Happy Channel, un post dedicat întregii familii, a primit aprobarea CNA pentru a se lansa în România

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să acorde două licenţe audiovizuale, prin satelit şi prin reţele de comunicaţii, televiziunii Happy Channel, un post dedicat întregii familii, care ar urma să se lanseze în ultima parte a acestui an.

1247 afișări
Imaginea articolului Happy Channel, un post dedicat întregii familii, a primit aprobarea CNA pentru a se lansa în România

Happy Channel, un post dedicat întregii familii, a primit aprobarea CNA pentru a se lansa în România (Imagine: Shutterstock)

CNA a analizat, joi, solicitarea societăţii Act Smart Television SRL de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit şi a unei licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice pentru televiziunea Happy Channel.

Asociatul unic al societăţii Act Smart Television SRL este producătoarea Ruxandra Ion. Ea a fost însoţită la şedinţa CNA de Bianca Popescu, directorul de programe al Happy Channel şi de Claudiu Paraschiv, consultant tehnic.

Potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa CNA, Happy Channel va fi o televiziune tematică, dedicată întregii familii, care va emite la nivel naţional.

"Am gândit un canal de televiziune dedicat întregii familii. Considerăm că un astfel de canal lipseşte din peisajul românesc", a declarat Ruxandra Ion. Ea a mai spus că, în prezent, din grilele televiziunilor care emit în România lipseşte ficţiunea românească, precizând totodată că tinerii au nevoie de un astfel de conţinut.

Ruxandra Ion a mai spus că Happy Channel este o televiziune "gândită împreună cu tinerii" de la şcoala de televiziune TV&Film Academy by Ruxandra Ion. Ea a mai spus că denumirea televiziunii a fost aleasă împreună cu elevii şcolii.

Totodată, Ruxandra Ion a spus că Happy Channel va difuza cât mai multă producţie românească de calitate, ficţiune şi emisiuni non-tabloid.

De asemenea, Happy Channel va difuza scurtmetraje româneşti, producţie proprie, realizate de cursanţii şcolii TV & Film Academy, dar şi emisiuni de divertisment de tip magazin, filme şi seriale europene şi seriale de la cele mai mari case de producţie americane şi latino-americane.

Printre serialele pe care le va difuza Happy Channel se numără producţia românească "Măşti de catifea", care va fi transmisă luni şi marţi, de la ora 20.00, câte două episoade.

Publicul ţintă al Happy Channel va fi reprezentat de persoanele din mediul urban cu vârsta între 10 şi 49 de ani, conform proiectului depus la CNA.

Investiţia în lansarea noii televiziuni Happy Channel va fi de peste 450.000 de euro (100.000 de euro în echipamente şi 352.992 de euro în programe).

Televiziunea Happy Channel ar urma să fie lansată în intervalul 1 decembrie 2014 - 1 ianuarie 2015, după cum a declarat Ruxandra Ion pentru presa prezentă joi la şedinţa CNA.

CNA a aprobat acordarea celor două licenţe pentru televiziunea Happy Channel cu nouă voturi "pentru" (Laura Georgescu, Viorel-Vasile Buda, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) şi unul "împotrivă" (Monica Gubernat).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici