CELE MAI NOI ARTICOLE

HBO a lansat primul teaser pentru „Valea Mută” care va avea premiera în octombrie. VIDEO

HBO a lansat marţi, 30 august, primul teaser de 50 de secunde pentru miniseria "Valea mută" realizată de HBO Europe în Romania, în regia lui Marian Crişan, a cărui premieră va avea loc în octombrie, potrivit unui comunicat al televiziunii remis MEDIAFAX.
HBO a lansat primul teaser pentru

Apple va contesta decizia CE de a achita impozite retroactive de 13 miliarde de euro, argumentând că a creat 1,5 milioane de locuri de muncă în UE

Compania Apple a anunţat că va contesta în justiţie decizia Comisiei Europene prin care este obligată să achite impozite retroactive de 13 miliarde de euro pentru activităţile din Irlanda, argumentând că a contribuit la crearea a 1,5 milioane de locuri de muncă şi denunţând legislaţia fiscală a UE.
Apple va contesta decizia CE de a achita impozite retroactive de 13 miliarde de euro, argumentând că a creat 1,5 milioane de locuri de muncă în UE

Poliţistă, înjunghiată în Toulouse. Atacatorul a motivat că „aceasta reprezintă Franţa”

Un poliţist a fost înjunghiat, marţi, într-un comisariat din centrul oraşului francez Toulouse de către un individ care a fost arestat, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, citate de site-ul cotidianului Le Figaro.
Poliţistă, înjunghiată în Toulouse. Atacatorul a motivat că

Corina Şuteu despre Cuminţenia Pământului: Dacă nu se strâng banii, reanalizăm

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a declarat, marţi, la Parlament, că, în curând, sumele donate pentru achiziţionarea Cuminţeniei Pământului vor ajunge la 700.000 euro, adăugând că este optimistă că se vor strânge toţi banii, iar în caz contrar guvernul ar putea reanaliza situaţia.
Corina Şuteu despre Cuminţenia Pământului: Dacă nu se strâng banii, reanalizăm

Valentin Jucan, membru al CNA, despre ordonanţa Corinei Şuteu: A colecta bani din audiovizual pentru fondul cinematografiei, o gravă eroare

Valentin Jucan, membru al CNA, a transmis printr-un comunicat de presă că "modalitatea de a colecta sume de bani din zona audiovizuală, pentru fondul destinat cinematografiei, este o gravă eroare (...) din punct de vedere procedural", dezaprobând proiectul de OUG propus de Corina Şuteu.
Valentin Jucan, membru al CNA, despre ordonanţa Corinei Şuteu: A colecta bani din audiovizual pentru fondul cinematografiei, o gravă eroare

Fragmente ale avionului militar dispărut în Elveţia au fost găsite

Fragmente ale avionului de vânătoare F/A-18 dispărut în Elveţia au fost găsite într-o zonă muntoasă, echipele de intervenţie căutând în continuare pilotul, anunţă Ministerul elveţian al Apărării, citat de site-ul SwissInfo.ch.
Fragmente ale avionului militar dispărut în Elveţia au fost găsite

Actul de identitate şi dovada plăţii amenzii de circulaţie se pot trimite, scanate, pe e-mail la poliţie

Actul de identitate precum şi dovada plăţii amenzii de circulaţie se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a fiecărui inspectorat de poliţie judeţean, dar şi la Poliţia Capitalei, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Actul de identitate şi dovada plăţii amenzii de circulaţie se pot trimite, scanate, pe e-mail la poliţie

Senatorii din Comisia de cultură îi cer Corinei Şuteu retragerea OUG privind taxe noi pentru cinematografe, televiziuni, furnizorii de telefonie şi internet

Senatorii din Comisia de cultură i-au cerut, marţi, ministrului Culturii Corina Şuteu să renunţe la OUG privind cinematografia şi să depună un proiect de lege în regim de urgenţă, membrii comisiei criticând taxele incluse în draftul pus în dezbatere publică.
Senatorii din Comisia de cultură îi cer Corinei Şuteu retragerea OUG privind taxe noi pentru cinematografe, televiziuni, furnizorii de telefonie şi internet

FOCUS: Viitor pe bani publici / Consultanţii, pe ultima sută de metri în scrierea strategiei 2014-2020

Instituţiile publice din România se grăbesc să termine strategiile şi planurile de dezvoltare 2014 – 2020 pentru a putea fi eligibile în exerciţiile de finanţare viitoare.
FOCUS: Viitor pe bani publici / Consultanţii, pe ultima sută de metri în scrierea strategiei 2014-2020

Reacţie dură la proiectul privind taxe noi pentru TV, cinematografe şi telefonie. Bogdan Stanoevici: „Mizerabilă realitate a activităţii doamnei Corina Şuteu, aceasta ruşine naţională”

Bogdan Stanoevici, fost ministru pentru Diaspora, a făcut un apel public către Dacian Cioloş, susţinând că "ministerul Culturii a devenit o intreprindere ce trebuie să furnizeze bani unui grup constituit în jurul persoanei care ocupa funcţia de ministru, tovarăşa Corina Şuteu".
Reacţie dură la proiectul privind taxe noi pentru TV, cinematografe şi telefonie. Bogdan Stanoevici:

Stradă din Piteşti inundată după ce s-a spart o conductă de apă. O maşină a rămas blocată – FOTO

O stradă din centrul Piteştiului, situată într-o zonă în care se făceau lucrări de canalizare de mai multă vreme, a fost inundată, marţi la prânz, după ce o conductă de apă s-a spart, iar o maşină a rămas blocată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Stradă din Piteşti inundată după ce s-a spart o conductă de apă. O maşină a rămas blocată - FOTO

Românii decedaţi în cutremurul din Italia, repatriaţi: Trupul neînsufleţit al Steluţei Novac din judeţul Vaslui a ajuns acasă / Soţii Păunescu, din Fârtăţeşti, aduşi în comuna natală – VIDEO

Trupul neînsufleţit al Steluţei Novac, în vârstă de 47 de ani, din localitatea vasluiană Zorleni, care plecase în Italia să îşi facă un rost în viaţă şi a murit în urma cutremurului din centrul ţării, a ajuns, marţi, acasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Românii decedaţi în cutremurul din Italia, repatriaţi: Trupul neînsufleţit al Steluţei Novac din judeţul Vaslui a ajuns acasă / Soţii Păunescu, din Fârtăţeşti, aduşi în comuna natală - VIDEO

Ministrul de Externe slovac: Nu este nicio justificare pentru amânarea aderării României la Schengen

Ministrul de Externe slovac Miroslav Lajcak a declarat marţi, la Bucureşti, că România a îndeplinit criteriile de aderare la spaţiul Schengen şi că nu există nicio justificare pentru amânarea procesului, subliniind că ţara noastră protejează graniţele UE cu profesionalism.
Ministrul de Externe slovac: Nu este nicio justificare pentru amânarea aderării României la Schengen

Francois Hollande: Decizia Marii Britanii de a părăsi UE este „ireversibilă”. „Totul trebuie încheiat până în anul 2019”

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a calificat marţi drept "ireversibilă" decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, care ar trebui implementată, potrivit lui, până în anul 2019, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.
Francois Hollande: Decizia Marii Britanii de a părăsi UE este

COMENTARIU: Harta care spune cel mai bine de ce este România aşa cum este şi de ce Brexit nu înseamnă nimic

Eurostat a publicat în urmă cu câteva zile o serie de date legate de ponderea absolvenţilor de studii superioare în segmentul 25 – 64 de ani, pe regiuni de dezvoltare din Europa.
COMENTARIU: Harta care spune cel mai bine de ce este România aşa cum este şi de ce Brexit nu înseamnă nimic

Accident stupid în Cluj în urma căruia un om a murit electrocutat. Hidrobicicleta cu care se plimba alături de alţi tineri, tractată de un cablu care a căzut în apă – FOTO/VIDEO

Poliţia a deschis un dosar penal in rem în cazul celor 8 tineri care s-au electrocutat în timpul unei plimbări cu hidrobicicleta pe lacul Tarniţa, unul dintre ei murind, iar din cercetări a reieşit că hidrobicicleta era tractată de un cablu acţionat de un motor electric care ar fi căzut în apă.
Accident stupid în Cluj în urma căruia un om a murit electrocutat. Hidrobicicleta cu care se plimba alături de alţi tineri, tractată de un cablu care a căzut în apă - FOTO/VIDEO

Sebastian Ghiţă, despre înscrierea în PRU: Nu vreau ca procurorul să-l aresteze pe român şi pe străin să-l lase liber

Deputatul Sebastian Ghiţă spune, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că motivul înscrierii în PRU l-a constituit nevoia unei construcţii care să reprezinte ”interesul românilor”, spunând că nu este de acord "să se numească corupţie doar dacă un român încearcă să câştige şi el o licitaţie".
Sebastian Ghiţă, despre înscrierea în PRU: Nu vreau ca procurorul să-l aresteze pe român şi pe străin să-l lase liber

Serviciul Opera sync a fost compromis de hackeri. Parolele de la 1,7 milioane de conturi, resetate

Serviciul de sincronizare a preferinţelor şi bookmark-urilor din browserul Opera a fost compromis de hackeri, iar compania norvegiană a resetat parolele la 1,7 milioane de conturi în weekend.
Serviciul Opera sync a fost compromis de hackeri. Parolele de la 1,7 milioane de conturi, resetate

Dorin Iacob, fost secretar executiv al PD, arestat în Marea Britanie pentru hărţuire sexuală

Fost secretar executiv al Partidului Democrat (PD), omul de afaceri Dorin Iacob, a fost arestat pe teritoriul Marii Britanii la data de 27 august, fiind acuzat că a hărţuit sexual o femeie în timpul unei şedinţe de masaj la un hotel din Manchester, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Dorin Iacob, fost secretar executiv al PD, arestat în Marea Britanie pentru hărţuire sexuală

Mark Zuckerberg i-a oferit Papei Francisc o dronă. „Împreună au vorbit despre cum să folosească tehnologia pentru a atenua sărăcia” – VIDEO

Mark Zuckerberg i-a oferit Papei Francisc o dronă Facebook, când el şi soţia sa, Priscilla Chan, au avut o întâlnire cu acesta, luni, 29 august, scrie CNN.
Mark Zuckerberg i-a oferit Papei Francisc o dronă.

Apple, obligată de Comisia Europeană să plătească Irlandei taxe suplimentare de 13 miliarde de euro

Taxa imensă pentru taxele restante, la care trebuie adăugate şi dobânzile, este la capătul extrem al speculaţiilor. Taxa a ridicat ştacheta pentru companiile din SUA care fac afaceri în Europa, autorităţile din Bruxelles luând atitudine şi ţintind la firmele din Siliocon Valley.
Apple, obligată de Comisia Europeană să plătească Irlandei taxe suplimentare de 13 miliarde de euro

Aproximativ 48.000 de oameni din nord-estul Japoniei urmează să fie evacuaţi din cauza unui taifun

Autorităţile japoneze urmează să evacueze aproximativ 48.000 de oameni din nord-estul ţării, zonă care este de aşteptat să fie afectată de taifunul Lionrock începând de marţi, relatează Sputnik News şi The Associated Press.
Aproximativ 48.000 de oameni din nord-estul Japoniei urmează să fie evacuaţi din cauza unui taifun

Şoferul identificat la îndemnul poliţistului Godină, care a accidentat mortal o femeie şi a fugit, a fost arestat preventiv – VIDEO

Daniel Marius Văitiş, şoferul care a accidentat mortal o femeie în Capitală şi a fugit, fiind apoi prins la îndemnul celebrului poliţist Marian Godină pe Facebook, va fi arestat preventiv, a decis Judecătoria Sectorului 3, hotărârea fiind executorie, însă nu şi definitivă.
Şoferul identificat la îndemnul poliţistului Godină, care a accidentat mortal o femeie şi a fugit, a fost arestat preventiv - VIDEO

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier: Marea Britanie şi UE au nevoie de reguli noi, „echitabile şi obligatorii”

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că Marea Britanie şi UE au nevoie de reguli noi, "echitabile şi obligatorii" privind relaţiile după părăsirea efectivă a Uniunii Europene de către Regatul Unit, relatează Reuters pe pagina electronică.
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier: Marea Britanie şi UE au nevoie de reguli noi,

Unioniştii strâng cărţi de istorie pentru ambasadorul SUA la Chişinău care a afirmat că „Moldova nu este România, îşi are propria sa istorie” – FOTO

Unioniştii din Acţiunea 2012 protestează marţi în Piaţa Universităţii strângând cărţi de istorie pentru ambasadorul SUA la Chişinău, James D. Pettit, după ce acesta a declarat că Moldova nu este România, are propria istorie şi este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite.
Unioniştii strâng cărţi de istorie pentru ambasadorul SUA la Chişinău care a afirmat că

IGSU va avea patru structuri noi cu atribuţii în pregătirea pentru intervenţii a personalului

Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă(IGSU) va avea patru structuri noi cu atribuţii în ceea ce priveşte pregătirea pentru intervenţie a personalului operativ, pregătirea populaţiei să reacţioneze în cazul unor situaţii de urgenţă, precum şi pentru planificarea exerciţiilor.
IGSU va avea patru structuri noi cu atribuţii în pregătirea pentru intervenţii a personalului

DECLARAŢIA ZILEI: Tăriceanu, preşedintele Senatului: Ambasadorul SUA la Chişinău reia tezele lui Stalin privind Moldova – VIDEO

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu spune că autorităţile americane trebuie să dea explicaţii legate de afirmaţiile ambasadorului SUA la Chişinău, pe care îl acuză că a reluat tezele lui Stalin care au dus la amputarea teritorială a României, prin Pactul Ribbentrop-Molotov.
DECLARAŢIA ZILEI: Tăriceanu, preşedintele Senatului: Ambasadorul SUA la Chişinău reia tezele lui Stalin privind Moldova - VIDEO

Ovidiu Haţegan va arbitra meciul Belarus – Franţa, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018

Arbitrul român Ovidiu Haţegan va oficia la centru meciul Belarus - Franţa, programat pe 6 septembrie, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018, potrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Ovidiu Haţegan va arbitra meciul Belarus - Franţa, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018

George Copos, audiat la DNA în dosarul privind cărţile scrise de deţinuţi: Conducerea de la Rahova a fost destul de exigentă cu elaborarea lucrărilor

Omul de afaceri George Copos a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul DNA pentru a da declaraţii în calitate de martor în dosarul privind suspiciuni de corupţie în legătură cu lucrările ştiinţifice scrise în închisori, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. El a declarat că cei de la conducerea penitenciarului Rahova au fost exigenţi în ceea ce priveşte elaborarea cărţilor pe care le-a scris în închisoare, precizând că s-a respectat legea.
George Copos, audiat la DNA în dosarul privind cărţile scrise de deţinuţi: Conducerea de la Rahova a fost destul de exigentă cu elaborarea lucrărilor

Premierul Cioloş şi ministrul Muncii se află în Italia unde se întâlnesc cu românii răniţi în cutremur

Premierul Dacian Cioloş şi ministrul muncii, Dragoş Pîslaru, se află marţi în Italia, unde se vor întâlni cu cei patru cetăţeni răniţi şi cu familiile de români din tabăra de sinistraţi din zona Amatrice, informează Guvernul .
Premierul Cioloş şi ministrul Muncii se află în Italia unde se întâlnesc cu românii răniţi în cutremur

Elevii români au câştigat patru medalii la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului 2016

Tinerii români care au participat la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului 2016 au obţinut trei medalii de argint şi una de bronz, anunţă Ministerul Educaţiei.
Elevii români au câştigat patru medalii la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului 2016

Primele efectele ale Brexitului: Salariile scad în Marea Britanie, iar angajatorii sunt reticenţi

Persoanele care îşi caută un loc de muncă în Marea Britanie încep să vadă impactul Brexitului, salariile fiind sub presiune iar companiile scoţând la concurs tot mai multe posturi pe perioadă determinate şi de colaborare, scrie Bloomberg.
Primele efectele ale Brexitului: Salariile scad în Marea Britanie, iar angajatorii sunt reticenţi

Ana Bogdan şi Monica Niculescu s-au calificat în turul doi la US Open

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan (locul 116 în clasamentul mondial) a câştigat, marţi dimineaţă, meciul împotriva conaţionalei Sorana Cîrstea (poziţia 86 WTA), scor 0-6, 7-5, 6-2, în primul tur la US Open. Monica Niculescu (58 WTA) a trecut de Barbora Strycova (locul 21 WTA), scor 6-3, 6-7 (3), 6-1.
Ana Bogdan şi Monica Niculescu s-au calificat în turul doi la US Open

Argeş: Două persoane rănite, după ce un şofer a adormit la volan şi a lovit trei maşini parcate. Traficul între Câmpulung şi Piteşti se desfăşoară cu dificultate – FOTO

Două persoane au ajuns, marţi, la spital, după ce un şofer care tocmai ieşise de la serviciu a adormit la volan şi a lovit trei maşini parcate în faţa unui magazin din comuna argeşeană Stâlpeni, iar traficul între Câmpulung şi Piteşti se desfăşoară cu dificultate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Argeş: Două persoane rănite, după ce un şofer a adormit la volan şi a lovit trei maşini parcate. Traficul între Câmpulung şi Piteşti se desfăşoară cu dificultate - FOTO

Atentat la Ambasada Chinei din Kârgâzstan, soldat doar cu decesul atacatorului sinucigaş

"Teroristul sinucigaş a decedat ca urmare a exploziei. Câţiva ofiţeri de securitate au fost răniţi," a declarat vicepremierul Jenish Razakov, citat de agenţia AFP pe pagina electronică.
Atentat la Ambasada Chinei din Kârgâzstan, soldat doar cu decesul atacatorului sinucigaş

Violeta Moldovan, una dintre victimele cutremurului din Italia, se afla în Amatrice în vacanţă – FOTO

Violeta Moldovan, una dintre victimele cutremurului din Italia, al cărei trup neînsufleţit este aşteptat, marţi, în localitatea natală, se afla în Amatrice în vacanţă în momentul seismului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Violeta Moldovan, una dintre victimele cutremurului din Italia, se afla în Amatrice în vacanţă - FOTO

A murit Gene Wilder, cel care l-a jucat pe Willy Wonka în film, geniul ce deţinea fabrica de ciocolată

Actorul american Gene Wilder, faimos pentru rolul principal din filmul "Willy Wonka şi fabrica de ciocolată", în regia lui Tim Burton, a murit la vârsta de 83 de ani, relatează BBC.
A murit Gene Wilder, cel care l-a jucat pe Willy Wonka în film, geniul ce deţinea fabrica de ciocolată

INTERVIU Andrei Şerban / Ştirile TV, banchet de confuzie, prostie. Teatrul – putem să râdem de noi înşine (I) – GALERIE FOTO / VIDEO

Interviul prefaţează punerea în scenă a "Văduvei vesele" de F. Lehár de către regizorul Andrei Şerban. Pentru Operele din Bucureşti şi Iaşi, Şerban a creat o versiune adaptată situaţiei actuale din lume şi din România. Dialogurile sunt inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu şi Andrei Pleşu.
INTERVIU Andrei Şerban / Ştirile TV, banchet de confuzie, prostie. Teatrul - putem să râdem de noi înşine (I) - GALERIE FOTO / VIDEO

EXCLUSIV: Primele imagini cu laserul de la Măgurele. Componentele au fost aduse în România – GALERIE FOTO, VIDEO

Primele piese care alcătuiesc laserul de la Măgurele au fost aduse în România, fiind scoase din cutii trei componente care vor fi montate într-o cameră specială dedicată laserului, la sediul Institutului de Fizică de la Măgurele.
EXCLUSIV: Primele imagini cu laserul de la Măgurele. Componentele au fost aduse în România - GALERIE FOTO, VIDEO

5 mituri demontate despre Vlad Ţepeş. Cum a ajuns voievodul să fie asociat cu personajul Dracula

Legendele despre cruzimea şi metodele de tortură ale lui Vlad Ţepeş (popularizate, cel mai probabil, în urma conflictelor pe care le-a avut cu negustorii braşoveni) au fost preluate începând cu secolul XX de către occidentali, care i-au atribuit voievodului identitatea lui ,,Dracula".
5 mituri demontate despre Vlad Ţepeş. Cum a ajuns voievodul să fie asociat cu personajul Dracula