Domeniul web ".com" a împlinit, luni, 25 de ani

Domeniul de internet ".com" a împlinit, luni, 25 de ani de la prima sa utilizare, deşi a început să fie intens folosit şi popular abia începând cu anii '90, informează BBC News Online.

18 afișări
Imaginea articolului Domeniul web ".com" a împlinit, luni, 25 de ani

Domeniul web ".com" a împlinit, luni, 25 de ani (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Pe 15 martie 1985, prima companie care a adăugat domeniul ".com" la numele său a fost producătorul de computere Symbolics. În prezent, circa 100.000 de site-uri cu domeniul ".com" sunt înregistrate în fiecare zi şi există aproximativ 86 de milioane de site-uri care folosesc acest domeniu. În 1985 au fost înregistrate la nivel global doar şase site-uri care utilizau domeniul ".com".

Mark McLaughlin, CEO al Verisign, compania responsabilă de administrarea domeniului ".com", preconizează schimbări semnificative în felul în care va fi utilizat internetul.

În ultima jumătate a anilor '80 şi la începutul anilor '90 aproape nimeni nu ştia ce este ".com", în timp ce în prezent acest domeniu face parte din viaţa de zi cu zi a oricărui utilizator web şi este considerat emblema internetului. În prezent, internauţii accesează site-urile cu domeniu ".com" pentru a face cumpărături, pentru a intra în contact cu apropiaţii sau cu instituţii administrative, pentru divertisment sau pentru a-şi planifica vacanţele.

"Cine ar fi putut spune acum 25 de ani unde va fi internetul astăzi şi ce număr impresionant de afaceri va influenţa", a declarat Mark McLaughlin, care estimează că vor fi cel puţin la fel de multe schimbări privind internetul şi în următorul sfert de secol.

"Cred că felul în care accesăm astăzi internetul, în principal prin intermediul computerelor, se va schimba. Conţinuturile audio vor fi mult mai importante decât textele. Cred că întreg sistemul de accesare, căutare şi obţinere de informaţii va fi radical diferit", a mai precizat el.

În 1997, o perioadă foarte prolifică în dezvoltarea internetului, a fost atins pragul de un milion de site-uri care foloseau domeniul ".com". În următorii doi ani, numărul site-urilor care foloseau domeniul ".com" a ajuns la 20 de milioane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici