Cannes 2015: "Carol", cu Cate Blanchett - Queer Palm Award pentru cel mai bun film cu tematică gay - VIDEO

Lungmetrajul "Carol", cu actriţa Cate Blanchett în distribuţie şi care prezintă povestea unei iubiri lesbiene, a câştigat, sâmbătă, premiul Queer Palm pentru cel mai bun film LGTB (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali), acordat în cadrul Festivalului de la Cannes, potrivit thewrap.com.

483 afișări
Imaginea articolului Cannes 2015: "Carol", cu Cate Blanchett - Queer Palm Award pentru cel mai bun film cu tematică gay - VIDEO

Cannes 2015: "Carol", cu Cate Blanchett - Queer Palm Award pentru cel mai bun film cu tematică gay (Captură video)

Acest lungmetraj regizat de Todd Haynes, după controversatul roman "The Price of Salt" scris în 1952 de Patricia Highsmith, prezintă povestea de iubire dintre o tânără angajată (interpretată de actriţa Rooney Mara) într-un magazin din Manhattan şi o clientă bogată (Cate Blanchett), în anii '50.

Filmul "Carol" a fost inclus în competiţia oficială a ediţiei din acest an a Festivalului de la Cannes, fiind unul dintre pretendenţii la trofeul Palme d’Or, care va fi acordat într-o gală ce va avea loc duminică seară.

Pe de altă parte, juriul Queer Palm a acordat şi o menţiune specială peliculei "The Lobster", de Yorgos Lanthimos, o fabulă excentrică despre doi iubiţi care riscă să se transforme în animale dacă nu reuşesc să găsească un partener.

Deşi nu include o temă explicită despre comunitatea LGTB, juriul a considerat că "The Lobster", în care joacă actorii Colin Farrell şi Rachel Weisz, "ridiculizează reguli sociale absurde şi convenţiile referitoare la relaţiile sexuale".

Queer Palm, trofeu care este acordat din 2010, recompensează un film care contribuie la înţelegerea comunităţilor de persoane gay, bisexuale şi transsexuale. Iniţiat de regizorii Olivier Ducastel şi Jacques Martineau, premiul este acordat unui film care se distinge în acest sens în orice secţiune a Festivalului de la Cannes.

În anii precedenţi, trofeul Queer Palm a fost câştigat de Alain Guiraudie, cu filmul "Stranger By The Lake", de Xavier Dolan, cu "Laurence Anyways", şi de Gregg Araki, cu filmul "Kaboom".

În 2013, filmul "Adèle", de Abdellatif Kechiche, nominalizat la Queer Palm, selectat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, a fost recompensat cu trofeul Palme d'Or.

Anul trecut, trofeul Queer Palm a fost acordat lungmetrajului "Pride", al regizorului britanic Matthew Warchus.

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes a început pe 13 mai şi se va încheia duminică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici