DIICOT a început urmărirea penală împotriva tatălui şi a fratelui mai mic ai lui Boldea

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva lui George Ştefan Boldea, fratele mai mic al deputatului Mihail Boldea, şi a tatălui acestuia, Gheorghe Boldea, pentru spălare de bani, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

731 afișări
Imaginea articolului DIICOT a început urmărirea penală împotriva tatălui şi a fratelui mai mic ai lui Boldea

DIICOT a început urmărirea penală împotriva tatălui şi a fratelui mai mic ai lui Boldea (Imagine: Shutterstock)

Anchetatorii spun că Mihail Boldea, în urmă cu o lună, şi-a vândut casa în care locuia tatălui său, totodată donându-şi trei apartamente fratelui său, Ştefan Boldea, faptele intrând sub incidenţa infracţiunii de spălare de bani.

George Ştefan Boldea, fratele cel mic al deputatului Mihail Boldea, a fost dus la audieri, joi dimineaţă, la DIICOT Galaţi, afirmă surse judiciare.

În 2011, deputatul Mihail Boldea i-a donat lui George Ştefan Boldea trei apartamente şi i-a acordat împrumuturi în valoare de 270.000 de euro.

Deputatul Mihail Boldea mai are un frate, Valentin Boldea, care este şeful Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, joi dimineaţă, Valentin Boldea a spus că el se află la serviciu, în sediul DSP, şi că nu ştie nimic despre George Ştefan Boldea.

Joi dimineaţă, anchetatorii fac opt percheziţii la imobile din Galaţi şi Bucureşti care îi aparţin deputatului Mihail Boldea, cercetat pentru înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional ce ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de euro şi care a părăsit România sâmbătă.

La ora transmiterii acestei ştiri, o parte dintre percheziţii s-au încheiat, anchetatorii ridicând în special documente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici