Delegaţia UE care a vizitat Guantanamo propune aplicarea unui tratament diferenţiat deţinuţilor

O delegaţie europeană a propus miercuri, la Washington, după ce s-a întors de la Guantanamo Bay (Cuba), ca deţinuţii consideraţi "eliberabili" să poată beneficia de condiţii de detenţie mai flexibile, a anunţat un ataşat parlamentar.

108 afișări
Imaginea articolului Delegaţia UE care a vizitat Guantanamo propune aplicarea unui tratament diferenţiat deţinuţilor

Delegaţia UE care a vizitat Guantanamo propune aplicarea unui tratament diferenţiat deţinuţilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această delegaţie informală de cinci eurodeputaţi, condusă de fostul ministru francez al Justiţiei Rachida Dati şi din care face parte şi românca Ramona Mănescu, a vizitat anumite sectoare de detenţie din închisoarea militară marţi, în perspectiva închiderii acestora, o promisiune neonorată încă a preşedintelui american Barack Obama.

Dintre cei 142 de bărbaţi închişi la Guantanamo, 73 au primit o aprobare din partea autorităţilor americane în vederea unui transfer.

Într-un interviu pentru AFP, la Washington, Rachida Dati a subliniat "condiţiile de detenţie extrem de radicale pentru profile despre care există probe absolut minore".

În întâlniri, miercuri, la Departamentul de Stat şi Comisia pentru Drepturile Omului din cadrul Organizaţiei Statelor Americane (OEA), delegaţia europeană a propus ca aceşti 73 de bărbaţi să fie deţinuţi separat, într-un sector distinct, "pentru a trimite un semnal pozitiv ţărilor terţe" susceptibile să-i primească, a declarat pentru AFP Philip Kyle, ataşatul parlamentar al lui Dati.

Cu excepţia a aproximativ 15 deţinuţi "de mare valoare", inclusiv cei acuzaţi în legătură cu atentatele de la 11 septembrie 2001, închişi în sectorul 7, deţinuţii sunt încarceraţi în sectoarele 5 şi 6.

În funcţie de comportamentul lor în închisoare se stabileşte repartizarea într-unul dintre aceste două sectoare, Camp 5 fiind rezervat "disciplinării".

Propunerea constă în regruparea bărbaţilor "eliberabili" într-un sector cu condiţii mai flexibile, după modelul Camp Iguana, în care erau deţinuţi anterior uigurii înainte să fie eliberaţi.

"Când ajungi acolo, nu găseşti un centru de detenţie în sensul clasic, ci mai degrabă un centru de retenţie, adică excluzi din societate oameni pe care-i consideri periculoşi sau potenţial periculoşi", a spus Dati.

"Această periculozitate este necesar să fie declinată, dovedită, stabilită, iar atunci când nu o poţi nici stabili şi nici dovedi (...) ei nu sunt susceptibili să rămână" la Guantanamo.

Dar deoarece Congresul american refuză să anuleze restricţiile pe care le-a impus cu privire la transferurile de deţinuţi din Statele Unite, administraţia Obama este nevoită să caute ţări care să-i găzduiască pe deţinuţii "eliberabili", singura condiţie pentru golirea centrului şi închiderea lui.

"Să lucrăm asupra acestei periculozităţi", a pledat Rachida Dati. "Condiţiile de detenţie, în opinia mea, pot radicaliza şi mai mult, pot creşte nivelul de pericol", a adăugat ea.

"Dacă americanii spun «noi nu dorim să primim (deţinuţi) pentru că există probleme de securitate», cum vreţi să fie acceptată pedagogia către alte ţări, mai ales ţări europene, atunci când se spune «securitatea noastră este cea care este ameinţată, dar voi îi puteţi găzdui din motive umanitare»", a subliniat ea.

"Nu puteţi invoca securitatea voastră şi motive umanitare pentru noi", a rezumat deputata europeană, după ce s-a întâlnit cu Cliff Sloan, emisarul special al lui Barack Obama însărcinat cu închiderea centrului militar de detenţie de la Guantanamo Bay.

"Le-am vorbit despre dificultatea Europei de a-i primi", a mai declarat fostul ministru. "Europa din 2003 nu este Europa din 2014. Franţa, Belgia sau Anglia sunt lovite din plin de jihadism" şi "este necesar să fim foarte atenţi să nu ne agravăm propriile dificultăţi", a subliniat Dati.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici