Anca Lăzărescu, Monica Ghiurco şi Claudiu Lucaci, în lupta pentru şefia Ştirilor TVR

Anca Lăzărescu, Monica Ghiurco şi Claudiu Lucaci s-au înscris la concursul organizat de Televiziunea Română pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR, au declarat pentru MEDIAFAX surse.

607 afișări
Imaginea articolului Anca Lăzărescu, Monica Ghiurco şi Claudiu Lucaci, în lupta pentru şefia Ştirilor TVR

Anca Lăzărescu, Monica Ghiurco şi Claudiu Lucaci, în lupta pentru şefia Ştirilor TVR (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

Televiziunea Română a anunţat pe 3 februarie organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR, în condiţiile în care mandatul Rodicăi Culcer la şefia Ştirilor TVR a încetat.

Potrivit anunţului iniţial, cei interesaţi de acest post îşi puteau depune candidaturile până la data de 17 februarie, ora 16.00, inclusiv. Termenul pentru înscrierea candidaturilor a fost însă prelungit până pe 28 februarie, ora 16.00, inclusiv.

Hotărârea a fost luată întrucât niciuna dintre persoanele care şi-au depus candidaturile nu a avut dosarul complet, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii TVR.

Surse au declarat pentru MEDIAFAX că la concurs s-au înscris trei angajaţi ai TVR: Anca Lăzărescu, Monica Ghiurco şi Claudiu Lucaci.

Monica Ghiurco a confirmat, pentru MEDIAFAX, înscrierea la concurs. Monica Ghiurco este redactor - prezentator la Ştirile TVR din anul 2002 şi, în perioada 2008 - 2010, a fost coordonatorul Departamentului Social - Politic - Economic din Televiziunea Română.

Contactată de MEDIAFAX, Anca Lăzărescu nu a dorit să comenteze. Anca Lăzărescu conduce interimar Direcţia Emisiuni Informative şi Sport din TVR. Ea a înlocuit-o pe Rodica Culcer, după ce mandatul acesteia din urmă a încetat. Totodată, Anca Lăzărescu este actualul director al Departamentului Emisiuni Informative din cadrul DEIS.

Claudiu Lucaci nu a putut fi contactat până la momentul difuzării acestei ştiri. Claudiu Lucaci s-a alăturat echipei ştirilor TVR în 1994 şi în prezent este realizator la TVR 3.

Concursul pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR va avea loc la sediul Televiziunii Române, în perioada 2 - 18 martie.

Probele de concurs vor fi: notarea proiectului managerial (probă eliminatorie), un test de limba engleză şi un interviu final. Candidaţii preselectaţi în urma depunerii dosarelor vor fi contactaţi în vederea efectuării evaluării psihologice.

Potrivit site-ului tvr.ro, cei interesaţi de şefia Ştirilor TVR trebuie să prezinte la înscriere un proiect managerial specific postului, în care îşi vor expune viziunea managerială asupra funcţionării Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport plecând de la două coordonate: adaptarea funcţionării Direcţiei la un flux continuu de informaţii furnizate TVR Info, cu acoperirea, totodată, a jurnalelor susţinute pe celelalte canale SRTv, în acord cu evoluţiile tehnologice de ultimă oră, şi relaţia Direcţiei cu celelalte structuri funcţionale din SRTv.

Responsabilităţile noului director vor fi planificarea, organizarea şi coordonarea activităţilor desfăşurate în cadrul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport.

Candidaţii la postul de director al Ştirilor TVR trebuie să aibă studii universitare de licenţă sau echivalente; experienţă în domeniul audiovizual - minimum 10 ani, din care minimum 5 ani în televiziune; experienţă de conducere în mass-media - minimum 3 ani. De asemenea, aceştia trebuie să cunoască două limbi străine de circulaţie internaţională (din care una să fie obligatoriu engleza), să aibă cunoştinţe de jurnalism, cunoştinţe de management general, să cunoască modul de realizare a emisiunilor informative, să aibă cunoştinţe temeinice de producţie TV şi să stăpânească bine principiile deontologice ale profesiei jurnalistice.

Totodată, cei care se înscriu la concursul pentru acest post trebuie să dea o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte şi nu au colaborat cu fosta poliţie politică.

Aceasta este pentru a doua oară când TVR scoate la concurs postul de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport. În 19 ianuarie, reprezentanţii Televiziunii Române au anunţat că TVR a anulat concursul deja demarat pentru ocuparea postului de director al Ştirilor, pentru că etapa finală a competiţiei (interviul) - care ar fi trebuit să se desfăşoare în 19 ianuarie - nu s-a putut ţine. La primul concurs organizat de TVR pentru ocuparea postului de director al Ştirilor s-ar fi înscris trei concurenţi, printre care Rodica Culcer (care îndeplinea la momentul respectiv, prin delegare, atribuţiile de director al Ştirilor TVR) şi Cezar Ion (director al Direcţiei Editoriale din Televiziunea Română).

Anularea concursului a venit la momentul respectiv în contextul unor puternice tensiuni în Televiziunea Publică referitoare la conducerea Ştirilor TVR.

Rodica Culcer a condus Ştirile TVR din 2005. Ea a fost desemnată câştigătoare a concursului organizat în august 2005 de Televiziunea Română pentru ocuparea postului de director la Ştirile TVR. Postul de director al Ştirilor TVR a fost scos la concurs în 18 iulie 2005, după ce rămăsese vacant ca urmare a demisiei lui Lucian Sârb.

Rodica Culcer a împlinit vârsta legală de pensionare pe 30 mai 2011, iar contractul acesteia cu TVR a fost valabil până la 30 iunie 2011. Culcer a depus, pe 29 iunie, o cerere de reangajare prin cumul cu pensia, care i-a fost aprobată de conducerea TVR, iar de la 1 iulie ea a fost reîncadrată pe un post de execuţie, îndeplinind, prin delegare, atribuţiile de director al Ştirilor TVR, până la ocuparea prin concurs a acestui post.

Consiliul de Administraţie al TVR a votat, în 31 ianuarie 2012, din nou, încetarea mandatului prin care Rodica Culcer a fost delegată să conducă Ştirile TVR, însă unii membri ai CA, printre care şi Ada Meseşan, spuneau că votul este "nul", ca şi cel dat cu două săptămâni înainte, în 18 ianuarie.

Alexandru Lăzescu, preşedinte-director general al Televiziunii Române, a pus în aplicare, pe 1 februarie, hotărârea Consiliului de Administraţie care prevedea încetarea contractului de director interimar al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport al Rodicăi Culcer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici