Video ŞTIRILE OREI 17.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

69 afișări

Guvernarea PSD a eşuat, crede preşedintele Iohannis. Şeful statului a trimis astăzi la Curtea Constituţională o sesizare pe proiectul de buget pe 2019, despre care spune că este unul a ruşinii naţionale

Peste 100 de judecători şi procurori protestează la Cluj Napoca împotriva ordonanţei care modifică legile justiţiei. Începând de luni, activitatea Tribunalului Cluj va fi suspendată şi vor fi judecate doar urgenţele

Traian Băsescu este convins că statul de drept este în pericol major în România. Fostul preşedinte arată cu degetul spre liderii alianţei de guvernare, despre care spune că au ca scop punerea sub control a justiţiei

Revine în forţă iarna, chiar dacă este sfârşitul lunii februarie. Vremea se răceşte în toată ţara, iar meteorologii anunţă ninsori şi viscol. De 3 ore este în vigoare şi un cod galben de vânt puternic, valabil până sâmbătă după amiaza, pentru mai bine de jumătate de ţară

Roxana Al Momani, medic la Spitalului Ilfov, spune despre Raluca Bârsan că este o escroacă şi că intra cel mai des în sala de operaţie cu fosta sa şefă, Roxana Dragu. Femeia mai spune că responsabil pentru activitatea falsului medic este chiar spitalul care a angajat-o

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici