Începând din anul şcolar 2024-2025, Transylvania College, şcoala internaţională britanică din Cluj-Napoca, îşi extinde activitatea şi înfiinţează o secţie de liceu bilingvă, româno-engleză
„Mi-l doresc pe Dani Coman preşedinte de 2 ani de zile. În ultimele două săptămâni discutăm aproape în fiecare zi. Am fost şi la Bucureşti, a venit şi el la Piteşti. Cert e că în momentul de faţă şi-a dat acceptul să fie cooptat în Consiliul Director al Asociaţiei Campionii FC Argeş. Ieri, Mihai Foamete, […]
Bebeluşul de numai o lună, care a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la nivelul intestinului subţire şi intestinului gros, care au evoluat cu peritonită, anunţă, joi, reprezentanţii unităţii medicale.
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a cerut schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, însă această […]
O scrisoare de intentie bine redactata si personalizata poate fi un instrument puternic in procesul de aplicare si poate contribui la cresterea sanselor tale de a obtine interviul.
Esti in cautarea unui nou loc de munca? Daca da inseamna ca stii deja cat este de important sa ai un CV bine structurat si relevant pentru pozitia la care aplici.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a avizat, joi, proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila. Acest nou drum de mare viteză va avea o lungime de 73,52 km iar pe traseu vor fi construite 57 de poduri sau pasaje, şase noduri rutiere şi şase parcări.
În cadrul sesiunii finale a Grupului de dezbatere al cetăţenilor europeni pe tema „Combaterea urii din societate”, care a avut loc la Bruxelles, 150 de cetăţeni europeni au adresat Comisiei Europene şi autorităţilor naţionale 21 de recomandări menite să combată ura.
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare salarială cu 10% în două tranşe, iunie şi septembrie, pentru mai multe categorii de salariaţi din administraţia centrală […]
Potrivit organizatorilor, unul dintre ei este Louis Tomlinson, fostul membru al trupei One Direction, care a reuşit să aibă şi o carieră solo de succes. „Just Hold On” sau „Back to You” sunt piesele cu care a ajuns în clasamentele din Marea Britanie şi Statele Unite. În noiembrie 2023, după show-ul sold-out de pe O2 […]
„Dacă nu-l oprim pe Putin, Putin nu va opri Ucraina. Europei trebuie să fie clar că succesul Moscovei în acest război, oricum s-ar dori să-l definească, ar avea consecinţe catastrofale pentru întregul Occident, chiar şi pentru ţările care se simt în siguranţă astăzi. Dacă Kievul ar ceda, Kremlinul ar avea undă verde să vizeze Moldova […]
Rusia a retras un proiect controversat de lege prin care modifica unilateral frontiera maritimă din Marea Baltică şi afecta graniţele mai multor state membre NATO. O sursă militaro-diplomatică a declarat pentru Tass că „Moscova nu intenţionează să-şi modifice frontiera maritimă în Marea Baltică, nici zona sa economică exclusivă sau platoul continental”.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi validarea ajutorului de stat pentru compania Tarom, fiind vorba de aproape 100 de milioane de euro, aprobaţi de Comisia Europeană la sfârşitul lunii aprilie.
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că Executivul aprobă joi un nou pachet de ajutor pentru Republica Moldova: „planul Rusiei de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat”.
Executivul aprobă, în şedinţa de joi, un memorandum prin care organizează, în regim de urgenţă, reluarea exporturilor şi tranzitului cu carne şi animale vii în Turcia, anunţă premierul Marcel Ciolacu.
Exerciţiile militare sunt primul răspuns concret al Chinei la alegerea lui Lai Ching-te ca noul preşedinte al Taiwanului, care provine din rândurile Partidului Democrat Progresist (DPP), pe care Beijingul îl consideră separatist.
COMTECH CO INVESTESTE 10 MILIOANE DE EURO IN FABRICA DE LA ZIMNICEA DE TEVI DIN OTEL SUDATE ELICOIDAL CU DIAMETRU MARE, ACOPERITE INTERIOR SI EXTERIOR SI CREAZA 120 DE NOI LOCURI DE MUNCA
COMTECH CO INVESTS EUR 10 MILLION IN BIG DIAMETER SPIRAL WELDED STEEL PIPE MANUFACTURING, COATING AND LINING FACTORY IN ZIMNICEA AND CREATE 120 NEW JOBS
În căutarea unei sănătăţi mai bune, mulţi oameni recurg la suplimente pentru a acoperi lacunele nutriţionale şi a-şi îmbunătăţi starea generală de bine, scrie SheFinds. Cu toate acestea, Robert Love, expert în neurologie, avertizează că unele suplimente luate frecvent pot prezenta riscuri pentru sănătatea creierului când sunt consumate în exces. Love evidenţiază trei suplimente specifice […]
Pe 27 mai 2023, se împlineşte termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), scrie Ziarul Financiar.
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a scăzut, ca serie brută, în primul trimestru al anului, cu 0,7% faţă de perioada similară a anului trecut.
„Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei piese remarcabile, ci şi al unei dispariţii regretabile. Un talent extraordinar al unei generaţii care a respirat şi creat artă, Costel Constantin trage cortina vieţii petrecută pe scenă, în lumina publicului care de generaţii s-a inspirat […]
Tribunalul Bucureşti a validat şi congresul din 2022, unde Eugen Tomac a fost ales preşedinte, annunţă PMP: „Un proces de doi ani, care, în mod normal, trebuia să dureze maxim câteva luni, arată cât de brutală şi mizerabilă a fost lupta împotriva noastră”.
Circulaţia rutieră este blocată, joi dimineaţa, pe DN 6, între Severin şi Orşova, din cauza căderilor de pietre pe carosabil, în urma precipitaţiilor din ultima vreme.
CFR Călători anunţă că mai multe trenuri au, joi, întârzieri care ajung şi la peste 3 ore din cauza unor deranjamente la infrastructura feroviară (lipsă tensiune) între staţiile Deva – Ilia – Zam – Ilteu.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că întăririle de poliţie din Noua Caledonie vor rămâne atât timp cât va fi necesar, după ce a vizitat zonele cele mai afectate de revoltele din insula din Pacific, aflată sub control francez, declanşate de reforma electorală contestată.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că valoarea contractelor încheiate pentru proiectele finanţate din Politica de Coeziune 2021-2027 ajunge la 6 miliarde de euro şi va ajunge la 10 miliarde la sfârşitul lunii iunie.
Franţa a testat o versiune îmbunătăţită a rachetei sale strategice aer-sol cu rază medie de acţiune nucleară (ASMPA-R), a comunicat ministerul Apărării de la Paris.
În cadrul unui laborator de la Colegiul de Inginerie al Universităţii din Boston, un robot autonom a fost capabil să proiecteze o formă de absorbţie a şocurilor diferită de orice tipar conceput anterior de oameni, conform SciTechDaily. Robotul, numit MAMA BEAR (Mechanics of Additively Manufactured Architectures Bayesian Experimental Autonomous Researcher), foloseşte un proces meticulos care […]
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European.