CELE MAI NOI ARTICOLE

Surse: Primii bani din PNRR vin în maxim două luni / Ce sumă va primi ţara noastră

Primii bani din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor ajunge în România în maxim două luni, după ce ministrul interimar de la Investiţii, Florin Cîţu, a semnat, joi, acordul de finanţare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Surse: Primii bani din PNRR vin în maxim două luni / Ce sumă va primi ţara noastră

Sute de bucureşteni şi-au proiectat mesajele de optimism pe faţada unul mall din Bucureşti

Anul acesta, într-un context cu totul special, Sun Plaza a lansat sezonul sărbătorilor de iarnă printr-o campanie cu un mesaj care subliniază nevoia de optimism, de apropiere şi de revenire la normalitate. ”Luminiţe cu EXTRA OPTIMISM” – deoarece s-a dorit să aducă zâmbet şi gânduri bune tuturor celor care ajung în mall în această perioadă. […]
Sute de bucureşteni şi-au proiectat mesajele de optimism pe faţada unul mall din Bucureşti

Germania acordă o creştere salarială de 25% pentru aproape două milioane de muncitori

Aproape 2 milioane de lucrători din cea mai mare economie a Europei vor primi o creştere salarială importantă, după ce trei partide au convenit miercuri să formeze un nou guvern, iar social-democratul de stânga Olaf Scholz îi va succeda Angelei Merkel în funcţia de cancelar, scrie CNN.
Germania acordă o creştere salarială de 25% pentru aproape două milioane de muncitori

Prima şedinţă de Guvern condusă de Nicolae Ciucă. Mesajul premierului

Premierul Nicolae Ciucă a spus că ziua de joi a fost una lungă, în care au avut loc toate activităţile procedurale privind învestirea Guvernului. „Iată că astă-seară (joi – n.r.) are loc prima şedinţă a Guvernului României după o perioadă de criză politică şi doresc să mulţumesc încă o dată Parlamentului României pentru că ne-a […]
Prima şedinţă de Guvern condusă de Nicolae Ciucă. Mesajul premierului

COMENTARIU Lelia Munteanu: Un film mut cu al doilea om în Stat

După ce a primit jurămintele premierului şi ale miniştrilor, primul om în Stat a rostit o alocuţiune scrâşnită. „Nu a fost simplu” a spus. Mă întreb ce-a fost atât de complicat să dea ordinul care a fost executat întocmai şi la timp. În rest - foarte mulţumit. Ar fi fost încă şi mai mulţumit, dacă i s-ar fi raportat că ninge în Masivul Şureanu.
COMENTARIU Lelia Munteanu: Un film mut cu al doilea om în Stat

IFFHS a desemnat „Cel mai bun jucător al anului”

Pentru al doilea an consecutiv, polonezul Robert Lewandowski este încoronat ca fiind cel mai bun jucător de fotbal al anului în viziunea Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
IFFHS a desemnat „Cel mai bun jucător al anului”

Emmanuel Macron susţine admiterea Croaţiei în Schengen, dar vrea reformarea spaţiului UE de liberă circulaţie

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat joi, la Zagreb, că susţine aderarea Croaţiei la Schengen, semnalând însă că este necesară reformarea spaţiului european de liberă circulaţie.
Emmanuel Macron susţine admiterea Croaţiei în Schengen, dar vrea reformarea spaţiului UE de liberă circulaţie

Bilanţul Guvernului Cîţu: creştere economică de primele locuri în Europa

Faţă de perioada de dinaintea pandemiei, România se situează în primele patru state din Uniunea Europeană ca revenire economică, superioară mediei UE, susţine bilanţul Guvernului Cîţu, publicat joi.
Bilanţul Guvernului Cîţu: creştere economică de primele locuri în Europa

COMENTARIU Marius Oprea / Avem un guvern. Cum procedăm?

În sfîrşit, l-am văzut şi pe Klaus Iohannis. Dacă ieri a lipsit de la şedinţa solemnă a Parlamentului, dedicată în avans Zilei Naţionale (că deh, trebuiau să prindă şi parlamentarii ”minivacanţa” stabilită pentru această ocazie), azi n-a avut încotro şi a fost la seviciu. Cu siguranţă că, dacă s-ar fi putut rezolva depunerea jurămîntului pe skype ori zoom, ar fi preferat-o. A cuvîntat scurt, concis, repetînd aproximativ ce a spus generalul Ciucă, în Parlament. Avem un guvern, criza politică a luat sfîrşit. Dar, cum procedăm?
COMENTARIU Marius Oprea / Avem un guvern. Cum procedăm?

Premierul Nicolae Ciucă: Condamn cu fermitate violenţa împotriva femeilor şi comportamentul abuziv

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, joi, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, un mesaj prin care condamnă violenţa împotriva acestora, precum şi comportamentul agresiv şi discriminatoriu.
Premierul Nicolae Ciucă: Condamn cu fermitate violenţa împotriva femeilor şi comportamentul abuziv

Un bărbat din Marea Britanie este primul om din lume care a primit o proteză de ochi imprimată 3D

Steve Varze, din Hackney, în estul Londrei, este primul om din lume care a primit o proteză de ochi imprimată 3D, scrie BBC.
Un bărbat din Marea Britanie este primul om din lume care a primit o proteză de ochi imprimată 3D

Doi copii din judeţul Braşov au dispărut de acasă

Doi fraţi de 10, respectiv 13 ani, din localitatea Sânpetru, judeţul Braşov, sunt căutaţi de poliţişti, după ce au plecat, joi, de acasă, şi nu s-au mai întors.
Doi copii din judeţul Braşov au dispărut de acasă

Un general din Emiratele Arabe Unite acuzat de tortură a fost ales preşedinte al Interpol

Un general din Emiratele Arabe Unite, acuzat de complicitate la tortură, a fost ales în funcţia de preşedinte al agenţiei globale de poliţie Interpol, relatează BBC.
Un general din Emiratele Arabe Unite acuzat de tortură a fost ales preşedinte al Interpol

Există speranţă pentru pacienţii diagnosticaţi cu Alzheimer. Vaccinul intră în testele pe oameni

Tratamentele pentru Alzheimer păreau o perspectivă improbabilă cu doar câteva luni în urmă. Timp de 20 de ani, testele cu medicamente au încercat şi au eşuat în încercarea de a produce tratamente care să oprească evoluţia bolii, iar mai multe companii farmaceutice au abandonat complet misiunea de a dezvolta tratamente pentru Alzheimer. Singurele speranţe de […]
Există speranţă pentru pacienţii diagnosticaţi cu Alzheimer. Vaccinul intră în testele pe oameni

Emmanuel Macron vrea cooperare europeană pentru combaterea imigraţiei, după naufragiul din Canalul Mânecii

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a pledat, joi, pentru intensificarea cooperării la nivel european în scopul combaterii imigraţiei, după naufragiul produs în Canalul Mânecii, soldat cu cel puţin 27 de morţi.
Emmanuel Macron vrea cooperare europeană pentru combaterea imigraţiei, după naufragiul din Canalul Mânecii

(P) Scapă de biblioteca moştenită, cu ajutorul unui anticariat care cumpără cărţi

Pentru majoritatea oamenilor, moştenirea unei proprietăţi de la o rudă este o veste grozavă. Reprezintă o adevărată sursă financiară, indiferent că locuinţa va fi vândută sau va fi închiriată pentru a obţine un profit pe termen lung. Cu toate acestea, ce se întâmplă când vizitezi casa pe care ai moştenit-o si ai găsit multa dezordine? […]
(P) Scapă de biblioteca moştenită, cu ajutorul unui anticariat care cumpără cărţi

Speranţe de eurodeputat: Până la finalul lui 2022 am putea avea salariu minim la nivel european

Până la finalul lui 2022 am putea avea o reglementare a salariului minim la nivel european, după ce Parlamentul European a votat, joi, Raportul Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale referitor la salariile minime adecvate în UE, anunţă Eugen Tomac.
Speranţe de eurodeputat: Până la finalul lui 2022 am putea avea salariu minim la nivel european

Atmosferă de sărbătoare în Capitală. Începe Târgul de Crăciun şi se aprinde iluminatul festiv în Bucureşti

Primăria Capitalei dă startul sărbătorilor de iarnă vineri, când, în Piaţa Universităţii, la Târgul de Crăciun Bucureşti şi pe bulevardele din centrul Capitalei se va aprinde, la ora 18.00, iluminatul festiv. Accesul în Târgul de Crăciun se va face pe baza certificatului verde.
Atmosferă de sărbătoare în Capitală. Începe Târgul de Crăciun şi se aprinde iluminatul festiv în Bucureşti

Ministerul Finanţelor s-a împrumutat de la bănci cu suma de 214 milioane de lei

Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în iunie 2026 şi a împrumutat joi de la bănci suma de 214 milioane lei, cu 286 mil. lei sub nivelul programat de 500 mil. lei, la o dobândă anuală de 5%.
Ministerul Finanţelor s-a împrumutat de la bănci cu suma de 214 milioane de lei

Un deţinut a evadat de la Penitenciarul Găeşti

Potrivit IPJ Dâmboviţa, poliţiştii au fost sesizaţi joi de conducerea Penitenciarului Găeşti cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, încarcerat în penitenciar, în regim deschis, ar fi plecat de la locul de muncă la care se afla în exteriorul Penitenciarului, respectiv în oraşul Găeşti. Bărbatul are 1,68 m înălţime, statură atletică, […]
Un deţinut a evadat de la Penitenciarul Găeşti

Noul ministru al Sportului este acelaşi cu cel vechi

Eduard Novak, fostul Ministru al Tineretului şi Sportului, a fost investit joi, odată cu întregul guvern, în noua postură de Ministru al Sportului. În comisia de avizare din Parlament, acesta a vorbit din nou despre Strategia Naţională pentru Sport, principalul său obiectiv pe termen scurt.
Noul ministru al Sportului este acelaşi cu cel vechi

Jaf de milioane dat la o bază militară americană aflată în România. Unde s-a întâmplat şi ce au furat hoţii

Procurorii DIICOT au deschis o anchetă după ce un grup infracţional a sustras combustibil în valoare de două milioane de dolari dintr-o bază americană aflată în estul judeţului Constanţa. Poliţiştii au descins cu mandat de percheziţie în locuinţa mai multor suspecţi şi au adus la audieri şapte persoane. Furturile s-au întins pe o perioadă lungă […]
Jaf de milioane dat la o bază militară americană aflată în România. Unde s-a întâmplat şi ce au furat hoţii

Tragedie în Rusia. Cel puţin 11 morţi în urma unui accident produs într-o mină

Cel puţin 11 mineri au murit în urma unui accident produs joi într-o mină de cărbuni din Siberia, în centrul Rusiei, iar operaţiunile de salvare a muncitorilor rămaşi blocaţi în subteran sunt îngreunate de riscul producerii unor explozii, informează agenţia Reuters.
Tragedie în Rusia. Cel puţin 11 morţi în urma unui accident produs într-o mină

Doi români, salvaţi cu organe transplantate de la un donator din Bulgaria

Alţi doi români, de 18 şi 59 de ani, au fost salvaţi prin transplant de organe de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, în baza unui protocol semnat de agenţiile de specialitate din cele două ţări.
Doi români, salvaţi cu organe transplantate de la un donator din Bulgaria

Companiile româneşti au investit preponderent sub 3.000 de euro pentru implementarea unei platforme

Companiile româneşti au investit preponderent sub 3.000 de euro pentru implementarea unei platforme de comerţ electronic
Companiile româneşti au investit preponderent sub 3.000 de euro pentru implementarea unei platforme

Franţa aruncă pe piaţă un nou medicament anti-Covid 19

Un nou medicament anti-Covid va fi disponibil în Franţa de la începutul lunii decembrie. Acesta se numeşte „Molnupiravir” şi reprezintă „o imensă speranţă”, a declarat Olivier Véran într-o conferinţă de presă. Molnupiravir, o pastilă antivirală, va fi disponibilă în farmacii pentru persoanele care prezintă risc de forme severe ale bolii. Vaccinul a fost în centrul […]
Franţa aruncă pe piaţă un nou medicament anti-Covid 19

Care este preţul pentru o noapte petrecută în vila House of Gucci

Mult-aşteptatul film “House of Gucci” rulează acum în cinematografele internaţionale. Noul film al lui Ridley Scott urmăreşte povestea personajului Patrizia Reggianim, interpretat de Lady Gaga, în timp ce pătrunde în familia Gucci. Cu o acţiune întinsă pe trei decenii pline de dragoste, trădare, răzbunare şi, în final, crimă, “House of Gucci” ne arată ce poate […]
Care este preţul pentru o noapte petrecută în vila House of Gucci

Iohannis: Criza politică s-a terminat, dar celelalte crize – nu

Criza politică s-a terminat, dar celelalte crize - nu, le-a spus Klaus Iohannis noilor miniştri. „A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii, pentru a găsi punctele comune”, spune şeful statului.
Iohannis: Criza politică s-a terminat, dar celelalte crize - nu

IKEA, anunţ important pentru viitor. Gigantul suedez schimbă regulile

Compania a informat că va renunţa la ambalajele din plastic până în 2028.
IKEA, anunţ important pentru viitor. Gigantul suedez schimbă regulile

VIDEO Incredibila stăpânire de sine a violonistului Ray Chen când o coardă a Stradivarius-ului său s-a rupt în timpul concertului

Născut în Taiwan şi crescut în Australia, Ray Chen, unul dintre cei mai buni violonişti din lume, se afla pe scenă, când a păţit incidentul.
VIDEO Incredibila stăpânire de sine a violonistului Ray Chen când o coardă a Stradivarius-ului său s-a rupt în timpul concertului

Uniunea Europeană va propune o limită de 9 luni a valabilităţii vaccinului anti Covid-19

Uniunea Europeană va recomanda un termen limită de 9 luni pentru valabilitatea vaccinurilor anti Covid-19 pentru călătoriile în interiorul comunităţii şi va propune, de asemenea, acordarea de prioritate călătorilor vaccinaţi, relatează Bloomberg.
Uniunea Europeană va propune o limită de 9 luni a valabilităţii vaccinului anti Covid-19

Franţa a introdus obligativitatea purtării măştii şi în aer liber: „Iată planul nostru anti-Covid, pentru a salva Crăciunul”

Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, a anunţat schimbarea în cadrul unei conferinţe de presă la Paris.
Franţa a introdus obligativitatea purtării măştii şi în aer liber: „Iată planul nostru anti-Covid, pentru a salva Crăciunul”

Drum expres între Bucureşti şi Târgovişte. CNAIR a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a semnat contractul pentru elaborarea studiilor de Prefezabilitate şi Fezabilitate necesare construcţiei Drumului Expres Bucureşti -Târgovişte.
Drum expres între Bucureşti şi Târgovişte. CNAIR a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate

Specialist: Astăzi avem prima supriză neplăcută, după 5 săptămâni de coborâre vertiginoasă

Specialiştii sunt îngrijoraţi după ce numărul persoanelor infectate din România a crescut uşor în ultimele 24 de ore. Este o surpriză neplăcută care arată că oamenii nu trebuie să renunţe la măsurile de protecţie, susţine cercetătorul Octavian Jurma.
Specialist: Astăzi avem prima supriză neplăcută, după 5 săptămâni de coborâre vertiginoasă

Centrul pentru Incluziune Digitală deschis de Asociaţia Română pentru Smart City la Snagov

Centrul pentru Incluziune Digitală deschis de Asociaţia Română pentru Smart City la Snagov
Centrul pentru Incluziune Digitală deschis de Asociaţia Română pentru Smart City la Snagov

IKEA România începe lucrările de construcţie pentru un nou magazin

IKEA a anunţat joi demararea lucrărilor de construcţie a noului său magazin IKEA Timişoara, situat în Dumbrăviţa.
IKEA România începe lucrările de construcţie pentru un nou magazin

Smiley lansează „Locul sfinţeşte omul”, primul episod din serialul său muzical, „Mai mult de-o viaţă

„Locul sfinţeşte omul” este începutul poveştii de prietenie şi iubire dintre doi băieţi şi o fată, care şi-au trăit copilăria într-o Românie de acum 30 de ani, într-un cartier de blocuri, dintr-un oraş oarecare, înfrumuseţat de inocenţa, pasiunile, peripeţiile şi compatibilitatea dintre ei. Povestea de prietenie a celor 3 copii este văzută acum prin ochii […]
Smiley lansează „Locul sfinţeşte omul”, primul episod din serialul său muzical, „Mai mult de-o viaţă

Întâlnire OMS după apariţia unei noi variante de coronavirus cu mutaţii „neobişnuite”

Oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-au întâlnit joi pentru a discuta despre o nouă variantă de coronavirus care circulă în Africa de Sud şi Botswana, relatează Bloomberg. Noua variantă, denumită B.1.1529, poartă un număr neobişnuit de mare de mutaţii, a spus Francois Balloux, directorul Institutului de Genetică al UCL, într-o declaraţie publicată de Science Media […]
Întâlnire OMS după apariţia unei noi variante de coronavirus cu mutaţii

Îndeplinirea standardelor de conformitate ale organizaţiilor la nivel global

Îndeplinirea standardelor de conformitate ale organizaţiilor la nivel global consolidează încrederea şi reputaţia în afaceri, arată un studiu realizat de Mazars
Îndeplinirea standardelor de conformitate ale organizaţiilor la nivel global

Nou plan israelian de colonizare, la periferia Ierusalimului / Palestinienii cer intervenţia SUA

Guvernul Israelului a lansat procedurile de aprobare a unui nou plan de colonizare în Cisiordania, la periferia nordică a oraşului Ierusalim, un proiect criticat dur de Autoritatea Palestiniană, care cere intervenţia Statelor Unite.
Nou plan israelian de colonizare, la periferia Ierusalimului / Palestinienii cer intervenţia SUA