CELE MAI NOI ARTICOLE

Putin spune că nu i se potriveşte titlul de „ţar”. Preşedintele Rusiei a dezvăluit într-un interviu ce admiră cel mai mult la Statele Unite – VIDEO

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a îndemnat pe americani să nu-l considere un "ţar" autocrat, într-un interviu acordat - înaintea vizitei sale la Adunarea Generală a ONU de la New York, unde va susţine un discurs - postului CBS News.
Putin spune că nu i se potriveşte titlul de

Un nou tip de interfaţă creier-creier ar putea fi folosită pentru ca telepatia să devină posibilă

O tehnologie experimentală, ce funcţionează ca un fel de interfaţă creier-creier, ar putea fi folosită pentru ca telepatia (transmiterea gândurilor la distanţă, fără mijlocirea organelor de simţ obişnuite, n.r.) să devină într-o bună zi realitate, informează europe.newsweek.com.
Un nou tip de interfaţă creier-creier ar putea fi folosită pentru ca telepatia să devină posibilă

Poliţia ungară anchetează doi migranţi ca suspecţi de terorism

Poliţia ungară a arestat doi migranţi pe care-i suspectează că au participat la "atacuri împotriva poliţiei" săptămâna trecută, la punctul de trecere a frontierei de la Roszke, la frontiera cu Serbia, pe care-i anchetează ca suspecţi de terorism, a anunţat vineri postul public M1, citat de MTI.
Poliţia ungară anchetează doi migranţi ca suspecţi de terorism

CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria va mobiliza mii de MILITARI şi TANCURI la frontiera cu Serbia, anunţă şeful Statului Major

Mii de militari unguri urmează să fie prezenţi - cu vehicule de transport şi tancuri - la frontiera de sud, cu Serbia, pentru a o "proteja", a anunţat Tibor Benko, şeful Satului Major ungar, relatează MTI.
CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria va mobiliza mii de MILITARI şi TANCURI la frontiera cu Serbia, anunţă şeful Statului Major

Salariul mediu brut a crescut anul trecut cu 7,6%, la 2.328 lei. Angatatorul a plătit 3000 lei pe lună

Câştigul salarial mediu lunar brut s-a situat anul trecut la 2.328 lei la nivel naţional, cu 7,6% mai mult decât în 2013, iar angajatorii au cheltuit în medie 2.988 lei pe lună pentru fiecare salariat, la un număr mediu al salariaţilor de 4,5 milioane persoane, potrivit datelor INS.
Salariul mediu brut a crescut anul trecut cu 7,6%, la 2.328 lei. Angatatorul a plătit 3000 lei pe lună

INFORMARE METEO: Ploi, descărcări electrice şi vânt puternic în aproape toată ţara, până sâmbătă după-amiază

Ploi, descărcări electrice şi vânt puternic vor fi, de vineri până sâmbătă după-amiază, mai întâi în Oltenia şi Banat, apoi şi în Transilvania, Crişana şi Maramureş, iar în unele zone ar putea să cadă grindină.
INFORMARE METEO: Ploi, descărcări electrice şi vânt puternic în aproape toată ţara, până sâmbătă după-amiază

Kremlin: Vladimir Putin l-a contactat telefonic pe Elton John şi i-a propus o întrevedere oficială

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a contactat telefonic pe cântăreţul Elton John - victima unei farse telefonice, săptămâna trecută - şi i-a propus o întrevedere oficială, a anunţat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, citat de bbc.com.
Kremlin: Vladimir Putin l-a contactat telefonic pe Elton John şi i-a propus o întrevedere oficială

Franţa nu va primi mai mult de 30.000 de refugiaţi, anunţă Valls

Premierul francez Manuel Valls a declarat joi seara pentru postul France 2 că Franţa nu va primi "mai mulţi de 30.000" de solicitanţi de azil în cadrul planului europan de distribuire a acestora, relatează AFP în pagina electronică.
Franţa nu va primi mai mult de 30.000 de refugiaţi, anunţă Valls

Irina-Camelia Begu s-a calificat în semifinalele turneului de la Seul

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de la Seul, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 7-5, pe suedeza Johanna Larsson, locul 62 WTA.
Irina-Camelia Begu s-a calificat în semifinalele turneului de la Seul

Ţările afectate de tragedia MH17 vor să creeze un tribunal propriu pentru judecarea vinovaţilor

Şefa diplomaţiei australiene a discutat joi, la New York, cu Ban Ki-moon despre tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de doborârea zborului MH17 în Ucraina, după ce a anunat că ţările afectate caută să creeze propriul lor tribunal special, relatează DPA în pagina electronică.
Ţările afectate de tragedia MH17 vor să creeze un tribunal propriu pentru judecarea vinovaţilor

Patru studenţi străini morţi la Seattle, într-un accident între două autobuze – VIDEO

Două autobuze, dintre unul un vehicul amfibie pentru turişti, au intrat în coliziune joi, pe Podul Aurra din Seattle, în statul Washington, un accident soldat cu patru morţi şi numeroase persoane rănite grav, în mare parte studenţi, relatează BBC News în pagina electronică.
Patru studenţi străini morţi la Seattle, într-un accident între două autobuze - VIDEO

Un avion Cathay Pacific a aterizat de urgenţă în Indonezia după ce un motor a luat foc

Un avion aparţinând companiei Cathay Pacific cu sediul la Hong Kong care efectua un zbor pe ruta Perth-Hong Kong a aterizat vineri de urgenţă în Indonezia, după ce un motor ar fi luat foc în zbor, relatează DPA în pagina electronică.
Un avion Cathay Pacific a aterizat de urgenţă în Indonezia după ce un motor a luat foc

Rebelii proruşi au dat ultimatum ONU să părăsească regiunea Lugansk până vineri

Rebelii proruşi au dat ultimatum agenţiilor ONU prezente în bastionul de la Lugansk, în estul Ucrainei, să părăsească regiunea până vineri, a anunţat secretarul general adjunct al ONU pentru Afaceri Umanitare şi Coordonarea Ajutoarelor de Urgenţă Stephen O'Brien, relatează AFP în pagina electronică.
Rebelii proruşi au dat ultimatum ONU să părăsească regiunea Lugansk până vineri

Coreea de Nord: Statele Unite, un imperiu malefic, au împins refugiaţii spre Uniunea Europeană

Regimul stalinist din Coreea de Nord atribuie Statelor Unite, un "imperiu malefic", criza refugiaţilor care afectează Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al Ministerului nord-coreean de Externe, citat de site-ul agenţiei AFP.
Coreea de Nord: Statele Unite, un imperiu malefic, au împins refugiaţii spre Uniunea Europeană

Kovesi, despre dosarul Turceni- Rovinari, în care este judecat Victor Ponta: Nu este normal, dacă o instituţie publică a fost fraudată, să nu se constituie parte civilă

Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a precizat că nu este normal, dacă sunt suspiciuni că o instituţie publică a fost fraudată, să nu se constituie parte civilă, cu referire la dosarul Turceni- Rovinari, în care este judecat Victor Ponta, iar CE Oltenia nu a solicitat recuperarea prejudiciului.
Kovesi, despre dosarul Turceni- Rovinari, în care este judecat Victor Ponta: Nu este normal, dacă o instituţie publică a fost fraudată, să nu se constituie parte civilă

Secretarul de stat George Ciamba, în discuţiile cu Comisia LIBE: Au fost verificări în 2005 – 2008, nu au rezultat probe privind centre CIA în România

Secretarul de stat în MAE George Ciamba a reamintit, joi, în discuţiile cu o delegaţie a Comisiei LIBE din PE, că, urmare a verificărilor în plan intern făcute în perioada 2005-2008, nu au rezultat probe care să indice că pe teritoriul României au existat centre de detenţie ale CIA.
Secretarul de stat George Ciamba, în discuţiile cu Comisia LIBE: Au fost verificări în 2005 - 2008, nu au rezultat probe privind centre CIA în România

Jorge Mendes, cel mai bogat agent de fotbalişti, conform unui studiu Forbes

Portughezul Jorge Mendes, impresarul conaţionalilor săi Jose Mourinho şi Cristiano Ronaldo, este cel mai bogat agent de fotbalişti în urma unui studiu efectuat de revista americană Forbes, a anunţat, joi, Corriere dello Sport.
Jorge Mendes, cel mai bogat agent de fotbalişti, conform unui studiu Forbes

Membru al reţelei Stat Islamic, pus sub acuzare pentru terorism în Canada

Un cetăţean canadian suspectat de apartenenţă la reţeaua Stat Islamic a fost pus sub acuzare, în lipsă, pentru activităţi teroriste, anunţă justiţia din Canada, potrivit site-ul ziarului Le Figaro.
Membru al reţelei Stat Islamic, pus sub acuzare pentru terorism în Canada

MOTIVARE: Vişinescu, artizanul şi executantul plin de zel al unui program de persecutare brutală. Pedeapsa, iluzorie privind vârsta, dar suficientă şi necesară

Faptele comise de Alexandru Vişinescu, în vârstă de 90 de ani, sunt extrem de grave şi îl indică drept artizanul şi executantul "plin de zel" al unui program de persecutare brutală a deţinuţilor, nemaiîntâlnit ca duritate în sistemul penitenciar românesc, iar pedeapsa de 20 de ani de închisoare este iluzorie, dar suficientă şi necesară pentru justa sancţionare a acestuia, arată Curtea de Apel Bucureşti în motivarea deciziei de condamnare.
MOTIVARE: Vişinescu, artizanul şi executantul plin de zel al unui program de persecutare brutală. Pedeapsa, iluzorie privind vârsta, dar suficientă şi necesară

Kovesi: Rămân în sistemul judiciar. Nu voi candida în politică

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a spus că nu va intra în politică sau în administraţia publică, ci va continua să rămână în sistemul judiciar, precizând că va anunţa la finalul acestui mandat dacă va mai continua activitatea la conducerea DNA.
Kovesi: Rămân în sistemul judiciar. Nu voi candida în politică

Steaua Bucureşti s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Universitatea Cluj, din Liga a II-a, în ultimul meci din 16-imile de finală ale competiţiei.
Steaua Bucureşti s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României

Iohannis, investitorilor americani: Dimensiunea economică România-SUA este una dintre priorităţile mele – FOTO

Preşedintele Iohannis a invitat, joi, la New York, investitorii americani să vină în România, vorbind despre situaţia economică a ţării şi potenţialul din domenii precum piaţa de capital sau sectorul energetic, şi a afirmat că dimensiunea economică a parteneriatului cu SUA reprezintă "o prioritate".
Iohannis, investitorilor americani: Dimensiunea economică România-SUA este una dintre priorităţile mele - FOTO

Kovesi, despre dosarul lui Oprescu: Urmărirea penală pentru unele fapte va fi finalizată cât de repede

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, joi seară, că în dosarul în care este cercetat Sorin Oprescu urmărirea penală pentru anumite infracţiuni va finalizată cât de repede, precizând că este o cauză în care sunt fapte clasice de corupţie.
Kovesi, despre dosarul lui Oprescu: Urmărirea penală pentru unele fapte va fi finalizată cât de repede

CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria a aprobat instituirea unui culoar pentru tranzitul imigranţilor

Autorităţile ungare au aprobat crearea unui coridor pentru tranzitul autocarelor şi trenurilor cu imigranţi extracomunitari spre Austria şi Germania, relatează site-ul ziarului Le Figaro.
CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria a aprobat instituirea unui culoar pentru tranzitul imigranţilor

Facebook a picat joi seară: Reţeaua nu a putut fi accesată din cauza unor probleme tehnice – FOTO

Reţeaua de socializare Facebook nu a putut fi accesată joi seară în România, pentru aproximativ 20 de minute, probleme similare fiind înregistrate atât în SUA, cât şi în alte ţări în care această platformă online este disponibilă, potrivit relatărilor din presa internaţională.
Facebook a picat joi seară: Reţeaua nu a putut fi accesată din cauza unor probleme tehnice - FOTO

Anca Damian, despre „Muntele magic”: Pentru a scrie un scenariu, trebuie să mă duc în realitate – VIDEO

Regizoarea Anca Damian a vorbit, joi, la o conferinţă de presă, despre procesul de realizare a docudramei animate "Muntele magic/ Magic Mountain", o producţie România - Polonia - Franţa, afirmând că, pentru a scrie un scenariu, trebuie să se ducă în realitate, "până în pânzele albe".
Anca Damian, despre

STUDIU: Cele mai mari viteze de date 4G din Europa sunt disponibile în România

Cele mai mari viteze de transfer al datelor 4G din Europa sunt disponibile în România - 30 Mbps, potrivit unui studiu realizat de compania britanică OpenSignal.
STUDIU: Cele mai mari viteze de date 4G din Europa sunt disponibile în România

Victor Ponta: Mă întreb dacă nu cumva Iohannis a făcut presiuni să fiu eu trimis în judecată

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, solicitat să comenteze afirmaţiile lui Klaus Iohannis potrivit cărora adoptarea moţiunii de cenzură ar fi un rezultat bun, că se întreabă dacă nu cumva şeful statului a făcut "presiuni" pentru trimiterea sa în judecată, astfel de declaraţii find "anormale".
Victor Ponta: Mă întreb dacă nu cumva Iohannis a făcut presiuni să fiu eu trimis în judecată

CUTREMUR de 6,6 grade, înregistrat în largul Indoneziei

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade a avut loc joi seară în largul Indoneziei, dar nu au fost semnalate victime sau daune materiale importante, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).
CUTREMUR de 6,6 grade, înregistrat în largul Indoneziei

Matteo Renzi: Summitul UE a confirmat măsuri comune privind cotele, deportările şi centrele speciale

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a declarat, joi, că summitul UE desfăşurat miercuri seară a permis depăşirea poziţiilor "naţionaliste" prin asumarea problemei imigranţilor la nivel european, oferind ca exemple măsuri precum cotele obligatorii, crearea centrelor speciale şi deportările.
Matteo Renzi: Summitul UE a confirmat măsuri comune privind cotele, deportările şi centrele speciale

CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria va construi un gard metalic la frontiera cu Slovenia

Ungaria a demarat lucrări pentru instalarea unui gard metalic la frontiera cu Slovenia, în contextul afluxului de refugiaţi, anunţă surse citate de MTI.
CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria va construi un gard metalic la frontiera cu Slovenia

Aurescu a avut o întrevedere cu omologul său iranian: Ministrul român a acceptat invitaţia de a face o vizită la Teheran în 2015

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, o întrevedere cu omologul iranian, Mohammad Javad Zarif, în marja participării la Adunarea Generală a ONU, şeful diplomaţiei române fiind invitat să facă o vizită la Teheran, anul acesta, în contextul aniversării a 50 de ani de relaţii diplomatice.
Aurescu a avut o întrevedere cu omologul său iranian: Ministrul român a acceptat invitaţia de a face o vizită la Teheran în 2015

Papa Francisc îndeamnă Statele Unite să renunţe la aplicarea pedepsei capitale

Papa Francisc a criticat, în primul discurs rostit de un şef al Bisericii Catolice în Congresul Statelor Unite, aplicarea pedepsei cu moartea şi comerţul cu armament, îndemnând liderii americani să accepte mai mulţi imigranţi.
Papa Francisc îndeamnă Statele Unite să renunţe la aplicarea pedepsei capitale

Galaţi: Două femei şi o fetiţă, rănite după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tir

Două femei şi o fetiţă de nouă ani au fost rănite, joi, într-un accident rutier, petrecut pe DN25, în judeţul Galaţi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tir şi proiectată într-un autobuz, poliţiştii deschizând în acest caz un dosar pentru vătămare corporală din culpă.
Galaţi: Două femei şi o fetiţă, rănite după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tir

Denisa Allertova, după victoria în faţa Simonei Halep: Acum pot respira

Jucătoarea cehă de tenis Denisa Allertova a declarat, joi, după victoria în faţa Simonei Halep în sferturile de finală ale turneului de la Guangzhou (China), că acum poate respira, informează site-ul wtatennis.com.
Denisa Allertova, după victoria în faţa Simonei Halep: Acum pot respira

Tribunalul Bucureşti decide vineri dacă admite cererea lui Sorin Oprescu de eliberare din arest

Tribunalul Bucureşti decide vineri dacă va admite cererea lui Sorin Oprescu de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.
Tribunalul Bucureşti decide vineri dacă admite cererea lui Sorin Oprescu de eliberare din arest

Stoican a demisionat de la FC Voluntari şi va fi înlocuit de cuplul de antrenori Rădulescu – Pancu

Flavius Stoican a demisionat, joi, din funcţia de antrenor al echipei FC Voluntari şi va fi înlocuit de cuplul de tehnicieni Mircea Rădulescu - Daniel Pancu, au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, surse din cadrul clubului ilfovean.
Stoican a demisionat de la FC Voluntari şi va fi înlocuit de cuplul de antrenori Rădulescu - Pancu

Monica Niculescu, eliminată în sferturi de finală şi la dublu, la Guangzhou

Perechea Monica Niculescu/Anna-Lena Friedsman (România/Germania), a ratat, joi, calificarea în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Guangzhou (China), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Monica Niculescu, eliminată în sferturi de finală şi la dublu, la Guangzhou

Consiliul Europei exprimă preocupare privind condiţiile din penitenciarele din România

Consiliul Europei (CoE) exprimă, într-un raport publicat joi, preocupări privind acuzaţii credibile despre rele tratamente şi despre condiţiile semnalate în penitenciare din România, notând progrese în reducerea abuzurilor similare în spaţiile pentru detenţie ale poliţiei.
Consiliul Europei exprimă preocupare privind condiţiile din penitenciarele din România

Dragnea, ironic la adresa lui Şerban Nicolae: E bine să ai aşa ceva în partid, altfel e plictiseală

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a comentat ironic retragerea lui Şerban Nicolae, spunând că e bine să existe şi astfel de membri în PSD, că altfel "ar fi foarte multă plictiseală", însă atrage atenţia că social-democraţii reacţionează "urât" la atacuri precum cele ale senatorului.
Dragnea, ironic la adresa lui Şerban Nicolae: E bine să ai aşa ceva în partid, altfel e plictiseală
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da