CONTROVERSE: Premiul Eminescu 2019, acordat poetului care a ieşit pe locul doi în voturile juriului. Organizatorii îi cer câştigătorului iniţial înapoi cei 7.500 de euro primiţi

Premiul "Mihai Eminescu" pe 2019 a fost acordat poetului de pe locul al doilea în voturile juriului, iar cei 7.500 de euro trimişi celui care câştigase iniţial, fără să poată să ajungă la premiere, au fost ceruţi înapoi de organizatori, care au spus că regulamentul cere prezenţa la ceremonie.

2235 afișări
Imaginea articolului CONTROVERSE: Premiul Eminescu 2019, acordat poetului care a ieşit pe locul doi în voturile juriului. Organizatorii îi cer câştigătorului iniţial înapoi cei 7.500 de euro primiţi

CONTROVERSE: Premiul Eminescu 2019, acordat poetului care a ieşit pe locul doi în voturile juriului. Organizatorii îi cer câştigătorului iniţial înapoi cei 7.500 de euro primiţi

Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia a fost acordat, marţi, poetului Liviu Ioan Stoiciu, într-o gală care a avut loc la Botoşani. Distincţia, ajunsă la cea de-a 28-a ediţie, este cel mai respectat premiu românesc dedicat întregii opere pentru poezie.

La scurt timp după ce s-au stins ecourile festivităţii, au apărut primele semne că nici în acest an acordarea premiului nu este ferită de controverse. Unul dintre poeţii nominalizaţi, Constantin Abăluţă, primise deja în cont cei 35.000 de lei (aproximativ 7.500 de euro), banii ce se cuveneau câştigătorului, când organizatorii au constatat că regulamentul îi împiedică să acorde distincţia unui autor care nu este prezent la ceremonie.

"Iniţial am confirmat că voi merge, dar, din cauza unor probleme, le-am spus, marţi dimineaţă, că nu voi putea să ajung la Botoşani. Cum banii erau deja trimişi în contul meu, a trebuit să merg la bancă să îi trimit înapoi", a povestit Constantin Abăluţă pentru MEDIAFAX.

"Unii mi-au spus că am fost votat de patru membri ai juriului, alţii, că ar fi fost cinci voturi pentru mine", a mai spus poetul.

Juriul a fost condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu.

La rândul său, Gellu Dorian, care organizează încă de la prima ediţie premiile de la Botoşani, a confirmat faptul că regulamentul prevede acordarea trofeului numai unui poet care poate participa la ceremonie, în cazul în care nu a fost vorba despre un vot în unanimitate din partea juriului.

"Domnul Abăluţă nu a putut fi prezent la Botoşani şi juriul a decis, potrivit regulamentului, că, dacă poetul care a fost decis de juriu în primă fază nu are unanimitate de voturi, premiul i s-a cuvenit următorului poet de pe listă şi i s-a cuvenit lui Liviu Ioan Stoiciu, cum spune regulamentul. Toţi cei şapte poeţi nominalizaţi meritau premiul", a explicat Gellu Dorian pentru MEDIAFAX.

Anul acesta, pentru marele premiu au mai fost nominalizaţi poeţii Matei Vişniec, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan şi Ioan Es. Pop.

Constantin Abăluţă s-a născut în 1938, în Bucureşti, unde a absolvit Institutul de Arhitectură "Ion Mincu". Constantin Abăluţă se numără printre cei mai importanţi scriitori ai României. Pentru opera sa a primit diferite premii literare, printre care premiul Uniunii Scriitorilor (de trei ori) şi Prix de Poètes Francophone din partea Uniunii Artiştilor şi Scriitorilor Francezi S.P.A.F.

Liviu Ioan Stoiciu s-a născut în 1950, în judeţul Neamţ şi este poet, prozator şi publicist asociat generaţiei optzeci din literatura română. Primul său volum, "La fanion", a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România pentru 1980. În primele zile de după 1989 a condus Comitetul Provizoriu de Uniune Naţională Vrancea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici