CME îşi restructurează capitalul şi reduce gradul de îndatorare

CME, proprietarul Pro TV S.A., a ajuns la un acord cu principalii lui acţionari, Time Warner şi Ronald Lauder, pentru obţinerea unei linii de finanţare de 300 milioane dolari ce-i va permite răscumpărarea avantajoasă a unor împrumuturi, reducerea gradului de îndatorare şi restructurarea capitalului.

190 afișări
Imaginea articolului CME îşi restructurează capitalul şi reduce gradul de îndatorare

CME îşi restructurează capitalul şi reduce gradul de îndatorare

"Aşa cum am promis, facem paşi importanţi pentru reducerea gradului de îndatorare. Susţinerea oferită din partea acţionarilor noştri majoritari arată încrederea în viitorul companiei noastre", a declarat Adrian Sârbu, preşedintele şi directorul executiv (CEO) al grupului media american Central European Media Enterprises (CME).

Time Warner, una dintre cele mai mari companii de media din lume, va acorda CME o facilitate de finanţare de 300 de milioane de dolari, bani care vor fi folosiţi pentru răscumpărarea anticipată a unor împrumuturi scadente în 2013, 2014 şi 2016 ale CME.

În acelaşi timp, Time Warner şi omul de afaceri Ronald Lauder, care împreună controlează CME, au fost de acord să cumpere 11,5 milioane de acţiuni CME noi de clasa A la un preţ al acţiunii de 7,51 de dolari. CME va rambursa împrumutul către Time Warner şi din banii obţinuţi prin majorare de capital. În cazul în care la scadenţă CME nu rambursează împrumutul, acesta poate fi convertit în acţiuni CME, astfel încât Time Warner să ajungă la 49,9% din capital.

Bancherii de la J.P. Morgan şi BNP Paribas au fost consultanţi ai CME, în timp ce Time Warner i-a avut alături pe bancherii de la Citigroup.

Odată cu această tranzacţie, CME a anunţat şi rezultatele financiare pentru primul trimestru din acest an, care consemnează venituri de 167,4 milioane de dolari, cu un profit operaţional (OIBDA) de 14,1 milioane de dolari.

Operaţiunile de televiziune şi new media din România, reunite în compania Pro TV S.A, au înregistrat afaceri de 31,1 milioane de dolari în T1 şi un profit operaţional de 1,8 milioane de dolari.

În conferinţa cu investitorii de miercuri, ora 16.00 (la Bucureşti), CME, care este o companie publică, listată pe piaţa Nasdaq şi la Bursa din Praga, va explica în detaliu această tranzacţie şi va prezenta rezultatele financiare din primul trimestru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici