Agenţia Europeană pentru Medicamente neagă legătura dintre vaccinul AstraZeneca şi tromboze. Un oficial EMA a afirmat anterior că asocierea este „clară”

  • Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) spune că revizuirea este în curs şi neagă legătura dintre vaccinul AstraZeneca şi tromboze, după ce coordonatul EMA al strategiei de vaccinare a vorbit despre o asociere „clară” dintre serul AstraZeneca şi sindromul rar de coagulare a sângelui.
  • Într-o declaraţie adresată Agenţiei France-Presse, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat marţi că „nu am ajuns încă la o concluzie şi revizuirea este în curs de desfăşurare”, adăugând că va reveni cu concluziile miercuri sau joi.
  • Cu puţin timp înainte, coordonatul EMA al strategiei de vaccinare a afirmat că există o legătură clară cu vaccinul.
871 afișări
Imaginea articolului Agenţia Europeană pentru Medicamente neagă legătura dintre vaccinul AstraZeneca şi tromboze. Un oficial EMA a afirmat anterior că asocierea este „clară”

Agenţia Europeană a Medicamentelor neagă legătura dintre vaccinul AstraZeneca şi tromboze. Un oficial EMA a afirmat anterior că asocierea este „clară”

Marco Cavaleri, coordonatul EMA al strategiei de vaccinare, a declarat anterior ziarului italian Il Messaggero că, în opinia sa, „putem spune acum, este clar că există o legătură cu vaccinul. Dar încă nu ştim ce cauzează această reacţie”.

Îngrijorările legate de probleme rare, dar grave de coagulare a sângelui, la un număr mic de pacienţi, vaccinaţi în ultimele săptămâni, au făcut ca mai multe ţări să suspende vaccinarea cu serul AstraZeneca, în aşteptarea unei anchete EMA, potrivit The Guardian.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, EMA şi Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor pentru Sănătate (MHRA) au spus că toţi oamenii ar trebui să continue să se vaccineze cu acest ser, deoarece beneficiile în prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2 au continuat să depăşească cu mult orice risc.

EMA analizează 14 decese în rândul persoanelor vaccinate care au fost raportate până la 22 martie şi au prezentat cheaguri de sânge neobişnuite în creier, cunoscute sub numele de tromboza sinusului venos cerebral (CVST), însoţite de un număr scăzut de trombocite. Cele mai multe cazuri au fost întâlnite la femeile tinere şi de vârstă mijlocie.

„Încercăm să obţinem o imagine precisă a ceea ce se întâmplă, să definim în detaliu acest sindrom cauzat de vaccin. Dintre cei vaccinaţi, există mai multe cazuri de tromboză cerebrală în rândul tinerilor decât ne-am fi aşteptat”, a declarat Cavaleri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici