CELE MAI NOI ARTICOLE

Mravac: Va trebui să le acordăm atenţie specială lui Mutu, Marica şi Chivu

Fundaşul bosniac Adnan Mravac (Westerlo) a declarat că în meciul cu România de sâmbătă, din preliminariile Euro-2012, jucătorii Adrian Mutu, Ciprian Marica şi Cristian Chivu vor avea parte de atenţie specială, informează cotidianul San Dnevne Novine.
Mravac: Va trebui să le acordăm atenţie specială lui Mutu, Marica şi Chivu

Cursul a coborât sub 4,15 lei/euro după primele transferuri, în linie cu regiunea

Moneda naţională s-a tranzacţionat la cotaţii în scădere în prima oră a sesiunii interbancare de marţi, iar cursul a coborât până la un minim de 4,1480 lei/euro, evoluţie corelată cu mişcarea valutelor din regiune.
Cursul a coborât sub 4,15 lei/euro după primele transferuri, în linie cu regiunea

Fostul preşedinte israelian Moshe Katsav, condamnat la şapte ani de închisoare pentru violuri

Fostul preşedinte israelian Moshe Katsav a fost condamnat marţi la şapte ani de închisoare după ce a fost declarat vinovat de două violuri, un caz fără precedent în istoria statului Israel, potrivit presei israeliene.
Fostul preşedinte israelian Moshe Katsav, condamnat la şapte ani de închisoare pentru violuri

Financial Times: Poziţia Franţei privind conducerea operaţiunilor în Libia divizează coaliţia internaţională

Franţa a lansat primul atac împotriva Libiei fără a-şi informa în totalitate aliaţii, iar încercările sale de a exclude o intervenţie a NATO au divizat coaliţia internaţională care a instaurat o zonă de interdicţie aeriană în această ţară, afirmă diplomaţi citaţi de Financial Times în ediţia online.
Financial Times: Poziţia Franţei privind conducerea operaţiunilor în Libia divizează coaliţia internaţională

Bursa de la New York a închis luni în urcare cu 1,5%, datorită tranzacţiei AT&T – T-Mobile USA

Bursa de la New York a închis luni în urcare cu peste 1,5%, datorită optimismului generat de acordul dintre AT&T şi Deutsche Telekom privind vânzarea T-Mobile USA, tranzacţie de 39 miliarde de dolari, însă crizele din Japonia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord vor continua să afecteze pieţele.
Bursa de la New York a închis luni în urcare cu 1,5%, datorită tranzacţiei AT&T - T-Mobile USA

Jean Pădureanu: Gloria este copilul meu de suflet

Preşedintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, care împlineşte, marţi, 75 de ani, a declarat că, pentru el, cel mai important trofeu este prezenţa neîntreruptă în Liga I din 1990 şi că, neavând copii, echipa este copilul său de suflet, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Jean Pădureanu: Gloria este copilul meu de suflet

Bilanţul victimelor catastrofei din Japoniei depăşeşte 21.000 de morţi şi dispăruţi

Numărul persoane care au murit sau au dispărut în catastrofa din 11 martie care a devastat nord-estul Japoniei a depăşit marţi 21.000, a anunţat Poliţia Naţională, citată de agenţia Kyodo, în pagina electronică.
Bilanţul victimelor catastrofei din Japoniei depăşeşte 21.000 de morţi şi dispăruţi

Fostul gimnast rus Nikolai Andrianov a murit

Fostul gimnast rus Nikolai Andrianov, septuplu campion olimpic, a murit, luni, la vârsta de 58 de ani, el suferind de mai mulţi ani de atrofie sistemică multiplă, informează L'Equipe.
Fostul gimnast rus Nikolai Andrianov a murit

Congresul american îl critică pe Barack Obama pe tema raidurilor americane în Libia

Mai mulţi membri ai Congresului american au criticat luni administraţia Obama în legătură cu raidurile americane în Libia, exprimându-şi temerile privind începerea unui conflict interminabil şi posibile represalii libiene, transmite AFP.
Congresul american îl critică pe Barack Obama pe tema raidurilor americane în Libia

NATO „va juca un rol” în noua etapă militară în Libia, afirmă Barack Obama

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 22 martie, la ora 00.03.)
NATO

COM: O întrebare pentru Adrian Severin: „A meritat? „

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 21 martie)
COM: O întrebare pentru Adrian Severin:

Severin: Am convenit cu Schultz să mă retrag din grupul socialiştilor; nu demisionez din PE

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 21 martie)
Severin: Am convenit cu Schultz să mă retrag din grupul socialiştilor; nu demisionez din PE

Ministrul Transporturilor va creşte tarifele la CFR şi Metrorex, nu se ţine cont de inflaţie

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 21 martie)
Ministrul Transporturilor va creşte tarifele la CFR şi Metrorex, nu se ţine cont de inflaţie

O româncă, printre victimele cutremurului din Noua Zeelandă

Poliţia din Noua Zeelandă a mai identificat două victime ale cutremurului produs în Christchurch, la 22 februarie, printre acestea numărându-se şi românca Tamara Lia Harca, relatează New Zealand Herald, în ediţia electronică de marţi.
O româncă, printre victimele cutremurului din Noua Zeelandă

Cât costă asigurarea pentru telefonul mobil şi ce acoperă

Dacă îţi cumperi un telefon scump şi vrei să nu ai grija hoţilor, fie că vrei să ai posibilitatea să-l asiguri în cazul în care îl scapi accidental în apă, atunci află că îţi poţi face o asigurare pentru telefon care începe de la 1,95 de euro lunar.
Cât costă asigurarea pentru telefonul mobil şi ce acoperă

Forţele internaţionale nu ştiu unde se află Muammar Kadhafi

Forţele coaliţiei internaţionale dispun de puţine informaţii asupra locului unde se află colonelul Muammar Kadhafi, după ce un complex unde acesta locuieşte a fost ţinta unor bombardamente, a declarat luni comandantul coaliţiei, generalul american Carter Ham.
Forţele internaţionale nu ştiu unde se află Muammar Kadhafi

Mărmureanu: În Marea Neagră se poate produce tsunami – VIDEO

Prof. dr. Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, a afirmat, într-un interviu acordat Ştirilor ProTv că în Marea Neagră se pot produce valuri seismice, adică tsunami.
Mărmureanu: În Marea Neagră se poate produce tsunami - VIDEO

Iranul condamnă intervenţia occidentală în Libia şi susţine mişcările de revoltă din regiune

Iranul condamnă intervenţia militară occidentală în Libia, a declarat ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, adăugând că Teheranul susţine "toate mişcările de revoltă" din regiune care au ca slogan "islam şi libertate", fără distincţii între şiiţi şi sunniţi, relatează AFP.
Iranul condamnă intervenţia occidentală în Libia şi susţine mişcările de revoltă din regiune

Companiile oferă în aprilie peste 2.000 de joburi

Genpact, BRD, BCR, Teamnet, Freescale, Ericsson, IBM, Michelin sau Google sunt doar câteva dintre cele 90 de companii care au scos la concurs 2.250 de joburi la începutul lunii aprilie în cadrul târgului de joburi "Angajatori de top". La acest târg bianual participă, în medie, câte 10.000 - 15.000 de persoane.
Companiile oferă în aprilie peste 2.000 de joburi

H&M îşi promovează agresiv lansarea în România. Vezi cât costă reclamele

Cu o săptămână înainte de lansarea H&M în România, pe stradă, la metrou sau la televizor numele retailerului suedez este din ce în ce mai prezent. Campania agresivă de promovare a retailerului pare a sfida criza care a lovit piaţa de publicitate în ultimii doi ani după ce companiile şi-au redus bugetele de promovare.
H&M îşi promovează agresiv lansarea în România. Vezi cât costă reclamele

Cât a câştigat Petrom pe Bursă de la începutul anului

Acţiunile celei mai mari companii româneşti, OMV Petrom (SNP), au câştigat 23% de la începutul anului, atingând ieri un maxim de 0,4149 lei, iar valoarea de piaţă a urcat la aproape 5,64 miliarde de euro, adică un plus de 1,1 miliarde de euro faţă de decembrie 2010.
Cât a câştigat Petrom pe Bursă de la începutul anului

Incendiu la un salon de bronzat din Timişoara

Un salon de bronzat de pe Calea Torontalului din Timişoara a luat foc, luni seară, în timp ce mai multe persoane se aflau în interior, acestea fiind evacuate, fără a exista răniţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incendiu la un salon de bronzat din Timişoara

Ce spune şeful Google România despre afacerile româneşti

Reprezentantul local al companiei care deţine cel mai important motor de căutare de pe internet vorbeşte cu zgârcenie depre afacerile româneşti. Rigorile unei firme listată la bursă fac din el un interlocutor care îşi drămuieşte cu atenţie fiecare răspuns.
Ce spune şeful Google România despre afacerile româneşti

Atenţie la „spionii” de pe reţelele de socializare

Armata americană a cumpărat un software programat să creeze şi controleze identităţi online false, care vor urmări reţelele sociale şi alte site-uri şi vor contracara mesajele anti-armată, scrie Huffington Post.
Atenţie la

Numărul fumătorilor tineri a crescut din cauza ţigărilor mentolate

Ţigările mentolate ar trebui interzise deoarece aroma de mentol a dus la creşterea numărului tinerilor care se apucă de fumat şi face renunţarea la acest viciu mai dificilă, potrivit unui studiu realizat pentru Administraţia de Hrană şi Alimente din Statele Unite, citat de Chicago Sun-Times.
Numărul fumătorilor tineri a crescut din cauza ţigărilor mentolate

Semnificaţii istorice pentru 22 martie

În 1832 a încetat din viaţă scriitorul şi omul de ştiinţă Johann Wolfgang von Goethe. (n. 28 aug. 1749)
Semnificaţii istorice pentru 22 martie

Obama: NATO „va juca un rol” în noua etapă militară în Libia

"NATO va juca un rol" în noua etapă militară în Libia, a declarat luni preşedintele american, Barack Obama, la Santiago de Chile, adăugând că această nouă etapă va interveni în termen de câteva "zile, nu săptămâni".
Obama: NATO

Coaliţia internaţională a bombardat oraşul Sebha, un fief al lui Muammar Kadhafi – Guvern

Coaliţia internaţională, condusă de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie, a bombardat luni oraşul Sebha, situat la 750 de kilometri sud de Tripoli, un fief al tribului Guededfa al colonelului Muammar Kadhafi, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului libian, citat de AFP.
Coaliţia internaţională a bombardat oraşul Sebha, un fief al lui Muammar Kadhafi - Guvern

O bază a Marinei libiene din apropiere de Tripoli a fost bombardată

O bază a Marinei libiene, situată la zece kilometri est de Tripoli, a fost bombardată luni seara, au declarat martori care au văzut fum ieşind din această bază, relatează AFP.
O bază a Marinei libiene din apropiere de Tripoli a fost bombardată

Niveluri mari de substanţe radioactive în apa de mare din apropierea centralei Fukushima

Niveluri anormal de ridicate de substanţe radioactive au fost detectate în apa de mare în apropiere de centrala nucleară Fukushima, din Japonia, a anunţat marţi compania care o exploatează, Tepco.
Niveluri mari de substanţe radioactive în apa de mare din apropierea centralei Fukushima

Forţele coaliţiei internaţionale bombardează Tripoli. Tiruri antiaeriene şi explozii, în apropierea locuinţei lui Kadhafi

Tiruri ale apărării antiaeriene urmate de explozii au fost auzite luni seara la Tripoli, în zona reşedinţei liderului libian Muammar Kadhafi.
Forţele coaliţiei internaţionale bombardează Tripoli. Tiruri antiaeriene şi explozii, în apropierea locuinţei lui Kadhafi

Aurescu a pledat în CAE pentru coordonarea şi complementaritatea cu NATO legat de situaţia din Libia

Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a participat, luni, la lucrările Consiliului Afaceri Externe, la Bruxelles, unde a pledat, legat de situaţia din Africa de Nord, pentru coordonarea strânsă şi asigurarea complementarităţii cu NATO şi pentru reconfirmarea sprijinului regional.
Aurescu a pledat în CAE pentru coordonarea şi complementaritatea cu NATO legat de situaţia din Libia

Iliescu spune că şi-a dorit copii, dar după mai multe sarcini toxice ale soţiei, nu s-a mai putut

Fostul preşedinte Ion Iliescu a povestit, într-un interviu pentru revista VIP, că şi-a dorit copii, însă după mai multe sarcini toxice ale soţiei sale, nu a mai fost posibil.
Iliescu spune că şi-a dorit copii, dar după mai multe sarcini toxice ale soţiei, nu s-a mai putut

Ioana Pârvulescu şi Cristian Mandeal, premiaţi de Radio România Cultural. Vezi cine a mai câştigat

Scriitoarea Ioana Pârvulescu şi dirijorul Cristian Mandeal s-au numărat printre laureaţii premiilor Radio România Cultural, decernate luni seară, la Teatrul Odeon din Capitală, potrivit postului de radio.
Ioana Pârvulescu şi Cristian Mandeal, premiaţi de Radio România Cultural. Vezi cine a mai câştigat

Unirea Urziceni – FC Braşov, scor 1-1, în Liga I

Formaţia FC Braşov a încheiat la egalitate, luni, în deplasare, scor 1-1, meciul susţinut în compania echipei Unirea Urziceni, contând pentru etapa a XXII-a a Ligii I.
Unirea Urziceni - FC Braşov, scor 1-1, în Liga I

Iliescu: Udrea este o femeie drăguţă, care are în mod real calităţi, umbrite însă de nişte răutăţi

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat într-un interviu pentru revista "VIP" că liderul PDL Elena Udrea este "o femeie drăguţă", care are "în mod real, nişte calităţi", umbrite însă de "nişte răutăţi care o dezavantajează".
Iliescu: Udrea este o femeie drăguţă, care are în mod real calităţi, umbrite însă de nişte răutăţi

UPDATE: Ministrul Transporturilor va creşte tarifele la CFR şi Metrorex, nu se ţine cont de inflaţie

(adaugă informaţii transmise de MTI, în paragrafele 3-4 şi 11)
UPDATE: Ministrul Transporturilor va creşte tarifele la CFR şi Metrorex, nu se ţine cont de inflaţie

Iaşi: Toate cele 13 tramvaie primite din Elveţia în 2010, retrase din circulaţie în urma accidentului

Toate cele 13 tramvaie primite ca donaţie din Elveţia de către Primăria Iaşi, în 2010, au fost retrase din circulaţie şi vor fi supuse unei revizii amănunţite, decizia fiind luată în urma accidentului petrecut în centrul Iaşiului, unde un tramvai din acelaşi lot a deraiat şi a lovit şase maşini.
Iaşi: Toate cele 13 tramvaie primite din Elveţia în 2010, retrase din circulaţie în urma accidentului

Guvernul va plăti arierate şi în acest an din Fondul de rezervă bugetară, prin derogare de la lege

Sumele pentru plata arieratelor vor putea fi alocate şi în acest an din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Executivului, după sistemul aplicat în 2010, a decis Guvernul, prin derogare de la prevederile Legii finanţelor publice.
Guvernul va plăti arierate şi în acest an din Fondul de rezervă bugetară, prin derogare de la lege

Videanu şi Frunzăverde au propus în BPN amânarea alegerilor pentru conducerea PDL

Liderii PDL Videanu şi Sorin Frunzăverde, doi dintre susţinătorii lui Vasile Blaga, au propus, luni, la şedinţa Biroului Permanent Naţional, amânarea alegerilor pentru conducerea partidului, dar propunerea nu a fost votată, potrivit ziarului "Gândul", care citează surse democrat-liberale.
Videanu şi Frunzăverde au propus în BPN amânarea alegerilor pentru conducerea PDL