Prima pagină » Social » MFP propune reducerea cu o treime a posturilor de la Vamă şi Garda Financiară

MFP propune reducerea cu o treime a posturilor de la Vamă şi Garda Financiară

Ministerul Finanţelor Publice propune desfiinţarea a 2.140 posturi de la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) şi Garda Financiară (GF), cele mai ample reduceri urmând să fie operate în rândul lucrătorilor vamali, unde ar putea fi disponibilizaţi 1.427 de angajaţi.
24 mai 2011, 14:09, Social

Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, personalul ANV va fi limitat de la maximum 4.586 de posturi la 3.159 de posturi, ceea ce înseamnă o reducere cu 31%.

În acelaşi timp, structura Gărzii Financiare va avea cel mult 1.092 de posturi, comparativ cu 1.805 în prezent, reprezentând o tăiere de personal de aproape 40%.

Astfel, numărul de posturi cumulate de la cele două instituţii va fi redus cu o treime.

Proiectul privind organizarea ANV scoate de sub avizul ministrului Finanţelor Publice numirea directorilor executivi şi directorilor executivi adjuncţi ai direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi cei din Bucureşti, care vor fi aprobaţi prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) la propunerea vicepreşedintelui ANAF care conduce Vama.

De asemenea, avizul conform al preşedintelui ANAF va fi necesar numai pentru şefii birourilor vamale, celelate persoane cu atribuţii de conducere fiind numite fără alte avize direct de către vicepreşedintele ANAF care conduce ANV.

Încadrarea personalului de la ANV şi Garda Financiară în limita numărului de posturi şi în noua structură organizatorică se va face în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a celor două hotărâri de guvern.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia