După 17 ani de absenţă, World Press Photo revine în Bucureşti - FOTO

World Press Photo, cea mai importantă expoziţie internaţională de fotojurnalism, va putea fi vizitată la Bucureşti, în perioada 17 mai - 10 iunie, în noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

603 afișări
Imaginea articolului După 17 ani de absenţă, World Press Photo revine în Bucureşti - FOTO

După 17 ani de absenţă, World Press Photo revine în Bucureşti (Imagine: worldpressphoto.org)

World Press Photo revine în România după 17 ani de absenţă, la iniţiativa Fundaţiei Culturale EIDOS, fondată de fotograful Cristian Movilă - cunoscut mai ales pentru numeroasele sale colaborări cu publicaţii internaţionale precum Newsweek, The New York Times Magazine şi National Geographic.

"Pe lângă faptul că World Press Photo stabileşte an de an standardele fotojurnalismului mondial, cel mai important lucru mi se pare că sunt declicurile interioare şi revelaţiile pe care le ai după ce intri în expoziţie. Înţelegi lumea mai bine, înţelegi mai adânc problemele ei. Înţelegi şi cu sufletul, nu doar cu mintea. E acel gen de cunoaştere care riscă să te schimbe pe dinăuntru. În plus, am readus această expoziţie în România şi pentru că vrem să încurajăm fotojurnalismul românesc executat la standarde internaţionale - dar pentru asta trebuie să facem cât mai cunoscute aceste standarde", a declarat Cristian Movilă.

Vizitatorii vor putea admira în cadrul expoziţiei de la Bucureşti peste 170 de lucrări premiate în cadrul competiţiei internaţionale World Press Photo. Expoziţia face parte dintr-un turneu internaţional, care include peste 100 expoziţii, în 45 ţări.

Accesul la expoziţie se va face cu bilet de intrare, care poate fi cumpărat la faţa locului şi va costa 7 lei.

World Press Photo este cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism, la nivel global. Este o iniţiativă a Fundaţiei World Press Photo, fondată în anul 1955, în Olanda şi care activează ca organizaţie independentă, non-profit, cu sediul în Amsterdam. Îşi dedică întreaga activitate pentru a stabili standarde ridicate în fotojurnalism şi fotografie documentară la nivel mondial.

Competiţia a debutat în 1955, când 42 de fotografi din 11 ţări au înscris peste 300 de fotografii pentru jurizare. În 2012, concursul a atras 5.247 de participanţi din 124 de ţări, care au înscris 101.254 de fotografii.

Toate lucrările înscrise în concurs sunt deschise publicului prin intermediul expoziţiei anuale, vizitată de peste 2,5 milioane de oameni la fiecare din ultimele ediţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici