ActiveWatch cere sancţionarea celor violenţi de la acţiunea pro-Antena3: Agresarea jurnaliştilor este un atac la democraţie

ActiveWatch solicită sancţionarea celor responsabili pentru agresarea jurnaliştilor veniţi să relateze de la mitingul desfăşurat duminică la Palatul Cotroceni, precizând că orice atac la adresa ziariştilor este un atac la adresa democraţiei.

748 afișări
Imaginea articolului ActiveWatch cere sancţionarea celor violenţi de la acţiunea pro-Antena3: Agresarea jurnaliştilor este un atac la democraţie

ActiveWatch cere sancţionarea celor violenţi de la acţiunea pro-Antena3: Agresarea jurnaliştilor este un atac la democraţie (Imagine: Victor Ciupuliga/ Mediafax Foto)

"ActiveWatch condamnă modul neprofesionist în care au acţionat forţele de ordine în timpul mitingului desfăşurat duminică la Palatul Cotroceni, când mai mulţi jurnalişti au fost agresaţi de participanţii la eveniment, sub ochiul pasiv al jandarmilor şi poliţiştilor", se spune într-un comunicat publicat pe site-ul ActiveWatch.

Potrivit sursei citate, o parte dintre manifestanţii care au participat la marşul de duminică i-au agresat pe jurnaliştii din instituţiile media B1 TV, Realitatea TV şi Vice România.

"Solicităm sancţionarea celor responsabili pentru agresarea jurnaliştilor veniţi să relateze de la faţa locului şi reamintim Jandarmeriei Române şi celor care agresează ziarişti că orice atac la adresa jurnaliştilor este un atac la adresa democraţiei", spune ActiveWatch.

Totodată, asociaţia face apel la întreaga breaslă să se solidarizeze "în jurul unor principii şi nu în jurul unor interese de grup, adeseori dictate de agenda patronală şi nu de interesul public". "Libertatea şi credibilitatea presei au fost puternic compromise în ultimii ani de subordonarea dreptului la liberă exprimare al jurnaliştilor în favoarea intereselor patronale, cu sacrificarea dreptului la liberă şi corectă informare al cetăţenilor", spune ActiveWatch.

Manifestaţiile pro-Antena 3 au avut loc după ce jurnalişti ai acestei televiziuni au anunţat că ies "la plimbare" în zona Palatului Cotroceni, duminică, la 17.00, şi că oricine "este binevenit" să facă acelaşi lucru.

În Capitală, unii jurnalişti, catalogaţi de manifestanţi drept "duşmani" ai celor de la Antena 3, au fost întâmpinaţi cu ostilitate, fiind agresaţi şi obligaţi, practic, să se îndepărteze. Un reporter al B1 TV a fost lovit cu piciorul în spate de un manifestant. Reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti au spus că situaţie se calmase când jandarmii au ajuns la faţa locului şi că persoanele agresate pot face plângeri la Poliţie.

Duminică seară, Jandarmeria a precizat că a existat, în mod izolat, o persoană care s-a comportat violent, agresând o echipă de jurnalişti, şi că s-au luat deja toate măsurile pentru identificarea şi sancţionarea acesteia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici