CELE MAI NOI ARTICOLE

Ministerul bulgar de Externe speră să diminueze costurile misiunilor diplomatice bulgare

Ministerul bulgar de Externe analizează posibilitatea diminuării costurilor misiunilor diplomatice bulgare din străinătate, informează site-ul Novinite.com.
Ministerul bulgar de Externe speră să diminueze costurile misiunilor diplomatice bulgare

Vezi aici care este cel mai bun film romantic adresat femeilor

Lungmetrajul "Titanic", recompensat cu 11 premii Oscar, a fost ales cel mai bun film romantic adresat femeilor, într-un sondaj realizat cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor (14 februarie), potrivit contactmusic.com.
Vezi aici care este cel mai bun film romantic adresat femeilor

Cseke: Anul acesta vor fi achiziţionate minim 250 de ambulanţe

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că vrea să dezvolte serviciile de urgenţă în continuare, astfel că urmează să fie achiziţionate între 600 şi 1.500 de ambulanţe, din care cel puţin 250 în acest an, precum şi şase elicoptere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cseke: Anul acesta vor fi achiziţionate minim 250 de ambulanţe

Muniţie pentru arme de vânătoare, confiscată de poliţişti din locuinţa unui mehedinţean

Poliţiştii au confiscat mai multe cartuşe de vânătoare, 90 de capse de iniţiere şi 20 de kilograme de alice deţinute ilegal în locuinţa unui bărbat dintr-o localitate din judeţul Mehedinţi, în vreme ce acasă la un alt bărbat au găsit o factură pentru o armă, dar nu şi arma respectivă.
Muniţie pentru arme de vânătoare, confiscată de poliţişti din locuinţa unui mehedinţean

Blejnar: Niciunul dintre vameşii anchetaţi nu a fost numit în timpul mandatului meu

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, afirmă că niciunul dintre cei 44 de vameşi anchetaţi pentru acte de corupţie nu a fost angajat sau promovat în timpul mandatului său, 43 dintre aceştia fiind numiţi în perioada 1990-2002.
Blejnar: Niciunul dintre vameşii anchetaţi nu a fost numit în timpul mandatului meu

Primarul din Mărăşeşti îi scrie lui Băsescu, cerându-i menţinerea spitalului din oraş

Primarul din Mărăşeşti, Constantin Vlase, a trimis, vineri, o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc şi ministrului Sănătăţii Cseke Attila, în care solicită menţinerea spitalului din localitate şi revenirea asupra deciziei de transformare a acestuia în azil de bătrâni.
Primarul din Mărăşeşti îi scrie lui Băsescu, cerându-i menţinerea spitalului din oraş

Arnold Schwarzenegger a confirmat că revine pe marile ecrane

Actorul Arnold Schwarzenegger, fostul guvernator al statului american California, a confirmat că revine pe marile ecrane, cu roluri în filme de acţiune pentru care a devenit cunoscut la nivel mondial.
Arnold Schwarzenegger a confirmat că revine pe marile ecrane

Poliţia pakistaneză respinge ipoteza legitimei apărări, în cazul americanului acuzat de crimă

Poliţia pakistaneză a respins vineri ipoteza legitimei apărări, invocate de americanul Raymond Davis, acuzat că a ucis doi tineri motociclişti pakistanezi la 27 ianuarie în Lahore, transmite AFP.
Poliţia pakistaneză respinge ipoteza legitimei apărări, în cazul americanului acuzat de crimă

Hagi: Stancu a venit de la un club mare şi joacă tot la o echipă mare

Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că atacantul Bogdan Stancu se numără printre cei mai buni atacanţi din România şi s-a transferat de la o grupare mare, Steaua, tot la un club mare, informează ajansspor.com.
Hagi: Stancu a venit de la un club mare şi joacă tot la o echipă mare

CE solicită Parlamentelor naţionale mai multă implicare în dezbaterea temelor europene

Comisia Europeană solicită Parlamentelor naţionale să se implice mai mult în dezbaterea la nivel european privind guvernanţa economică, şi în mod special în subiecte precum Semestrul european şi Strategia UE 2020.
CE solicită Parlamentelor naţionale mai multă implicare în dezbaterea temelor europene

Hosni Mubarak ar fi părăsit Cairo

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, ar fi părăsit capitala Cairo, au declarat vineri oficiali occidentali pentru BBC News Online, după informaţii similare apărute la posturile de televiziune israelian Channel 10 şi arab Al-Arabiya.
Hosni Mubarak ar fi părăsit Cairo

Peste o sută de persoane protestează faţă de transformarea spitalului din Haţeg în cămin de bătrâni

Peste o sută de cadre medicale, pacienţi şi membri ai PNL, PSD şi PC Hunedoara protestează, vineri, în faţa Spitalului Orăşenesc Haţeg faţă de transformarea unităţii medicale în cămin de bătrâni, trransmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste o sută de persoane protestează faţă de transformarea spitalului din Haţeg în cămin de bătrâni

Lider PSD:Dacă UDMR nu face un pas spre ieşirea de la guvernare pe viitor va fi exclusă din acorduri

Liderul PSD Covasna, Horia Grama, spune că liderii USL "s-au exprimat clar" în privinţa ieşirii UDMR de la guvernare, respectiv dacă Uniunea nu face un pas într-un interval de timp "acceptabil", nu va putea pe viitor să participe la ea.
Lider PSD:Dacă UDMR nu face un pas spre ieşirea de la guvernare pe viitor va fi exclusă din acorduri

Vlad Filat confirmă întâlnirea cu Vladimir Voronin, precizând că nu ar dori funcţia de preşedinte

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a confirmat că a avut o întrevedere cu liderul PCRM, Vladimir Voronin, subliniind însă că nu ar dori funcţia de preşedinte al ţării, informează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.
Vlad Filat confirmă întâlnirea cu Vladimir Voronin, precizând că nu ar dori funcţia de preşedinte

Laura Cosoi şi Gina Pistol vorbesc despre viaţa de sex simbol în emisiunea „La naiba, să PoveŞtim”

Laura Cosoi, Gina Pistol şi Cătălin Căţoiu vor vorbi despre ce înseamnă să fii sex simbol în România, duminică, în emisiunea "La naiba, să PoveŞtim", informează postul Acasă.
Laura Cosoi şi Gina Pistol vorbesc despre viaţa de sex simbol în emisiunea

Infarctul miocardic acut este tratat la Oradea prin implantarea unui stent pe artera coronară

Infarctul miocardic acut a fost tratat, vineri, în premieră la Spitalul Judeţean Oradea, prin implantarea unui stent pe artera coronară, respectiv un dispozitiv care dilată arterele şi permite circulaţia sângelui, astfel că pacienţii îşi revin în două zile, şi nu în şapte.
Infarctul miocardic acut este tratat la Oradea prin implantarea unui stent pe artera coronară

Poliţia Capitalei verifică spargerea unui birou de la Serviciul Resurse Umane şi furtul unui dosar

Poliţia Capitalei face cercetări privind spargerea unui birou de la Serviciul Resurse Umane din cadrul instituţiei, la sfârşitul anului trecut, incident în urma căruia un dosar privind cererea de mutare a unui jandarm la poliţie a dispărut.
Poliţia Capitalei verifică spargerea unui birou de la Serviciul Resurse Umane şi furtul unui dosar

Un film despre viaţa şi cariera lui Albert Einstein, în pregătire în Germania

Un film despre viaţa şi cariera lui Albert Einstein, ce va avea la bază un scenariu scris de Ron Bass, scenaristul peliculelor "Rain Man" şi "Iubitul meu se însoară/ My Best Friend's Wedding", se află în pregătire în Germania, informează hollywoodreporter.com.
Un film despre viaţa şi cariera lui Albert Einstein, în pregătire în Germania

Tatăl gemenelor dispărute în Elveţia a lăsat o scrisoare în care spune că le-a ucis

Tatăl gemenelor elveţiene dispărute, în 30 ianuarie, a declarat, într-o scrisoare datată 3 februarie, că le-a ucis şi anunţa că se va sinucide, scrisoarea fiind trimisă din Bari, în sud-estul Italiei, a precizat, vineri, poliţia, citată de AFP.
Tatăl gemenelor dispărute în Elveţia a lăsat o scrisoare în care spune că le-a ucis

Povestiri africane şi afgane, în romanele selecţionate pe lista scurtă pentru Warwick Prize

Şase volume, care abordează teme ce variază de la viaţa din Africa de Sud din perioada apartheid-ului şi până la luptele din Afganistanul din zilele noastre, au fost nominalizate pentru Warwick Prize for Writing, o distincţie ce premiază operele literare scrise în limba engleză, informează Reuters.
Povestiri africane şi afgane, în romanele selecţionate pe lista scurtă pentru Warwick Prize

Ponta: Alegerile din UDMR şi PDL ar putea decide succesul unei moţiuni de cenzură

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la RRA, că alegerile interne din UDMR sau PDL ar putea decide succesul unei moţiuni de cenzură.
Ponta: Alegerile din UDMR şi PDL ar putea decide succesul unei moţiuni de cenzură

Lider PNL Covasna: I-am propus lui Antonescu să ofere UDMR posibilitatea de a părăsi guvernarea acum

Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat, vineri, că i-a propus şefului său de partid, Crin Antonescu, să ofere UDMR posibilitatea de a părăsi guvernarea acum, însă liderii Uniunii "se agaţă" de putere pentru că deţin peste 34 la sută din portofolii.
Lider PNL Covasna: I-am propus lui Antonescu să ofere UDMR posibilitatea de a părăsi guvernarea acum

CFR: Restrângerea listei de medicamente compensate şi gratuite ar putea crea probleme bolnavilor

Stabilirea numărului de medicamente generice pentru o afecţiune trebuie făcută cu rigurozitate de specialişti, iar restrângerea listei de medicamente compensate şi gratuite ar putea crea probleme bolnavilor, spune preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România (CFR), Dumitru Lupuleasa.
CFR: Restrângerea listei de medicamente compensate şi gratuite ar putea crea probleme bolnavilor

Nu vrei să îţi petreci Valentine’s Day singur? Iată câteva secrete de seducţie demonstrate stiinţific!

De la ce trebuie să porţi pentru a atrage atenţia unei persoane de sex opus până la cele mai bune replici prin care poţi începe o conversaţie, cercetătorii au construit un ghid de secrete de seducţie care te pot ajuta în prag de Valentine's Day, informează dailymail.co.uk.
Nu vrei să îţi petreci Valentine's Day singur? Iată câteva secrete de seducţie demonstrate stiinţific!

Oltean: Cel care vrea funcţii în PDL nu poate fi „un om nou-nouţ care nu a fost nicăieri”

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că cel care doreşte să ocupe funcţii în PDL nu poate fi "un om nou-nouţ care nu a fost nicăieri până atunci", ci trebuie să se fi remarcat într-un domeniu sau altul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Oltean: Cel care vrea funcţii în PDL nu poate fi

Un bancomat din centrul municipiului Arad a fost spart

Un bancomat montat în exteriorul sediului ENEL, aflat în centrul municipiului Arad, a fost spart, în noaptea de joi spre vineri, reprezentanţii băncii reclamând la Poliţie furtul unei sume de bani, fără a preciza prejudiciul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un bancomat din centrul municipiului Arad a fost spart

Apropiaţii lui Fogh Rasmussen oferă informaţii Statelor Unite despre acţiunile acestuia – WikiLeaks

Apropiaţii secretarului general NATO Anders Fogh Rasmussen informează Statele Unite în legătură cu acţiunile acestuia, astfel că Washingtonul a putut bloca unele din iniţiativele sale, conform unor note diplomatice americane obţinuite de WikiLeaks şi publicate de ziarul Aftenposten, informează AFP.
Apropiaţii lui Fogh Rasmussen oferă informaţii Statelor Unite despre acţiunile acestuia - WikiLeaks

Va fi lansat un film despre Einstein!

Un film despre viaţa şi cariera lui Albert Einstein, ce va avea la bază un scenariu scris de Ron Bass, scenaristul peliculelor "Rain Man" şi "Iubitul meu se însoară/ My Best Friend's Wedding", se află în pregătire în Germania, informează hollywoodreporter.com.
Va fi lansat un film despre Einstein!

Astărăstoae (CMR): „Conţopiştii” de la FMI nu ştiu ce înseamnă responsabilitate socială în România

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, critică intenţia autorităţilor de a reduce numărul de paturi din spitale şi lista de medicamente compensate şi gratuite, la cererea "conţopiştilor" de la FMI, susţinâd că asemenea măsuri pun în pericol pacientul român.
Astărăstoae (CMR):

Suedia: Un copil de 6 ani, înjunghiat pentru că se îmbrăca în roz

Un copil în vârstă de şase ani din Suedia a fost înjunghiat pe terenul de joacă de la grădiniţă, de unii colegi, pentru că se îmbrăca în roz, îi place baletul şi îşi face unghiile cu ojă, informează The Local.
Suedia: Un copil de 6 ani, înjunghiat pentru că se îmbrăca în roz

Romanian PM, Unions, Employers Resume Talks On Labor Code

Romanian labor union and employer association representatives on Friday resumed talks with Prime Minister Emil Boc on the planned changes to the Labor Code, with national collective labor contracts at the forefront of debate.
Romanian PM, Unions, Employers Resume Talks On Labor Code

Institutul Cultural Român participă în premieră la târgul de carte de la Bruxelles

Institutul Cultural Român va participa în premieră la târgul de carte de la Bruxelles, care se va desfăşura între 17 şi 21 februarie, la manifestare urmând să fie prezentă şi scriitoarea Florina Iliş, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Institutul Cultural Român participă în premieră la târgul de carte de la Bruxelles

MEDEL, îngrijorată de situaţia CSM

Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Democraţie şi Libertate (MEDEL) se declară îngrijorată, într-un mesaj transmis noului Consiliul Superior al Magistraturii, de situaţia creată după alegerile membrilor Consiliului, apreciind că poziţia şi echilibrul instituţiei române sunt afectate.
MEDEL, îngrijorată de situaţia CSM

Protest spontal al cadrelor medicale şi al pacienţilor de la Spitalul de Boli Cronice Petrila

Cadrele medicale şi mai mulţi pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Cronice Petrila au declanşat, vineri, un protest spontan, nemulţumiţi de decizia de comasare a unităţii medicale cu Spitalului de Urgenţă Petroşani, transmite corespondentul MEDIAFAX..
Protest spontal al cadrelor medicale şi al pacienţilor de la Spitalul de Boli Cronice Petrila

Experimentul Marte-500: Şase astronauţi vor „ajunge” pe Marte luni. Au simulat un zbor spaţial de 8 luni

Şase astronauţi, închişi de opt luni într-o replică a unei navete spaţiale aflată într-un laborator din Moscova, vor ajunge fictiv pe Marte, luni, în cadrul unui program de simulare a zborului către planeta roşie, într-o misiune a cărei durată totală este de un an şi jumătate.
Experimentul Marte-500: Şase astronauţi vor

Ioan Oltean: Cel care a iniţiat acţiunea de combatere a corupţiei din vămi a fost Vasile Blaga

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, că, din informaţiile sale, acţiunea din vămi a fost începută şi pregătită de Vasile Blaga, când acesta era la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în primăvara anului trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ioan Oltean: Cel care a iniţiat acţiunea de combatere a corupţiei din vămi a fost Vasile Blaga

Ioan Mera: Aş merge şi la Dinamo, dacă ştiu că am şanse să joc

Fundaşul formaţiei FC Timişoara, Ioan Mera, a declarat, vineri, că ar juca şi la Dinamo dacă ar şti că va fi titular, precizând că la echipa bănăţeană îi va fi greu să se impună pe postul său, după venirea lui Sorin Ghionea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ioan Mera: Aş merge şi la Dinamo, dacă ştiu că am şanse să joc

România finanţează cu 300.000 de euro un program din Georgia pentru persoane cu dizabilităţi

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a anunţat, vineri, că România va continua să sprijine Georgia în anul 2011, fiind alocată suma de 300.000 de euro din bugetul MAE pentru un program de sprijinire a persoanelor cu dizabilităţi din această ţară.
România finanţează cu 300.000 de euro un program din Georgia pentru persoane cu dizabilităţi

Nokia vrea să reducă substanţial numărul angajaţilor

Producătorul de telefoane mobile Nokia, prezent şi în România, va reduce substanţial numărul angajaţilor în Finlanda şi alte state, în condiţiile în care grupul îşi modifică strategia de afaceri.
Nokia vrea să reducă substanţial numărul angajaţilor

Oltean: PSD se dovedeşte a fi pe deplin implicat şi preocupat de susţinerea evaziunii din vămi

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean susţine că PSD se dovedeşte a fi "pe deplin implicat şi preocupat de susţinerea actului de corupţie şi a evaziunii din vămile din România", acuzaţii aduse membrilor PDL că ar fi implicaţi în scandalul vămilor fiind catalogate de el drept "speculaţii".
Oltean: PSD se dovedeşte a fi pe deplin implicat şi preocupat de susţinerea evaziunii din vămi