege privind disponibilizările din MAI a fost respins de Camera Deputaţilor şi a apreciat că la vot a fost o problemă la parlamentarii din cadrul minorităţilor naţionale.
Toader: La minorităţi a fost o problemă, unii n-au înţeles, alţii au votat împotrivă sau n-au votat

Primarul din Tărtăşeşti şi un consilier al preşedintelui CJ Dâmboviţa, audiaţi de procurorii DNA

Primarul localităţii dâmboviţene Tărtăşeşti şi un consilier al cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa sunt audiaţi de către procurorii DNA, fiind acuzaţi de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul din Tărtăşeşti şi un consilier al preşedintelui CJ Dâmboviţa, audiaţi de procurorii DNA

Şerban Huidu, primul interviu după accident: Mi-am revenit pentru copiii mei

Şerban Huidu a acordat primul interviu după accidentul pe care l-a suferit la schi şi a vorbit despre greutatea cu care a suportat despărţirea de copiii lui în timpul internării.
Şerban Huidu, primul interviu după accident: Mi-am revenit pentru copiii mei

Bacalaureat 2011: Ce păţeşti dacă eşti prins copiind? Vezi modificările apărute

Măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost sporite, iar cei care copiază vor fi şi mai drastic sancţionaţi, ei fiind eliminaţi şi primind interdicţie de a participa la două sesiuni, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Bacalaureat 2011: Ce păţeşti dacă eşti prins copiind? Vezi modificările apărute

FC Barcelona pleacă la Londra în această seară

FC Barcelona va pleca încă din această seară, în loc de joi, spre Londra, unde va juca finala Ligii Campionilor cu Manchester United, măsura fiind luată din cauza norului de cenuşă rezultat în urma erupţiei vulcanului islandez Grimsvötn, a anunţat clubul citat de AFP.
FC Barcelona pleacă la Londra în această seară

Zgonea: Programul de reabilitare a drumurilor, răsplata pentru primarii PDL care l-au votat pe Boc

Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea spune că lucrările din cadrul programului care vizează reabilitarea a 10.000 kilometri de drumuri judeţene şi de interes local au fost scoase la licitaţie "a doua zi după" alegerile din PDL, primarii primindu-şi "răsplata" pentru votul "de încredere" dat lui Boc.
Zgonea: Programul de reabilitare a drumurilor, răsplata pentru primarii PDL care l-au votat pe Boc

Cluj: Concert în aer liber, susţinut de Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii „Transilvania”

Un concert vocal-simfonic va fi susţinut, duminică, în aer liber, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, de Orchestra Simfonică şi de Corul Filarmonicii de Stat "Transilvania", sub bagheta dirijorului Radu Popa, alături de solistul Cosmin Bălean, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cluj: Concert în aer liber, susţinut de Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii

UPDATE: Statul român condamnat la CEDO legat de ancheta Dosarului Revoluţiei, Mărieş ia 6.000 euro

(Adaugă informaţii din soluţia CEDO, în paragrafele 7-14)
UPDATE: Statul român condamnat la CEDO legat de ancheta Dosarului Revoluţiei, Mărieş ia 6.000 euro

Romanian Interior Min Layoff Bill Fails To Pass Lower House

The bill on layoffs in the Romanian Interior Ministry received too few votes in the Chamber of Deputies and did not pass, to the satisfaction of the union members watching the meeting, who cheered and applauded.
Romanian Interior Min Layoff Bill Fails To Pass Lower House

Samantha Stosur: Într-un film despre viaţa mea aş vrea să fiu jucată de Julia Roberts

Jucătoarea de tenis Samantha Stosur, cap de serie numărul 6 la Roland Garros şi adversara Simonei Halep în turul doi la Openul Francez, spune că i-ar plăcea ca într-un film despre viaţa sa să fie întruchipată de Julia Roberts.
Samantha Stosur: Într-un film despre viaţa mea aş vrea să fiu jucată de Julia Roberts

FIA a interzis folosirea aripii spate mobile în tunel la Monaco

FIA a pus capăt unei polemici declanşate în ultimul timp de piloţii de Formula1 şi a decis să le facă pe plac acestora, interzicând folosirea aripii spate mobile în tuneul circuitului stradal de la Monaco, unde va avea loc, în acest week-end, Marele Premiu al Principatului, informează L'Equipe.
FIA a interzis folosirea aripii spate mobile în tunel la Monaco

Grecii îşi mută banii în Elveţia, pentru a fugi de criză

Populaţia şi firmele din Grecia îşi mută banii în străinătate din cauza crizei economice, fonduri de 280 miliarde euro fiind investite deja în Elveţia, a declarat pentru ziarul german Handelsblatt un oficial elen, potrivit Bloomberg.
Grecii îşi mută banii în Elveţia, pentru a fugi de criză

Unităţile sanitare sau cabinetele medicilor de familie pot angaja medici cu competenţe limitate

Absolvenţii facultăţilor de medicină care nu au promovat concursul de rezidenţiat se pot angaja, de marţi, ca medici cu competenţe limitate în unităţi sanitare precum şi în cabinetele medicilor de familie, cu contract individual de muncă pe o perioadă determinată sau nedeterminată.
Unităţile sanitare sau cabinetele medicilor de familie pot angaja medici cu competenţe limitate

Comisia juridică din Senat a avizat legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe în vacanţă

Senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil, cu amendamente, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare de vară, ei eliminând posibilitatea ca Executivul să emită astfel de acte normative în domeniul cercetării.
Comisia juridică din Senat a avizat legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe în vacanţă

MFP propune reducerea cu o treime a posturilor de la Vamă şi Garda Financiară

Ministerul Finanţelor Publice propune desfiinţarea a 2.140 posturi de la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) şi Garda Financiară (GF), cele mai ample reduceri urmând să fie operate în rândul lucrătorilor vamali, unde ar putea fi disponibilizaţi 1.427 de angajaţi.
MFP propune reducerea cu o treime a posturilor de la Vamă şi Garda Financiară