CELE MAI NOI ARTICOLE

Oficializarea legăturilor gay, interzisă în România

Guvernul nu e de acord cu instituirea în legislaţia naţională a parteneriatului civil, prin care se pot oficializa concubinajul, dar şi convieţuirea între două persoane de acelaşi sex, motivând că singura relaţie de familie recunoscută de Codul Civil este căsătoria între persoane de sex diferit.
Oficializarea legăturilor gay, interzisă în România

Blaga: Păsat ar trebui să-şi dea demisia din partid, să se autosuspende

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că deputatul Dan Păsat "ar trebui să-şi dea demisia din partid, să se autosuspende".
Blaga: Păsat ar trebui să-şi dea demisia din partid, să se autosuspende

Ponta, despre declaraţiile preşedintelui: Nu mă interesează ce spune domnul Băsescu

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, întrebat despre declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, potrivit cărora PSD va mai sta mulţi ani în opoziţie, iar în funcţia de premier nu poate fi acceptat "un om imatur", că nu îl interesează ce spune acesta.
Ponta, despre declaraţiile preşedintelui: Nu mă interesează ce spune domnul Băsescu

Poupet, BRD: Profitul din ultimul trimestru a fost mai redus din cauza reevaluării unor provizioane

Profitul net al BRD (BRD) a fost mai redus în ultimele trei luni ale anului comparativ cu media celorlalte trei trimestre din an din cauza reevaluării tehnice a unor provizioane, a declarat, luni, Guy Poupet, preşedintele-director general al băncii.
Poupet, BRD: Profitul din ultimul trimestru a fost mai redus din cauza reevaluării unor provizioane

Lăzăroiu propune legalizarea prostituţiei pentru evitarea creşterii agresivităţii în următorii ani

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că, în anul 2019, în România vor fi mai mulţi bărbaţi la vârsta căsătoriei decât partenere disponibile, ceea ce generează riscul de a avea revoluţii, chiar de catifea, sau războaie, susţinând legalizarea prostituţiei.
Lăzăroiu propune legalizarea prostituţiei pentru evitarea creşterii agresivităţii în următorii ani

Program pilot pentru a spori siguranţa Summer Work Travel în mai multe state, inclusiv în România

Departamentul de Stat al SUA a înfiinţat un program pilot menit să sporească siguranţa studenţilor participanţi la programul Summer Work Travel, care include participanţi inclusiv din România şi care are ca scop sporirea siguranţei prin verificarea ofertelor de lucru.
Program pilot pentru a spori siguranţa Summer Work Travel în mai multe state, inclusiv în România

Leul s-a menţinut pe apreciere, iar referinţa BNR a coborât la 4,2490 lei/euro

Moneda naţională a rămas pe apreciere în raport cu euro, deşi valutele din regiune au trecut pe minus, astfel că referinţa publicată de BNR a coborât cu 1,59 bani, la 4,2490 lei/euro.
Leul s-a menţinut pe apreciere, iar referinţa BNR a coborât la 4,2490 lei/euro

Elveţianul Lucien Favre este noul antrenor al echipei Borussia Mönchengladbach (presă)

Elveţianul Lucien Favre este noul antrenor al echipei Borussia Mönchengladbach, după ce Michael Frontzeck a fost demis, duminică, din cauza rezultatelor slabe, anunţă cotidianul Bild de luni.
Elveţianul Lucien Favre este noul antrenor al echipei Borussia Mönchengladbach (presă)

Angajaţi ai sectorului turistic din Egipt protestează pentru a cere creşterea salariilor

Angajaţi ai sectorului turistic din Egipt au protestat, în faţa piramidelor, cerând creşterea salariilor, în contextul multiplicării mişcărilor sociale după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, informează AFP.
Angajaţi ai sectorului turistic din Egipt protestează pentru a cere creşterea salariilor

Boştinaru şi Severin interpelează CE referitor la influenţa acesteia asupra justiţiei din România

Eurodeputaţii PSD Victor Boştinaru şi Adrian Severin au adresat Comisiei Europene o întrebare, cu solicitare de răspuns în scris, referitoare la influenţa exercitată de Executivul european asupra justiţiei din România.
Boştinaru şi Severin interpelează CE referitor la influenţa acesteia asupra justiţiei din România

Olosz Gergely anunţă că se întâlneşte cu Marko Bela

Deputatul Olosz Gergely, candidat la preşedinţia UDMR, anunţă că se va întâlni luni cu Marko Bela, deoarece consideră că, după schimbare, fostul preşedinte trebuie să fie partenerul noii conduceri în garantarea continuităţii valorilor UDMR.
Olosz Gergely anunţă că se întâlneşte cu Marko Bela

Băsescu: PDL are o problemă, dacă vrea să aibă credibilitate, trebuie să-i excludă pe Ridzi şi Păsat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu publicat luni de "România Liberă", că PDL ar trebui să-i excludă din partid pe Monica Iacob-Ridzi şi Dan Păsat, menţionând că cei mai mulţi parlamentari PDL au votat pentru rezolvarea acestei probeleme, dar sunt în faţa a două eşecuri.
Băsescu: PDL are o problemă, dacă vrea să aibă credibilitate, trebuie să-i excludă pe Ridzi şi Păsat

George Cristian Maior participă, marţi, la emisiunea „Joc deschis” de la TVR 2

George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, va fi invitatul emisiunii "Joc Deschis", difuzată marţi, de la ora 20.00, pe TVR 2, informează Televiziunea Publică.
George Cristian Maior participă, marţi, la emisiunea

Scurtmetrajul documentar „Hackney Lullabies”, premiat la secţiunea Berlinale Talent Campus

Scurtmetrajul documentar "Hackney Lullabies", regizat de japonezul Kyoko Miyake, a fost recompensat, duminică, cu Berlin Today Award în cadrul secţiunii Berlinale Talent Campus a ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Berlin, informează hollywoodreporter.com.
Scurtmetrajul documentar

Preţurile la carne, lapte, tutun, medicamente şi telecomunicaţii vor influenţa mai mult inflaţia

Preţurile la carne, lapte, tutun, medicamente, dar şi tarifele la poştă şi telecomunicaţii, vor influenţa mai mult calculul inflaţiei în acest an, faţă de 2010, iar pâinea, energia termică, îmbrăcămintea şi confecţiile vor avea o pondere mai redusă în indicele preţurilor de consum (IPC).
Preţurile la carne, lapte, tutun, medicamente şi telecomunicaţii vor influenţa mai mult inflaţia

Preşedintele PSD Suceava: Flutur este foarte agitat, poate din cauza problemelor din trecutul recent

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, afirmă că în ultima perioadă secretarul general adjunct al PDL Gheorghe Flutur, preşedinte al CJ Suceava, este "foarte agitat" şi se întreabă dacă acesta nu are probleme în trecutul recent care îi dau dureri de cap
Preşedintele PSD Suceava: Flutur este foarte agitat, poate din cauza problemelor din trecutul recent

Premierul Salam Fayyad i-a prezentat preşedintelui palestinian demisia Guvernului său

Premierul palestinian, Salam Fayyad, i-a prezentat, luni dimineaţa, preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, demisia Guvernului său, a anunţat un ministru, sub protecţia anonimatului, relatează AFP.
Premierul Salam Fayyad i-a prezentat preşedintelui palestinian demisia Guvernului său

Hugo Chavez: Rebeliunea din Egipt a fost o lovitură de stat

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a salutat "revoluţia socială" care a avut loc în Egipt, subliniind însă că preluarea puterii de către armata egipteană este o "lovitură de stat".
Hugo Chavez: Rebeliunea din Egipt a fost o lovitură de stat

Ministrul indian de Externe a citit discursul omologului portughez la o reuniune ONU

Ministrul indian de Externe, SM Krishna, a fost criticat de principalul partid de opoziţie din această ţară, pentru că a citit, sâmbătă, discursul ministrului portughez de Externe, la o reuniune ONU, relatează BBC News Online.
Ministrul indian de Externe a citit discursul omologului portughez la o reuniune ONU

Franco Frattini: Tunisia şi Italia au interesul comun de blocare a valurilor de imigranţi

Tunisia şi Italia au "interesul comun de frânare a traficului de imigranţi", afirmă ministrul italian de Externe, în contextul în care aproximativ 5.000 de clandestini au ajuns pe insula italiană Lampedusa în ultimele cinci zile, informează AFP.
Franco Frattini: Tunisia şi Italia au interesul comun de blocare a valurilor de imigranţi

Şerban Huidu a vizitat studioul Kiss FM – FOTO

Şerban Huidu şi-a vizitat, luni dimineaţă, colegii din studioul Kiss FM şi a intrat în direct la emisiunea "Cronica Cârcotaşilor", potrivit unui comunicat. Şerban Huidu a intrat în direct la "Cronica Cârcotaşilor" şi a făcut emisie câteva minute alături de Mihai Găinuşă şi de Oana Paraschiv.
Şerban Huidu a vizitat studioul Kiss FM - FOTO

TVR 1 şi TVR HD difuzează, marţi şi miercuri, meciuri din UEFA Champions League

TVR 1 şi TVR HD difuzează, marţi şi miercuri, de la ora 21.45, partida de fotbal dintre A.C. Milan - Tottenham Hotspur şi, respectiv, Arsenal - F.C.Barcelona, din UEFA Champions League, informează Televiziunea Publică.
TVR 1 şi TVR HD difuzează, marţi şi miercuri, meciuri din UEFA Champions League

Joe Jackson a investit într-un complex turistic din Vietnam, în valoare de 2 miliarde de dolari

Joe Jackson, tatăl cântăreţului Michael Jackson, a participat, luni, la lansarea proiectului "Happyland", un complex turistic în valoare de două miliarde de dolari din Vietnam, considerat cel mai mare proiect hotelier din Asia de Sud-Est, informează AFP.
Joe Jackson a investit într-un complex turistic din Vietnam, în valoare de 2 miliarde de dolari

UPDATE 2: Profitul net al BRD a scăzut anul trecut cu 36%, la 500,5 milioane lei

(adaugă alte informaţii în paragrafele 3, 6 şi 9)
UPDATE 2: Profitul net al BRD a scăzut anul trecut cu 36%, la 500,5 milioane lei

România ocupă penultimul loc în UE după creşterea producţiei industriale din luna decembrie

România ocupă penultima poziţie în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea producţiei industriale din decembrie, de 4,3%, faţă de aceeaşi lună a anului 2009, indicatorul scăzând în trei state comunitare, potrivit unui raport Eurostat.
România ocupă penultimul loc în UE după creşterea producţiei industriale din luna decembrie

Încurajaţi de demisia lui Mubarak, angajaţii băncilor de stat din Egipt sunt în grevă pentru salarii

Guvernul egiptean a declarat luni zi liberă în sectorul bancar după ce angajaţii instituţiilor de credit de stat au declanşat mai multe greve, încurajaţi de demisia lui Hosni Mubarak şi nemulţumiţi de salariile reduse şi condiţiile inadecvate de lucru, transmite Reuters.
Încurajaţi de demisia lui Mubarak, angajaţii băncilor de stat din Egipt sunt în grevă pentru salarii

Cel puţin două persoane rănite de gloanţe, în timpul unui protest, în Iordania

Cel puţin două persoane au fost rănite de gloanţe în Iordania, la trecerea unui autobuz al Gărzii Regale, în timpul unei manifestaţii de 3.000 de persoane din cadrul a două triburi, care solicitau Guvernului restituirea pământurilor, a anunţat un oficial politic, citat de AFP.
Cel puţin două persoane rănite de gloanţe, în timpul unui protest, în Iordania

Gareth Bale nu va juca în meciul cu AC Milan

Mijlocaşul galez Gareth Bale, accidentat la spate, nu va evolua în meciul pe care Tottenham îl va susţine, marţi, cu AC Milan, în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor, partidă în care va reveni însă olandezul Rafael Van der Vaart, informează AFP.
Gareth Bale nu va juca în meciul cu AC Milan

Acţiunile Nokia au scăzut cu aproape 20% de la anunţarea parteneriatului cu Microsoft

Acţiunile Nokia au scăzut cu aproape 20% de când producătorul de telefoane mobile a anunţat, vineri, că a încheiat un parteneriat cu Microsoft, colaborare care a determinat analiştii să-şi reducă recomandările privind titlurile şi estimările referitoare la veniturile companiei finlandeze.
Acţiunile Nokia au scăzut cu aproape 20% de la anunţarea parteneriatului cu Microsoft

Două poveşti de iubire din spatele gratiilor, luni, pe site-ul www.crimetime.ro

Elena Lasconi prezintă, de Valentine's Day, la emisiunea "CrimeTime Live Show", difuzată luni, de la ora 14.00, pe site-ul www.crimetime.ro, două poveşti de iubire din spatele gratiilor, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Două poveşti de iubire din spatele gratiilor, luni, pe site-ul www.crimetime.ro

Cinci tineri din Bucureşti jefuiau magazine în mai puţin de un minut. Vezi imagini de la camera de supraveghere

Cinci tineri din Bucureşti suspectaţi că au furat produse în valoare de 1.750 de lei, în mai multe rânduri, dintr-un magazin Mic.ro din Sectorul 6 au fost reţinuţi de poliţişti.
Cinci tineri din Bucureşti jefuiau magazine în mai puţin de un minut. Vezi imagini de la camera de supraveghere

Profesia: trainer POSDRU. Salariul: 2.000 – 3.000 de euro net pe lună

Câştigă câte 2.000 - 3.000 de euro net pe lună - de zece ori mai mult decât salariul mediu pe economie - la un program de lucru part time. Nu contează ce vârstă şi ce studii au, important este să fi absolvit un curs de formator acreditat de o instituţie de stat sau un curs de pedagogie în facultate.
Profesia: trainer POSDRU. Salariul: 2.000 – 3.000 de euro net pe lună

Ministrul Predoiu face apel la preşedintele Senatului să puna în aplicare decizia CC privind CSM

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a lansat, luni, un apel către preşedintele Senatului şi către Biroul Permanent al acestei Camere a Parlamanetului, să iniţieze procedurile necesare punerii în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale privind validarea a opt membri ai CSM.
Ministrul Predoiu face apel la preşedintele Senatului să puna în aplicare decizia CC privind CSM

Miron Cozma s-a căsătorit cu Marinela Niţu

Fostul lider al minerilor Miron Cozma s-a însurat, sâmbătă, cu Marinela Niţu, cu care a avut o relaţie încă din 1998, timp de câţiva ani, ceremonia având loc la Braşov, într-un cadru restrâns.
Miron Cozma s-a căsătorit cu Marinela Niţu

Ponta:Suntem luaţi de proşti când ni se spune că şeful Vămii şi cel al ANAF sunt numiţi de sindicate

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că şeful Vămii şi cel al ANAF sunt numiţi de PDL şi membri ai acestui partid, iar banii din corupţia din această zonă ajung tot la PDL, el apreciind că "suntem luaţi de proşti dacă cineva ne spune că aceştia sunt numiţi de sindicate".
Ponta:Suntem luaţi de proşti când ni se spune că şeful Vămii şi cel al ANAF sunt numiţi de sindicate

O cantitate de 19 tone de banane din Slovenia, confiscată în Vama Nădlac

O cantitate de 19 tone de banane provenind din Slovenia a fost confiscată în vama arădeană Nădlac, autorităţile constatând că firma destinatară, din Ilfov, era dată în consemn la frontieră pentru activităţi comerciale ilegale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
O cantitate de 19 tone de banane din Slovenia, confiscată în Vama Nădlac

Mircea Lucescu: Şahtior este cea mai „braziliană” echipă din Europa

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, consideră că formaţia pe care o antrenează este cea mai "braziliană" echipă din Europa în acest moment, informează site-ul uefa.com
Mircea Lucescu: Şahtior este cea mai

Poliţia blochează accesul la domiciliul lui Mir Hossein Moussavi – site

Poliţia iraniană a blocat accesul la domiciliul unuia dintre liderii opoziţiei, fostul premier Mir Hossein Moussavi, întrerupându-i, de asemenea, legăturile telefonice, pentru a-l împiedica să participe la o manifestaţie, a anunţat luni site-ul său, Kaleme.com, citat de AFP.
Poliţia blochează accesul la domiciliul lui Mir Hossein Moussavi - site

Scarlett Johansson, fără machiaj şi de abia trezită din somn

Scarlett Johansson este an de an prezentă în topul celor mai sexy femei din lume. În ultima vreme a apărut însă extrem de photoshopată în pictoriale, lucru care ne pune pe gânduri - are Scarlett chiar aşa mare nevoie de retuşări? Paparazzi au surprins-o fără machiaj.
Scarlett Johansson, fără machiaj şi de abia trezită din somn

Boureanu: Trebuie să ne gândim foarte bine dacă separăm funcţia de premier de cea de preşedinte PDL

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, luni, că "PDL trebuie să gândească foarte bine dacă nu e nevoie ca premierul să se ocupe exclusiv de Puvern şi partidul să-şi vadă de drumul politic pentru următoarele alegeri" sau dacă trebuie să rămână un singur obiectiv: reforma economică.
Boureanu: Trebuie să ne gândim foarte bine dacă separăm funcţia de premier de cea de preşedinte PDL