CELE MAI NOI ARTICOLE

Alin Vigariu: Trebuia să fiu în avionul care s-a prăbuşit în Franţa

Mijlocaşul român al echipei suedeze Dalkurd FF, Alin Ştefan Vigariu, a declarat, miercuri, că trebuia să se afle împreună cu coechipierii săi în avionul companiei Germanwings, prăbuşit în sud-estul Franţei.
Alin Vigariu: Trebuia să fiu în avionul care s-a prăbuşit în Franţa

Marina rusă monitorizează o fregată franceză din Marea Neagră, care s-ar îndrepta spre Ucraina

Marina rusă monitorizează atent fregata franceză La Fayette, care a intrat în Marea Neagră şi se îndreaptă spre nord, în direcţia apelor teritoriale ale Ucrainei, a declarat miercuri pentru RIA Novosti o sursă din Statul Major General al Marinei, relatează Sputnik.
Marina rusă monitorizează o fregată franceză din Marea Neagră, care s-ar îndrepta spre Ucraina

Simona Halep: Devin mai puternică după ce joc cu Serena Williams

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a explicat, marţi, de ce vrea să joace cât mai multe meciuri cu liderul mondial Serena Williams, precizând că devine mai puternică după ce evoluează împotriva sportivei americane, informează Reuters.
Simona Halep: Devin mai puternică după ce joc cu Serena Williams

RBI ar putea avea pierderi şi în 2015, din cauza costurilor restructurării, estimate la 550 milioane de euro

Raiffeisen Bank International a anunţat că ar putea înregistra pierderi şi în 2015, pentru al doilea an consecutiv, întrucât costurile restructurărilor se vor situa la aproximativ 550 de milioane de euro, după ce banca austriacă a încheiat anul trecut cu o pierdere de 493 de milioane de euro.
RBI ar putea avea pierderi şi în 2015, din cauza costurilor restructurării, estimate la 550 milioane de euro

ZF HR Conference 2015: Angajatorii au început să mute o parte mai mare din fondul de salarii către partea variabilă, respectiv bonusuri şi beneficii

Companiile prezente în România au început să reducă salariile fixe şi să majoreze bonusurile şi beneficiile suplimentare, urmând astfel modelul din Occident. În Germania, spre exemplu, salariul reprezintă 75% din totalul pachetului salarial, în timp ce în România ponderea este de 86%. Printre beneficiile oferite de companii se numără cadouri în bani de Crăciun pentru copii, asigurare de viaţă, primă de Crăciun, primă de Paşte, tichete de masă, primă de vacanţă, pensii private sau cursuri de perfecţionare.
ZF HR Conference 2015: Angajatorii au început să mute o parte mai mare din fondul de salarii către partea variabilă, respectiv bonusuri şi beneficii

Experţii în oncologie laudă decizia actriţei Angelina Jolie de a-şi extirpa ovarele: Decizia ei este curajoasă şi are puterea de a influenţa

Experţii în oncologie au lăudat decizia luată de Angelina Jolie, care, încercând să elimine riscul de cancer ovarian, a suportat o operaţie de extirpare a ovarelor şi a trompelor uterine, la doi ani după o dublă mastectomie, şi au spus că decizia ei este "curajoasă şi are puterea de a influenţa".
Experţii în oncologie laudă decizia actriţei Angelina Jolie de a-şi extirpa ovarele: Decizia ei este curajoasă şi are puterea de a influenţa

Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la legea vânătorii şi a fondului cinegetic

Preşedintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Legii de modificare şi completare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, opinând că intervenţiile legislative adoptate sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate şi să afecteze protejarea unor specii cinegetice
Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la legea vânătorii şi a fondului cinegetic

Vâlcov, în plenul Senatului: Vă cer să daţi un vot DA pentru arestarea mea, nu mă obligaţi să îmi dau demisia din Senat

Senatorul PSD Darius Vâlcov le-a cerut, miercuri, în plen, colegilor săi senatori, să dea un vot pozitiv pentru cererea privind arestarea sa, adăugând că nu doreşte să fie obligat să îşi dea demisia din Senat, pentru a se pune la dispoziţia justiţiei.
Vâlcov, în plenul Senatului: Vă cer să daţi un vot DA pentru arestarea mea, nu mă obligaţi să îmi dau demisia din Senat

Ponta: Nu am vorbit deocamdată cu nimeni pentru a fi ministru la Finanţe, aştept discuţia cu Iohannis

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirmă că aşteaptă să discute cu preşedintele Klaus Iohannis despre persoana care va fi ministru al Finanţelor şi susţine că nu a vorbit deocamdată cu nimeni în acest sens, nici cu Viorel Ştefan, al cărui nume este vehiculat drept cel mai probabil candidat.
Ponta: Nu am vorbit deocamdată cu nimeni pentru a fi ministru la Finanţe, aştept discuţia cu Iohannis

REPORTAJ – Românii „au dirijat” concertul Marizei de la Bucureşti:Bogaţi sau săraci, vreau să vă distraţi! – FOTO

Mariza, supranumită "regina muzicii fado", le-a transmis românilor, la începutul concertului pe care l-a susţinut marţi seară, la Sala Palatului din Bucureşti, că ei sunt dirijorii show-ului său şi că, indiferent că sunt "faimoşi sau bogaţi, săraci sau necunoscuţi", trebuie să se distreze.
REPORTAJ - Românii

Şova, în Senat: Vă rog să-mi daţi posibilitatea, respingând cererea DNA, să mă pot apăra ca om liber

Senatorul Dan Şova a cerut, marţi, în discursul pe care l-a rostit în plen la dezbaterea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării sale preventive, respingerea solicitării DNA, spunându-le senatorilor că îi roagă să-i dea posibilitatea de a se apăra ca "om liber".
Şova, în Senat: Vă rog să-mi daţi posibilitatea, respingând cererea DNA, să mă pot apăra ca om liber

Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă la Sankt Petersburg

Un avion Boeing 737 cu 78 de pasageri la bord a cerut să i se permită aterizarea de urgenţă pe principalul aeroport din Rusia, în Sankt Petersburg, a declarat miercuri o sursă in cadrul serviciilor ruse de aviaţie. Avionul UTair care se deplasa pe ruta Moscova-Sankt Petersburg a aterizat în siguranţă pe aeroportul Pulkovo.
Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă la Sankt Petersburg

TVR vrea să i se asigure bani de la bugetul de stat pentru evenimentele de importanţă majoră

TVR vrea să i se asigure bani de la bugetul de stat pentru difuzarea evenimentelor de importanţă majoră, naţionale şi internaţionale, precum Jocurile Olimpice de Iarnă şi de Vară şi Campionatele Mondiale de fotbal.
TVR vrea să i se asigure bani de la bugetul de stat pentru evenimentele de importanţă majoră

Şova: Am început ziua la grupul de rugăciune. Dumnezeu să fie cu noi, să se facă cum vrea EL

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, în plenul Senatului, unde se dezbate cererea de încuviinţare a arestării sale preventive, că şi-a început ziua într-un mod foarte plăcut, la grupul de rugăciune şi le-a transmis colegilor ca ”Dumnezeu să fie cu fiecare, şi să se facă cum vrea EL”.
Şova: Am început ziua la grupul de rugăciune. Dumnezeu să fie cu noi, să se facă cum vrea EL

Şova: Gorghiu a reprezentat Electrica într-un contract pe care firma mea l-a câştigat pentru Turceni/Gorghiu: Şova se agaţă de numele meu. Liberalii să nu se lase intimidaţi

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, în plen, că unul din contractele de asistenţă juridică ale firmei în care era asociat a vizat recuperarea unei creanţe de 48 de milioane de lei a Complextului Turceni de la Electrica, care era reprezentată de societatea de avocatură a Alinei Gorghiu.
Şova: Gorghiu a reprezentat Electrica într-un contract pe care firma mea l-a câştigat pentru Turceni/Gorghiu: Şova se agaţă de numele meu. Liberalii să nu se lase intimidaţi

Aproximativ 500 de copii au dispărut dintr-un oraş nigerian după retragerea Boko Haram

Aproximativ 500 de copii nigerieni cu vârste de până la 11 ani au dispărut dintr-un oraş din nordul ţării al cărui control a fost pierdut de militanţii grupării Boko Haram, a declarat un fost locuitor din Damasak.
Aproximativ 500 de copii au dispărut dintr-un oraş nigerian după retragerea Boko Haram

O nouă moleculă indispensabilă vieţii, descoperită pe planeta Marte

Oamenii de ştiinţă americani au folosit unul dintre instrumentele aflate la bordul roverului marţian Curiosity şi au detectat pentru prima dată azot la suprafaţa planetei Marte, sub formă de nitrat (NO3), un element esenţial al vieţii, a anunţat marţi NASA, informează 20minutes.fr.
O nouă moleculă indispensabilă vieţii, descoperită pe planeta Marte

Guvernul vrea să reducă TVA din iunie, la 20% cota standard sau la 9% pentru alimente de bază

Guvernul intenţionează să decidă în aprilie reducerea, din luna iunie, a taxei pe valoarea adăugată, urmând să stabilească dacă va fi diminuată cota standard de TVA, de la 24% la 20%, sau TVA la produse alimentare de bază, de la 24% la 9%, a anunţat premierul Victor Ponta.
Guvernul vrea să reducă TVA din iunie, la 20% cota standard sau la 9% pentru alimente de bază

Senatul a început şedinţa în care se votează cererile de arestare ale lui Dan Şova şi Darius Vâlcov

Plenul Senatul în care urmează să se voteze cererile de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov, a început, miercuri, cu o întârziere de 20 de minute, şedinţa fiind condusă de Călin Popescu Tăriceanu.
Senatul a început şedinţa în care se votează cererile de arestare ale lui Dan Şova şi Darius Vâlcov

Cristiana Anghel: Nu voi vota arestarea colegilor mei, după gratii să stea doar cei condamnaţi

Senatoarea PC Cristiana Anghel a declarat, miercuri, că nu va vota în plen cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru colegii săi, Dan Şova şi Darius Vâlcov, precizând că în opinia ei, după gratii trebuie să stea doar cei condamnaţi definitiv în instanţă.
Cristiana Anghel: Nu voi vota arestarea colegilor mei, după gratii să stea doar cei condamnaţi

Metrorex cumpără electricitate pentru un an, printr-un contract estimat la aproape 16 milioane euro

Administratorul metroului bucureştean Metrorex vrea să achiziţioneze energie electrică pe o perioadă de un an, contractul având o valoare estimată de 69,5 milioane lei (15,8 milioane euro), inclusiv TVA.
Metrorex cumpără electricitate pentru un an, printr-un contract estimat la aproape 16 milioane euro

Actorul George Constantinescu pune în scenă one man show-ul „Pam-Pam”, timp de 25 de ore, la Sibiu

Actorul George Constantinescu va participa, pe 28 şi 29 martie, la Sibiu, la un maraton artistic, când va pune în scenă one man show-ul "Pam-Pam", timp de 25 de ore consecutiv, eveniment care va marca Ziua Mondială a Teatrului (27 martie).
Actorul George Constantinescu pune în scenă one man show-ul

MAE: Până la acest moment nu au fost identificaţi români la bordul avionului prăbuşit în Franţa

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, miercuri dimineaţă, că până la acest moment nu au fost identificaţi români care s-ar fi aflat la bordul avionului companiei Germanwings în care erau 150 de persoane şi care s-a prăbuşit cu o zi în urmă în Franţa, MAE menţionând că verificările continuă.
MAE: Până la acest moment nu au fost identificaţi români la bordul avionului prăbuşit în Franţa

Ponta: Indiferent de vot, Vâlcov, Şova şi Nicolescu pot fi trimişi în instanţă, liberi sau în arest

Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că poziţia sa şi a PSD este de a nu bloca acţiunile Justiţiei, adăugând însă, că indiferent de votul Parlamentului, Vâlcov, Şova şi Nicolescu pot fi trimişi de procurori în faţa judecătorilor, în libertate sau în arest, pentru a se stabili dacă sunt sau nu vinovaţi.
Ponta: Indiferent de vot, Vâlcov, Şova şi Nicolescu pot fi trimişi în instanţă, liberi sau în arest

Seară de poezie şi muzică dedicată poetului Nichita Stănescu, pe 31 martie, la Teatrul Odeon

O ediţie specială a Serilor de poezie şi muzică, dedicată poetului Nichita Stănescu, de la a cărui naştere se împlinesc 82 de ani, va avea loc pe 31 martie, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Odeon din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Seară de poezie şi muzică dedicată poetului Nichita Stănescu, pe 31 martie, la Teatrul Odeon

Will Ferrell a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Actorul de comedie american Will Ferrell a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în cursul zilei de marţi.
Will Ferrell a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Noi date despre prăbuşirea avionului Germanwings: Cutia neagră găsită este avariată, dar poate fi exploatată

Una dintre cutiile negre ale avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, prăbuşit marţi în Alpii francezi, găsită în cursul serii este avariată dar "exploatabilă", a declarat miercuri secretarul de stat pentru Transporturi Alian Vidalies, într-un interviu acordat postului de radio Europe 1.
Noi date despre prăbuşirea avionului Germanwings: Cutia neagră găsită este avariată, dar poate fi exploatată

Darius Vâlcov, audiat la DNA înainte de a merge la Senat: Vom vedea ce decide Senatul în cazul cererii DNA

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a ieşit, miercuri, după aproximativ o oră de la DNA şi va merge la Senat, care va da avizul pentru arestarea sa preventivă, el spunând că urmează să vadă ce vor decide colegii săi senatori şi că de ziua sa îşi doreşte să fie aprobate codurile fiscale.
Darius Vâlcov, audiat la DNA înainte de a merge la Senat: Vom vedea ce decide Senatul în cazul cererii DNA

Arbitrii partidelor de vineri din preliminariile Campionatului European din 2016

Arbitrii partidelor care se vor disputa, vineri, de la ora 21.45, în preliminariile Campionatului European din 2016:
Arbitrii partidelor de vineri din preliminariile Campionatului European din 2016

Mesajul lui Iohannis de ziua Poliţiei: Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul zilei Poliţiei Române, arătând că seriozitatea şi profesionalismul de care dau dovadă cei care lucrează în acest sistem, în aplicarea legii, arată că Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere.
Mesajul lui Iohannis de ziua Poliţiei: Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere

Prăbuşirea avionului Germanwings: Operaţiunile de căutare au fost reluate în Alpii francezi

Elicopterele şi-au reluat miercuri dimineaţa operaţiunile de căutare în zona muntoasă din Alpii francezi unde s-a prăbuşit marţi avionul A320 al companiei Germanwings, provocând moartea tuturor celor 150 de persoane aflate la bord, relatează Associated Press.
Prăbuşirea avionului Germanwings: Operaţiunile de căutare au fost reluate în Alpii francezi

Reţeaua teroristă Stat Islamic a recrutat aproximativ 400 de copii în ultimele trei luni în Siria

Reţeaua teroristă Stat Islamic a recrutat cel puţin 400 de copii în Siria, în ultimele trei luni, aşa-numiţii "pui ai califatului" fiind antrenaţi în poligoane militare şi supuşi unei campanii dure de indoctrinare, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Reţeaua teroristă Stat Islamic a recrutat aproximativ 400 de copii în ultimele trei luni în Siria

Câteva curse aeriene ale Germanwings au fost anulate după ce piloţii au refuzat să zboare

Câteva zboruri ale companiei Germanwings au fost anulate, marţi, după ce echipajele au refuzat să zboare după ce au aflat că aeronava prăbuşită în Alpii Francezi fusese ţinută la sol timp de o oră pentru reparaţii, cu o zi înaintea accidentului, relatează The Telegraph, în ediţia electronică.
Câteva curse aeriene ale Germanwings au fost anulate după ce piloţii au refuzat să zboare

Diplomatul Hans G. Klemm, nominalizat în funcţia de ambasador al SUA în România

Preşedintele american, Barack Obama, l-a nominalizat marţi pe Hans G. Klemm în funcţia de ambasador în România, arată un comunicat publicat pe site-ul Casei Albe.
Diplomatul Hans G. Klemm, nominalizat în funcţia de ambasador al SUA în România

Echipa Dalkurd FF ar fi trebuit să se afle în avionul Germanwings prăbuşit în sud-estul Franţei

Echipa suedeză Dalkurf FF, din a treia ligă, ar fi trebuit să se afle în avionul companiei Germanwings, prăbuşit în sud-estul Franţei, însă conducerea acesteia a decis să schimbe planurile în ultimul moment, anunţă presa internaţională.
Echipa Dalkurd FF ar fi trebuit să se afle în avionul Germanwings prăbuşit în sud-estul Franţei

Peste 20.000 de români s-au înscris ca potenţiali donatori de celule stem

Un număr de 25 milioane de oameni s-au înscris ca potenţiali donatori voluntari de celule stem hematopoietice (CSH) în registrele internaţionale, în baza de date a României fiind înscrise 20.570 de persoane, anunţă Aurora Dragomirişteanu, directorul registrului naţional.
Peste 20.000 de români s-au înscris ca potenţiali donatori de celule stem

Florin Tănase nu va evolua în meciurile cu Islanda şi Cipru, Păun convocat la naţionala de tineret

Mijlocaşul echipei FC Viitorul, Florin Tănase, s-a accidentat şi nu va evolua în partidele amicale ale naţionalei de tineret cu Islanda (joi) şi Cipru (31 martie), în locul său fiind convocat Alexandru Păun (CFR Cluj), informează frf.ro.
Florin Tănase nu va evolua în meciurile cu Islanda şi Cipru, Păun convocat la naţionala de tineret

ANALIZĂ: Încuviinţarea arestării lui Vâlcov, la vot de ziua lui. Voturi la Şova şi Nicolescu, tot miercuri

Camera şi Senatul sunt aşteptate să se pronunţe miercuri asupra cererilor de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru deputatul PNL Theodor Nicolescu şi senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov, votul urmând să fie dat, în cazul fostului ministru de Finanţe, chiar de ziua sa de naştere
ANALIZĂ: Încuviinţarea arestării lui Vâlcov, la vot de ziua lui. Voturi la Şova şi Nicolescu, tot miercuri

Hollande, Merkel şi Rajoy se vor deplasa miercuri în zona prăbuşirii avionului companiei Germanwings

Preşedintele francez, Francois Hollande, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi premierul spaniol, Mariano Rajoy, se vor deplasa miercuri în zona prăbuşirii avionului companiei Germanwings, în sud-estul Franţei, informează presa franceză.
Hollande, Merkel şi Rajoy se vor deplasa miercuri în zona prăbuşirii avionului companiei Germanwings

Un avion Germanwings cu 150 de oameni la bord s-a prăbuşit în Franţa. Una dintre cutiile negre a fost găsită. Autorităţile au suspendat căutările victimelor – VIDEO

Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings, care circula de la Barcelona către Dusseldorf şi avea 150 de persoane la bord, s-a prăbuşit marţi în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, relatează presa franceză. Avionul aparţine companiei germane Germanwings, filiala low-cost a companiei aeriene Lufthansa. Secretarul de stat francez pentru Transporturi, Alain Vidalies, a declarat că *nu există nici un supravieţuitor*.
Un avion Germanwings cu 150 de oameni la bord s-a prăbuşit în Franţa. Una dintre cutiile negre a fost găsită. Autorităţile au suspendat căutările victimelor - VIDEO
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da