CELE MAI NOI ARTICOLE

Comisie a Ministerului Culturii,la Craiova pentru a verifica situaţia sculpturii „Domnişoara Pogany”

Şeful Corpului de Control al ministrului Culturii a ajuns, miercuri, la Craiova pentru a verifica situaţia în cazul sculpturii-replică "Domnişoara Pogany" a lui Constantin Brâncuşi, revendicată în instanţă de o moştenitoare a fostului proprietar al operei de artă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Comisie a Ministerului Culturii,la Craiova pentru a verifica situaţia sculpturii

Statutul minorităţilor, dezbătut pe fond doar de Comisia pentru drepturile omului a Camerei

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, ca proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale să fie dezbătut pe fond doar de către Comisia pentru drepturile omului, Comisia juridică şi cea pentru învăţământ nemaifiind implicate în dezbaterea proiectului pe fond.
Statutul minorităţilor, dezbătut pe fond doar de Comisia pentru drepturile omului a Camerei

Sistemul Naţional Integrat privind actele de identitate, finalizat în toamna anului 2012

Sistemul Naţional Integrat privind actele de identitate va costa peste 26 de milioane de lei, din care 21,5 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile, şi va fi finalizat în toamna anului 2012, contractul de finanţare a proiectului fiind semnat marţi de miniştrii Internelor şi Comunicaţiilor.
Sistemul Naţional Integrat privind actele de identitate, finalizat în toamna anului 2012

Roma trimite o misiune umanitară în Tunisia pentru refugiaţii libieni

Italia a hotărât marţi să trimită o misiune umanitară în Tunisia, pentru a veni în ajutorul unui număr de aproximativ 10.000 de refugiaţi din Libia, în cadrul unei reuniuni interministeriale organizate de premierul Silvio Berlusconi, a declarat o sursă guvernamentală, citată de AFP.
Roma trimite o misiune umanitară în Tunisia pentru refugiaţii libieni

Cât combustibil auto foloseşte Camera Deputaţilor: 500.000 lei în opt luni

Camera Deputaţilor a lansat o licitaţie pe SEAP, în vederea achiziţionării de combustibili auto, valoarea estimată a contractului pentru o perioadă de opt luni fiind de peste jumătate de milion de lei fără TVA.
Cât combustibil auto foloseşte Camera Deputaţilor: 500.000 lei în opt luni

Iranul respinge acuzaţiile SUA potrivit cărora ar acorda ajutor militar talibanilor afgani

Guvernul iranian a respins ca fiind "fără fundament" acuzaţiile americane potrivit cărora Iranul acordă ajutor militar talibanilor afgani, relatează AFP.
Iranul respinge acuzaţiile SUA potrivit cărora ar acorda ajutor militar talibanilor afgani

Ziua Sfântului Andrei ar putea deveni sărbătoare legală

Declararea zilei Sfântului Andrei, care se sărbătoreşte în 30 noiembrie, drept sărbătoare legală este propusă de patru parlamentari, într-o iniţiativă legislativă depusă la Senat.
Ziua Sfântului Andrei ar putea deveni sărbătoare legală

Retailerul Debro Holding, din grupul RTC, va deschide primul magazin Debenhams din Ungaria

Retailerul Debro Holding, parte a RTC, grup controlat de omul de afaceri Octavian Radu, va deschide în luna aprilie primul magazin de îmbrăcăminte Debenhams din Ungaria şi estimează o cifră de afaceri de patru milioane de euro în acest an pe piaţa ungară, a anunţat, miercuri, compania.
Retailerul Debro Holding, din grupul RTC, va deschide primul magazin Debenhams din Ungaria

Căpitanul echipei de Cupa Davis a Argentinei: Respectăm România, dar suntem favoriţi

Căpitanul echipei de Cupa Davis a Argentinei, Modesto Vazquez, a declarat că respectă echipa României, însă argentinienii sunt favoriţi, în întâlnirea din primul tur al Grupei Mondiale, mai ales că joacă pe teren propriu, informează presa locală.
Căpitanul echipei de Cupa Davis a Argentinei: Respectăm România, dar suntem favoriţi

UPDATE: Independenţii iau trei funcţii de conducere în comisiile Senatului

(adaugă informaţii privind alte modificări aprobate în componenţa comisiilor Senatului)
UPDATE: Independenţii iau trei funcţii de conducere în comisiile Senatului

Eva Herzigova, sexy în luna a şaptea de sarcină – FOTO

Eva Herzigova, însărcinată în şapte luni, şi-a arătat cu mândrie burtica în cel mai recent număr al revistei Harper's Bazaar, care va apărea pe piaţă pe 3 martie, informează dailymail.co.uk.
Eva Herzigova, sexy în luna a şaptea de sarcină - FOTO

Volumul vânzărilor de ciment şi clincher ale Holcim în România a scăzut anul trecut cu 14,5%

Volumul vânzărilor de ciment şi clincher ale grupului elveţian Holcim în România a scăzut anul trecut cu 14,5%, iar preţul mediu al cimentului s-a redus pe piaţa românească cu 10,9%, potrivit raportului anual al companiei.
Volumul vânzărilor de ciment şi clincher ale Holcim în România a scăzut anul trecut cu 14,5%

APIA a plătit fermierilor 105 milioane lei în perioada 28 februarie-2 martie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit în perioada 28 februarie-2 martie suma de 105,8 milioane lei (24,7 milioane euro) unui număr de 65.353 fermieri, a anunţat miercuri instituţia.
APIA a plătit fermierilor 105 milioane lei în perioada 28 februarie-2 martie

Independenţii iau trei funcţii de conducere în comisiile Senatului

Senatorii din grupul independenţilor au obţinut, miercuri, trei funcţii de conducere în comisiile permanente - preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene, vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă şi secretar în cadrul Comisiei pentru sănătate publică.
Independenţii iau trei funcţii de conducere în comisiile Senatului

Cinci gimnaşti români la Internaţionalele Franţei

Cinci gimnaşti români - trei la feminin şi doi la masculin, vor participa în 19-20 martie, la Internaţionalele Franţei, la Paris-Bercy.
Cinci gimnaşti români la Internaţionalele Franţei

Doi români au găsit o geantă cu explozibil pe o plajă din Cipru – presă

O geantă cu explozibil plastic a fost găsită marţi pe o plajă din Limassol, în Cipru, de doi cetăţeni români care au alertat poliţia, relatează Cyprus Mail, în ediţia electronică de miercuri.
Doi români au găsit o geantă cu explozibil pe o plajă din Cipru - presă

Poliţia sud-coreeană intră în stare de alertă în urma ameninţărilor din partea Phenianului

Poliţia sud-coreeană a anunţat miercuri că a consolidat măsurile de securitate contra riscului de atacuri nord-coreene, după ameninţările proferate de Phenian cu riposte la manevrele militare comune între armatele americană şi sud-coreeană.
Poliţia sud-coreeană intră în stare de alertă în urma ameninţărilor din partea Phenianului

Iranul avertizează împotriva unei intervenţii militare occidentale în Libia

Iranul a avertizat miercuri împotriva unei intervenţii militare occidentale în Libia şi a oricărei tentative de a transforma această ţară în bază militară, potrivit televiziunii iraniene de limbă engleză Press-TV, relatează AFP.
Iranul avertizează împotriva unei intervenţii militare occidentale în Libia

Hrebenciuc la ieşirea de la DNA Piteşti: Am fost chemat pentru un dosar al lui Constantin Nicolescu

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a afirmat, miercuri, la ieşirea din sediul DNA Piteşti, unde a fost audiat timp de aproximativ o oră, că a fost chemat de procurori pentru a da declaraţii în calitate de martor într-un dosar în care este cercetat preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu.
Hrebenciuc la ieşirea de la DNA Piteşti: Am fost chemat pentru un dosar al lui Constantin Nicolescu

Doi poliţişti ucişi şi alţi doi răniţi în timpul unei urmăriri, în Grecia

Doi poliţişti pe motocicletă au fost ucişi, iar alţi doi au fost grav răniţi, marţi seara, de focuri de armă trase dintr-un vehicul urmărit de poliţie, la periferia de vest a Atenei, a anunţat o sursă din cadrul unui spital, citată de AFP.
Doi poliţişti ucişi şi alţi doi răniţi în timpul unei urmăriri, în Grecia

Botoşani: Campioană naţională la cros, căutată de poliţişti după ce a fost dată dispărută

O tânără de 19 ani, multiplă campioană naţională la cros, este căutată de poliţişti după ce familia acesteia a anunţat că a dispărut de vineri de la locuinţa din Botoşani unde stătea în gazdă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Botoşani: Campioană naţională la cros, căutată de poliţişti după ce a fost dată dispărută

Apple lansează astăzi a doua versiune a iPad. Vezi cu ce noutăţi vine

Apple va lansa miercuri, 2 martie, a doua versiune a iPad, la mai mult de un an de când prima tabletă a companiei americane a generat o dezvoltare explozivă a acestei nişe a pieţei gadget-urilor mobile.
Apple lansează astăzi a doua versiune a iPad. Vezi cu ce noutăţi vine

Cristiano Ronaldo, cel mai utilizat jucător de câmp în prima ligă spaniolă

Portughezul Cristiano Ronaldo, de la Real Madrid, care a jucat 2368 de minute în 25 de meciuri, este jucătorul de câmp cel mai des utilizat în campionatul Spaniei, a anunţat, marţi, gruparea madrilenă.
Cristiano Ronaldo, cel mai utilizat jucător de câmp în prima ligă spaniolă

O furtună de praf îngreunează eforturile salvatorilor din Christchurch

Oraşul Christchurch era afectat miercuri de rafale puternice de vânt, care ridicau nori de praf ce incomodează echipele de salvare aflate în căutarea unor eventuali supravieţuitori, la opt zile după cel mai grav seism din ultimii 80 de ani din Noua Zeelandă, relatează AFP.
O furtună de praf îngreunează eforturile salvatorilor din Christchurch

Galliano, concediat din funcţia de director de creaţie al casei Dior

Casa de modă franceză Dior a anunţat, marţi, că îl va concedia pe directorul său de creaţie, John Galliano, acuzat de comentarii cu caracter antisemit şi rasist, la o zi după ce o înregistrare video în care acesta afirmă că îl adoră pe Hitler a apărut pe internet.
Galliano, concediat din funcţia de director de creaţie al casei Dior

ING: BNR a utilizat 400-500 milioane euro pentru a susţine leul în luna februarie

Banca Naţională a României (BNR) a utilizat în februarie 400-500 milioane de euro din rezerve pentru a susţine leul, după ce a folosit anul trecut 3-4 miliarde de euro pentru stabilitatea cursului euro/leu, estimează analiştii ING Bank România.
ING: BNR a utilizat 400-500 milioane euro pentru a susţine leul în luna februarie

Viorel Hrebenciuc, audiat la DNA Piteşti în dosarul de corupţie al lui Constantin Nicolescu -2

Deputatul social-democrat Viorel Hrebenciuc s-a prezentat, miercuri, la Serviciul Teritorial Piteşti al DNA, unde va fi audiat în dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, lider al PSD Argeş, este cercetat pentru fapte de corupţie.
Viorel Hrebenciuc, audiat la DNA Piteşti în dosarul de corupţie al lui Constantin Nicolescu -2

Senatul a aprobat înfiinţarea Comisiei pentru afaceri europene, care va fi condusă de un independent

Senatorii au aprobat, miercuri, cu 70 de voturi "pentru", patru abţineri şi două voturi "împotrivă", înfiinţarea Comisiei pentru afaceri europene, care va fi condusă de către senatorul independent Vasile Nedelcu.
Senatul a aprobat înfiinţarea Comisiei pentru afaceri europene, care va fi condusă de un independent

Conflict între rude ale lui Bercea Mondial în faţa Tribunalului Olt. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor – VIDEO

Jandarmii au intervenit, miercuri dimineaţă, la Tribunalul Olt, pentru aplanarea unui conflict izbucnit între rude ale lui Bercea Mondial, după ce instanţa a decis amânarea judecării cererii acestuia de eliberare provizorie sub control judiciar.
Conflict între rude ale lui Bercea Mondial în faţa Tribunalului Olt. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor - VIDEO

Departamentul de Justiţie al SUA a făcut un raport privind confiscarea bunurilor în România

Ambasada SUA la Bucureşti a prezentat recent Ministerului Justiţiei un raport de evaluare a planurilor de înfiinţare a unei noi structuri în MJ, în vederea facilitării cooperării internaţionale în urmărirea, indisponibilizarea şi confiscarea produselor infracţiunilor, mai ales în cauze complexe.
Departamentul de Justiţie al SUA a făcut un raport privind confiscarea bunurilor în România

O cisternă a explodat la Tripoli, în apropiere de locuinţa lui Muammar Kadhafi

O cisternă a explodat, miercuri, în centrul oraşului Tripoli, în apropierea locuinţei colonelului Muammar Kadhafi, dar fără să facă victime, relatează AFP.
O cisternă a explodat la Tripoli, în apropiere de locuinţa lui Muammar Kadhafi

O armă românească folosită la uciderea unui agent federal american, achiziţionată din Texas – presă

O puşcă AK-47 utilizată într-un atac luna trecută, în care a fost ucis un agent de frontieră american, a fost fabricată în România şi a fost achiziţionată dintr-un magazin din Texas, de unul dintre cei trei bărbaţi arestaţi săptămâna trecută, relatează Los Angeles Times în ediţia electronică.
O armă românească folosită la uciderea unui agent federal american, achiziţionată din Texas - presă

Fostul director al Termoelectrica Ioan Ungureanu a fost arestat preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a fostului director al Termoelectrica Ioan Ungureanu, a executorului judecătoresc şi a celor doi avocaţi acuzaţi de înşelăciune în legătură cu mai multe cesiuni de creanţă privind companii de stat.
Fostul director al Termoelectrica Ioan Ungureanu a fost arestat preventiv

Christina Aguilera, arestată împreună cu iubitul ei. Cei doi au fost prinşi beţi în maşină

Christina Aguilera a fost arestată în stare de ebrietate, marţi dimineaţă, în cartierul West Hollywood din Los Angeles, cântăreaţa americană fiind eliberată în cursul aceleiaşi zile, informează surse din poliţia americană.
Christina Aguilera, arestată împreună cu iubitul ei. Cei doi au fost prinşi beţi în maşină

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, din cauza temerilor privind piaţa petrolului

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, din cauza temerilor privind tensiunile din ţările exportatoare de petrol din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, care ar putea duce la stabilizarea preţurilor energiei la niveluri ridicate, afectând economia globală, transmite Reuters.
Bursele europene au deschis miercuri în scădere, din cauza temerilor privind piaţa petrolului

Preţul petrolului creşte spre 116 dolari pe baril. Metalele preţioase urcă spre noi maxime

Preţul petrolului Brent a crescut miercuri la aproape 116 dolari pe baril, cotaţia argintului a atins un maxim al ultimilor 31 de ani, iar aurul este la mai puţin de 0,5% de un nou record istoric, din cauza răspândirii protestelor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
Preţul petrolului creşte spre 116 dolari pe baril. Metalele preţioase urcă spre noi maxime

Cursul a scăzut foarte uşor în prima oră a şedinţei, la 4,2080 – 4,2100 lei/euro

Cursul de schimb a scăzut foarte uşor în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, la 4,2080 - 4,2100 lei/euro, pe o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare, dealerii considerând că aprecierea leului este susţinută de intervenţii indirecte ale BNR, cu scopul de a ţine inflaţia sub control.
Cursul a scăzut foarte uşor în prima oră a şedinţei, la 4,2080 - 4,2100 lei/euro

Bărbat arestat după ce a primit mită ca să-i faciliteze unei persoane obţinerea unor despăgubiri

Un bărbat a fost arestat de Tribunalul Constanţa după ce a fost prins când primea mită 65.000 de lei de la o femeie căreia îi promisese că o ajută să obţină compensaţii băneşti în baza legii privind acordarea de despăgubiri cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar.
Bărbat arestat după ce a primit mită ca să-i faciliteze unei persoane obţinerea unor despăgubiri

Pandurii s-a înţeles cu Dinamo. Meciul de vineri se joacă

Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu clubul Dinamo, iar meciul cu echipa dinamovistă, din etapa a XX-a se va disputa conform programului stabilit de LPF.
Pandurii s-a înţeles cu Dinamo. Meciul de vineri se joacă

Robert Gates consideră că al-Qaida şi Iranul sunt afectate de revoltele din lumea arabă

Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a apreciat marţi că valul de revolte din lumea arabă, pentru reforme democratice, a slăbit al-Qaida şi Iranul, relatează AFP.
Robert Gates consideră că al-Qaida şi Iranul sunt afectate de revoltele din lumea arabă