Coronavirus în lume LIVE UPDATE 7 septembrie: India va depăşi Brazilia la numărul de cazuri. Noi tratamente în dezvoltare

  • Cercetătorii din Costa Rica dezvoltă un tratament pentru coronavirus bazat pe anticorpi de la cai
  • Record în lume. India a înregistrat cele mai multe cazurile noi de coronavirus.
  • Vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate de China au ajuns la graniţa României. Ţările unde vor fi testate
208 afișări
Imaginea articolului Coronavirus în lume LIVE UPDATE 7 septembrie: India va depăşi Brazilia la numărul de cazuri. Noi tratamente în dezvoltare

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 7 septembrie: India va depăşi Brazilia la numărul de cazuri. Noi tratamente în dezvoltare

Cercetătorii din Costa Rica dezvoltă un tratament pentru coronavirus bazat pe anticorpi de la cai

Cercetătorii din Costa Rica urmează să înceapă studiile unui tratament ieftin pentru coronavirus bazat pe anticorpi luaţi de la cai injectaţi cu SARS-Cov-2, virusul care cauzează COVID-19. Dezvoltat de Institutul Clodomiro Picado (ICP) al Universităţii din Costa Rica, tratamentul urmează să fie testat pe 26 de pacienţi, a declarat pentru Reuters Roman Macaya, preşedintele Fondului de Securitate Socială.

Autorităţile din Costa Rica speră să poată începe să aplice tratamentul pe scară mai largă în spitale dacă rezultatele studiului din fază 2 sunt încurajatoare. Există 471 pacienţi cu noul coronavirus spitalizaţi în Costa Rica.

„Suntem mândri să ştim că acest produs va salva vieţi până când vaccinul va ajunge la populaţie”, a spus Alberto Alape, coordonator de proiect la ICP.

Eforturi similare sunt în desfăşurare şi în Argentina şi Brazilia, în timp ce oamenii de ştiinţă din Belgia folosesc lamele.

Record în lume. India a înregistrat cele mai multe cazurile noi de coronavirus. Doar SUA are un număr mai mare de infectări

India a raportat duminică peste 90.000 de cazuri noi de infectări cu coronavirus, record în lume, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, relatează Reuters. 90.632 este numărul exact de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul deceselor a crescut cu 1.065, ajungând la 70.626.

Mii de protestatari au ieşit pe străzi în Zagreb împotriva restricţiilor antipandemice

Câteva mii de croaţi s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a protesta împotriva măsurilor impuse de autorităţi împotriva coronavirusului, despre care protestatarii spun că le încalcă libertatea şi drepturile omului.

Negaţioniştii au ieşit în stradă la Roma. Protest împotriva "dictaturii sanitare"

Un grup de persoane anti-vax, anti-mască, de extremă dreaptă şi negaţionişti a protestat sâmbătă după-amiază în Roma, anunţă cotidianul Corriere della Sera. Italienii se împotrivesc măsurilor impuse de guvernul condus de Giuseppe Conte pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus.

Iniţial autorizaţia de protest a fost cerută pentru 2.000 de persoane care s-au organizat pe reţelele de socializare. În timpul manifestaţiei protestatarii au ars fotografia Papei Francisc şi a lui Beppe Grillo, fondatorul partidului Movimento 5 Stelle care deţine puterea majoritară în actualul guvern. Premierul Giuseppe Conte a replicat sloganurilor amintind că în Itaia au murit peste 35.500 de persoane infectate cu noul coronavirus.

Vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate de China au ajuns la graniţa României. Ţările unde vor fi testate

Serbia va testa două vaccinuri dezvoltate de unităţile CNBG din Wuhan şi Beijing, iar Pakistanul va testa candidatul unităţii din Beijing, a declarat compania pentru Reuters.

Se aşteaptă ca studiile de fază 3 ale CNBG să implice 50.000 de persoane din aproximativ 10 ţări, a declarat vicepreşedintele CNBG, Zhang Yuntao. Procesele au început deja în Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Peru, Maroc, Argentina şi Iordania.

Zhang a declarat că ţările şi-au exprimat interesul pentru a comanda 500 de milioane de doze combinate de vaccinuri.

CNBG este de aşteptat să poată produce 300 de milioane de doze de vaccin pe an odată ce va actualiza tehnicile de fabricaţie, a spus Zhang.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici