Bahmuţeanu s-a autosuspendat din ARAIEX pentru că nu vrea să se spună că vrea să ia banii artiştilor

Adriana Bahmuţeanu s-a autosuspendat din Consiliul Director al organismului de gestiune colectivă ARAIEX, pentru ca prezenţa ei în conducerea asociaţiei să nu fie asociată cu sfera politicului, prin prisma faptului că este căsătorită cu Silviu Prigoană, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

631 afișări
Imaginea articolului Bahmuţeanu s-a autosuspendat din ARAIEX pentru că nu vrea să se spună că vrea să ia banii artiştilor

Bahmuţeanu s-a autosuspendat din ARAIEX pentru că nu vrea să se spună că vrea să ia banii artiştilor (Imagine: Gabriel Pestrescu/Mediafax Foto)

Adriana Bahmuţeanu a anunţat joi, în cadrul Adunării Generale Anuale a Asociaţiei Române pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX), că se autosuspendă temporar din Consiliul Director al asociaţiei, ea urmând să rămână doar cu statutul de membru fondator al acestei organizaţii.

"Nu vreau să se spună că eu şi soţul meu vrem să luăm banii artiştilor. Nu am luat nici un leu din asociaţie, din contră, am adus foarte mulţi bani de acasă. Chiar şi mobilierul din sediu a fost al părinţilor mei. De asemenea, nu mai vreau să se interpreteze că fac presiuni asupra interpreţilor pe care îi găzduiesc la posturile muzicale pe care le conduc, să se înscrie în ARAIEX, pentru că nu este adevărat", a declarat Adriana Bahmuţeanu.

Locul vacant din conducerea asociaţiei a fost ocupat prin vot direct de actriţa Eugenia Şerban. De asemenea, Dida Drăgan a fost, joi, învestită în Consiliul Director al ARAIEX, organ care este condus de Florin Chilian, în calitate de preşedinte, şi de Alexandru Pop şi Mariana Ionescu-Căpitănescu - vicepreşedinţi.

În ultimele două luni, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) a acuzat Oficiul Român Pentru Drepturile de Autor (ORDA) că i-a retras, în mod abuziv, avizul de funcţionare şi a avizat crearea unui organism de gestiune colectivă (OGC) "de casă", ARAIEX, înfiinţat de Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu. În schimb, ORDA a respins acuzaţiile şi a acuzat CREDIDAM că a încălcat legea.

Pe de altă parte, CREDIDAM a cerut, într-o conferinţă de presă din 22 februarie, premierului Mihai-Răzvan Ungureanu să stabilească "armonia" la ORDA şi să stopeze "abuzurile" făcute de actualul director general al Oficiului, Robert Bucur.

Într-o altă conferinţă de presă organizată de CREDIDAM, pe 8 februarie, artişti precum Stela Popescu, Alexandru Arşinel şi Tudor Chirilă au spus că ORDA le-a suspendat drepturile financiare şi posibilitatea colectării acestor bani de la televiziuni, radiouri, cablişti etc., când a decis, pe 31 ianuarie, să retragă temporar avizul de funcţionare a asociaţiei CREDIDAM.

Curtea de Apel a suspendat însă, pe 14 februarie, decizia Oficiului Român Pentru Drepturile de Autor (ORDA) de retragere temporară a avizului de funcţionare a Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), fapt pentru care asociaţia şi-a reluat activitatea de colectare a drepturilor de autor şi repartizare a banilor către artişti, a declarat Ştefan Gheorghiu, directorul general al CREDIDAM, în conferinţa de presă, la care au participat şi Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf, regizoarea Iarina Demian şi cântăreaţa Floarea Calotă.

ORDA retrăsese temporar, prin decizia nr. 6 din 31 ianuarie a directorului general, Robert Bucur, avizul de funcţionare a organismului de gestiune colectivă CREDIDAM, care gestionează drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi, măsură ce avea ca efect suspendarea activităţii acestui organism de gestiune colectivă până la schimbarea administratorului general (Ştefan Gheorghiu).

CREDIDAM a colectat, de la înfiinţarea sa, în 1996, drepturi de autor şi conexe din următorele zone: televiziune, radio, cablu, internet, cinematografie, copie privată şi locuri publice.

Odată cu înfiinţarea, ARAIEX, fondat de Adriana Bahmuţeanu Prigoană şi condus în prezent de Florin Chilian, a primit de la ORDA dreptul de a colecta drepturi de autor şi conexe de la cablişti şi din ambiental (discoteci, baruri, magazine, n.r.), domenii pentru care până atunci colecta CREDIDAM. Ulterior, instanţa a decis suspendarea deciziei ORDA prin care CREDIDAM nu mai putea colecta drepturile de autor din ambiental, după cum a spus Ştefan Gheorghiu, în conferinţa de presă din 8 februarie.

În perioada 1999 - semestrul 1 din 2011, CREDIDAM a virat statului 44.209.288 de lei (aproape 11 milioane de euro), iar artiştilor interpreţi, 119.322.253 de lei (peste 23 milioane euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici