Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, în luna septembrie a anului trecut Victor Ciocoiu i-a promis unei femei că, în schimbul unui procent de 25 la sută din despăgubirea pe care aceasta ar fi urmat să o primească, o va ajuta să obţină într-un timp mai scurt compensaţia bănească acordată de statul român în conformitate cu Legea nr. 9/1998, susţinând că are influenţă asupra angajaţilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti.
În 11 noiembrie 2010, femeia i-a dat acestuia 25 la sută din valoarea primei tranşe a despăgubirilor, respectiv 10.000 de euro echivalentul în lei, printr-un intermediar, urmând să îi dea o altă sumă de bani, reprezentând 23 la sută din valoarea celei de a doua tranşe a compensaţiei acordată de statul român.
Femeia a depus însă un denunţ la DGA Constanţa, iar în 28 februarie ofiţerii anticorupţie l-au prins în flagrant pe bărbat în timp primea suma de 65.000 de lei, la întâlnirea cu denunţătoarea, care a avut loc în sediul unei bănci din Constanţa, Ciocoiu venind însoţit şi de fiul său.
Tribunalul Constanţa a emis pe numele lui Victor Ciocoiu un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru trafic de influenţă.
Legea nr. 9/1998 prevede acordarea de despăgubiri cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar.